Toleranții, moraliștii și „cei 40" de mici hoți de la Drept

În acest caz n-ar trebuie să fie decât un singur răspuns și anume Procedura, Regulamentul. Restul e discuție deșartă.

Pai cineva trebuie sa ii apere si pe cei certati cu legea. Cu siguranta ar fi fost multi dintre cei prinsi. Deh, panarama la panarama trage...
Mai tineti minte cazul cu pilotii aspiranti care deasemenea au copiat sau vroiau sa copieze la examenul final?! Si cred ca mai sunt multe cazuri de acest fel, dar nu ajung toate in public.
Cam atat am putut sa produce in ultimii 30 de ani. Credeti ca am ajuns jos de tot? Nu cred. O sa vedem in anii viitori ca se poate si mai jos. NImic, dar nimic din ce se intampla acum in tara aceasta nu te poate convinge sa ai cea mai mica speranta de bine in viitor. Pacat!

trist...

Nu trebuie introdus un curs care sa vorbeasca despre frauda in scoala, ci un curs de etica. Si da, incepand de la gradinita. Iar schimbarea se va produce dupa cateva generatii. In anii ‘80, cand eram in scoala primara, frauda incepea de la invatatoare. In clasa mea, printre cei care luau in fiecare an premiul I cu coronita, a fost cel putin unul care avea grave probleme de invatare. S-a nimerit sa fim la aceeasi clasa in liceu si atunci am observat ca inca nu invatase sa scrie corect romaneste. Si nici in alta limba, iar media notelor n-ar fi trebuit sa fie mai mare de 6. Dar si in liceu s-a descurcat, iar la bac a avut o nota mare, mai mare ca a mea sau a altor elevi care, totusi, invatam, citeam carti, scriam, vorbeam corect. Eram corecti atat noi, cat si parintii nostri (invatam, luam nota buna, nu invatam, nu). Doamna invatatoare, vecina cu colegul mai sus mentionat si cu parintii acestuia, mai intretinea relatii de ajutor reciproc si cu alti parinti, unul cizmar (venea copilul cu sacosa cu pantofi reparati), unul care lucre la cosmetica (aducea ceara de epilat) si cine stie cu cati altii.
Legatura am facut-o foarte tarziu, in liceu, cand ma intrebam cum de premiantul claselor I-IV a uitat tot ce a invatat cand era mic. Pana la un punct, inteleg indulgenta pentru copii, o nota de 5 sau sase, atunci cand ar fi meritat 4, imi pare acceptabila. Daca notele s-ar fi dat corect raportat la cunostinte, cred ca destul de multi dintre cei care au reusit sa termine 8 clase si poate chiar un liceu profesional, ar fi trebuit sa ramana repetenti sau sa abandoneze scoala foarte devreme. Prin indulgenta aratata (chiar daca uneori avea la baza si un troc), acesti copii au reusit mai tarziu sa se angajeze si poate chiar au gasit sa faca ceva la care se pricepeau. Dar sa furi nu pentru supravietuire, ci pentru maretie, mi se pare abject.
Am furat de cateva ori in liceu, imi era atat de frica la latina, incat am scris pe banca cateva conjugari. Si am mai reusit o data sa ma uit pe niste formule la lucrarea de control la chimie, materie care imi placea si o intelegeam, dar, pe vremea aceea, timpul petrecut prin parc cu prietenii ma impiedica sa ma pregatesc la toate materiile asa cum ar fi trebuit. Si am furat si de vreo doua ori in facultate (la nivel simplu, am reusit sa gasesc lectia in caiet si sa citesc repede cateva propozitii), la niste materii pe care nici nu le mai tin minte. Dar am tinut minte ca am furat si ca m-am simtit prost si ca mi-am spus sa nu mai fac asa ceva. In rest, am invatat, mi-am cumparat intotdeauna bilet de tramvai, nu am traversat prin locuri nepermise (chiar daca trecerea de pietoni era la un kilometru distanta) sau la culoarea rosie a semaforului. Nu m-am bagat in fata nici la coada la magazine si nici la ghiseu, la ANAF. Am lasat intotdeauna de la mine de frica sa nu iau ceva ce nu mi se cuvine. Am cautat si caut sa cunosc ce e rau si ce e bine. Si mai cunosc si pe altii care incearca sa se cunoasca pe ei si pe ceilalti si sa recunoasca atunci cand au gresit. Si incearca sa aiba puterea sa ierte.
Si imi mai aduc aminte de examenul de limba engleza de la bacalaureat. In spatele meu a fost asezat un coleg de clasa, baiat simpatic, cuviincios si de treaba si am incercat sa il ajut cat am putut, mai ales ca a fost materia la care m-am descurcat cel mai bine. La un moment dat, in clasa supravegheata, a intrat un domn mai in varsta, care s-a dus direct la colegul meu, i-a verificat lucrarea si dupa aceea mi-a spus mie “pai asa se scrie in limba engleza comisie? Ce cuvant e asta, commity, corect este committee.”
