România, între mișcarea MAGA și Bruxelles – riscul Tamango

Este clar că scena geopolitică globală este în plină mișcare cu consecințe pentru România. Rusia presează pentru o sferă de influență cât mai aproape de cea a fostei URSS. China continuă să așeze piese pe mai multe continente și să încerce să spargă cercul constrângător din Marea Chinei de Sud. 

SUA, dincolo de alte aspecte de tip tranzacțional, pare destul de hotărâtă să încerce să ajungă la o înțelegere mai amplă cu Rusia, inclusiv legat de Ucraina, și să accelereze militarizarea Uniunii Europene, pentru a-i permite degrevarea de securitatea UE pe partea de forțe convenționale, ca să se poată concentra pe competiția cu China.

Uniunea Europeană anunță că ar fi înțeles noul context și mesajele primite, dar încă digeră ultimele declarații americane din cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen, mai ales pe cele al secretarului de stat pentru apărare, Pete Hegseth, și ale vicepreședintelui JD Vance, fiind anunțate deja discuții la Paris între mai multe state.

Legat de declarațiile americane respective, un lucru bun foarte important este acela că secretarul de stat american pentru apărare a confirmat clar că SUA sprijină în continuare NATO și nu se pune problema ca statele NATO să fie abandonate. În această privință, rămâne, însă, riscul ca unele state NATO, precum România, să se împuște singure în picior sau chiar în zona capului, cu ceva „ajutor” extern, aspect la care voi reveni mai jos.

Pe partea negativă sau măcar preocupantă, ar fi 4 aspecte principale relevante pentru România de menționat.

În primul rând, garanția de securitate americană presupune ca UE/statele NATO aferente să-și facă treaba rapid pe partea propriului efort de militarizare, cu costul financiar aferent. Aceasta nu ar trebui să ridice, totuși, cine știe ce probleme în anii următori, europenii fiind, practic, în consens la Munchen în această privință. Cheltuielile privind apărarea se și prefigurează deja a fi excluse de Comisia Europeană din calculul țintelor de deficite bugetare.

În al doilea rând, SUA pare dispusă la o pace semnificativ mai proastă pentru Ucraina decât se așteptau europenii, afirmându-se că Ucraina nu va fi primită în NATO, nu-și va recupera toate teritoriile și nici nu va beneficia de garanții de securitate extinse americane.

Mesajele de până acum pe acest subiect ale noii administrații americane au fost, pe ansamblu, clar, dezamăgitoare pentru UE (și, evident, și pentru Ucraina). Rămâne, însă, de văzut, reprezentanții europeni subliniind că o pace dezechilibrată poate afecta mult și SUA în pasul doi, riscând să încurajeze agresiuni și forțarea status-quo—ului peste tot în lume.

Un alt aspect de luat în calcul aici ține de declarațiile trimisului special al lui Donald Trump pentru negocierile cu Rusia și Ucraina, tot în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen. Acestea au mai echilibrat mesajele secretarului de stat american pentru apărare. Trimisul respectiv, generalul Keith Kellogg, a vorbit, astfel, și de așteptări de concesii din partea Rusiei atât pe partea teritorială, cât și pe cea de alianțe cu alte state și de potențiala reducere a prețului internațional al petrolului ca factor de presiune.

Pe ansamblu, pare, parțial, și o strategie americană de a da și „pumni” în toate direcțiile pentru „a face loc” și a facilita compromisul de toate părțile, dar pare și că se urmărește un acord mai amplu/global cu Rusia, aspect cu potențiale complicații pentru zona geografică în care ne aflăm.

În al treilea rând, vicepreședintele american, JD Vance, a șocat mulți europeni declarând la Munchen că problema principală a Uniunii Europene ar fi mai mult deficitul democratic din UE (nu cum se așteptau mulți conflictul din Ucraina etc). O bună parte din discurs a constat în diverse exemple europene de limitare a libertății de exprimare, majoritatea din sfera politicilor identitare.

