„Sigur, am cunoștințe, am colegii cu care mă înțeleg foarte bine, dar prieteni apropiați am foarte puțini. Am fost educat să fiu foarte atent la anturajul în care intru, sau cu care stau, ce prieteni îmi fac, să am mereu grijă. Dar, în același timp, să fiu și deschis, să nu mă închid în mine sau să stau doar cu familia. Mi s-a spus însă să fiu atent. În lume poți întâlni tot felul de oameni.”

Anul 2000, acum 20 de ani. Tatăl alături de fiul său. Numele lor, Hagi. Gică, tatăl îl privește pe fiu, Ianis, care este doar puțin mai înalt decât mingea cu care se joacă, îl îmbrățișează și intră în teren. Indiferent pentru ce echipe a jucat, Hagi a reprezentat mereu România.

Pe Ibrox, puștiul Hagi e deja un idol. Foto Guliver/Getty Images

Acest articol este scris în memoria tatălui meu. (Foto: Guliver Getty Images)

În spatele unei performanțe care ne duce cu gândul la o finală europeană și la Jocurile Olimpice stă, așadar, un sistem, un proiect de fotbal. Desigur, nu ar fi suficient fără nebunia unui Gheorghe Hagi de a-și pune banii la bătaie pentru o academie de talente, dar asta e o poveste pentru altădată. (Foto: Guliver Getty Images)

Pe poarta arenei a ieșit un bărbat mai mic de statură cu zâmbetul pe buze, afirmând răspicat că el iubește sportul și îl va iubi toată viața și că sportul înseamnă muncă și iarăși muncă, iar atunci când nu te ferești de ea, ingredientele ca talent și mentalitate aduc succesul. A plecat fără prea multe reflectoare în jurul lui. (Foto: Guliver Getty Images)