Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Olandezul de la Cârlibaba: Prin „revolta rozătoarelor", PSD-ul pare să recunoască rolul său central în golirea cămărilor

sediul PSD

foto: Profimedia

Recunosc că m-am speriat când am auzit comparația cu „rozătoarele”, venind la suprafață în dezbatere publică din ultimele zile. Astfel de imagini pot aluneca ușor într-o formă de dezumanizare a adversarului, iar istoria ne-a arătat unde poate duce asta: când oponentul devine animal, devine și mai ușor de „eliminat”, precum am văzut în Germania nazistă și în Rwanda, unde etnicii Tutsi erau etichetați drept „gândaci” - iar ceea ce a urmat a fost cel mai cumplit genocid din zilele noastre.

Dar, dacă ne uităm atenți la ce a spus de fapt Ilie Bolojan, metafora rămâne, totuși, în limitele unei descrieri a unui sistem: o „cămară” a statului în care, odată aprinsă lumina, apar rozătoarele care rod proviziile. Este o metaforă clasică, premierul nu a numit pe nimeni, nici măcar un partid nu a numit.

Și totuși, reacția a venit imediat din partea PSD-ului - semn că unii membri din acest partid s-au simțit vizați.

Prin „revolta rozătoarelor”, Partidul Social Democrat pare să recunoască pentru prima dată rolul central în golirea cămărilor de stat. Ca și cum ar fi spus, fără să spună propriu-zis: „Da, despre noi e vorba”. Un moment aproape de poveste — ca în „Fluierașul din Hamelin”, unde șobolanii ies la lumină și se adună fără să fie chemați pe nume - adunati din toată tara au vorbit cu o singura voce - „noi am fost, noi am mâncat din cămară, ne-ați prins și acum ne retragem din coalitie!”

Realitatea însă nu este poetică, intrăm din nou într-o perioadă de instabilitate politică. 

Închei cu două remarci.

Reacția Olguței Vasilescu ilustrează în mod trist și dezgustător toxicitatea conducerii Partidului Social Democrat. Când îl compari fizic pe dl Bolojan cu un animal, fără ca metafora să mai funcționeze (pentru că dl Bolojan nu a ros din cămară), te descalifici total pentru o funcție publică.

Sper că dl Bolojan mai are timp să aprindă lumina în toate cămările instituțiilor statului, acolo unde banii publici sunt deturnați de la scopurile lor firești — educație, sănătate, ordine publică, administrarea corectă a pădurilor. Nu contează ce culoare politică au rozătoarele. E primăvară: se scot afară, pe câmp. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • mg check icon
    ..pe Olguța o știm, latră și ea de după gard, ca să merite ciolanul aruncat de stăpân.
    Contează cine e la celâlalt capăt al lesei..
    • Like 0
  • RazvanP check icon
    Ca olandez sunteți probabil mai puțin familiarizat cu tendința românească de a descrie adversarii în tonuri cât mai grosolane și grobiene. Deși aveți chiar pe aici "exemplul luminos" al "maestrului" obsedat de mârga și alte invenții verbale...
    Ironic, întotdeauna "ceilalți" sunt "răi" și "înapoiați", indiferent de câte invective folosești la adresa lor sunt desigur "justificate" dacă ești "de partea bună a forței"!
    Cândva apanajul exclusiv al lui CVT grobianismul în viața publică a devenit "fashionable" și "mainstream" odată cu apariția "salvatorilor" României...
    • Like 0
  • Una Vorbim si Alta fumam.
    Orice etichetare a unui grup inclusiv folosirea cuvantului “sobolani” este toxica. Nu exista Scuze! Punct!
    • Like 1
  • Una Vorbim si Alta fumam.
    Orice etichetare a unui grup inclusiv folosirea cuvantului “sobolani” este toxica. Nu exista Scuze! Punct!
    • Like 0


Îți recomandăm

Punga de cirese

Doamna urcă la Roman și se așază lângă mine. Își ține bagajul în brațe, deși îi propun de câteva ori să-l pună sus, i-ar fi mai comod. Mâinile cu care strânge sacoșa sunt muncite, dar foarte curate. Mă uit la profilul ei: mi-e greu să-i estimez vârsta, pare trecută înainte de vreme. O las în pace și mă întorc la carte.

Citește mai mult