Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

„O fac pentru binele tău.” Iubirea care controlează: Ce nu am fost învățați despre abuzul emoțional

cuplu.

foto: Yuri Arcurs / Alamy / Profimedia

„O fac pentru binele tău.”

„Țin la tine, de asta îți spun cum să te porți.”

„Te iubesc, dar nu-mi place cum gândești.”

Sunt fraze care pot părea tandre. Dar, în spatele lor, se pot ascunde forme subtile de control și abuz emoțional — greu de identificat și ușor de interiorizat. Mai ales dacă am crescut într-un mediu în care limitele au fost confuze, iar iubirea s-a amestecat frecvent cu umilința, cuvintele grele sau lipsa de validare.

Cum începe totul? Cu ceea ce copiii văd, nu cu ceea ce li se spune. Educația nu înseamnă doar ce le spunem copiilor, ci mai ales ce le arătăm. Ce trăiesc în fiecare zi. Dacă o fetiță își vede mama tratată cu respect, va înțelege instinctiv ce înseamnă demnitatea într-o relație. Dacă un băiat își aude tatăl evitând glumele sexiste, va înțelege unde e limita între umor și dispreț. Dar ce se întâmplă când mesajele se bat cap în cap? Când o mamă spune „violenta nu e permisă”, dar acceptă umilințe, insulte sau chiar agresiuni? Copiii învață atunci că ceea ce se spune e opțional. Că iubirea poate însemna și durere.

Reținem 20% din ce auzim, 30% din ce vedem și 80% din ce trăim. Din păcate, rușinea, frica sau glumele care rănesc lasă o amprentă mai profundă decât orice sfat bine-intenționat.

De ce ajungem, ca adulți, să căutăm iubirea acolo unde primim control, manipulare sau agresivitate? Totul pornește din felul în care ne-am simțit (sau nu) iubiți în copilărie.

Cei care au crescut cu un atașament securizant — părinți atenți, disponibili emoțional — vor ști instinctiv cum arată o relație sănătoasă. Dar cei care au învățat că iubirea vine cu frică, rușine sau respingere, vor simți familiaritate acolo unde alții simt pericol. Abuzul emoțional, în formele sale cele mai insidioase, se strecoară tocmai în acele nevoi adânci: de a fi iubit, văzut, valorizat. Și când cineva „oferă” aceste lucruri, chiar și în doze mici și condiționate, victima va rămâne. Pentru că e mai dureros să nu simți nimic decât să simți „măcar puțin”.

Rușinea – gardianul abuzului. Poate cel mai periculos aliat al abuzului este rușinea. Acea voce interioară care spune: „Tu ai greșit. Dacă ai fi fost mai bun/ă, nu s-ar fi întâmplat asta.”

Rușinea izolează. Te face să taci. Să nu ceri ajutor. Și fără conexiune, fără încrederea că cineva te-ar putea auzi și ajuta, victima rămâne blocată în cercul vicios al tăcerii și al fricii. A cere ajutor presupune o doză de iubire de sine. Dar dacă ani la rând ai învățat că nu meriți, că „ești defect”, cum ai putea să ceri salvare?

Vindecarea începe atunci când cineva te vede cu adevărat și nu fuge de durerea ta. Când cineva te ajută să pui în cuvinte ce ți s-a întâmplat. Să înțelegi că nu a fost vina ta. Să plângi ce ai pierdut. Și, mai ales, să înveți să te tratezi cu blândețe. Nu cu învinovățire. Cu compasiune, nu cu rușine.

Ce putem face, ca părinți? Putem să oferim copiilor noștri cel mai valoros dar: siguranța emoțională. Să îi ascultăm cu adevărat. Să le spunem că durerea lor contează. Să nu le „reparăm” emoțiile, ci să le validăm. Să nu le spunem ce ar trebui să simtă, ci să îi învățăm să își recunoască sentimentele proprii. Când un copil simte că e iubit necondiționat, că are voie să spună „nu”, că poate avea o opinie diferită, el va deveni un adult care nu are nevoie să caute aprobare în relații toxice. Care nu confundă controlul cu iubirea.

Poate că nu putem repara tot ce am trăit. Dar putem începe cu o întrebare sinceră: Ce aleg să transmit mai departe? Poate alegem să spunem „ajunge” acolo unde altora li s-a spus „taci”. Poate alegem să privim cu blândețe către copilul din noi care n-a fost văzut.

Poate alegem să ne învățăm copiii că iubirea nu rănește și că respectul nu e negociabil.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • perplex check icon
    >> Reținem 20% din ce auzim, 30% din ce vedem și 80% din ce trăim.
    Nu credeam ca voi mai citi in 2025 despre piramida lui Edgar Dale aka "Conul Invatarii". Procentele alea nu le-a pus el, ci altcineva care a interpretat piramida lui si a folosit-o in contextul comunicarii. Conul lui Dale arata altfel si nu are nicio baza stiintifica. Chiar el spune sa nu fie luat foarte in serios. Acesta este un exemplu de pseudostiinta. BTW, pseudostiinta originala zice 90% "din ceea ce facem", dupa unii. Dupa altii 90% "din ceea ce facem si spunem".

    >> Cu ceea ce copiii văd, nu cu ceea ce li se spune.
    Incepeti cu Paul Watzlawick (axiomele comunicarii & Co.) si continuati cu Friedemann Schulz von Thun ca sa intelegeti acest mesaj "incongruent".
    • Like 0


Îți recomandăm

Theodor Paleologu, diplomat și președinte al Fundației Paleologu. Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Pe fondul ascensiunii extremismului la nivel mondial, mulți se întreabă acum ce s-a întâmplat cu societatea și de unde a ieșit la lumină ura aceasta aproape perceptibilă fizic între oameni care nici nu se cunosc personal. Căci trăim, iată, vremuri în care amenințarea și injuriile sunt elemente la ordinea zilei. Mulți aproape că le ignoră, pentru că, pe nesimțite, ele s-au normalizat. Drumul de aici la agresivitate fizică e scurt. Și asupra acestui pericol atrag atenția mulți oameni ai cărților, care știu din istorie ce se întâmplă cu societățile în astfel de perioade.

Citește mai mult

Ferma Cernat

În ciuda tuturor costurilor și dificultăților, am simțit la acești oameni o dragoste profundă pentru pământul care ne hrănește pe toți. „Banii au un singur dezavantaj: nu se pot mânca”, râde dl. Moldovan.

Citește mai mult

 Chris M

Pentru Chris Simion-Mercurian, scriitoarea și regizoarea de teatru care a pornit visul, și pentru partenerul ei, Tiberiu Simion-Mercurian, întreaga călătorie a însemnat nouă ani de eforturi, sacrificii și momente de criză, dar și întâlniri și emoții imposibil de trăit altfel. „Nouă ani a durat. A început în 2016. A fost foarte complicat. Și foarte impredictibil.

Citește mai mult

Radu Jude la Paris

Adevărul e că nu ieșim în lume cu prea multe. Cu excepția performanțelor câtorva sportivi, începând cu David Popovici, a câtorva companii private care au trecut granița și aspiră la statutul de unicorni și a filmelor din „noul val”, România nu iese prea mult în evidență. De aceea, orice „ieșire în lume” face foarte mult bine imaginii unei țări în deficit uriaș de imagine internațională.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Marina Axentii

La doar 27 de ani, Axentii Marina (foto) se află pe un parcurs academic remarcabil. Originară din România, ea este doctorandă în domeniul Ingineriei Produselor Alimentare la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, iar în prezent își desfășoară activitatea de cercetare peste ocean.

Citește mai mult
sound-bars icon