Adrian Stepan

Preşedintele Consiliului de miniştri, Mario Draghi, surprindea pe toată lumea în cursul conferinţei de presă de joi când devenea „purtătorul de cuvânt” al întregii Uniuni Europene cu declaraţia sa directă: „M-a deranjat umilinţa pe care preşedinta Comisiei Europene a trăit-o. Erdogan este un dictator, un dictator cu care trebuie să cooperăm, dar, în acelaşi timp, trebuie să fim direcţi în a susţine poziţia noastră.” (Foto: Profimedia)

Noi, europeni sau americani, obişnuiţi cu dezbaterea şi votul democratic, trăind de la un city break la concediu pe plajele cu nisip fin din ţări înfometate, încă visăm şcolăreşte într-o bulă pre-edenică, uitând că nici măcar Iisus nu a promis că vom găsi raiul în viaţa aceasta. Ultimul an doar ne-a scuturat puţin iluziile, dar se pare că nu ne-a învăţat nici pe noi, nici pe politicienii noştri, prea multe.

Dacă ar fi să luăm exemplul Italiei, aici cursurile s-au desfăşurat online numai în anumite regiuni în care incidenţa cazurilor le plasa în culorile portocaliu sau roşu. Insă, pentru a aduce elevii în clase, staţiunile de schi au fost complet închise, la fel ca restaurantele, iar ieşirile în week-end în afara localităţii au fost interzise în majoritatea regiunilor pentru luni bune şi pentru majoritatea provinciilor. În cazul în care un elev manifesta simptome de covid, întoarcerea lui în clasă era condiţionată de un test negativ covid. Adică exact ca la noi, nu-i aşa? (Foto: Inquam Photos/ Alex Nicodim)

În vara anului trecut, parlamentul modifica semnificativ Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan, prin instituirea unor noi categorii de preemptori, dar şi prin impunerea unor condiţii restrictive pentru aceştia, ori instituirea unui impozit semnificativ pe vânzarea unor terenuri care fuseseră anterior dobândite cu mai puțin de opt ani înainte. (Foto: Leonid Eremeychuk / Panthermedia / Profimedia)

Când am văzut mânecuţa decupată a ministrului Cîmpeanu în aşteptarea vaccinului ARN, mandibula lui încleştată şi privirea cruntă, mi-am amintit unul dintre filmele care îmi dăduseră fiori în copilărie - „Predator”- şi, mai precis, scena în care umanoidul ucigaş îşi scotea dintr-un buzunar al armurii siringa cu care îşi injecta medicamentul care să îi trateze rana făcută de „băieţii buni” ai lui Arnold. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Reformele lui Atatürk au fost rodul unei clase politice liberale, culte, mult diferită de majoritatea populaţiei, slab alfabetizată şi habotnică. Totuşi, de multe decenii, Imperiul Otoman privea cu admiraţie către civilizaţia europeană. (În fotografie, Mustafa Kemal Ataturk. Credit: Profimedia)

În vreme ce mă pregătesc să închei rândurile astea, soţia îmi arată cum petrec influencerii noştri de instagram printre localnicii din Dubai sau urmărind pisici de mare prin Maldive. (Foto: Captură Digi24)

Chiar dacă România reuşea să jongleze printre interesele azi convergente, mâine divergente, ale ţărilor din Orientul Mijlociu, menţinând relaţii cordiale cu mai toată lumea şi evitând diplomatic situaţiile conflictuale, nu avea cum să fugă de partea întunecată a lumii arabe: terorismul. (Foto: Profimedia Images)

Duminica, de obicei, mergem la biserica din sat. De când cu pandemia şi fiindcă părintele nostru o lasă deschisă până seara târziu, mergem când nu mai e nimeni. (Foto: Inquam Photos/ Ovidiu Dumitru Matiu)

Am trişat sistemul fiindcă discutasem cu bărbaţi care fuseseră bărbaţi şi când intraseră în cazarmă, şi când ieşiseră. (Foto: Cornel Putan/ Inquam Photos)