Strigătul Alexandrei în noapte

1. În noaptea românească, un copil strigă după ajutor. „Oamenii legii” aud strigătele, dar așteaptă ora 6,00, să intre după proceduri. Vecinii aud strigătele, dar niciunul nu dărâmă ușa, având încredere în „oamenii legi”. Suntem un stat eșuat, condus de unii pe care-i numim „hoți și proști”, dar se vede treaba că ei sunt mult mai deștepți decât restul societății devreme ce sunt puși acolo să ne conducă. O societate cu vocație de victimă, care constată mioritic acum că, în noaptea românească, fata a murit cu zile.

2. 19 ore! Atât a trecut de la primul apel la 112 al fetei răpite și sechestrate până când polițiștii au intrat în curtea bărbatului suspectat de crime în serie. Ore în care o fată singură și înspăimântată a strigat după ajutor și a sperat că autoritățile statului o vor salva. Ore în care criminalul a avut timp să-și facă treaba, nederanjat de polițiștii care stăteau la gard, așteptând mandat de percheziție. Ce vom vedea în următoarele zile ne va îngrozi: dincolo de detaliile sordide ale cazului, va fi un război al instituțiilor, o aruncare a vinovățiilor peste gard, o luptă surdă între Poliție, STS, ministere de forță, servicii, cu politicienii drept chibiți. 

Rețineți esențialul: 19 ore! Se va dovedi probabil că Alexandra, fata de 15 ani din Olt, a fost ucisă de un scelerat, însă nu putem să ne facem că nu vedem complicitatea și incompetența criminală a autorităților care ar trebuit să ofere ordine și siguranță cetățenilor acestei țări. Ceva este profund greșit în țara asta.

3. E adevărat, suntem pe cont propriu! Ce am aflat sigur până acum: după ce STS i-a trimis pe câmpii, polițiștii și procurorii au aflat, în cele din urmă, la 2 noaptea unde se află Alexandra. S-au dus la fața locului și au „supravegheat” casa (!!!), așteptând mandat de percheziție (!!!), deși Constituția le permite să intre fără mandat când e vorba „de înlăturarea unei primejdii privind viața” (art.27). O recunoaște însuși șeful Poliției Române, Ioan Buda. Vecinii spun că din casă se auzeau strigăte de ajutor. Polițiștii și procurorii au intrat la ora 6, când le zicea mandatul să intre. Era prea târziu. Se cer acum anchete, se cer pedepse, politicienii apar la televizor să ceară socoteală. Mizeria e generalizată, vina e a lor: au transformat aceste instituții în arme politice; oamenii legii apără legea partidului și cer parole de intrare în oraș; oamenii legii și-au pierdut instinctele corecte de a servi cetățeanul, după ce ani de zile au servit șefii politici; oamenii legii sunt analfabeți funcționali, nefiind în stare să citească și să înțeleagă cu capul lor legile și Constituția; oamenii legii se tem ca de dracu de Secția Specială și atunci așteaptă să se acopere de foi și de proceduri birocratice, în timp ce oamenii mor. Falimentul instituțiilor României e mai clar decât oricând.

4. Îl ascult la Antena3 pe Florin Iordache, expert în Justiție și-n Caracal, zis și tatăl reformei în domeniu. „A trebuit să moară oameni ca să vedem că cineva nu-și face datoria”, zice. Înțeleg unde bate, dar îmi străpunge urechile felul cum bate. Bate cuvintele cu aceeași cadență detașată și ușor plictisită, așteptând altă întrebare. Mă întreb doar dacă Alexandra ar fi fost copilul lui, oare ar fi vorbit tot atât de competent?

5. În 2014, scriam următorul text pentru Aura, care poate fi la fel de bine pentru Alexandra sau pentru orice alt copil ucis în noaptea românească.

„M-ai minţit, mamă!

Mi-ai spus că pot ajunge oricât de sus vreau, doar să am încredere în mine. Mi-ai spus că trebuie să învăţ bine, să iau note bune, să muncesc mult, să fiu cuminte, să am ambiţie, că totul va fi aşa cum îmi doresc.

Mi-ai spus că pot să evadez din colonie, că lumea în care m-ai născut se întinde acum mult dincolo de gardurile de sârmă ghimpată. Mi-ai spus că trebuie să învăţ limbi străine şi o meserie grea şi cinstită, că trebuie să încerc tot timpul să fiu la înălţime. Că doar aşa o să mă port cu demnitate în lume, că doar aşa n-o să-mi fie ruşine de locul în care m-am născut, că doar aşa o să ţin capul sus. Mi-ai zis că sunt cine sunt, că eu îmi fac viaţa, că nu e nicio diferenţă între mine şi ceilalţi copii, mult mai norocoşi, care s-au născut dincolo de gard.

Mi-ai spus că pot să fug din ţarc oricând vreau. Mi-ai repetat că, dacă voi fi tare pe picioarele mele, nimic nu mă mai poate ţine în loc. Mi-ai spus că nu trebuie să-mi mai fie frică, pentru că viaţa mea va fi mult mai bună decât viaţa voastră furată.

Mi-ai spus să nu-mi pierd niciodată credinţa, pentru că Dumnezeu există şi e aşa ca mine: blând şi bun.

Te-am ascultat, întotdeauna te-am ascultat.

Dar vin lupii, mamă! De ei nu mi-ai spus nimic. Sunt graşi şi corupţi şi fără milă. Sunt cruzi, mamă, sunt răi! Ucid orice e bun, murdăresc orice e curat, muşcă din noi cu ură. Le simt în carne colţii ascuţiţi ca ţurţurii, le simt boturile care adulmecă sângele tânăr. Mi-e frică, mamă, mi-e frică de ochii lor reci ca metalul, ca moartea.

M-ai minţit, mamă, dar te iert şi te iubesc. Ştiu că nu mi-ai vrut decât binele.

Mi-e frig, mamă, mi-e tare frig…”

6. Țara e coruptă și măcinată de incompetență până la os, instituțiile sunt niște temple ale prostiei solemne și ale risipei, autoritățile țin coada sus doar când bat pas de defilare, în rest sunt debile. Statul, așa cum e el construit azi și cum e populat cu cei mai nătângi reprezentanți ai societății, de la primul ministru, până la ultimul sectorist din Caracal, este un tribut pe care noi, ceilalți, suntem nevoiți să-l plătim ca să trăim în țara asta. În idiocrația românească, nu se va schimba nimic de sus. Nu mai avem timp să așteptăm ceva de la ei. În noaptea românească, singurul lucru pe care-l mai putem face e să avem grijă de copiii noștri și apoi poate unii de alții. Să nu mai tolerăm proștii, hoții și analfabeții în jurul nostru, să apreciem mai mult, să iubim mai mult, să fim mai uniți și mai săritori la necaz. Și poate așa ieșim împreună la lumină.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp