Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Tata Gino vrea să mai crească niște Mario

Mario Iorgulescu, fiul șefului Ligii Profesioniste de Fotbal, s-a urcat noaptea la volanul unei mașini de 300.000 de euro, beat la limita comei alcoolice și ghiftuit cu cocaină.

A ucis un tânăr de 24 de ani, tată a doi copii, care conducea liniștit pe sensul lui de mers.

Acum, tânărul Iorgulescu e la Terapie Intensivă, medicii se luptă să-i salveze viața.

Dacă junele Mario va trăi, aș pune un pariu cu dumneavoastră, stimați cititori: nu va face nicio zi de pușcărie. Cocaina va deveni zahăr pudră, iar alcoolemia – nerecoltată în condiții legale, după cum va demonstra turma de avocați plătită de tata Gino. De ce cred că așa va fi?

Aud că tata Gino s-a oferit să crească copiii celui omorât. Să-i crească, deci, cum l-a crescut pe Mario, până îi aduce cu bine la stadiul cluburi, iahturi, alcool plus cocaină.

Nu știu dacă o să le ia și câte un super bolid. Pe Mario l-a dotat cu această armă pe roți de 300.000 de euro; prin urmare, nu e normal să-și mobilizeze mijloacele pentru a rezolva un, ce?

Un accident de circulație.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Politistul si batranica / sursa foto: captura Digi24

Nu am înțeles niciodată gestul. Nici azi nu îl înțeleg. Confiscarea are o logică birocratică - discutabilă, dar logică. Strivirea nu are nicio logică. Strivirea este un act de dominație. Este un mod de a spune: tu nu contezi. Este o lecție despre cine are dreptul să existe în spațiul public și cine nu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Cinematograf Paris / sursa foto: Profimedia

În anii 1990, când am început să mă duc regulat la Paris, mai întâi în vacanţe lungi, apoi făcând naveta la lucru, constituiam frecvent subiect de mirare pentru oamenii locului, parizieni de mai multe generaţii, care nu mai cunoscuseră oameni veniţi din foste regimuri totalitare, ca mine.

Citește mai mult