Din păcate pentru România, și aici ajung la al patrulea aspect, discursul lui JD Vance a inclus și referiri la recenta anulare a alegerilor prezidențiale de la noi ca exemplu de deficit democratic. Aparent, informațiile vicepreședintelui american au fost bazate pe modelul american care include un singur tur de scrutin (acesta părând să creadă că au fost anulate alegerile finale, nu primul tur). În orice caz, dincolo de acest aspect mai mult tehnic, este evident că nu a fost un discurs în care vreo țară să vrea să fie menționată, cum nu e bună pentru noi nici remarca sa că dacă o campanie pe internet de sute de mii de euro ar influența alegeri, democrația nu era, oricum, puternică în țara respectivă.

Pentru a se înțelege cât mai bine momentul actual, și, mai ales, declarațiile vicepreședintelui american de la Conferința de Securitate de la Munchen, cred că este necesar să fie avute în vedere cel puțin următoarele:

1. Victoria lui Donald Trump în SUA și câștigarea controlului de către Partidul Republican asupra ambelor camere ale Congresului american au reprezentat mult mai mult decât o alternanță la guvernare între partide, cum mai fuseseră. A fost o schimbare de viziune (am mai detaliat acest aspect într-un alt articol). Practic, suveraniștii americani au câștigat în fața globaliștilor (nu doar a celor americani) și consideră că SUA a pierdut deja timp prețios.

2. Motivele victoriei nu au ținut, astfel, doar de aspecte mai conjuncturale dacă sunt privite separat, precum numărul prea mare de cetățeni rămași în urmă economic în procesul globalizării, imigrația excesivă și prostiile politicilor identitare. A contat și convingerea unor segmente importante de elite americane că doar politici de tip suveranist-naționalist pot da un nou elan SUA și pot oferi unei țări forța extinsă și durabilă necesară pentru a face față în conflicte cu alte mari puteri, în contextul în care poziția SUA în lume este sub presiune de ceva ani.

Faptul că doar 32% din locuitorii UE de vârstă militară ar fi dispuși să lupte cu arma în mână și în caz de război în propria țară (și că numărului de doritori de carieră militară e în scădere de ani de zile și în SUA) a pus pe gânduri și părți importante din complexul militar-industrial american, mai ales având în vedere că principalii concurenți globali ai SUA se concentrează mult pe aspectul naționalist și pe unitate în loc de fragmentare.

3. Globalizarea, în sine, tinde structural spre creșterea prosperității globale, duce la creșterea graduală a interdependențelor și reduce, astfel, riscul de război. A servit, pe ansamblu, foarte bine omenirea sute de ani. Doar că duce și la slăbirea graduală a legăturilor naționale care sprijină capacitățile de implicare în războaie de durată între popoare/țări.

În plus, în ultimii 20-25 ani globalizarea a fost accelerată artificial și a fost ideologizată din ce în ce mai mult de unele segmente de elite. Aceasta s-a făcut prin politici de creștere neadaptată a interdependențelor, de alocare a multor resurse pe criterii prea subiective politic și de fragmentare și diluare a factorului național, inclusiv prin imigrație prea mare și prin politici identitare de divizare cu numeroase excese – și aceasta, într-un mod decalat față de politicile necesare pentru sprijinirea celor dezavantajați de schimbări.

Chiar dacă nivelul economic al majorității populației a crescut, sentimentul de precaritate și de pierdere de control și de identitate au fost resimțite de mulți pe un nivel al Piramidei lui Maslow mai puternic.

Părțile accelerate artificial și ideologizate greșit, cuplate cu abordarea strict naționalistă a Chinei și Rusiei, în special, au avut, în cele din urmă, un efect politic de boomerang.

4. Deși suveraniștii americani apropiați de Mișcarea MAGA (Make America Great Again) amintesc frecvent victoria din alegerile recente și mandatul popular aferent, aceasta a fost, de fapt, una destul de la limită.

Aproximativ 2.285.000 de voturi în plus pentru Donald Trump, față de Kamala Harris, pot să pară mult în România și, evident, contează, dar au reprezentat doar 1.5% din voturile americane.

La nivel de Parlament (Congress), Partidul Republican are 220 de mandate față de cele 215 ale Partidului Democrat, iar la nivel de Senat republicanii au 53 de mandate - sub nivelul de 60 care ar permite și limitarea timpului de dezbateri – pentru a contracara așa numită tactică „filibuster” care permite discuții prelungite și amânarea votului.

Suveraniștii americani știu, astfel, că au repurtat o mare victorie, dar că victoria respectivă nu are cum să reziste în timp dacă viziunea lor nu este implementată foarte extins în SUA și larg și în restul lumii occidentale în anii următori (inclusiv în privința stopării/limitării imigrației, ca factor continuu de diluare de națiuni, și în cea a sprijinirii componentelor culturale de tip națiune).

Acesta este, cred, motivul principal al declarațiilor lui JD Vance de la Munchen și al vitezei cu care încearcă să se miște noua administrație americană în intern și extern, chit că erorile, daunele colaterale și reacțiile negative riscă să se acumuleze rapid.

În contextul de mai sus, sprijinirea mișcărilor de tip suveranist în lume pare pur și simplu să fie un obiectiv politic strategic pentru mișcarea MAGA.

Pentru că, din perspectiva Mișcării Maga (și care are și exemple dificil de contestat) și democrații americani au folosit subiectiv unele segmente ale statului împotriva adversarilor politici, inclusiv prin tracasare judiciară extinsă a unora, excesele în direcția opusă, chiar potențial mai mari, par să intre la categoria „asumate” pentru moment, obiectivul vizând implementarea unei viziuni de termen lung și care pare că subsumează restul pe numeroase paliere.

5. Deși e contraintuitiv la prima vedere, fiind vorba despre un aliat tradițional, Uniunea Europeană este o țintă naturală (tot în această cheie trebuie, cred, înțeleasă și presiunea asupra Canadei, dar și referirile la UK din discursul lui JD Vance).

Dincolo de excesele de ideologizare a globalizării din UE, mai ales din ultimii 10 ani, UE s-a implicat destul de mult în lupta politică americană din ultimii ani. Numeroși reprezentanți nu doar că au luat fățiș partea lui Joe Biden/Kamala Harris, dar destui l-au făcut albie de porci pe Trump într-un mod aproape stupid din punct de vedere politic dintr-o perspectivă de relații între state și nu între partide.

Ce se întâmplă acum nu ține, însă, cred, atât de reacția oarecum de așteptat a celui până mai ieri înjurat (dincolo de faptul că este cunoscut că președintele american e mai predispus la abordări subiective decât media unor astfel de poziții), ci de ce am spus mai sus. Noua administrație americană consideră atacurile respective ca nefiind doar conjunctural politice, ci reflectând tot o viziune, dar una contrară MAGA și care trebuie reversată pe fond.

Practic, din perspectivă MAGA, doar o Uniune Europeană cu politici culturale la nivel statal predominant de tip stat național ar reprezenta garanția menținerii viziunii suveraniste americane în SUA însăși pe termen mai lung și tot doar un astfel de model ar putea accelera militarizarea UE suficient de rapid și crea bazele unei solidarități militare durabile care să poate servi efectiv de aliat puternic al SUA, și nu doar de furnizor de informații și, în rest, de plângăcios de serviciu.

Desigur, SUA are propriul rol în pacificarea statelor europene după al Doilea Război Mondial și orice „depacificare”e un proces complex.

6. Personal, nu cred că noua administrație americană este atât de naivă încât să nu vadă că multe mișcări de suveraniști din UE au în frunte în prezent destui incompetenți, infiltrați dinspre Est, șarlatani sau extremiști reali.

Nu cred nici că vicepreședintele american JD Vance este atât de naiv încât chiar să creadă tot ce a spus la Conferința pentru Securitate de la Munchen – de exemplu, că operațiuni statale de dezinformare sau manipulare pe internet nu ar putea influența alegeri.

Că doar nu din lipsă de efecte a așa ceva, nu lasă internetul liber la ele acasă țări ca Rusia.

De altfel, dacă Elon Musk, prin platforma X, nu l-ar fi sprijinit pe Donald Trump și dacă celelalte platforme sociale americane nu ar fi păstrat niște limite, e puțin probabil că alegerile ar fi fost câștigate de acesta.

JD Vance știe, deci, că banii în campanii de tip electoral contează, că internetul contează, că trolli pe internet există, la fel și fabrici de boți.

Știe, însă, și că limitarea dreptului la exprimare a mers mult prea departe și a fost folosită politic de partea ideologizată a globaliștilor și pentru promovarea unor agende subiective și pentru contracararea și a suveraniștilor reali și legitimi, nu doar a celor fabricați de trolli.

Dacă privim prin prisma de mai sus, devine mai clar ce par să ceară suveraniștii americani la Munchen pe partea de politici culturale – acces nerestricționat în UE al propriilor platforme sociale (acum, sub controlul destul de ferm al Mișcării Maga, după cum s-a văzut și la discursul de inaugurare al lui Donald Trump și cu Tik-Tok foarte expus și el acum preferințelor SUA) și UE să revină la o globalizare de stil mai vechi – neideologizată și bazată pe cooperarea între state cu componentă culturală naționalistă puternică. Dacă elitele europene mainstream nu-și vor modifica politicile (și parțial, componența) singure (interesul american privind fondul, nu forma) – este posibil să se preseze prin sprijinirea suveraniștilor de tip „hardcore”, inclusiv, potențial, prin intermediul campaniilor pe internet.

Mai trebuie înțeles un aspect aici. Suveraniștii americani sunt, de fapt, globaliști, în sensul că realizează că nicio țară, nici chiar SUA, nu poate fi bogată în izolare.

Globaliștii nici nu reprezintă ceva rău în sine, ci chiar o necesitate pentru prosperitate în lumea actuală.

Globaliștii ideologizați par principalii vizați de noua administrație americană – practic cei care, din perspectiva acesteia, urmăresc ca obiectiv politic în sine diluarea națiunilor, creșterea artificială a interdependențelor, impunerea excesivă de constrângeri pe bază de valori morale fără compensare economică pentru cei dezavantajați și transferul continuu de putere reală de la nivel local către nivel global, inclusiv prin presarea constantă a majorităților de către minorități mai vocale.

Desigur, pentru moment, există riscul unor abordări fără diferențieri și nuanțe, ceea ce poate genera numeroase probleme curând.

7. Dacă este inteligentă, UE va ceda parțial, alocând rapid resursele pentru militarizare și renunțând la componentele ideologizate artificial. Dacă nu este suficient de inteligentă, UE va ceda mult. Dacă este nerealistă, va accelera globalizarea ideologizată în UE. Președinta Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, pare să meargă momentan pe o combinație intermediară între prima și a treia variantă. Este una sortită eșecului în forma actuală, neavând mecanisme potrivite pentru reglarea problemelor la baza îngrijorărilor suveraniștilor americani (o parte fiind obiective) și care presează și dinspre segmente în creștere de populații europene într-un context geopolitic și economic, oricum, cu multe provocări. E posibil să vedem curând adaptări salutare, ca parte a răspunsurilor necesare în urma Conferinței de la Munchen.

8. Desigur, un avantaj al părții ideologizate a globaliștilor europeni și o dilemă pentru suveraniștii americani ține de calitatea slabă a multor conducători actuali ai mișcărilor declarate suveraniste europene. Deși sunt și membri de calibru intelectual, incompetenții, agenții de influență străină și șarlatanii sunt larg reprezentați.

Dar SUA pare să meargă pe ideea că mișcările de fond ridică aspecte legitime în privințe importante și că acestea trebuie, de fapt, oricum, susținute – din perspectiva lor.

9. Riscul este ca Rusia să fie câștigătorul principal. Sprijinirea mișcărilor suveraniste coincide până la un punct cu interesul său de a slăbi orice alt bloc geopolitic. Ca și până acum, aceasta se va concentra pe confiscarea mișcărilor populare legitime din țări UE prin sprijinirea în fruntea lor a cât mai multor incompetenți, căpiați sau a altor „idioți utili”. Este un aspect care trebuie avut în vedere foarte atent și de UE și de SUA și de România.

