Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Ce face să bată inima unui oraș. Arhitectul Radu Radoslav: „Scopul nu e să transformi clădirile în muzee, într-o epocă în care muzeele devin virtuale”

Radu Radoslav

Online, românii beneficiază de cele mai bune conexiuni din lume și ajung într-o secundă unde nici cu gândul nu gândești. Însă offline, distanțele par câteodată imposibil de parcurs, iar infrastructura orașelor transformă conectarea dintre diferitele zone urbane într-un proces lent și frustrant. 

Când vorbește despre problema mobilității urbane, Radu Radoslav, fost arhitect șef al orașului Timișoara în perioada 1997-2006, amintește de o soluție inspirată din patrimoniul imaterial. „Dacă discutăm despre patrimoniu, mie patrimoniul imaterial mi se pare la fel de important ca și cel material. În Timișoara, în secolul al XIX-lea, aveau loc curse de biciclete, iar cultura bicicletei este încă foarte dezvoltată în oraș. La Arad e chiar și mai dezvoltată. Bicicleta este azi regina mobilității, dar pentru aceasta trebuie să faci o rețea de piste între cartiere”, spune arhitectul. 

„Banatul a avut o rețea de căi ferate secundare uluitoare, una din cele mai bune din Europa”

Există însă și un alt patrimoniu, de această dată palpabil, de care orașul se poate folosi pentru a-și atinge adevăratul potențial. „Banatul în sec. al XIX-lea a avut o rețea de căi ferate secundare uluitoare, una din cele mai bune din Europa. Dacă se repune în funcțiune, probabil că se va face acest lucru acum, din fonduri europene, circulația oamenilor va fi ușurată”, explică Radu Radoslav. Deja, proiectul liniei ferate care să facă legătura între aeroportul din Timișoara și Reșița are șanse foarte mari de a fi pus în practică și ar avea un impact foarte mare asupra vieților a zeci de mii de oameni.

Un alt proiect este cel al unei noi stații de tren urban, care ar aduce un suflu nou în oraș. „Sunt două gări în Timișoara, una la est și una la vest. La mijloc între cele două, între Cetate și Iulius Town, ar mai trebui să fie o stație de tren urban, de care ar beneficia 40.000 de oameni. Ideea este ca Timișoara să fie un pol cultural și ca totul să fie regândit ca o asociere între Arad și Timișoara, în contextul în care va exista elementul care unifică, și anume calea ferată”, spune arhitectul. 

Două zone importante din Timișoara, Cetatea, cu o istorie de mai bine de trei secole, și cea dezvoltată după anii 2000 în jurul ei vor juca un rol important în evoluția orașului.

„Timișoara are 3 zone istorice, zona centrală, Cetate, de cca 30-40 ha, care a fost înainte de 2000 abandonată, dar apoi revitalizată, și încă două zone care sunt și azi în cădere liberă. Apoi are cam 5 zone, foste comunități rurale, cu parcele foarte mari, are 5 zone de vile interbelice și cinci mari zone de blocuri comuniste. Ceea ce este interesant în Timișoara, sunt rămășițele epocii industriale din 1900, când a fost un oraș foarte industrializat. Acestea constituie o rezervă uluitoare pentru noile funcțiuni ale epocii noastre ”, spune arhitectul. „În Zona Cetate, pe care probabil toată lumea o cunoaște, am aplicat la început o strategie de revitalizare a activităților, care ulterior a devenit azi pietonală. Inelul 2, neexistând atunci când am preluat eu funcția de arhitect-șef al orașului, între Cetate și alte cartiere din oraș era o ruptură imensă. 

Și atunci, dezvoltările din fonduri private - precum Iulius Town, au fost atrase în jurul inelului 2, care astăzi este 80% terminat, au făcut joncțiunea între zona istorică și cartierele construite în anii ‘60. Astăzi, între Cetate, un spațiu public în aer liber, și Iulius Town, un proiect privat, ar trebui să se creeze „o competiție” foarte mare, nu în acțiuni comerciale, ci în acțiuni culturale”, crede arhitectul. Iulius Town este un proiect privat de tip mixt, cu componentă de regenerare urbană.

Spațiu educațional pentru „elevi” de la 3 la 90 de ani. „Eu, care am peste 70 de ani, trebuie să apelez la un copil de 7 ani ca să-mi instaleze o aplicație pe telefon”

În viziunea sa, ce va face să bată inima orașelor în perioada următoarea nu este patrimoniul, ci felul în care cultura zilelor noastre își va găsi locul pe străzile vechi și noi. 

„Cultura eu o privesc drept un soi de strategie adaptativă pentru a asigura supraviețuirea individului și colectivităților. Patrimoniul arhitectural nu este un scop în sine. Scopul nu e de a transforma clădirile în muzee, de a păstra un cartier vechi pe post de muzeu, într-o epocă în care muzeele devin virtuale. Aceste clădiri vechi ar trebui să atragă cultura, dar nu doar cultura „oficială”. Ci să fie disponibile pentru mișcări underground, care se nasc, apoi dispar - pentru lucruri mai puțin „oficioase”... Mai este o chestiune importantă - educația s-a schimbat de tot. Toate trebuie să se grupeze într-un oraș în jurul unui element major, care se cheamă spațiu educațional și care adună oameni de la 3 la 90 de ani. Este un spațiu unde se întâlnește toată lumea, din fiecare unitate socio-spațială („cartier”) de cca 5.000-10.000 locuitori. Fiindcă eu, care am peste 70 de ani, trebuie să apelez la un copil de 7 ani să-mi instaleze o aplicație pe telefon”, subliniază arhitectul.

În opinia sa, fiecare cartier trebuie să aibă „un centru”, un loc care să le permită oamenilor să fie împreună, iar cea mai potrivită în acest rol ar fi chiar școala. 

„Regenerarea urbană, despre care se discută astăzi, reprezintă capacitatea conștientă a unei comunități să facă față unor noi provocări, tehnologice, ideologice, care se face prin schimbarea spațiului urban, a comportamentului uman, sau ambele. Regenerarea urbană nu este un scop în sine, este doar o modalitate de a armoniza două entități, cea spațială și cea socială. Ce este interesant este că pentru prima oară în istorie, a apărut, în ultimii ani, o a treia entitate, cea ecologică. Scopul regenerării urbane este de a duce viața în toate zonele. În zonele istorice, în zonele de blocuri comuniste, în zonele de extindere în extravilan”, subliniază Radu Radoslav.

Orașele în care trăim contează. În proiectul #OrașeRenăscute vom dezbate modul în care orașele din România își pot valorifica viitorul cu ajutorul proiectelor de regenerare urbană.

#OrașeRenăscute este un proiect susținut de grupul IULIUS.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult