Lumea poartă măști, oamenii umblă răsfirați, la coadă la case indicatoarele pentru distanța de 2 m sunt respectate.
Nici în supermarketul de scule, instalații și accesorii pentru casă și grădină, din care tocmai ieșisem, lucrurile nu stăteau mai rău. Îmi luasem niște site de chiuvetă și baie, ca să nu se mai înfunde așa repede. Întâi găsisem unele de 1,99 lei bucata, din plastic alb, ca niște centre de pânză de păianjen. Sau ca niște fractali Mandelbrot. Ieftin și frumos, dar dând cu ochii de niște site groase, metalice, cu țâmburuș, la 5 lei, ceva m-a împins să iau și două din astea.
Tânăra grăsuță de la casă mi-a aruncat o privire în care se citea interesul. Hai că e tare, oi fi sexagenar, dar sunt și sexigenar. Și chiar dacă port o mască gen Hannibal Lecter.
„De unde le-ați luat p`astea de metal?”, mă interoghează hotărâtă donșoara. Întrebare filtrantă, speram să fie flirtantă.
„Păi, de-aci, de la dumneavoastră”.
„Da, îmi dau seama, dar de unde?”.
Ce dracu, crede că am venit cu ele-n buzunar?!...
„Vedeți, la intrare, imediat după sectorul de corpuri de iluminat, domnișoară, în dreapta...”.
Chiar vrea să localizeze, să-mi sară ochii, se ridică pe vârfuri.
„A, de-acolo. O să-mi iau și eu, că astea de plastic sunt prea ușoare...”.
Îmi înșfac sitele și mă retrag în glorie, dacă nu ca sex-symbol al tinerei generații, măcar ca mentor menajer.
E aproape 9 seara, nu mai sunt mulți clienți în megahăul universal. Nu e niciun Rădulescu Mitralieră, sau un alt român adevărat, care să se eroizeze zbierând cu botul liber.
Noua casieră pe care destinul mi-o hărăzește e o brunetă grizonată, în jur de 50, se ține încă bine. Din tot ce am pus în coș, aparatul de marcat refuză să bipăie la o farfurie vernil și o plăsuță cu cartofi bio. După ce le freacă de câteva ori peste gemulețul cu ochi magic, Anna Magnani pune cumpărăturile mele căpoase deoparte și le marchează pe celelalte. Cuprins deja de presimțiri, mă bate gândul să-i spun să nu se mai consume, că renunț la ele. Dar de farfurie chiar am nevoie, pe ultima am spart-o azi-dimineață...
Anna ridică receptorul telefonului „scurt” și începe o convorbire ca între naveta spațială și centrul de control al misiunii: „Și la cartofii ăștia ce puii mei să bat? Că așa face astea bio, nu merge cu nimic”. Încearcă codurile salvatoare ce i se transmit, și nimic – cartofii mei parcă au creier și nu se lasă manipulați.
„Doamnă, zic, lăsați barabulele (n-aș ști să vă spun exact de ce am folosit cuvântul ăsta; poate din milă pentru că e mult prea rar rostit prin București) și faceți cumva cu farfuria...”.
„Nu mai vreți cartofii?”, ridică Anna niște sprâncene vag acuzatoare.
„Păi, nu, pentru că mă costă prea mult”.
„Da, e mai scumpi, da n-ați văzut prețu când i-ați luat?”.
„Ba da, stimată doamnă. Dar acum stau degeaba pe lângă cartofii ăștia de... peste 5 minute. Știți, timpul e bani. Așa că, acești cartofi se scumpesc cu fiecare secundă pe care noi doi o petrecem împreună”.
Mă privește apăsat și începe să bată cifre pentru farfurie: „Domnule, eu am vrut să vă fac un favor”. Icnesc și prin cap îmi trece aiurea-n tramvai „fasa me um favor” în portugheză.
„Stimată doamnă, îmi pare rău să vă spun că nu vă aflați în poziția de a-mi face o favoare...”.
„Bine, să zicem atunci că am vrut să vă ajut, să vă dau un ajutor, că nu-i treaba mea”.
Carevasăzică, eu eram un fel de vânător-culegător rătăcind prin junglă și făcusem alegerea greșită. Iar Anna era o zeitate binevoitoare a locului.
„Nici asta, doamnă Magnani... ”.
„Eu sunt Marcela”, precizează Anna fără să se supere, arătându-și insigna de plastic din piept”.
