sursa foto: Inquam Photos
Veselii iresponsabili râd, iar bugetele țării sunt foarte aproape de colaps, din cauza deficitelor lăsate de ultimele guverne (mai puțin executivul Bolojan, care le-a scăzut, cu riscul căderii economiei).
Râdem, glumim, facem poante, rânjim, dăm din umeri, ne hăhăim.
Suntem atât de aproape de “junk”, acum sau peste niște luni, încât toți politicienii ar trebui să se adune strategic într-o cameră pentru adevăratul interes național: acela de a ne salva.
Momentul acestei iresponsabilități din zona partidelor este cum nu se poate mai prost: bursa e pe roșu, capitalul se evaporă, cursul e sub o presiune mare, dobânzile la care se împrumută România cresc de la o zi la alta, Dacia de la Mioveni subțiază producția, investițiile străine scad cu 80%, economia cade, consumul e în jos.
În plan extern, avem războiul din Ucraina, avem conflictul dintre SUA și Iran, crește prețul combustibilului, crește prețul energiei, cresc dobânzile la nivel planetar, din cauza puseurilor inflaționiste.
Ai noștri râd, dau din umeri, fac mișto. Întrebați-i, când ii vedeți, ce știu ei și nu știm noi, ca să fim și noi veseli ca ei.
Iresponsabili e un cuvânt moale.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp




Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Polis >>> Cetate, oraș. De la Aristotel citire, politica ar fi despre administrarea cetății, orașului.
Viermii ăștia, grindeni, ciolaci, cu vulguțele adiacente, pe cine mnezeii mamii lor administrează, în afară de propriile buzunare? Scuze, buzunarele nu prezintă volumetria adecvată. Mai degrabă dulapurile pline ochi de cutii de pantofi...
Așadar, la care politicieni vă referiți???
Un dobitoc precum Caciu de exemplu pare convins ca singura solutie de pornire a economiei este datul cu bani in populatie. Nemernicul in stare pura, cum ar fi de exemplu ZamfirA3 , face porcarii strigand ca apucatul celorlalti ca sunt hoti. Fricosul cum este de exemplu Grindeanu este paralizat si nu stie cum sa scoata camasa. Clantane din dinti cuvinte fara sens. Daca pica de la putere ,multi o sa-i ceara capul si s-ar putea sa intre si la mititica daca e combinat cu Nordis. Nu le pasa de deficit sau criza, ci numai cum sa-si salveze pielea. Ei nu au probleme financiare si nici nu o sa aiba. De fapt pentru cei cu bani prin dulapuri , crizele sunt o oportunitate de spalat bani si cumparaturi ieftine. De aia rad.
Nu și ei, pentru că ei au grijă să fie speciali, și acum și la pensie.
Abia atunci vom avea austeritate pe bune, dictată de creditorii internaționali care nu ne vor mai da pe datorie.
Și nu vom putea refuza nimic din ceea ce ne vor cere, pentru că nu vor fi bani nici de salarii pentru bugetari și nici pentru pensii, la sfărșit de lună.
E lecția pe care au învățat-o grecii cu ceva timp în urmă.
Pe unde vor scoate cămașa cei care "se râde"(Sic !) acum, bucuroși că l-au dat jos pe Bolojan, inamicul public numărul unu ?
Vor s-ajungă la butoane, dar din ce bani vor mai împărți pomeni ?
Că Moș Crăciun vine abia la iarnă și nu se știe cât mai are și el prin desaga aia..
Am șase decenii de trăire lăsate în urmă...
Glumesc (amară glumă!), desigur. Cum să nu-mi pese de viitorul țării în care am îmbătrânit? Cum să rămân indiferent când văd că toți neaveniții fac legea?
Trei (din cinci!) dintre copiii mei au emigrat. Nu i-am putut opri...
Cum să fiu de acord cu matrapazlâcurile ăstora de ne conduc? Sunt destul de naiv pentru a crede în bun simț, dar încă nu m-am tâmpit într-atât încât să cred balivernele cu care ne amăgesc mai marii zilei...
Iar de regulă rânjetele care le împodobesc fețele sunt direct proporționale cu dimensiunile conturilor bancare. Deși am auzit o expresie foarte interesanta : " Unii oameni sunt atât de săraci că in afară de bani, nu au nimica "...
E nătărău rău de tot, da' asta le place imbecililor aidoma lui. C-așa e în politică: dacă nu te pricepi la nimic, ajungi șef de partid...
„Concurența” e mare. Simion e cât pe ce să câștige cursa imposturii în aplauzele spectatorilor votanți. N-ai ce zice, că e „democrație”!
Cum poti ma, sa il pupi in proverbial pe unul care declara la televizor, avand in fundalul cadrului blocul ala din Galati lovit de o drona ruseasca ca “de aia avem nevoie de programul SAFE.” Cum???!!!! In loc sa te intereseze soarta amarastenilor alora care au avut un noroc chior si n-au murit, tu premierul, iti dai arama pe fata si incerci o justificare a viitorului tun financiar cu aia din Germania.
Scuze pentru limbaj.
Dacă „Ilie Sărăcie” este cum spuneți dumneavoastră, atunci în ce „categorie” l-am putea încadra pe Grindeanu? Sau pe Ciucă, pe Ciolacu, pe Georgescu, pe Simion?
Nu sunt „avocatul” nimănui, dar încă mai cred că putem dialoga și fără a folosi un limbaj licențios...