Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Am fost profesor un semestru și mi-a ajuns

Studenți în amfiteatru

Fotografie generică. Damien Meyer/ AFP/ Profimedia

Am ezitat mult până să scriu acest text și probabil nu aș fi făcut-o niciodată dacă nu aș fi trecut printr-o experiență declanșatoare. Și când am luat în cele din urmă decizia de a-mi așterne gândurile în scris, m-au trecut tot felul de îndoieli și m-am simțit tentat să o fac având în vedere diferitele unghiuri din care aș putea fi criticat; până mi-am dat seama că e inutil și că, de fapt, asta ar presupune în subsidiar ideea nu tocmai măgulitoare că aș putea spune ceva atât de robust din toate punctele de vedere, încât să fie aproape necriticabil. Diabolic gând, care, odată îndepărtat, mi-a făcut mai ușoară munca. Scriu așadar împins doar de experiența căreia trebuie să-i dau glas ca într-un act de purificare. Nu vreau, deși e inevitabil, să mă alătur corului bocitoarelor care deplâng decăderea generațiilor și recunosc fără nicio reținere că realmente atâția alții se pricep mult mai bine ca mine și să facă, și să scrie despre asta. 

În ciuda tuturor acestor autoîngrădiri, tot îmi rămâne speranța că voi spune în final câteva lucruri de bun-simț care au șansa de a întruni mai multă acceptare decât critică.

Nu sunt profesor, însă, printr-un concurs de împrejurări ale cărui aspecte sunt secundare, am avut ocazia să gust din atmosfera sistemului universitar românesc, aproape printr-un „accident” și cât se poate de temporar (ceea ce mă bucură mult). Faptul că pot să împărtășesc aceste rânduri se datorează în bună măsură așezării mele exterioare mediului universitar, ceea ce presupune că nu am de pierdut nimic, și nici de datorat ceva.

Am terminat Facultatea de Limbi Clasice la București, transferându-mă de la Cluj după primii doi ani de studii. Cred că este scris în codul genetic al fiecărei generații să se plângă de cele care îi urmează (iar, în cazul fericit în care această tensiune se echilibrează, se pot naște lucruri bune), însă înainte să o fac și eu, inevitabil, cum spuneam, privesc un moment la cei care m-au precedat, la profesorii pe care i-am avut la Clasice. De fapt, înseși Studiile Clasice, prin natura și obiectul lor, îți îndreaptă privirea spre și dezvoltă un sentiment de respect pentru „ceea ce a fost înainte”, pentru măreția unui trecut care ne-a născut și ne-a făcut posibili. Cred că parțial acest lucru ne face și să ne uităm cu admirație la unii profesori care ne-au călăuzit și, uitându-ne la noi înșine, să avem o părere mai rezervată despre sine. Strict în ce mă privește, când mă uit în spate la acei ani, mă rușinez uneori să mă consider clasicist. Îmi asum cuvintele care pot da impresia unei false modestii, dar înțeleg cât se poate de concret ideea de pitici care stau pe umerii unor uriași (deși nu pretind neapărat că din această cauză văd mai departe decît ei). Însă în același timp atitudinea aceasta care m-a urmărit întotdeauna a afectat direct și felul în care am venit în contact cu generația de studenți născuți în jurul anului 2000.

Am fost rugat în toamna anului 2020 să țin cursurile de limbă latină și de cultură și civilizație latină la anul I Litere, în primul semestru, într-o universitate din țară. Am acceptat, cu inima îndoită, ca invitat, deoarece suplinirea i se ceruse inițial soției mele, titular la cursul de italiană, doctor în filologie, dar fără specializare în Clasice.

Mi-am dat seama de la primul curs de abisul care se căsca între așteptările mele și ceea ce aveam „în față”, în niște ecrane, care, majoritatea, nu aveau atașate și niște fețe umane. Nu era vorba de lipsa de aplecare spre o limbă „moartă”, ci despre absența unui orizont cultural elementar, de lipsa aproape a oricăror referințe istorice, literare, geografice chiar, care ar fi trebuit să se afle în bagajul unui student la Litere. De asemenea, am descoperit cu stupoare necunoașterea categoriilor fundamentale ale gramaticii limbii române, a căror stăpânire este o condiție inerentă învățării oricărei limbi străine.

Semestrul a fost pe cât de tern, pe atât de lung, fiecare curs nefăcând decât să-mi confirme inutilitatea efortului meu. Și astfel am ajuns, în sfârșit, la examenul de cultură și civilizație latină, la care am considerat că cel mai ușor și chiar frumos ar fi, pentru un student la Litere, să le propun un subiect de sinteză, care să solicite propria creativitate, propria exprimare și nu să facă apel la reproducerea unor informații dintr-un material de curs. 

Am cerut ca, în 30 de minute, să scrie cîteva propoziții, minimum o jumătate de pagină, în care să răspundă la întrebarea: „Ce înseamnă că suntem un popor latin și o țară latină?”. Un subiect care, din punctul meu de vedere, era cel mai simplu pentru ei, nepresupunînd altceva decât activarea unor minime cunoștințe generale, acumulate în ani de liceu și de lecturi. M-am înșelat amarnic, deoarece acesta s-a dovedit un obstacol de netrecut.

