Dacă vrem orașe care nu doar să funcționeze, ci să inspire, trebuie să înțelegem că schimbarea urbană nu începe cu un buget sau cu un studiu de fezabilitate. Începe cu un alt tip de contract social – unul bazat pe încredere, colaborare și viziune împărtășită. Maria Vassilakou ne arată că transformarea urbană reală nu este despre a construi ceva nou, ci despre a crește ceva viu: relații, responsabilitate, implicare. Orașul viitorului este cel în care fiecare cetățean poate deveni grădinarul unei schimbări autentice – începând cu propriul colț de stradă.

Palas este singura zonă din Iași unde oamenii au voie să calce pe iarbă, fără teama că o vor distruge sau că se va usca.

„Dacă în anii ‘80 trauma orașelor vine dintr-un stat atotputernic, în anii ‘90 vine din lipsa unui stat, care, pur și simplu, lasă lucrurile să o ia în toate direcțiile, iar interesul public dispare”, spune cercetătorul

„Dacă discutăm despre patrimoniu, mie patrimoniul imaterial mi se pare la fel de important ca și cel material”, spune arhitectul.

„Acum există un fond construit foarte precar. Nu știu ce ar rămâne peste 50 de ani din această perioadă”, spune arhitectul Dragoș Ciolacu.

„Încet, încet sunt segmente mari din societate care încep să iasă din paradigma naturală a anilor ‘90 - și anume, trebuie să fac rost de bani, să fac rost de mâncare, să fac rost de o mașină. Lumea se uită la alte aspecte, începe să analizeze calitatea aerului, lucruri care țin de petrecerea timpului liber. De asemenea, s-a născut o primă generație care nu mai e atât de dornică să își achiziționeze o mașină”, spune Barbu Mateescu.

Transformarea unui oraș și reinventarea lui nu se poate face peste noapte, sau mai mult, într-un mandat de primar. Procesul de regenerare urbană este unul care durează între 15 și 25 de ani, iar această schimbare nu trebuie lăsată doar pe umerii autorităților.