Mizanplasul „pentru Pace” nu are nicio legătură cu instituțiile oficiale ale Statelor Unite. Dacă ne ducem, ne ducem la Trump, personal, persoană fizică, nu la SUA. Așa că, am putea la fel de bine să ne facem membri ai clubului de golf Trump din Mar-a-Lago, poate chiar ieșim mai ieftin. Pe de altă parte, scula asta „pentru Pace”, pe care Trump și-a făcut-o cadou singur, poate fi folosită pentru Război: când mai are o acțiune gen Venezuela, pentru care ar avea nevoie de aprobarea Congresului, Trump poate pretinde că a avut acordul în unanimitate al Consiliului Său...

1. Disclaimer: raportul american care a dat aripi bulei „suveraniste” nu e despre România, nu e despre Georgescu, nu e despre Simion, nu e despre democrație sau libertate de exprimare. E despre banii lui Musk și ai giganților tech.

Piesa „Streets of Minneapolis” (Străzile din Minneapolis), compusă și interpretată de Bruce Springsteen (76 de ani), ocupă locul 1 pe iTunes în 19 țări, printre care SUA, Marea Britanie, Germania, Franța, Italia și Suedia, la doar o zi de la lansare.

În caz că v-a scăpat, reiau: „Piatra de temelie a cooperării noastre este reprezentată de solidaritatea consacrată în articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord”.

Îmi aduc aminte primul 4 iulie pe care l-am sărbătorit pe pajiștea din Washington, DC. În jurul meu erau oameni de toate culorile, națiile și religiile. Mi s-a părut Raiul pe pământ, un loc cu armonie pentru oameni aparent diferiți, dar uniți printr-o umanitate comună. Am devenit un alt om după ce am stat un an în America.

Amice, n-ai recunoaște un extremist de stânga nici dacă și-ar flutura unul ideologia la zece centimetri de fața ta. Știu, sună kinky. Ce vrei tu de fapt să spui este că ți-ar plăcea să-ți descarci pistolul în capul oricui nu-ți convine ce crede, după care îl faci extremist de stânga. Nu contează cine e, ce face, de unde vine sau ce bicicletă are acasă. Nu-ți convine ce spune cutare? Bam! Extremist de stânga ce ești tu. Protestezi împotriva abuzurilor ICE? Ești extremist de stânga.

Soarta lumii se hotărăște zilele astea pe străzile din Minneapolis. Nu e nimic pompos în afirmația asta, este foarte clar că evenimentele care au loc în acest oraș reprezintă un punct de cotitură în felul în care regimul magaiot va evolua pe mai departe, cu consecințe asupra politicii externe americane.

Pentru cei care au copilărit sub Ceaușescu, America era unchiul ăla mișto, care îți aducea blugi, gumă și ciocolată de afară și asculta Led Zeppelin și Hendrix. Acum, America e unchiul ăla decrepit și lăudăros care duhnește a pișat, pipăie nepoatele, îți fură din casă, stropește cu scuipat când vorbește, e mitocan cu maică-ta și vrea să-i faceți acte pe un teren de la țară, că-i trebuie lui și oricum nu știți voi să-l îngrijiți. foto: Profimedia

Groenlanda nu a fost niciodată a SUA. Nici măcar în timpul celul de-al Doilea Război Mondial. SUA nu au dat vreodată înapoi Groenlanda nimănui, căci asta ar fi presupus ca, în prealabil, să o fi luat de la cei cărora le-ar fi dat-o înapoi. Danemarca, în cazul de față.

Privită prin lentila unui strateg geopolitic, reluarea obsesivă a temei Groenlandei nu trebuie citită ca un proiect teritorial, ci ca un instrument de arhitectură a atenției. În politica de mare putere, agenda publică este la fel de importantă ca desfășurarea de forțe, iar Donald Trump a demonstrat în repetate rânduri că înțelege acest adevăr mai bine decât mulți dintre criticii săi. Groenlanda este zgomotul. Iranul este fondul.