foto Inquam Photos / Virgil Simonescu
Într-o perioadă economică dificilă, Curtea Constituțională a României împinge din nou limitele relației cu Europa, de data aceasta cu o miză cât se poate de concretă: sute de milioane de euro din fonduri europene.
Prin controversatul „amendament Fritz”, CCR a reușit să atragă atenția deplină a Europei. Liderii Partidului Popular European și Renew Europe au cerut Comisiei Europene să nu deblocheze o plată de 770 de milioane de euro din PNRR. Ei susțin că noua legislație privind integritatea ridică probleme serioase legate de statul de drept, că aplicarea ei retroactivă ar încălca dreptul european și Constituția României și că modificarea pare construită pentru a lovi într-un caz concret: cel al primarului Timișoarei și președintelui USR, Dominic Fritz. Comisia Europeană nu a decis deocamdată blocarea banilor, dar va evalua legea în cadrul ultimei cereri de plată a României.
Nu este însă prima dată când deciziile sau întârzierile Curții Constituționale pun bani europeni în pericol. Reforma pensiilor speciale ale magistraților, asumată prin PNRR, a fost blocată și amânată în repetate rânduri, iar aproximativ 65 de milioane de euro au fost pierdute definitiv.
Tensiunile între unele dintre cele mai importante instituții juridice românești și Europa au devenit și mai vizibile în problema prescripției. Deciziile CCR din 2018 și 2022 au creat un vid legislativ privind întreruperea termenelor de prescripție, iar ÎCCJ a decis ulterior că situația mai favorabilă inculpaților trebuie aplicată retroactiv, în baza principiului lex mitior. Consecința: sute de inculpați din dosare de corupție au beneficiat de prescripție.
Europa și-a văzut aici și propriile interese puse în joc. O parte dintre dosare priveau fraude cu TVA sau fraude care afectau fondurile și interesele financiare ale Uniunii Europene. Curtea de Justiție a UE a avertizat că aplicarea foarte largă a acestor reguli poate crea un risc sistemic ca fraude grave împotriva intereselor financiare europene să rămână nepedepsite.
Un fapt interesant este că au existat dubii chiar în rândul judecătorilor români privind modul în care trebuia aplicată jurisprudența națională. Unii dintre ei au căutat sprijin la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu o întrebare fundamentală: atunci când cele două intră în contradicție, un judecător român trebuie să acorde prioritate dreptului european sau jurisprudenței instanțelor superioare din propria țară?
Răspunsul Luxemburgului a fost neobișnuit de clar. Un judecător român trebuie să poată acorda prioritate dreptului european direct aplicabil, chiar dacă pentru aceasta este necesar să lase neaplicată jurisprudența unei instanțe superioare sau a CCR. Și, foarte important, judecătorul respectiv nu poate fi sancționat disciplinar pentru acest lucru.
Cu alte cuvinte, nu asistăm pur și simplu la un conflict între „România” și „Europa”. Asistăm și la o luptă în interiorul sistemului juridic românesc: între CCR, ÎCCJ și judecători din instanțele ordinare care cer Luxemburgului protecția necesară pentru a putea aplica dreptul european.
În trecut, Uniunii Europene i s-a reproșat uneori că trimite miliarde de euro către România, dar privește cu prea multă indiferență modul în care sunt cheltuiți acești bani. Între timp, Europa pare să fi învățat această lecție. Fondurile europene sunt legate din ce în ce mai explicit de reforme, transparență, combaterea corupției și funcționarea statului de drept. Iar atunci când aceste condiții nu sunt îndeplinite, conflictul juridic capătă brusc un preț economic foarte concret.
Și, dintr-odată, la orizont apare pentru România un scenariu cunoscut: cel maghiar.
În Ungaria, conflictul cu Europa privind statul de drept, corupția și transparența a ajuns în cele din urmă într-un punct în care Bruxelles-ul a trecut de la avertismente și proceduri juridice la una dintre puținele pârghii cu adevărat eficiente pe care le are: banii. Au fost blocate miliarde de euro din fonduri europene, inclusiv fonduri de coeziune.
Pentru România, o asemenea evoluție ar fi deosebit de periculoasă. Integrarea europeană a coincis cu una dintre cele mai spectaculoase perioade de convergență economică din Uniune: PIB-ul pe cap de locuitor al României, raportat la media UE, a urcat de la aproximativ 44% în momentul aderării la aproape 78%. Ungaria, în schimb, s-a împotmolit în ultimii ani în jurul aceluiași nivel, după o perioadă de stagnare economică.
Există însă o diferență fundamentală între cele două țări. În Ungaria, confruntarea cu Europa a fost transformată deliberat într-un proiect politic de către guvernul ales al lui Viktor Orbán. În România, impulsul nu vine, cel puțin deocamdată, dintr-un proiect politic coerent de desprindere de Europa. O parte importantă a conflictului se desfășoară chiar în interiorul instituțiilor juridice ale statului.
Dar, democratic sau nu, miza este la fel de mare. Dacă instituții aflate în vârful sistemului juridic românesc ajung să apere mai degrabă propria poziție și interesele unor grupuri decât interesul general, întreaga țară va avea de suferit. Iar economic riscăm, mai devreme sau mai târziu, un impact dur cu zidul realității.
Anul trecut încă mai aveam încredere în președintele Dan că va interveni în conflictul din interiorul sistemului juridic. Acum nu mai știu la cine să apelez.
Și atunci mă întorc la omul de la care am pornit: Dominic Fritz. Recunosc că, în principiu, prefer ca politica românească să fie făcută de politicieni români. Dar poate că tocmai cazul lui Fritz mă obligă să-mi nuanțez această idee. Dacă România reușește să inspire străini să se mute aici, să-și construiască aici o viață, să-și găsească un scop pentru care merită să lupte și să pună în slujba acestei țări toate calitățile lor, atunci poate că nu avem de ce să ne simțim amenințați.
Poate că tocmai aceasta este România europeană pe care ar trebui să o apărăm și de care putem fi mândri.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.