„Da, doamnă Marcela, adică nu, dumneavoastră n-aveți cum să mă ajutați. Și acest cuvânt e nepotrivit, căci nu eu am creat situația de față. Am luat niște produse de pe raftul colosalului dumneavoastră magazin, n-am venit cu ele de altundeva. Treabă aveți, treaba dumneavoastră este să scanați mărfurile. Dacă nu puteți, și mă faceți să pierd timp și energie, pentru că le-am transportat degeaba până la casă, compania care v-a angajat îmi datorează despăgubiri”.
De data asta, uitătura pe care mi-o aruncă sclipește de dispreț. În sfârșit, se aude un bipăit eliberator. Anna Magnani dă un brânci farfuriei care se duce hârjâind până la capătul tejghelei înclinate. Plasa cu cartofi o aruncă undeva în spate. O clipă îmi trece prin minte condica de sugestii și reclamații. Să chem un supervaizăr, pe șeful instalației, să fac un tocșou cu el și să... și să... Și să?
În hangarul ăsta ar putea să încapă trei Boeinguri 747 și vreo câteva elicoptere. Sau toate tirurile cu echipamente pentru concertul Michael Jackson. Sau toată populația României așezată în stive.
Cum am ajuns acasă, am pus una dintre sitele de plastic de 2 lei la chiuveta din bucătărie și am dat drumul la robinet, destul de tare. În câteva secunde, dantelăria fractală s-a ridicat pe apă, făcându-și inutilă existența – orice resturi de mâncare se puteau strecura pe dedesubt. M-am calmat numai după ce am pus sitele metalice și le-am aruncat pe alea din plastic.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Scoateti sitele, le puneti undeva unde turnati gel de desfundat tevile deasupra lor si le lasati 10-15 minute. Apoi le spalati sub jet de apa si gata, sunt ca noi.
Am râs cu lacrimi!... Vedeți dle Popescu, că totuși, tânăra de la magazin avea și ea dreptate? – cât pe ce să o păpați degeaba...
Din punctul meu de vedere, dacă nu a fost o ușoară oboseală, atunci a fost o ușoară indispoziție pe care ai avut-o! S-auzim numai de bine!
Referitor, în concret, la articolul CTP-ului, să remarcăm mai multe aspecte:
1) Aroganța elitistă de necontestat a CTP-ului, exprimată literar (și subliminal) foarte frumos prin antagonismul dintre omul superior (om de știință, cu suflet de artist și foarte ”cult în cap” vorba lui M. Badea) și oamenii inferiori reprezentați de casierele de la supermarket. Primul este definit atât de cunoașterea sa științifică - vezi referirea la analiza fractală a lui B. Mandelbrot, cât și de cultura cinematografică - vezi referirile la Hannibal Lecter, Anna Magnani, ba chiar sugestia că e cumva poliglot - vezi remarca în portugheză care îi vine în minte natural. Oamenii inferiori sunt exprimați artistic prin vorbirea dezarticulată și concepțiile simple / simpliste și care par că nu înțeleg ideile și frământările din sufletul Maestrului. În altă ordine de idei stilul acesta îmi aduce aminte de Dl. Liiceanu, în sensul rău;
2) Autorul pare a nu înțelege, sau accepta, că probleme tehnice pot exista mereu și asta peste tot în lume, nu numai la noi. Uneori codul de bare nu e ”lizibil” pentru cititorul respectiv, iar alteori pot fi probleme de altă natură (greșeli în recepția în baza de date a mărfurilor) etc. Înțeleg că totuși pentru CTP nu asta ar fi problema, ci atitudinea lucrătoarelor în fața problemelor apărute. OK, dar aici, cum spuneam, nu e cazul să dramatizăm: pe de-o parte lucrătoarele sunt posibil agasate / copleșite de specificul muncii, în special cu publicul, iar pe de altă parte nimeni nu e perfect (da maestre, nici Dvs. sau mai ales Dvs.) Biata lucrătoare chiar a încercat să ajute, fiindcă putea să zică simplu: ”nu se citește codul de bare, luați Dvs. frumușel alt produs”, sau pur și simplu ”pe acesta nu pot să vi-l încasez - următorul client!” Și într-adevăr ea se spăla pe mâini fiindcă nu era problema ei. Clientul furios ar fi fost îndrumat să reclame la altcineva, pe ea nu o afecta cu nimic. Dar omul răuvoitor, disprețuitor, pretențios și arogant reacționează cu rea voință - cum altfel, deși a dovedit că are capacitatea profesională să despice firul în patru și să înțeleagă cum stau lucrurile, dacă chiar vrea să fie de bună credință.
3) La momentul publicării articolului era deja de notorietate că ”mult iubitul și stimatul” Iohannis a fost prins în offside fără mască printre toți omologii săi europeni care purtau mască. Am fremătat de nerăbdare să văd dacă maestrul CTP, care cică este obiectivitatea în persoană :) :) :) ........:) :) va zice măcar un pâs despre asta. Bineînțeles că a zis ceva, dar ca în stilul Radio Erevan, despre ”Rădulescu Mitralieră, sau un alt român adevărat, care să se eroizeze zbierând cu botul liber”. Deci tot PSD-ul e buba și când Iohannis o face de oaie. Oricum Iohannis nu poate fi încadrat în categoria ”român adevărat”, evident :( :( :(
4) Sugestia că în hala respectivă poate încăpea toată România indică subliminal, că de fapt ce se petrece acolo, descris în articol, e caracteristic, reprezentativ, pentru întreaga Românie (chestia cu țânțarul și armăsarul);
5) Mă bucură totuși că maestrul poate da dovadă și de o ușoară autoironie când se dovedește că el, omul superior, super instruit multilateral, dovedește o neînțelegere a lucrurilor practice banale, și anume că sitele de plastic plutesc, deși recepționase semnalul dat de persoana inferioară de la casă. Totuși o aroganță indirectă și subtilă există și aici, ceva ca în bancul cu polițiștii care se intersectează cu un om superior din ăsta care știa multe limbi străine, dar niciuna înțeleasă de polițiști și este, în consecință, ”paradit”. În final, la remarca admirativă a unuia dintre polițiști despre cultura omului respectiv, celălalt îi răspunde, superb: ”și la ce i-a folosit?” Cam așa și aici, accentul cade pe inadecvarea omului superior la mărunțișurile practice (și meschine) ale vieții. Totuși în acest fel mândria și aroganța omului superior rămân neștirbite. (Obs. Persoana poliglotă din acest banc nu transmite aroganță și nici elitism enervant ca în cazul CTP. Să nu se înțeleagă sub nicio formă că eu aș fi pentru ghiorlănie și suficiență, sau împotriva culturii, educației, rafinamentului și stilului. Dar... totul este atitudinea. Persoanele educate, instruite și cu stil rafinat sunt lipsite, de regulă de aroganță, ci manifestă un fel de ”decență” și chiar smerenie. Vezi cazul Regelui MIhai.)
Superioritatea gandirii nu e o vina, iar faptul ca neintelegerea a ceea ce i-a spus casierei a declansat un dispret concretizat in imbrancirea farfuriei denota aroganta celui care gandeste simplist fata de cel pe care e prea prost sa-l inteleaga.
Prostii ii urasc mai degraba pe cei inteligenti si nu invers; ii urasc din invidie, din neintelegere si din micime.
”Nu reiese de nicaieri in acest text aroganta domnului Popescu.” Îmi pare rău, dar mă întreb dacă Dvs. chiar ați citit cu atenție ce am postat eu, că am despicat și eu suficient firul în patru, ce să mai fac ca să fiu înțeles?
”Superioritatea gandirii nu e o vina” Iarăși vă îndemn să citiți ce am scris, în special Observația de la sfârșit, pe care am scris-o special pentru a preîntâmpina astfel de comentarii. Chiar mă întreb sincer cum să mai scriu: cu majuscule sau cum, ca sa se ia în considerare. Am spus cred foarte clar că problema mea e cu ATITUDINEA (chiar și doar interioară, neexprimată) nu cu gândirea superioară. Ca să fiu foarte clar și ”să fac o aroganță”, și eu mă consider din categoria asta ”cu capul mare”. Dacă n-are cine să mă laude, mă laud eu nu-i așa? :) :) :)
N-ați întâlnit vânzătoare la țigări și nu la un chioșc ci stand cu pretenții în mall, care nu știe ce să recomande? Ori ca aici, care nu știe ce marfă are în magazin? Eu da. De (prea) multe ori. Este un tipar, prea des întâlnit.
De acord cu " decența ". Dl CTP ne povestește nouă. Cu dna casieră s-a purtat decent. Atitudinea interioară da, iarăși foarte de acord, însă e altă temă...
Problema e că nu prea știm cum arată normalitatea.
Va apartine aceasta asociere?
Superioritatea in gandire nu genereaza si nu trebuie sa genereze ura, dimpotriva. Suficient sa dau skip!