Ce am găsit în aproape 100 de lucrări? În peste 80% dintre ele, un nivel nedemn de universitate, jignitor pentru demnitatea de student în umanioare, compuneri la nivel de clase primare, greșeli gramaticale elementare (de tipul virgulei între subiect și predicat), o incoerență teribilă în exprimare sau o neputință totală de a formula un punct de vedere original sau inspirat în mai mult de treizeci de cuvinte și într-un registru adecvat, nu unul potrivit chat-ului de Facebook sau blogurilor. 

Iar aceasta este partea luminoasă a lucrurilor, deoarece cea întunecată se numește, simplu, furt, fraudă și înșelăciune. Nu e nevoie nici de experiență profesorală, nici de experiență de editor de carte ca să-ți dai seama că într-un text ai de-a face cu doi (sau mai mulți) autori, când niște rânduri însăilate la limita penibilului sunt așezate alături de fragmente cu un limbaj elevat și plin de informații complexe, care i-ar face invidioși pe studenții de la Istorie. Vrând-nevrând, iată-mă detectiv pe Google, unde n-a fost deloc greu să găsesc sursele, reproduse fără nicio elaborare.

Să lăsăm lucrările să vorbească și studenții la Litere (în scurt timp, viitorii profesori de română sau de limbi străine ai copiilor noștri) „să se exprime” (greșelile de orice tip – lipsa diacriticelor, spațiile lipsă sau în plus, cuvinte greșite etc. sunt redate întocmai): 

„De cand republica romana a inceput sa faca cureriri, si a cucerit si o buna parte din Romania de atunci, am inceput sa trecem printr-un proces de latinizare.

La inceput au fost dacii, « cei mai viteji si mai brezi dintre traci », avand in jurul anului 100 d Hr conducator pe Decebal. Decebal s-a luptat cu conducatorul romanilor, Traian, in anii 101-102 si 105-106 d Hr. In anul 106, romanii au castigat, si a inceput un proces de latinizare care a durat pana in 271 d Hr, la retragerea aureliana. Femeile s-au casatorit cu barbati romani si astfel procesul s-a continuat si dupa.”

Dacă nu știați cui se datorează sistemul Bolonia (sic!), aflăm acum:

„Am preluat de la romani calendarul cu 365 de zile și anii bisecți cu 366, sistemul de învățământ Bolonia (3+2)”.

Însuși/ însăși sunt același lucru, nu?

„Temelia pe care s-a fundamentat limba și poporul nostru este constituit de însăși conceptul de latinitate. Termenul de latinitate desemnează o suită de idei ce privesc originiea latină a unui neam.”

Așa e, nu trebuie să fii un geniu, însă nici nu trebuie să fii student la Litere, pentru a te exprima așa:

„Nu trebuie să fii un geniu ca să îți dai seama că româna seamănă cu italiana mai mult decât cu maghiara”.

Da, dacă e să ne gândim logic, ce faci la Litere?

„Dacă ne gândim logic, am putea spune că suntem latini pentru că în stratul limbii române avem un procentaj de 50%+ în fondul nostru pe care l-am preluat de la romani atunci când ne-au asuprit. Dar asta ar răspunde la întrebarea ”De ce suntem un popor roman?” Putem de asemenea afirma cu tărie faptul că am fost asupriți ca geto-daci de către poporul roman în războaiele cu Traian.”

De ce să fim fasciști ai virgulei? Niște virgule în plus n-au făcut rău nimănui:

„România, este singura țară latină din Europa Centrală și de Est. Un popor latin, este acel grup lingvistin cultural care vorbește o limbă romanică”.

„Poporul, indiferent de ramura din care provine, nu-și va uita rădăcinile din care provine, fiecare popor civilizat din lume își promovează, propriul popor”.

Veșnică cinstire altruistului popor roman:

„Un număr impresionant de termeni juridici se păstrează până astăzi, fapt care demonstrează inteligența romanilor, care s-au gândit la cetățeni și la binele țării lor, atât cât și la binele țărilor pe care aceștia le cucereau.

În concluzie, este cunoscut faptul că romanii nu erau un popor de oameni care doreau jefuirea unei țări, ci ajutarea acesteia. Țara noastră are chiar și în numele ei o amprentă latină, din acest fapt reieșind că românii sunt conștienți de originea lor și vor să ofere un tribut poporului care i-a ajutat. România nu ar arăta la fel astăzi fără contribuția romanilor, ci am fi rămas un popor barbar, jefuit sau posibil cucerit de un alt popor, mai slab dezvoltat.”

Coerența întruchipată:

„Latinitatea poporului nostru român a fost pusă la îndoială pentru mult timp până să fie admisă(din cauza faptului că ne doreau teritoriile), oamenii au încercat să nege existența vreunei latinități în poporul nostru, chiar daca au fost dovezi, mărturii clare cum că există, doar face parte din etnogeneza noastră!”

Aici vă las pe dumneavoastră să pătrundeți înțelesul:

„Dialogul unește , le oferă oamenilor șansa de a întelege (în limita cât poate fi înțeles dintr-un dialog), prin latinitate observăm evoluția comunicării, nu putem înțelege o limba romanică doar stiind alta, dar putem intui, Ne putem regăsi propria limbă prin frânturile altora. Ne apropiem de Spaniolă, dar din Franceză putem doar intui. Prin asta observăm subtilitatea evoluției, Excentricitatea unei culturi ne este mai apropiata prin aceste subtilitați. Latinitatea României ne „înnobileaza” Țara prin Istorie, prin toată istoria și cultura celor cu care împărțim pamântul calcat și aerul respirat. Europa îsi primește “aplombul” prin asta, prin August sau Vespasian , dar nu din Nero sau Caligula.”

Când ne părăsește originalitatea, ne „salvează” internetul:

„Romanii au înțeles repede că drumurile bune le sunt de mare ajutor pentru a menține un imperiu puternic. Prin urmare, pe unde au mers au construit drumuri pavate. Se estimează că, de-a lungul a șapte veacuri, au pavat aproape 90.000 de kilometri de drumuri în toată Europa. Multe din drumurile romane există și astăzi”. (sursa: https://editiadedimineata.ro/7-lucruri-pe-care-lumea-moderna-le-datoreaza-romanilor/)

„Limba română este limba latină vobită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului roman cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, PAnonia de sud, Dardania, Moesia „Limba română este limba latină vobită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului roman cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, PAnonia de sud, Dardania, Moesia inferioară şi superioară) din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii şi până în zilele noastre”. Au existat mai multe etape. Prima este reprezentată de războaiele daco romane :primele lupte de cucerire a dacilor: anul 88 e. n. (Tapae, împăratul Domitian )continuate de împăratul Traian (101 – 102, 105 – 106) procesul de transformare... ” Sursa:

„Originea latină a poporului român a fost un subiect de interes pentru foarte mulți istorici,sau români. Există mai multe teorii care tratează problema etnogenezei poporului român. O teorie le aparține unor istorici și geografi ,Franz Joseph Sulzer, Robert Roesler,și pune în discuție locul etnogenezei românești.Originea latină a poporului român este confirmată şi de rezultatele săpăturilor arheologice, în primul rând de existenţa culturii Dridu, care acoperă aproape întreg teritoriul românesc cât şi unele regiuni din sudul Dunării, fiind singura cultură materială locală atestată în spaţiul carpato-dunărean...” (sursă: https://www.istorie-romaneasca.ro/originea-latina-a-poporului-roman-etnogeneza-romaneasca/).

Aș putea continua cu zeci de exemple, însă cred că mesajul s-a înțeles. Notele au fost pe măsură, însă care credeți că a fost reacția studenților și apoi cea instituțională?

Revoltă pentru notele mici, în primul caz, acoperire a fraudei și umilire a profesorului, în al doilea. Revolta a dus la petiție, manipulare a întregii situații din partea studenților, acuzații de abuz, de lipsa materialelor (când, după cum spuneam, subiectul a fost croit astfel încât să-i scutească de reproducerea unor informații) și s-a sfârșit în biroul rectorului, de unde am fost dat afară în primul minut, în cel mai incalificabil mod posibil, sub pretextul că nu sunt titularul de curs. Orice dialog a fost refuzat și am fost amenințat cu poliția. Mai deprimantă decât reacția instituțională este convingerea studenților că sunt de partea dreptății, pe fondul unei complete neînțelegeri a gravității situației și a propriului nivel.

Un foarte interesant și ingenios mod de a frauda a avut loc și la examenul oral de italiană, unde studenții înșiși și-au deconspirat o colegă care doar ar fi mimat examenul, altă persoană dând răspunsurile. Din pricina orei tîrzii și a problemelor inerente de conexiune, situația nu a fost sesizată de examinator, comunicându-i-se după examen frauda comisă. Soția mea s-a adresat superiorilor direcți în această problemă, indicând suspiciunea de fraudă și exprimând necesitatea reexaminării. I s-a comunicat sec că, deoarece examenul este oral, nu se poate efectua reexaminarea. Aparent aici s-a oprit totul, facultatea încercând să „aplaneze” situația. Am aflat însă că studenții, simțindu-se nedreptățiți, au făcut o sesizare la Ministerul Educației, la Comisia de Etică, în urma căreia, stupoare, soția mea cade țap ispășitor, fiind cea acuzată de a fi acoperit frauda. Am hotărât să punem capăt acestui „bâlci academic” prin demisia soției.

Este evident că astfel de situații nu se nasc ca o excepție, ci sunt hrănite de un sistem corupt și bolnav, care aproape te lasă fără speranță că s-ar mai putea produce o schimbare din temelii. Cred însă că, până să așteptăm Reforma cea mare, sunt binevenite mici reforme care se pot derula, fără a implica nici resurse financiare exorbitante, nici transformări legislative oneroase. Din această cauză, cred că, pur și simplu, avem de-a face adesea fie cu incompetență crasă, fie cu rea-voință, fie cu o cruntă nepăsare a celor din sistem, deoarece unele dintre lucruri sunt de o evidență ce nu necesită nicio calificare de „expert”.