Nu mi-a venit sa cred ce tocmai se intamplase, mai ales ca ni se spusese clar sa nu vorbim intre noi, sa nu venim cu carti sau orice alte materiale, intrucat vom fi dati afara din examen. M-am dezmeticit la examenul de limba romana cand un profesor din liceul nostru cauta disperat un manual de comentarii si, dupa ce a facut rost, a intrat in sala in care era examenul oral la limba romana ca sa il ajute pe acelasi coleg mai sus mentionat. Pe mine si pe altii nu ne-a ajutat nimeni, iar examinatoarele, in tot timpul in care eu am vorbit despre mucegaiuri si noroi (mai mereu am avut ghinion la subiecte), vorbeau intre ele despre probleme casnice.
Nu stiu nici acum cat de desteapta am fost in primii ani de scoala, care ar fi fost notele mele reale (ca doar ar fi sarit in ochi ca invatatoarea mea sa aiba o clasa de genii), cat de destepti au fost si sunt ceilalti si daca, in alte conditii, intr-un mediu etic, as fi fost impulsionata sa fac mai mult.
Am colaborat acum cativa ani cu o colega, avem aceeasi profesie, se pare ca am fost chiar la acelasi liceu, si doar in lumina celor relatate mai sus imi pot explica cum de a reusit sa intre la acel liceu, sa ia bac-ul si apoi examenul de intrare in profesie.
Ii mai tineti minte pe acei copii care, jucandu-ne in fata blocului, aproape intotdeauna, “muscau din cascaval”? Si ce enervanti erau ca incercau mereu sa triseze, sa castige atunci cand capacitatile lor nu le permiteau sa fie buni? La noi, in fata blocului, primeau “bisericuta” cand erau prinsi. Dupa ce “si-o luau”, o luam de la capat cu jocul, bineinteles daca nu fugeau si se sustrageau pedepsei. Pe atunci, credeam ca doar copiii sunt lasi, fricosi si mincinosi, credeam ca oamenii mari sunt curajosi, corecti si iubitori de adevar. Acum stiu ca nu este asa, si ii vad in jurul meu pe cei care muscau din cascaval cand eram mici. Sunt peste tot si ne invata cum sa ne comportam corect si sa ne indeplinim obligatiile. Ei, impreuna cu parintii lor de la care au invatat sa fie lasi, iar in ultimul timp cu copiii lor, perpetueaza lasitatea, minciuna si bucuria de a te simti invingator si puternic atunci cand ai reusit sa musti din cascaval.
In concluzie, NU, acei studenti NU ar trebui sa fie exmatriculati. Cel putin o parte dintre ei au invatat mult ca sa poata lua examenul de intrare la o facultate de stat. Cel putin o parte dintre ei au fost luati de val si au facut si ei ce au vazut la ceilalti. Sunt sigura ca o parte dintre ei au parinti corecti, care nu au furat si nu ocupa posturi neconforme cu inteligenta si pregatirea lor si care i-au educat sa fie corecti. Si care acum mor de rusine pentru ce au facut copiii lor. Dar cati dintre noi nu gresim macar o data in viata? Nu trebuie sa cercetam care este practica la examenele de la Facultatea de Drept, cunoastem déjà practica noastra. Iar la cursurile de etica propuse  trebuie sa fie prezenti atat copiii, cat si profesorii.
Sa nu fim lasi si sa recunoastem ca noi toti suntem de vina si sa o luam de la capat si sa incercam se ne schimbam! Nu sunt de acord cu metoda de a da un exemplu. Exmatriculam 45 de copii si se va trece peste, ca intotdeauna. Fiecare isi va vedea de viata lui. Si cei carora le place mult cascavalul, vor continua sa muste, indiferent de riscuri. Nu pot sa cred ca toti cei 45 sunt niste hoti si niste ticalosi. In nici un caz nu sunt mai ticalosi ca cei de care am pomenit mai sus. Si aceia nu au patit nimic, nu li s-a intamplat nimic care sa ii acopere de rusine, sigur au imbatranit cu mandria lucrului bine facut. Sunt sigura ca printre acesti tineri sunt cativa care isi regreta fapta, care mor de rusine si care sunt deznadajduiti la gandul ca ar putea sa piarda, astfel, anii in care au invatat ca sa intre la facultate si viitorul. Poate ne mai gandim o data si reusim sa ne invingem frica si dorinta de razbunare din noi si sa mai dam o sansa pacatosului.
Daca invatatori, profesori, examinatori, profesori universitari (trebuie sa fie si la acest nivel, doar ca nu m-a preocupat niciodata ce fac altii, iar in facultate nu mi-a sarit nimic in ochi), fura si mint, sa ne mintim singuri ca vom rezolva problema fraudei sanctionand 45 de tineri ca au facut ceva specific fiintei umane? Ca intotdeauna, cred ca iertarea este cea mai buna solutie, cu efecte benefice in timp. Iar prima piatra sa o arunce cine nu a pacatuit niciodata!
Si poate ar trebui cercetat daca nu exista si vreun profesor, asistent, ceva, care, din spirit crestinesc (sau in scop de troc), a incercat sa ii ajute pe tineri. Vorba cu pestele si capul acestuia se aplica indiferent de timp si spatiu.

Este revoltator la ce prag de jos al moralitatii a ajuns societatea romaneasca in acesti ultimi 30 de ani dominati, in mare majoritate, de impostori, hoti in intelesul propriu al cuvantului, borfasi, talhari, tradatori si vanzatori de tatra. In toate partidele se regasesc, din belsug, predominant asemenea indivizi. Nu e de mirare ca sunt si in randul tinerilor. Mai ales acolo vor prolifera caci scara valorilor este inversata. Acesti studenti, indiferent de specialitate, urmaresc doar o diploma care sa-i scuteasca de efort si sa obtina cat mai multe beneficii, in majoritate necuvenite si parazitare. Aici s-a ajuns datorita lipsei de educatie, cultura. Doar "distractie la maximum si multa adrenalina" auzi din guile lor, cu orice ocazie. Sunt limitati la cea mai de jos treapta. Nu, nu trebuie iertati acesti fosti viitori juristi. Macar acum, cu aceasta ocazie, sa oprim ticalosia si impostura. Cei ce incearca sa diminueze fapta sunt, la randul lor, hoti neprinsi, care s-au fofilat si continua sa se fofileze pe spinarea societatii. Acei 40 nu mai au ce cauta intr-o institutie de invatamant superior. La munca fizica pe care o desconsidera!

Daca la " facultatile tehnice", studentii colaboreaza, copiaza unele lucrari pentru examene efectul se vede cand trec in productie.
La Facultatea de Drept, studiezi stiintele juridice pentru a sti sa analizezi un fapt juridic, "sa-l cantaresti in balanta cunostintelor tale", pe care "le-ai furat " la examene, nu le-ai dobandit prin munca de studiu; atunci "balanta" nu va functiona corect. . Nu vei avea inspiratia de 1% pentru a da o solutie corecta daca nu transpiri 99%.

Cei 40 de hoți NU reprezintă un risc însemnat la nivel de țară.

V-am intrigat!? Asta am vrut. Și ... vreau să fie clar, chiar așa este. Hai să vă dau două explicații-justificări-dovezi, ca să nu credeți că fac doar afirmații teribiliste. Un caz este individual, dar de foarte mare impact, celălalt este de ... masă.

1. Cazul Kovesi. Prinsă, la lucrarea de DOCTORAT, nu cu un fragment de text fără a cita sursa, ci cu câteva zeci de astfel de încălcări ale normelor academice. Nota bene, nu era vorba de citate din legi sau tratate publice, ci din lucrările individuale ale altor autori. Multe din furturi au fost de paragrafe și chiar pagini întregi. N-o lungesc. Cazul a fost îngropat - după cum și ea a îngropat lupta anti corupție din România și se pregătește să facă așișderea și celei din UE.

2. În fapt, zeci de facultăți private, scot (ăsta-i cuvântul potrivit) sute de generații de absolvenți, ale mai tuturor profilelor (printre care și Dreptul, desigur) care întreaga facultate au dat examene grilă, de genul 30 de puncte din cele 100 - furnizate DE PROFESORI (!!!) cu câteva săptămâni înainte de examen (cel mai adesea, cu răspunsurile atașate - sau oricum neschimbate de de decenii și „moștenite” de la cei cu un an mai mare).

Toate aceste generații (mă rezum, la Drept), bazându-se pe nopotisme și activism politic vor ajunge să îi înlăture pe ceilalți „proști” care și-au tocit coatele învățând pe bune.

Interesant și corect articolul.
Eu aș avea o întrebare!
Domnul ziarist a absolvit cel puțin o facultate; sunt curios dacă în cei 4 ani a copiat vreodată la vreun examen.
Și de aici ar fi interesantă discuția

Curs de la grădiniță până la facultate despre fraudă în școli. Asta da rezolvare!

Că dacă-i bați la cap pe copii că nu e în regulă să copiezi, sigur o să-și plece privirea rușinați și o să înceteze.

Copiii aceia copiază pentru că nu-i interesează îndeajuns de mult materia ori nu se pricep. Asta e adevărata problemă - poate nu singura - cum pot ei să ajungă să studieze ceva la care se pricep și pe care îi pasionează. E la mintea cocoșului că un copil va copia la matematică dacă îi e băgată pe gât, dacă nu se descurcă și nu are nici bani de meditații. Dacă mai are la clasă și profesori care nu se sinchisesc suplimentar (sau nu au timp) să-i ajute pe cei mai slabi, atunci e clară treaba.

O temă perenă și acută în învățământul de la noi, dar și din alte părți ale lumii. De acord cu analiza condamnabilului fenomen și ideile prezentate de D-l Alex Livadaru. Am sperat citind articolul că voi găsi măcar o sugestie de combatere a copiatului/plagiatului. Nu-mi propun aici să dezvolt pe larg tema. Doar două exemple, unul trăit în anii studenției mele și al doilea în activitatea de aproape o jumătate de secol ca dascăl ( de la asistent la profesor titular) la o universitate din România. Înainte însă, un fapt de care îmi amintesc că l-am citit în studenție. Unul din frații președintelui J F Kenedy, student la o prestigioasă universitate din USA, a comis o faptă mai puțin obișnuită. A trimis pe cineva în locul său la un examen. Consecința, pris, a fost exmatriculat, fără a avea posibilitatea de mai fi student al nicio universitate din USA. A absolvit totuși o facultate în Europa. Și acum cele două exemple. La o disciplină =Desen tehnic=, după un semestru de cursuri teoretice ( instrumentar, suport -tipuri de hârtie pentru planșe, tuș, cerneală, modul de folosire a acestora etc), examenul a fost proba practică. Opt ore de lucru. Profesorul a venit cu o geantă de piese metalice de diferite forme. Am tras la sorți piesa și la lucru. Două planșe. Una schiță în creion , cealată trasă în tuș. Cum să copii, să plagiezi, să folosești fițuici...? Cititorul celor scrise de mine aici, pe bună dreptate, poate invoca, că este un caz particular, specific și poate neîntâlnit la majoritatea facultăților. Ceea ce doresc însă a sublinia cu acest exemplu este că examenele trebuie să pună accentul pe capacitatea de a folosi cunoștințele decât pentru a le memora și reda. Și pentru a exemplifica aplicarea acestei cerințe vitale în învățământul modern, prezint modul de examinare la disciplina Management în organizații economice, sarcina mea didactică de bază la universitate. Examenul un test grilă, la care studentul trebuia să argumenteze opțiunea pentru un anumit răspuns. În plus, la nivelul master, un caz, la care era necesar ca studentul să pună diagnosticul și să dezvolte una sau mai multe "terapii". Nu era interzis să aibă la examen cărți, fițuici, orice alte materiale ajutătoare la el. Evident, examenul era scris, individual, timp rezonabil limitat. Dacă nu ai pregătit examenul, participând la cursuri, seminare,laboratoare, studiind bibliografia disponibilă (accesibilă pe un site special pentru disciplină și studenți). Nu era alternativa decât ca pentru examenul restanță să te pregătești! Pot fi spuse multe alte lucruri despre calitate profesorului, a materialelor de pregătire, a modalităților de interacțiune cu studenții într-un proces de comunicare interactiv, și de ce nu calitatea studenților. Îndrumarea permanentă, individualizată la orele de consultații, sesiuni științifice studențești, anternarea la cercetare științifică a studenților în proiecte contractate de universitate cu unități economice și instituții. Toate acestea fac NENECESARĂ și IRELEVANTĂ, preocuparea și soluțiile de lucru ale profesorului ca pândar pentru evitarea fraudelor de toate felurile.