Premierul demis, alături de cabinetul demis (prin moțiune de cenzură votată în Parlament acum mai bine de 5 luni) „TREBUIE” să-și dea demisia. Aceasta este una dintre cele mai mari aberații, repetată la nesfârșit de televiziunile care se îmbuibă cu bani de la bugetul de stat, via partidele românești beneficiare ale subvențiilor din fonduri publice („cheltuieli cu propaganda”).

Rezolvarea crizei nu e la Bolojan, ci la Nicușor Dan: nu premierul interimar trebuie „să-și dea demisia” și să pună lacătul pe Guvern, așa cum îi cer isteric diverși, ci președintele trebuie să propună un premier. Așa zice Constituția.

Sorin Grindeanu are ceva din siguranța omului care cântă în baie. Acolo unde nu există public și orice afon e Michael Jackson. Who’s bad?… foto: Inquam Photos / Codrin Unici

Teoria corpului politic pe care am publicat-o pe 12 iulie oferă un punct de plecare pentru a înțelege că acest episod a depins de doi factori: oscilația între două tipuri de constructivism politic în Occident și de includerea acestui factor în calculele individuale ale fiecărui actor de pe scana politică românească. Foto: Inquam Photos / George Călin

Curând tendința de creștere reală a PIB se va relua, odată cu temperarea inflației pe final de an. Va fi și mai bine, cu fiecare lună de guvernare Bolojan. foto: Profimedia

Comunicatul de azi al Ministerului de Finanțe, privind reducerea deficitului la 7 luni cu 28,36 miliarde de lei, este o veste bună.

Sunt studiouri de televiziune unde se ține șampania la rece, pentru marea zi a eliberării. Mulți își imaginează că, după plecarea „bampirului care a supt sângele poporului”, banii vor curge din nou gârlă.

Deși e nedrept ceea ce i se întâmplă lui Dominic Fritz, prin legea cu dedicație, cu aplicabilitate retroactivă doar pentru a fi îndepărtat din funcția de primar al Timișoarei, nu mă reped la gâtul lui Ilie Bolojan pentru că a votat legea. Omul era între ciocan și nicovală. Orice ar fi votat, era sfâșiat de o parte dintre oameni.

Prin natura meseriei, sunt nevoit să urmăresc toate declarațiile politicienilor. 99 la sută din „declarații” reprezintă rumeguș, lozinci, vorbe goale. O continuă fugă de răspundere, deghizată în „atacuri politice”.

„Azi este el. Mâine poate fi altcineva. Tocmai de aceea, principiile trebuie să fie mai importante decât persoana căreia i se aplică.”