Foarte mulți am căzut în capcana că nivelul de salarizare este cheia (ceea ce, e de la sine înțeles, nu înseamnă să nu dorim un nivel decent de retribuție pentru dascăli). Însă „salarii mai mari” se transformă într-o mantră, atunci când e ruptă de orice alte considerente, cum ar fi competența, rezultatele, cinstea etc. E normal ca „salarii mai mari” să fie refrenul preferat al sindicaliștilor, însă cred că trebuie să depășim nivelul acesta elementar de analiză. După cum s-a văzut atât de bine și cât de dureros am simțit-o mulți dintre noi, în domeniul sănătății, creșterea salariilor nu a dus nici la stârpirea practicii șpăgii, nici la ridicarea nivelului de competență sau chiar de umanitate în unele cazul. Sistemul a mers mai departe neclintit. Incompetența și necinstea nu se rezolvă alimentându-le cu și mai multe resurse. Repet, orice punere în discuție a chestiunii salarizării (indiferent de domeniu) trebuie să fie integrată într-un sistem valoric mai larg. Ne mințim singuri ținând atât de jos și de superficial discuția.

E momentul să întorc privirea și spre câteva soluții pozitive. Foarte pe scurt, câteva cu impact major și (da!) aproape imediat. Nu sunt deloc originale și au fost repetate de nenumărate de ori.

În primul rînd, reintroducerea examenului de admitere la absolut toate facultățile. Aceasta duce imediat la o filtrare „naturală” a studenților. Examenul de admitere la Limbi Clasice de la Cluj-Napoca în anul 2000 consta în două probe, una de limba latină și cealaltă de gramatica limbii române. Gândiți-vă doar la exemplele tragico-comice pe care le-am prezentat mai sus și vă veți da seama ce impact ar avea un examen de admitere la secția de Filologie. Asta fără 6% din PIB, sau cât o fi procentul magic pe care-l cer atâția specialiști!

În al doilea rînd, reintroducerea de urgență a gramaticii limbii române în liceu, în special la secțiile umaniste (însă se poate discuta despre cursuri generale de gramatică la toate secțiile.) Este absolut inadmisibil să fii student la Filologie și să pui virgulă între subiect și predicat, să nu cunoști părțile de vorbire, complementele circumstanțiale etc., sau să nu poți scrie coerent un text de câteva propoziții. Sau să ajungi student la Litere și să nu fii în stare să emiți un punct de vedere personal, măcar din amintiri, despre latinitatea țării și a poporului tău. Avem o capacitate se pare infinită de a ne minți dacă vorbim de reforme structurale mărețe fără a rezolva acest nivel minimal. Nu îmi amintesc cine a fost responsabilul ultim (probabil că a fost un responsabil colectiv) pentru eliminarea din licee a gramaticii limbii române, însă, oricine ar fi fost, are pe conștiință girarea unei părți considerabile a dezastrului din învățămîntul românesc. Există o tradiție filozofică venerabilă, venind cel puțin de la Platon, care leagă gândirea de vorbire și, chiar dacă filozoful grec avea în vedere chestiuni mult mai profunde decât exprimarea corectă, în niciun caz aceasta nu era exclusă. Dimpotrivă, era implicită, așa cum ar trebui să fie absolut superfluu să atragem atenția asupra unei chestiuni atât de elementare. Da, nu poți să gândești corect, dacă nu știi să vorbești corect. A stăpâni gramatica înseamnă mai mult decât a face acordul între subiect și predicat. Însă mă întreb: cum poți stăpîni o limbă străină (și, eventual, să o predai), când propria limbă este o mare necunoscută?

În al treilea rând, consider că trebuie regândit întregul sistem de finanțare a educației. Recunosc că aici e nevoie de analize cât se poate de competente și exacte, însă subliniez ceea ce mi se pare din nou limpede ca principiu: câtă vreme banii sunt alocați în funcție de numărul studenților, ne înșelăm din nou singuri în privința reformelor. Știm că trebuie „trecuți” cât mai mulți, nu-i așa?, doar pentru a avea numărul necesar funcționării unei secții (sau facultăți) sau pentru încasarea taxelor. Studentul nu mai este căutătorul de cunoaștere, persoana care dorește să se educe, ci clientul care întreține un sistem bolnav. Și, bineînțeles, clientul nostru, stăpânul nostru, de care profesorul se teme și care se dă peste cap ca să-i facă pe plac. În fond profesorul disprețuiește acest tip de student, dar este răul necesar pentru a-și menține postul călduț, bine plătit, și prestigiul.

În al patrulea rând, există o chestiune care depășește strict domeniul educației, dar care reverberează și aici cu urmări cât se poate de nefaste. Gândirea salarizării astăzi se face raportând-o la nivelul de studii universitare. Nu vreau să judec în mod radical acest lucru, deoarece într-o anumită măsură este echitabil. Însă mă îndrept asupra uneia dintre consecințe: inflația de studenți, de licențiați, de doctori în toate domeniile. Ceea ce, pe de altă parte, este atractiv pentru universități, care, la rîndul lor, vor coborî tot mai mult nivelul, pentru a-i putea „acomoda” pe toți, perpetuînd la nesfârșit un cerc vicios.

Un gând final. Pentru această situație, vina este împărțită deopotrivă între studenți și profesori. Problema este că avem de-a face cu un sistem care se autodevorează. Dintre acești studenți se selectează viitoarea generație de profesori (un gând care-mi provoacă frisoane!), viitorii traducători, scriitori (!!!), oameni de cultură ai acestei țări, într-un cuvînt, intelighenția! Sunt oameni care, la rândul lor, vor forma – mai degrabă, vor deforma – alte generații. S-ar putea obiecta că experiența mea nu e revelatoare pentru un întreg sistem, însă când vorbim despre mai mult decât un eșantion, despre (aproape) un an întreg, la o universitate de mărime medie, nu greșesc spunând că situația este simptomatică pentru o generație întreagă.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Din cate stiu, profesorul are libertatea sa isi organizeze cursul cum considera potrivit pentru atingerea obiectivelor educationale. Asadar, nu imi este clar de ce este blamat pentru cum a considerat sa defineasca subiectul examenului.

    In ceea ce priveste problema fraudei la examen, solutia corecta este cea folosita de universitatile cu reputatie buna:
    1. Sa aiba un cod etic
    2. Studentul semneaza ca a citit si inteles codul etic. In fiecare an scolar.
    3. Studentul este prins cu ocaua mica? Se intruneste comisia de etica a facultatii, formata din reprezentanti ai studentilor, cu supervizare din partea decanului.
    4. Se judeca si se decide. Daca a fraudat rezulta exmatricularea. Daca nu, studentul este exonerat si reputatia ii este aparata.

    Ideea este ca studenții trebuie sa ii judece pe studenti.

    Numai asa o sa invete ce inseamna onoare si integritate.
    • Like 1
  • Si cand ma gandesc ca profesorul meu de limba si literatura romana nu ne dadea mai mult de nota 6 daca nu vorbeam limba romana literara, noi fiind moldoveni "cu limba lata". Si asta chiar daca erai elev de nota 10. Nimeni nu s-a suparat si nu l-a reclamat pentru asta. Acum sunt bucurestean si nimeni nu si-ar putea da seama ca eu sunt moldovean la origine.
    • Like 0
  • Mai, prietene. Stiu ca intentia este buna, dar, ca orice profesor (chit ca nu ai fost) ai ratat complet ideea a ce inseamna scoala.

    Vrei sa iti spun eu cum se face?
    1. Se da materialul, pus pe masa (ma rog, pe email), complet.
    2. Se aloca 2-3 saptamani-luni si se specifica niste cerinte (trebuie sa stii asta, asta, asta).
    3. Se da TEST GRILA. Intrebarile formulate trebuie sa se regaseasca aproape ad literam in material. Nu cu fente, ca la scoala auto, nu sa te duca pe campi, cu intrebari capcana si raspunsuri ce seamana prea mult intre ele.

    Asa se face o evaluare obiectiva, corecta, scolara. Nici macar limbajul folosit nu este considerat, pentru ca sunt multe joburi (cel putin in Vest) care nu necesita stapanirea limbajului. Corectori, arhivisti, bibliotecari, redactori etc. De fapt, sunt scriitori sau oameni de stiinta care nu au stapanit limbajul si angajau... un ghost writer.

    Or, ceea ce faci matale, e aceeasi meteahna a savantului de buzunar care se crede dumnezeu si pe studenti primate, pe care el ii scoate arhangheli intr-un semestru: te bati cu pumnu'n p'ept ca studentii tai nu sunt scriitori, poeti sau literati sau nici macar nu te pupa in fund.

    Intre altele,
    a) sute de mii de romani analfabeti stiu engleza, italiana si spaniola la o nivel conversational, aproape acelasi cu a unui analfabet de-al lor. Pentru ca ghici ce, nu trebuie sa iti stii limba corect sa inveti alta.
    b) gramatica limbii romane este complet inutila in liceu; se face la universitate. Teoretic, daca ai un copil decent, care citeste, recita versuri, conversationeaza coerent cu ceilalti din jur, aluia nu mai trebuie sa ii explici ce e un circumstantial ca sa stie sa scrie corect sau nu
    c) chestiunea ce o zici tu se intampla in toata lumea, din cauza telefoanelor, ceea ce denota ca lumea se schimba si si scoala trebuie sa tina pasul
    d) lasa-ne cu sfaturile, ca suntem satui de sfaturi.
    • Like 0
    • @ Suntem Romani
      Ești parte a problemei, tataie. Să dai test grilă din materiale selectate din inainte înseamnă să inviți studenții la copiat și să îi duci de mînă pînă acolo să nu cumva să se rătăcească. Teste grilă se dau în toate fabricile de diplome și cunosc cazul cuiva care memora răspunsurile grilei înainte de examen.
      Iar scuzele pe care le găsești copiilor ca să NU învețe gramatica, ori ortografia... n-am ce să mai comentez.
      • Like 4
  • Mi se pare necinstit ceea ce faceți cu acest articol. Prezentați situația din perspectiva cadrului didactic martir iar asta e departe de adevăr. Mi-au trimis foștii dumneavoastră studenți screenshot-uri din discuții cu soția dumneavoastră. Cum ar fi de exemplu acesta, din care reiese cât se poate de clar faptul că era la curent cu fruda pe care o notase cu nota 10:

    https://i.ibb.co/8NrCD14/151794242-337498134219997-1814362037588519108-n.jpg

    Fraudă care tot cu 10 a rămas notată săptămâni mai târziu, după restanță, chit că stă în puterea cadrului didactic să moifice acea notă. Spuneți că vi s-a interzis susținerea din nou a examenului dar nu amintiți de faptul că nu era necesar să fie susținut din nou, situația fiind cât se poate de clară: o studentă a fraudat examenul și trebuia semnalat acest lucru conducerii. Repet: în ciuda acestei fraude studenta a rămas notată cu 10 după sesiunea de restanțe. Soția dumneavoastră nu i-a modificat nota și nici nu a făcut demersuri pentru a fi trasă la răspundere de către instituție.
    Am de asemenea o serie de screenshot-uri cu discuții dintre ea și foștii ei studenți din care reiese că i-a anunțat pe ultimii despre cum, în sesiunea de măriri de note, să se aștepte doar la puncte în minus. De unde atâta putere de decizie de a prezice ce performanță vor avea studenții ei veniți să încerce să-și crească media încât să le poată transmite că vor fi punctați mai slab decât înainte?
    O altă chestie mișto care reiese din screenshot-uri e faptul că soția dumneavoastră a contribuit cu bună-știință la ceea ce mai sus deplângeți a fi o decădere a sistemului de învățământ. Mai sus vorbeați despre slaba pregătire a studenților cu care - vai - profesorii au de furcă. Citez atunci dintr-o discuție student/soția dumneavoastră (și vă asigur că virgulele înainte de predicat îi aparțin doamnei cadru didactic): ”în urma reexaminării, am mărit cu un punct. dacă ați fi copiat, vă lăsam aceeași notă”. Sărind peste virgule rebele, cum anume credeți că ar trebui să se schimbe studenții când - uite - tocmai soția dumneavoastră îi stimula? ”Dacă ați fi copiat vă lăsam aceeași notă”? Serios? Frauda e OK în funcție de când și cum decide același om care mai sus amenința cu luarea măsurilor de către un for mai înalt? Când e albă, când e neagră.

    Captură de ecran aici: https://i.ibb.co/wWVcBFv/151496682-863877747789864-856734446112406840-n.jpg

    Nu mai continui cu alte chestii. Dar vă rog să nu deplângeți decăderea unui sistem din a cărui problemă - în mod vădit - faceți parte.
    • Like 1
    • @ Razvan T. Coloja
      Mie-mi miroase a înscenare. Femeia a demisionat după ce nu a avut ascultare la superiori, ce nu-ți ajunge, trebuie să o umilești mai departe?
      • Like 1
    • @ Ionut Catalin Dimache
      Dacă acele capturi de ecran nu grăiesc de la sine nu știu ce altceva te-ar mai putea convinge... :)
      • Like 0
  • Ma numesc Loredana Anne-Marie RADULESCU. Am o experienta de 45 de ani in invatamantul universitar si indirect in cel preuniversitar. In acest moment am statutul de pensionar si inca activez in calitate de conducator de doctorat. In acest context pot da solutia pe care o asteptati si care este:
    -Teste NATIONALE anuale la toate clasele din sistemul de invatamant si la toate disciplinele din programa aferenta, cu baremuri unice, indiferent de scoala.
    Testele se vor da anual in luna iunie la sfarsitul anului scolar si pentru restantieri in luna septembrie. Media celor 12 teste/disciplina ( din cei 12 ani de studii) va reprezenta nivelul de cunostinte acumulat de elev/disciplina.
    Rezultatele testelor elevilor pot constitui la un moment dat indicatori de evaluare ai profesorilor. Sigur ca de aici se prefigureaza o intreaga retea de conditii si scenarii care sa asigure echitatea si mai ales impiedicarea fraudei. Un astfel de sistem de evaluare (grila unica, pe niveluri de cunoastere si ani de studii) ar veni in sprijinul selectioarii unui elev pentru un anumit domeniu de specializare cu probabilitatea maxima de reusita. Garantez ca atunci cand va intra in functiune la capacitate maxima (pentru ca vor fi necesari cativa ani pentru implementare si optimizare) un astfel de sistem, nu se vor mai intalni situatii precum cea descrisa de distinsul "domn profesor pentru un semestru"
    -Finantarea sa se faca la numarul de posturi nu la numarul de elevi. (Cu timpul se va regla si numarul posturilor dupa cateva evaluari)