10. În ceea ce privește România, tocmai aceasta ar fi cea mai proastă variantă – întărirea suveraniștilor români, dar având în conduceri mulți incompetenți sau agenți de influență ai altor forțe, ceea ce va decredibiliza partea legitimă, stimula în continuare fracturile în societate și slăbi și mai mult România. Paradoxul este acela că România are, de fapt, nevoie, mai ales în noul context, de o mișcare suveranistă puternică de tip american (de orientare occidentală), dar nu de una cu mulți impostori în zonele de decizie.

Practic, România se confruntă cu ceea ce aș numi riscul Tamango.

În povestirea cu același nume a lui Prosper Merimee, Tamango era un șef de trib african care vindea sclavi către europeni dintre învinșii războaielor purtate de el. Beat fiind, în noaptea anterioară plecării unei astfel de corăbii cu sclavi, își vinde și soția favorită la pachet cu alții. A doua zi, regretând ce a făcut, înoată până la corabie și încearcă să o recupereze, oferind înapoi prețul și alte bunuri, dar căpitanul nu doar că insistă că târgul a fost încheiat, dar îl capturează și pe el ca sclav.

Deși ceilalți sclavi îi fuseseră dușmani, influențați de autoritatea mai veche a acestuia și ajutați de soția sa se revoltă la scurt timp și, conduși de el, omoară tot echipajul.

Cei care nu muriseră în revolta respectivă se așteptau ca Tamango să îndrepte corabia înapoi către casă. Acesta, evident, habar nu avea cum să facă asta, planul lui fiind epuizat odată cu succesul revoltei. Până la urmă, mor toți de foame, deshidratare și accidente în furtuni, mai puțin Tamango care este recuperat dintr-o barcă mai mult mort decât viu de o corabie engleză care trecea prin zonă. Aceasta îl debarcă în Kingston unde este pus pe picioare și reprezintă o vreme atracția orașului. Moare acolo alcoolic, după ce lucrase în orchestra unui regiment. Ideea este că noi avem segmente de populație de viziune suveranistă cu preocupări absolut legitime și care nu sunt avute în vedere suficient de o mare parte din politicienii actuali. Dar acestea au în frunte în prezent mai mult niște „Tamango” – fără planuri bune coerente pentru momentul de după eventuala preluare a controlului asupra „corabiei” și care nu au nici pe departe vreun echipaj complet pentru a „naviga” bine.

Pe de altă parte, însă, dacă „echipajul actual” nu înțelege că trebuie să-și schimbe și el în privințe semnificative comportamentul propriu, precum și o parte a membrilor echipajului, riscăm să ajungem ca în povestea lui Prosper Merimee în care toata lumea avea ceva dreptate și ceva argumente, dar am avariat grav și țara (corabia) și pasagerii. Și nici nu o să ne salveze vreo altă „corabie” decât, poate, pentru a fi lăsați - ca și Tamango - să „bețivănim” pe acasă și să cântăm din când în când în orchestra „orașului”, fără să înțelegem mare lucru din jur.

Raportat la toate cele de mai sus, declarațiile lui JD Vance de la Munchen privind specific România trebuie, desigur, avute în vedere atent. Aș vedea 4 variante principale de interpretare. Într-o primă variantă, noua administrație americană nu este încă suficient de familiarizată cu tipologiile forțelor politice din România și, pentru moment, au prevalat variantele de manipulare și distorsiune (de aici și referirile la turul de alegeri anulat ca și cum ar fi fost cel final și ideea că o campanie electorală pe internet a unui candidat la prezidențiale ar costa doar câteva sute de mii de euro), iar România s-a nimerit să fie un exemplu util pentru JD Vance (au mai fost și alte țări menționate, dar cu exemple mai mici). A contat poate și experiența proprie, noua administrație americană fiind convinsă că segmente ale statului au fost folosite amplu politic de democrați împotriva MAGA. E posibil să fi jucat parțial și simpatia politică a MAGA pentru frații Tate, cazul judiciar al acestora fiind aparent menționat într-o discuție separată a ministrului român de externe cu Generalul Kellog la Munchen.

