Adrian Stepan

De când a devenit preşedinte, cred că s-a eliberat de povara de a ne face pe plac celor cărora ne-a cerut votul anul trecut.

Scriam duminica trecută, după bombardamentele începute de Israel şi Statele Unite, că majoritatea analiştilor care aveau doar certitudini asupra evoluţiei evenimentelor din Iran se vor înşela. foto: Profimedia

Mă amuză specialiştii care explică, cu un zâmbet doct şi o hartă colorată în spate, că ştiu exact ce va urma în Orientul Mijlociu. Dacă ar fi fost atât de simplu, şahinşahul ar fi murit pe tron, Khomeini ar fi rămas un exilat pitoresc într-o Franţă în care intelectualii de stânga îi adulau pe revoluţionari, iar experţii occidentali nu ar mai fi fost nevoiţi să îşi rescrie memoriile explicând cum „semnalele existau” şi în 1979, dar n-au fost interpretate corect.

În Orientul Mijlociu, istoria se repetă mai repede şi cu mai multă duritate decât oriunde altundeva în lume. Pentru kurzi, acest vicios cerc istoric este poate cel mai vizibil. De la munții Irakului până la câmpiile din nord-estul Siriei, promisiunea unui stat apare periodic doar pentru a fi apoi limitată, negociată, abandonată sau înecată în sânge.

Este de înţeles dorinţa guvernului de a diminua drastic evaziunea fiscală şi, în special, cea rezultată din comerţul cu produse accizabile. Printre marii datornici la bugetul de stat sunt companii importante din domeniul prelucrării tutunului, a producţiei de băuturi alcoolice sau a produselor energetice. Totuşi, este greu de crezut că datoriile imense ale unora dintre aceste societăţi s-ar fi putut acumula într-un stat în care instituţiile îşi fac treaba. În schimb, în loc să pună capăt marii evaziuni, guvernul “atacă” acolo unde aceasta nu există.

Nimic nu a însufleţit mai puternic oamenii decât promisiunea libertăţii. Dictatorii de pretutindeni şi dintotdeauna i-au pedepsit cel mai crunt pe cei care le vorbeau oamenilor despre această minunată, dar rară, stare a fiinţelor umane. Şi, bineînţeles, au dorit dintotdeauna să zdrobească ţările unde fiecare îşi putea trăi viaţa după cum îşi dorea.

Drumul către democraţie este întotdeauna dificil. Doar cel invers, către dictatură, se petrece pe neaşteptate şi, câteodată, chiar în cazul unor naţiuni măreţe, în urma unor alegeri libere. (Foto: Profimedia Images)

La Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, preşedintele Wodroow Wilson şi-a nemulţumit aliaţii europeni cu propunerile sale considerate utopice de liderii Marii Britanii şi Franţei: democraţie şi autodeterminare pentru toate popoarele eliberate de sub stăpânirea imperiilor învinse. Principiile promovate atunci de americani au făcut ca arabii supuşi până atunci sultanilor să ceară venirea armatei americane pentru a le garanta calea către independenţă şi democraţie.

Caloriferele din casă erau doar dezmorțite în vreme ce afară ningea şi purtam câte două perechi de ciorapi. Seara, ai mei porneau un radiator vechi şi mare, care mai mult mânca curent decât dădea căldură. foto europolitics.ro

Fără să ne dăm seama, încercăm să simplificăm realitatea, să căutăm explicaţii care să pună capăt situaţiilor neclare. foto: Profimedia