    Alese ganduri celor ce doresc si contribuie intr-un fel sau altul la imbunatatirea sistemului de invatamant din Romania.
    • Like 3
  • În anul 1978 am fost exmatriculat din ultimul an de Facultate de Filosofie din București, pentru că mi-am predat carnetul UTC. Iar în anul 1997 am fost din nou exmatriculat tot în ultimul an al aceleiași facultăți, pentru că am refuzat să mai intru în vreun examen până la afișarea regulamentului ce prevedea exmatricularea studentului prins cu copiatul în examen. Punct.
    • Like 3
  • Ceea ce scrieți privitor la reacția conducerii facultății îmi amintește de ultimii ani ai regimului Ceaușescu: profesorii care lăsau corijenți erau penalizați, era practic interzis să ai corijenți, era musai să- treci pe toți, fie că meritau fie că nu, pentru ca statisticile de sfârșit de an să arate bine. Aș fi dorit să comentez mai mult despre studențimea de azi, dar în fața celor peste 40 de studenți care s-au constituit în grup ca să fraudeze examenele nu mai e nimic de zis. Și câți mai sunt ca ei! Credeți că acești copii s-au înscris la Drept având în cap ideea de legalitate, de luptă pentru dreptate? NU dragii mei, s-au înscris la drept doar pentru bani. Nu cred că nu știau ce fac, nu cred că nu știau ce înseamnă constituire de grup infracțional organizat. Probabil că printre ei sunt și copii de oameni ai legii și sunt sigură că, dacă vor fi exmatriculați, ceea ce merită cu prisosință, facultatea va avea de-a face cu multe procese cu acuzatori avocați celebri.
    • Like 6
    • @ Stroe Adriana
      Eu am făcut școala în perioada comunistă și nu era chiar așa. Poate s-au primit dispoziții scrise sau verbale de creștere a promovabilității dar eu nu știu de ele. cert este că am avut colegi cu corigențe sau chiar repetenți. Problema slabei calități a învățământului actual e că nu mai există competiție în școală ca pe vremea răposatului. Școala de fapt nu mai asigură ca pe vremuri locuri de muncă interesante și bine plătite și atunci nimeni ( cu excepția unei mici categorii de olimpici ) nu se mai obosește să acumuleze cunoștințe pentru că acestea nu mai reprezintă un pașaport spre succes. Dacă pe vremuri cine învăța bine și depunea efort avea prin repartiție republicană un job de succes și bine plătit, fapt care crea o concurență acerbă în școală , azi notele bune nu mai mai înseamnă nimic pe piața muncii. Sunt promovate modele de succes care nu au nici o legătură cu educația iar mass media în goana după senzațional are un rol de rău augur în acest sens.
      • Like 1
    • @ Rusu Liviu
      P'ai tocmai asta este problema vechiului sistem de invatamant, care este prezent si acum, COncurenta. Sistemul de invatamant din tarile dezvolatate au renuntat demult la acest sistem, care pe care. Este ineficient, creeaza discrepante si prapastii intre elevii din prima banca si cei din ultima, creeaza frustrare si invidie intre elevi. Este o mare greseala ce noi o contiunuam cu incapatanare, ''lasa ca stim noi mai bine''.. Nu/i la fel ca/n afaceri si comert.
      • Like 0
  • Ca răspuns, cel mai bine redau un alt text al unui alt profesor... care a punctat la fel de bine ideea mesajului dvs.:

    « Discutam zilele trecute cu un prieten profesor de matematică. Îmi spune că în facultăţi, la seminariile matematicilor superioare din 9-10 studenţi abia găseşti unul capabil să citească (nu să rezolve) exerciţiul. Adică, dau un exemplu, abia o zecime pot spune dacă sunt puşi în faţa literei Σ că este o sumă, ori în fața semnului ∫ că este o integrală. Restul, masa critică, oastea de strânsură, nu are contact cu problema nici măcar la nivel introductiv.

    Am citit recent cartea profesorului Mihai Maci, universitar la Facultatea de Filosofie din Oradea, care constată şi el că studenţii nu au capacitatea de a relaţiona cu marile texte, preferând sintezele de pe net, piureul de banane premestecat din cărţile scrise de vulgarizatori în ale filosofiei şi alte asemenea supra-simplificări.

    La Facultăţile de Teologie Ortodoxă s-a scos, pentru admiterea la doctorat, examenul eliminatoriu de greacă veche. Cu alte cuvinte, crema teologilor ortodocşi nu mai conţine oameni capabili să se adreseze textului sacru în limba liturgică a creştinismului răsăritean. De latină şi ebraică nu mai are rost să vorbim.

    La Facultatea de Litere din Cluj-Napoca există cursuri de „rattrappage” (aducere la zi a cunoştinţelor lingvistice fundamentale). Tradiţional, Facultăţile de Limbi Străine nu se preocupau decât cu totul periferic de nivelul lingvistic al studenţilor, aceasta fiind treaba liceului.

