Un vecin din blocul în care locuiam atunci avea obiceiul să își bată nevasta. Dar nu oricum. Rău! Femeia cerea îndurare, cerea ajutor, spunea că moare. Era ceva greu de ascultat. Și îl apucau crizele numai noaptea, în jur de ora două, când și îngerii dormeau. În una din nopțile acelea, în care nu mai suportam să aud durerea aia, am urcat la ei și am bătut la ușă, pentru că femeia striga crunt. Urletele s-au oprit și m-am întors la mine în apartament, cumva cu o conștiință împăcată, că am oprit ceva rău din a se petrece. A doua zi, femeia mi-a bătut la ușă și m-a rugat să nu mă mai bag în lucruri care nu mă privesc.