O a doua variantă ar fi aceea că SUA vrea să sprijine politic, oricum, orice sună a mișcare suveranistă în UE, chit că destule nu sunt efectiv de tipul de care practic au nevoie, și, atunci, admonestează orice țară în care li s-ar fi spus că ar fi obstacole artificiale în acest sens. În plus, tot din această perspectivă, nu e exclus să se pregătească unele interferențe americane, inclusiv prin campanii pe internet, în alegerile ce urmează în alte state europene (precum Germania) - pentru a sprijini mișcări suveraniste - și nu vor ca precedentul din România să fie folosit în alte țări nici pe partea de încercare de restrângere a folosirii internetului și nici pe cea de instanțe.

O a treia variantă ar fi mai riscantă pentru noi – ar viza faptul că SUA nu își permite să abandoneze unilateral explicit vreun stat membru NATO ca parte a unui compromis cu Rusia (secretarul de stat american pentru apărare fiind foarte clar pe ideea că SUA continuă să sprijine NATO, după cum menționam și la începutul articolului) – dar ar putea să prefere, ca elemente de negociere în acordul global cu Rusia, ca unele state, precum România și, eventual, Bulgaria să aibă conduceri politice pe placul Rusiei (deci ieșite, practic, din axa occidentală), dacă statele respective sunt suficient de stupide să sprijine/”producă” prin alegeri așa ceva în intern. Este o variantă foarte puțin probabilă, măcar ca moment în timp al negocierilor.

O a patra variantă ar fi una intermediară – o aparentă deviere a României de la unele lucruri importante pentru SUA ar facilita concesii viitoare față de Rusia în zonă, de genul renunțării la scutul de la Deveselu. (adică, să nu pară că SUA cedează ceva Rusiei, ci că nu mai are suficientă încredere militară în România).

Indiferent de variantă, la acest moment și în contextul de mai sus, doar noi ne-am putea „împușca” singuri, luând-o în direcții greșite. Este important de acționat rapid și eficient atât în extern, cât și în intern, cu mult mai multă comunicare. Trebuie înțeles că suveranismul românesc nu are cum să fie ca cel american, pentru că și state mult mai mari din UE realizează că nu mai pot face față singure lumii actuale. Dar noi nu am fost niciodată ca popor nici globaliști ideologizați. Nu ar trebui să ne fie greu să găsim rapid echilibrul corect în noul context.

În orice caz, trebuie evitat riscul „Tamango”, dar recunoscut și faptul că avem nevoie de împrospătarea serioasă a „echipajului” de la butoanele României atât în ceea ce privește competența, cât și bunul simț.

*****

1 În afara altor surse menționate direct în articol, afirmațiile și pozițiile americane și europene la care face referire articolul au avut în vedere înregistrările video disponibile pe platforma youtube ale discursurilor de la Davos ale lui Donald Trump și Ursula Von der Leyen, declarațiilor recente ale lui Donald Trump legat de discuțiile cu Vladimir Putin, discursurilor și meselor rotunde din cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen implicându-i pe secretarul de stat american pentru apărare, Vicepreședintele SUA, generalul Kellog, Ursula Von Der Leyen, ministrul german al apărării, ministrul britanic al apărării, Alexander Stubb, Vladimir Zelensky, declarațiilor lui Emanuel Macron și ministrului polonez de externe etc., conferinței de presă comună a secretarului de stat pentru apărare al SUA și ministrului polonez al apărării. Precum și Busola Competitivității UE aprobată ca document strategic de Colegiul comisarilor europeni pe 31 ianuarie 2025,

2 Make America Great Again (Să facem America măreață din nou).

3 Aici s-a avut probabil mai mult în vedere diferența din teren dintre linia frontului actuală și cea a teritoriilor anexate pe hârtie prin lege de Rusia.

4 https://www.gallup-international.com/survey-results-and-news/survey-result/fewer-people-are-willing-to-fight-for-their-country-compared-to-ten-years-ago

5 https://www.cfr.org/article/2024-election-numbers

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp