Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Europa intră pas cu pas într-un conflict care nu e al ei?

Emmanuel Macron 2026

Spuneam recent că strategia iraniană este lărgirea conflictului. Escaladarea. La câteva ore după postare iranienii au lovit cu rachete Cipru. Grecia, imediat, a anunțat trimiterea unor distrugătoare. Care sa protejeze Cipru de alte atacuri cu rachete. Și dacă Grecia trimite nave acolo, e problema de ore ca Erdogan să facă și el o mișcare. Cum spuneam, dominoul alianțelor și rivalităților din alte zone se activează.

După Marea Britanie, și Franța a anunțat că ia măsuri pentru a-si proteja bazele și cetățenii. În cazul britanic asistăm la o mică scenetă de teatru, din moment ce bombardierele "invizibile" americane au decolat de la o bază britanică. Așadar britanicii erau de fapt implicați din minutul unu, dar nu dă bine să și spună asta. Clasic.

Oricum, ușor-ușor, și rând pe rând și alte țări europene se vor implica. Ca să mențină aparențele, vor spune că în rolul defensiv. Doar că în actualul război, exact defensivă este cea mai importantă parte.

Păi cum, veți spune domniile voastre?

Americanii și israelienii atacă, Iranul se apăra.

Tehnic, corect. Militar, strategic, incorect.

Este evident că iranienii au tras învățăminte din războiul de 12 zile. Și și-au revizuite strategia militară radical. Atunci s-au axat pe o ripostă în forță. Au tras sute de rachete înspre Israel, până la punctul în care au copleșit apărarea antiaeriană a IDF și aproape și pe cea americană trimisa in sprijin. Trump a trebuit să întrerupă operațiunile militare pentru ca israelienii erau la limita de a fi copleșiți. Și chiar resursele americane nu se simțeau prea bine.

În runda doi, americanii și israelienii au concluzionat, corect, că au nevoie să strângă și concentreze o forță ofensivă și defensivă mult mai mare pentru a contrabalansa previzibila riposta iraniană. Ceea ce au și făcut.

Dacă ne uităm doar la ce au trimis americanii și e suficient. Nu e vorba doar despre avioanele de atac, dar mai ales de cele de comandă și control. Adică cele care asigură creierul operațiunilor. Acum, acolo, sunt desfășurate 11 E 11 BACN, 70% din totalul disponibil al SUA. Imaginați-vă un ruter Wi-Fi care primește de la orice avion, indiferent de tip, care zboară în spațiul aerian iranian, informație în timp real și o distribuie în timp real către orice tip de avion pentru a ataca. Americanii au dus acolo 11. Nicăieri și în nici un război anterior nu au concentrat americanii atâta forță tehnologică. Intervalul de timp între activarea de către iranieni a lansatoarelor de rachete și distrugerea lor este de 2-3 minute. Impresionant. Războiul din Ucraina, în ciuda a ceea ce spun unii și alții, e o bătaie între doi neanderthali prin comparație.

Dar partea spectaculoasă ascunde problema. Revenind la strategia iraniană.

Și ei au revizuit-o. Tocmai anticipând că americanii și israelienii vor avea supremație aeriană.

În primul rând iranienii nu au început prin a trage tot ce au. Au conceput o creștere graduală a loviturilor pentru a-și proteja resursele. Și doi. Au început să direcționeze loviturile spre ținte mai slab apărate. Americanii, chiar cu resursele lor impresionante, nu pot intercepta tot. Nici israelienii.

Așadar iranienii vor continua să atace noi și noi zone, noi și noi ținte. Ideea nefiind să obțină avantaje militare. Ci să lărgească conflictul, să lovească economic, să obțină victime umane.

Să creeze ceea ce se numește „costul războiului". Economic, politic și în vieți.

Să ridice costul până când Trump să fie forțat să îl oprească.

Militar, totul depinde de viteza cu care americanii și israelienii pot distruge lansatoarele de rachete, depozitele de stocare etc față de câte rachete pot continua să tragă iranienii. Stocurile lor sunt în continuare considerabile și încă nu au recurs la cele mai avansate.

Kissinger spunea, referindu-se la războiul din Vietnam, ca vietnamezi nu sunt obligați să obțină victoria militară, este suficient să reziste.

Cred că acest lucru devine valabil și în cazul Iranului. Regimul de la Teheran nu este forțat să obțină ceea ce în termeni clasici numim victorie. Este suficient să reziste, făcând în același timp costul războiului din ce în ce mai greu de acceptat pentru toată lumea.

Singura variantă în care războiul se poate termina rapid este o revoltă populară internă.

Iar de asta Teheranul se teme mai mult decât de avioanele americane.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Una este să scrii despre teama Teheranului, cu totul altceva este să analizezi o strategie deliberată (sub control) – o ultimă opțiune dictată de lipsa alternativelor. Mare strateg...
    • Like 0


Îți recomandăm

sediul PSD

Recunosc că m-am speriat când am auzit comparația cu „rozătoarele”, venind la suprafață în dezbatere publică din ultimele zile. Astfel de imagini pot aluneca ușor într-o formă de dezumanizare a adversarului, iar istoria ne-a arătat unde poate duce asta: când oponentul devine animal, devine și mai ușor de „eliminat”, precum am văzut în Germania nazistă și în Rwanda, unde etnicii Tutsi erau etichetați drept „gândaci” - iar ceea ce a urmat a fost cel mai cumplit genocid din zilele noastre. foto: Profimedia

Citește mai mult

Mika Häkkinen

Într-un moment în care antreprenoriatul nu mai înseamnă doar creștere accelerată, ci și echilibru, adaptabilitate și decizii mai conștiente, iar piața este invadată de cârți, podcasturi, traininguri și experți de toate feluri, apare o întrebare legitimă: de la cine mai înveți, cu adevărat? FOMO - The Festival of Modern Owners - vine cu un răspuns clar: de la oameni care au trecut deja prin presiune, succes, eșec, reinventare și care pot traduce aceste experiențe în idei aplicabile. Line-up-ul ediției din 2026 nu este construit doar în jurul notorietății, ci al relevanței.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Omul bicentenar / sursa foto: Profimedia

Andrew Martin, robotul android devenit om, nu caută să-și ”optimizeze” circuitele, ci solicită un ”downgrade” ireversibil. Într-o eră în care liderii tehnologiei (nu dăm nume) par să reducă dezvoltarea și învățarea umană la un soi de „consum de energie” pentru ”stocarea datelor”, lecția lui Andrew devine felinarul de care noi, oamenii, avem nevoie pentru a nu ne rătăci în propria creație.

Citește mai mult