    Rostul unui examen de admitere cu mulţi candidaţi era acela de a-i selecta pe cei mai sârguincioşi dintre ei, pe cei cu vocaţie manifestată pentru limbi străine, capabili să facă faţă unui parcurs ulterior în ştiinţele limbajului şi ale literaturii. Însă, mai nou, vin studenţi care nu mai au baza lingvistică, cu goluri imense în pregătire pe care nu pot să le acopere fără asistenţa unui profesor.

    Toate aceste patru exemple disparate, care sunt doar câteva cazuri dintr-un noian, au în comun o singură realitate: în acest moment falimentul calităţii a avut loc la scară largă, şi acesta nu trebuie să fie un secret pentru nimeni. Numai că la mijloc problema este mult mai mare decât recrudescenţa prostiei în sine: i.e. studenții impostori.

    Avem cursanţi la matematici superioare care n-au făcut analiză matematică în liceu. Avem absolvenţi de filosofie care n-au deschis traducerea niciunui text fundamental, nicidecum versiunea originală a unui Platon sau a unui Kant. Avem teologi care nu înțeleg subtilităţile lexicale, deci ideatice, ale textului sacru. Avem absolvenţi de limbi străine care comit cutremurătoare erori de exprimare scrisă sau orală.

    Dar facultăţile lor, fără excepţie, şi-au crescut numărul de studenţi, trădând ideea de intelectual şi de universitas. Prostia există, a venit peste noi, ne-a cucerit şi ne-a paralizat orice reacţie.

    Suntem învinşi, suntem sub ocupaţia cea mai odioasă care a existat vreodată, dar coabităm, nu ne retragem în munţi, nu există nicio mişcare de rezistență. Dacă am fi un butic de cartier şi am da faliment, am închide şi am merge acasă.

    Falimentul intelectual nu ne obligă la niciun gest de onoare, nu mergem să cultivăm ceapă şi să ne scriem tratatele la lumânare din atâta lucru. În mod odios, ne adaptăm, dar nu pentru că am fi potriviţi, cum zicea Darwin, ci pentru că preferăm să ne plecăm în loc să plecăm.

    Pe de altă parte, bâlciul este mult mai mare decât îl pot ilustra universităţile. Prostia a atins masa critică, prostul e norma. Pentru el totul s-a simplificat atât de mult încât deşteptul nu mai poate fi sesizat, nu-l mai poţi pune în valoare, e sacrificat la nivel de sistem.

    Sunt atât de mulţi idioţi încât, dacă am mai ţine la inteligenţă, la sârguinţă şi la lucrul bine făcut, ar trebui să închidem jumătate din sistem: primării, parlamente, guverne, instituţii publice şi private.»

    Credit: prof. R.I.
    • Like 5
    • @ Bogdan Mihai
      Bravo! Iata adevaratele cuceriri ale libertatii fara control si a drepturilor fara indeplinirea unor obligatii.
      • Like 0
  • In anul 2000 decanul facultatii (profesor din catedra de matematica) a tras un semnal de alarma ca nu e sanatoasa cresterea numarului de locuri din universitati si 3-5% din absolventii de liceu sa faca o facultate ar fi suficient pentru a mentine o competitie sanatoasa, selectare a viitorilor studenti dintre liceenii cu disciplina in anii de liceu, cei cu minte analitica, dar si reorientarea majoritatii liceenilor din timp catre alte scoli/meserii fara a trece prin testele de admitere la facultate.
    • Like 0
    • @ Claudia Olteanu
      nu mai traim in anii in care 95-97% din populatie era formata din strungari, ca sa mearga doar 3% la facultate.
      • Like 1
    • @ Claudia Olteanu
      .
      • Like 0
    • @ Lucian Baciu
      faptul ca merge la facultate denota si altceva. Un grad mai mare de inteligenta si de interes de a studia.

      Nu poti sa iei toti mecanicii de masini si smecherasii de cartier sa ii faci domni.

      De fapt, aia ar fi o societate ideala, unde merg doar 3-5% la facultate.
      • Like 1
    • @ Lucian Baciu
      Dacă 95-97% sînt strungari, cine mai dă cu sapa? :)))))))))
      • Like 0
    • @ Claudia Olteanu
      Meserii nu-si mai au rostul in romania, tara fara industrie, cu agricultura primitiva, deci economia doar un surogat clamat de unii "eminenti economisti" pe la tv-uri. Singurele meserii: ospatar, bucatar, (sunt pline posturile tv de "celebri" chefi si de epigonii acestora - toata lumea se pricepe la gatit, eventual din bucatariile internationale); mecanici si tinichigii auto, mai mult sau mai putin cinstiti. A mai nou specializare superioara pompier. E de viitor.
      • Like 0
  • !
    Nu, zău?!

    Servus,
    nu puteam a nu comenta!
    np
    • Like 1


Îți recomandăm

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult
text: Otniel Veres / voce: Claudiu Pândaru
sound-bars icon