Groenlanda nu a fost niciodată a SUA. Nici măcar în timpul celul de-al Doilea Război Mondial. SUA nu au dat vreodată înapoi Groenlanda nimănui, căci asta ar fi presupus ca, în prealabil, să o fi luat de la cei cărora le-ar fi dat-o înapoi. Danemarca, în cazul de față.

Privită prin lentila unui strateg geopolitic, reluarea obsesivă a temei Groenlandei nu trebuie citită ca un proiect teritorial, ci ca un instrument de arhitectură a atenției. În politica de mare putere, agenda publică este la fel de importantă ca desfășurarea de forțe, iar Donald Trump a demonstrat în repetate rânduri că înțelege acest adevăr mai bine decât mulți dintre criticii săi. Groenlanda este zgomotul. Iranul este fondul.

Politica trumpistă astăzi a creat turbuențe nemaiîntâlnite în întreaga lume. Trump, susținut de o anumită parte a societății americane ostatică însă ideilor lui, își are origini adânc eufemizate de trecerea timpului, origini încopciate într-o ideologie care se vinde foarte bine.

În gălăgia provocată de președintele Trump (venit să certe 2 ore pe toată lumea la Davos), ne scapă din vedere semnale foarte importante trimise de alți participanți.

O singură felie de tort a fost de ajuns pentru a demonta ani de retorică naționalistă zgomotoasă. Imaginile care ni-l înfățișează pe George Simion la Washington, zâmbind larg deasupra unui desert în forma Groenlandei acoperit cu steagul Statelor Unite, surprind o ironie devastatoare. sursa foto: captură X

„Toți sunteți datori Statelor Unite”. „Fără Statele Unite nimeni n-ar mai avea o țară”. „Statele Unite țin lumea pe linia de plutire”.

Îmi imaginez uneori un posibil scenariu pentru America viitorului, când copiii sau nepoții mei vor ajunge la maturitate; văd Statele Unite devenind o economie de servicii și informații; îmi imaginez cum aproape toate industriile manufacturiere importante se vor fi mutat în alte țări; văd uriașe forțe tehnologice aflate în mâinile câtorva persoane și cum cei care reprezintă interesul public nu pot nici măcar să înțeleagă problemele reale

Nimic nu a însufleţit mai puternic oamenii decât promisiunea libertăţii. Dictatorii de pretutindeni şi dintotdeauna i-au pedepsit cel mai crunt pe cei care le vorbeau oamenilor despre această minunată, dar rară, stare a fiinţelor umane. Şi, bineînţeles, au dorit dintotdeauna să zdrobească ţările unde fiecare îşi putea trăi viaţa după cum îşi dorea.

Liderii lumii privesc spre Washington confruntați cu o dilemă care depășește granițele diplomației cu care se obișnuiseră: cum negociezi cu un stat care își abandonează propriile valori fondatoare? Cum salvezi ordinea globală când una dintre piesele centrale se desprinde de regulile jocului? sursa foto: Profimedia

Întrucât președintele Dan se declară „Profund îngrijorat de escaladarea declarațiilor publice” între SUA și UE, și înțelege cu siguranță că invitarea lui în așa-zisul Consiliu pentru Pace alături de V. Orban este o încercare a lui Trump de a rupe Europa, lovind unele țări, ademenind altele, ar trebui să refuze?