„Te controlează, te critică, te face să te îndoiești de tine… și totuși, nu pleci." Despre relaţii toxice. Cum le identificăm

foto: Yuri Arcurs / Alamy / Profimedia

Cu siguranţă toată lumea a auzit termenul „relaţii toxice’, ba chiar este posibil ca unii să fi şi fost, sau să fie la ora actuală într-o astfel de relaţie, fie că sunt conştienţi de acest lucru, fie că nu sunt.

Dar oare ce înseamnă relaţie toxică?

Relaţionarea interumană are un rol important în vieţile noastre: facem parte dintr-o comunitate interdependentă, iar cei din jur ne asigură comunicare, suport, companie, colaborare, schimb de idei, empatie, etc. La rȃndul nostru oferim comunităţii aceleaşi lucruri, iar aceasta este o sursă de bunăstare psihologică.

Totuşi unele relaţii (de cuplu, de rudenie, de prietenie sau de colegialitate) sunt diferite, în sensul că relaţia duce la reducerea stării de bine, la stres, durere, conflict, suferinţă emoţională, etc. Orice relaţie care pune în pericol starea de bine personală (la nivel emoţional, psihologic, fizic) este considerată o relaţie toxică (abuzivă).

Cum identificăm o relaţie toxică? Ei bine, semnele sunt multiple, voi enumera mai jos cȃteva din cele mai importante; nu toate apar în fiecare relaţie toxică, dar cu siguranţă o parte din ele se vor regăsi la orice analiză mai atentă.

• Controlul excesiv: partenerul toxic impune nu doar ce se face, ci şi cum se face, fără a exista o consultare a celuilalt. Acest control se extinde asupra timpului şi activităţilor partenerului-victimă, în timp ce abuzatorul insistă în a deveni singurul punct de reper în viaţa celui abuzat. Controlul acoperă din ce în ce mai multe arii ale vieţii victimei, şi în special pe cel relaţional: pe rȃnd colegii, prietenii, rudele sunt excluse, alături de toate activităţile pe care victima obişnuia să le aibă în mod independent.
• Lipsa de încredere vine „la pachet” cu controlul: victima este mereu supravegheată, toate afirmaţiile îi sunt puse sub semnul întrebării, apare nevoia de justificare a fiecărui moment al vieţii şi fiecare gest al victimei este interpretat în moduri care o acuză.
• Pedepse frecvente în momentul în care victima pare să fi greşit cu ceva (şi mai tot timpul se găseşte cȃte o greşeală). Acestea pot consta în retragerea suportului practic („m-ai supărat, nu mai iau copilul de la grădiniţă, deşi ştiu că tu ai la job o întȃlnire importantă de la care nu poţi lipsi”), ignorarea, uneori dispariţia completă „din peisaj” a abuzatorului, scandaluri, ba chiar uneori pedepse fizice.

• .Abuz fizic şi sau verbal – de la folosirea de cuvinte jignitoare, pȃnă la lovirea celuilalt sau obligarea acestuia de a face lucruri degradante pentru a obţine „iertarea” abuzatorului.
• Critica constantă şi „contorizarea” abaterilor victimei.
• Gaslighting-ul: repetarea de afirmaţii care modifică retroactiv realitatea pentru a accentua vinovăţia victimei şi a o manipula (mai multe despre asta aici)
• Sabotarea tuturor acţiunilor victimei, în scopul de a-i demonstra că doar abuzatorul „are dreptate”, „poate face”, „reuşeşte” în timp ce victima nu poate realiza nimic. Sabotajul poate îmbrăca diverse forme, de exemplu răspȃndirea de informaţii eronate despre victimă, denigrarea publică, împiedicarea sub o formă sau alta a celui abuzat de a-şi realiza sarcinile, etc.
• Gelozie şi posesivitate – în strânsă relaţie cu controlul, aceasta vine să încarce victima cu un strat suplimentare de vinovăţie, pentru că i se reproşează nu doar inadecvarea ci şi infidelitatea (fabricată de către abuzator).
• Respingerea responsabilității de către abuzator; acesta este mereu nevinovat şi orice lucru care nu merge bine se datorează automat unei acţiuni (sau inacțiuni) a victimei.
• Minciuna şi lipsa de transparență a abuzatorului: în timp ce victima este mereu supravegheată, abuzatorul îşi protejează aproape toată viaţa personală, „nu are de dat socoteală”, minte frecvent asupra a ceea ce face, şi nu acceptă nici un fel de întrebări din partea celui abuzat.
• Comunicare toxică: orice dialog este încărcat de reproşuri, sarcasm sau jigniri, deseori folosind un ton agresiv sau batjocoritor.

Ce efecte are acest comportament asupra victimei? Ei bine, în încercarea (veşnic nereuşită) de a-i face pe plac abuzatorului, victima îşi pierde stima de sine, începe să manifeste depresie sau anxietate, are sentimentul eşecului personal şi, în plus, prin izolarea de toţi cei din jur nici nu mai poate testa realitatea, pentru a vedea dacă într-adevăr ea, victima, este inadecvată sau abuzatorul este cel care o pune în situaţii dificile, pentru a-i dovedi că greşeşte mereu.

Ce se întȃmplă in acest timp cu abuzatorul? Ei bine, rareori acesta chiar găsește cu adevărat satisfacţie din tot acest scenariu. Abuzatorul însuşi are temeri interioare, sau insatisfacţii, sau sentimentul eşecului personal, dar pentru că se teme că odată recunoscute aceste probleme îl vor invalida ca persoană, le ţine ascunse şi încearcă să mute povara problemelor proprii asupra celuilalt. Dar cum nici un tip de control al unei alte persoane nu poate umple un gol interior, satisfacţiile sunt doar superficiale, asociate cu un gust amar, şi cer o nouă umilire a victimei pentru a pune acest lucru ca pavăză între realitate şi sinele pe care se teme să îl privească.

Rezultatul relaţiilor toxice este că ambii parteneri (fie ei în cuplu, uneori părinţi-copii, rude sau chiar prieteni sau colegi) sunt profund nefericiţi.

Şi totuşi, multe persoane ezită să întrerupă astfel de relaţii toxice (fie prin întreruperea relaţiei fie prin acţiuni hotărâte în sensul modificării acesteia). De ce se întȃmplă asta, şi ce se poate face în cazuri de acest tip rămȃn însă ca subiecte pentru articole viitoare.

articol publicat anterior pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp