Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Principiul ordonator al cioporului de maimuțe

Pentru simplul cetăţean, votant peste 2 luni, imaginea mişcărilor politice ale momentului e cea a unui ciopor de maimuţe care sar dintr-un copac în altul, agățându-se în zbor de câte o liană. O forfotă aiuritoare în care niciun om de bun-simț nu poate găsi vreun sens.

Dacă însă reușești să îți suspenzi bunul-simț, atunci apare cât se poate de clar un principiu ordonator al învălmășelii politice. Întrebarea ce conduce la acest principiu: care este scopul în viață al politicianului român, ce motoraș interior îi animă acțiunile, oricât de rușinoase și aberante?

Banii sunt un răspuns, dar nu singurul și nu cel determinant. Când faci politică, te interesează mai mult decât banii.

Sensul vieții în politica valahă este titlul. Nu funcția, nu postul – acestea presupun anumite abilități, cunștințe, responsabilități. Titlul e ce-ți scrie lângă nume.

Nu are importanță modul în care este obținut – prin combinageală politică, trafic de influență, nepotism, amantlâc, baftă sau pur și simplu cu banii jos. Vreme de veacuri, în Țările Române, toate titlurile, începând cu cel de șef al statului, au fost cumpărate cu saci de galbeni. Odată ce respectivul a devenit vornic, paharnic, ministru sau măcar secretar de stat își șterge pe loc din minte cum s-a ajuns și crede în modul cel mai sincer că e chiar prea puțin pentru valoarea lui.

Uitați-vă la Meleșcanu, Tăriceanu sau Dăncilă. Fiecare dintre ei și-a obținut funcțiile prin trădări ordinare, numiri cu hârzobul din cer, aranjamente. Cu puterea deținută, au făcut numai rău și prost acestei țări. Dar înlăuntrul lor, că suflet nu pot să zic, sunt ferm convinși că fac istorie – își văd portretele la loc de cinste.

Cei trei inși de la ALDE, mituiți de PSD cu fotolii în guvern, știu una și bună: că, peste ani, ei și familiile lor se vor numi biv vel ministru Matei, biv vel ministru Băișanu, biv vel ministru Gavrilescu. Cine-o să mai țină minte mita?

Domnule președinte, așa i se spune lui Băsescu la televizor și îi lucește fața de plăcere. Mai contează că cel puțin un mandat al său a fost catastrofal?

Ba chiar domnul președinte Iohannis – se îndoiește vreo clipă că a fost ales în 2014 pentru statura sa intelectuală, pentru talentele politice impresionante etalate, pentru distincția cu care tace, se întreabă altceva decât dacă România îl merită? Poate să ia în considerare faptul că l-au făcut președinte aroganța, ticăloșia, nesăbuința cu care Victor Ponta s-a autoscufundat? Și că acum va câștiga din nou mulțumită cruntei umflări de cap, dincolo de coafură, de care suferă VV Dăncilă? Nici gând: se vede pe sine ca pe un fel de Carol I.

Nu are nicio importanță tangența cu funcția pe care o presupune titlul. Propuneți-i unui politician rămas pe tușă să fie de mâine președintele Agenției pentru Energie Atomică – va primi fără să clipească, considerându-se foarte potrivit, deși nu îi e prea clară diferența dintre neutron și neuron.

Așa am avut la Economie un arierat mintal, așa avem la Cultură un breaz care din toată poezia română poate să recite doar un vers, cobori în jos, luceafăr blând. Așa am avut la Apărare un fifor care a declarat ofensiv scutul de la Deveselu. Un playboy care a invocat Holocaustul ca să fie numit la Transporturi, altul, ajuns la Finanțe ca să facă prăpăd. Ministrul Cuc e dat afară ca să fie pus din nou, Meleșcanu e demis de la Externe ca să fie acum scaunopurtat al doilea om în stat.

 Pe Mircea Diaconu nu l-am auzit găvărind ceva într-o limbă străină nici cât pe Dăncilă, dar se prezintă, după ce a șezut la Bruxelles, drept specialist în probleme europene. Dar și asta e prea puțin – hotărât lucru, va fi președinte. Asta în cazul în care nu-l învinge Cumpănașu, posesor al unei calificări puternice – e unchi.

Iar Dan Barna are tot atâta carismă, talent oratoric și know-how care să-l recomande drept candidat al USR la președinție cât un corporatist în pericol de a fi concediat. Dar cum să nu candideze președintele partidului, adică candidează Dăncilă și el nu?

Și încă ceva – titlul ar avea mult mai puțină savoare fără trăirea lui ca exercițiu de putere, mângâietor de glande: inși care te întâmpină cu asiduitate umil-zâmbăreață, secretara pe care o strigi, sau ceva, când ai chef, solicitanții pe care îi poți da afară din birou cu un gest din gâtul mâinii, polițiștii care te salută, șoferul care-ți deschide ușa din dreapta-spate spre bancheta capitonată a bemveului, vizitele externe cu protocol zero.

Uriașă este capacitatea arivistului român de a se închipui altceva decât este. Și disponibilitatea multora de a-l confunda cu funcția – cum spunea băbuța din anii `90: „De ce îl votezi, maică, pe Iliescu?” „Păi, dacă e președinte...”.

O singură întrebare am pentru acest pandemonium întărâtat al toamnei politice: toate titlurile pe care le vânează or să și le treacă și pe cruce?

P.S.

Scuze pentru „vre-o", „ now-how", „play boy". Nu sunt produse de agramatismul subsemnatului, ci de o dictare telefonică.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult