Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Am fost profesor un semestru și mi-a ajuns

Studenți în amfiteatru

Fotografie generică. Damien Meyer/ AFP/ Profimedia

Am ezitat mult până să scriu acest text și probabil nu aș fi făcut-o niciodată dacă nu aș fi trecut printr-o experiență declanșatoare. Și când am luat în cele din urmă decizia de a-mi așterne gândurile în scris, m-au trecut tot felul de îndoieli și m-am simțit tentat să o fac având în vedere diferitele unghiuri din care aș putea fi criticat; până mi-am dat seama că e inutil și că, de fapt, asta ar presupune în subsidiar ideea nu tocmai măgulitoare că aș putea spune ceva atât de robust din toate punctele de vedere, încât să fie aproape necriticabil. Diabolic gând, care, odată îndepărtat, mi-a făcut mai ușoară munca. Scriu așadar împins doar de experiența căreia trebuie să-i dau glas ca într-un act de purificare. Nu vreau, deși e inevitabil, să mă alătur corului bocitoarelor care deplâng decăderea generațiilor și recunosc fără nicio reținere că realmente atâția alții se pricep mult mai bine ca mine și să facă, și să scrie despre asta. 

În ciuda tuturor acestor autoîngrădiri, tot îmi rămâne speranța că voi spune în final câteva lucruri de bun-simț care au șansa de a întruni mai multă acceptare decât critică.

Nu sunt profesor, însă, printr-un concurs de împrejurări ale cărui aspecte sunt secundare, am avut ocazia să gust din atmosfera sistemului universitar românesc, aproape printr-un „accident” și cât se poate de temporar (ceea ce mă bucură mult). Faptul că pot să împărtășesc aceste rânduri se datorează în bună măsură așezării mele exterioare mediului universitar, ceea ce presupune că nu am de pierdut nimic, și nici de datorat ceva.

Am terminat Facultatea de Limbi Clasice la București, transferându-mă de la Cluj după primii doi ani de studii. Cred că este scris în codul genetic al fiecărei generații să se plângă de cele care îi urmează (iar, în cazul fericit în care această tensiune se echilibrează, se pot naște lucruri bune), însă înainte să o fac și eu, inevitabil, cum spuneam, privesc un moment la cei care m-au precedat, la profesorii pe care i-am avut la Clasice. De fapt, înseși Studiile Clasice, prin natura și obiectul lor, îți îndreaptă privirea spre și dezvoltă un sentiment de respect pentru „ceea ce a fost înainte”, pentru măreția unui trecut care ne-a născut și ne-a făcut posibili. Cred că parțial acest lucru ne face și să ne uităm cu admirație la unii profesori care ne-au călăuzit și, uitându-ne la noi înșine, să avem o părere mai rezervată despre sine. Strict în ce mă privește, când mă uit în spate la acei ani, mă rușinez uneori să mă consider clasicist. Îmi asum cuvintele care pot da impresia unei false modestii, dar înțeleg cât se poate de concret ideea de pitici care stau pe umerii unor uriași (deși nu pretind neapărat că din această cauză văd mai departe decît ei). Însă în același timp atitudinea aceasta care m-a urmărit întotdeauna a afectat direct și felul în care am venit în contact cu generația de studenți născuți în jurul anului 2000.

Am fost rugat în toamna anului 2020 să țin cursurile de limbă latină și de cultură și civilizație latină la anul I Litere, în primul semestru, într-o universitate din țară. Am acceptat, cu inima îndoită, ca invitat, deoarece suplinirea i se ceruse inițial soției mele, titular la cursul de italiană, doctor în filologie, dar fără specializare în Clasice.

Mi-am dat seama de la primul curs de abisul care se căsca între așteptările mele și ceea ce aveam „în față”, în niște ecrane, care, majoritatea, nu aveau atașate și niște fețe umane. Nu era vorba de lipsa de aplecare spre o limbă „moartă”, ci despre absența unui orizont cultural elementar, de lipsa aproape a oricăror referințe istorice, literare, geografice chiar, care ar fi trebuit să se afle în bagajul unui student la Litere. De asemenea, am descoperit cu stupoare necunoașterea categoriilor fundamentale ale gramaticii limbii române, a căror stăpânire este o condiție inerentă învățării oricărei limbi străine.

Semestrul a fost pe cât de tern, pe atât de lung, fiecare curs nefăcând decât să-mi confirme inutilitatea efortului meu. Și astfel am ajuns, în sfârșit, la examenul de cultură și civilizație latină, la care am considerat că cel mai ușor și chiar frumos ar fi, pentru un student la Litere, să le propun un subiect de sinteză, care să solicite propria creativitate, propria exprimare și nu să facă apel la reproducerea unor informații dintr-un material de curs. 

Am cerut ca, în 30 de minute, să scrie cîteva propoziții, minimum o jumătate de pagină, în care să răspundă la întrebarea: „Ce înseamnă că suntem un popor latin și o țară latină?”. Un subiect care, din punctul meu de vedere, era cel mai simplu pentru ei, nepresupunînd altceva decât activarea unor minime cunoștințe generale, acumulate în ani de liceu și de lecturi. M-am înșelat amarnic, deoarece acesta s-a dovedit un obstacol de netrecut.

Ce am găsit în aproape 100 de lucrări? În peste 80% dintre ele, un nivel nedemn de universitate, jignitor pentru demnitatea de student în umanioare, compuneri la nivel de clase primare, greșeli gramaticale elementare (de tipul virgulei între subiect și predicat), o incoerență teribilă în exprimare sau o neputință totală de a formula un punct de vedere original sau inspirat în mai mult de treizeci de cuvinte și într-un registru adecvat, nu unul potrivit chat-ului de Facebook sau blogurilor. 

Iar aceasta este partea luminoasă a lucrurilor, deoarece cea întunecată se numește, simplu, furt, fraudă și înșelăciune. Nu e nevoie nici de experiență profesorală, nici de experiență de editor de carte ca să-ți dai seama că într-un text ai de-a face cu doi (sau mai mulți) autori, când niște rânduri însăilate la limita penibilului sunt așezate alături de fragmente cu un limbaj elevat și plin de informații complexe, care i-ar face invidioși pe studenții de la Istorie. Vrând-nevrând, iată-mă detectiv pe Google, unde n-a fost deloc greu să găsesc sursele, reproduse fără nicio elaborare.

Să lăsăm lucrările să vorbească și studenții la Litere (în scurt timp, viitorii profesori de română sau de limbi străine ai copiilor noștri) „să se exprime” (greșelile de orice tip – lipsa diacriticelor, spațiile lipsă sau în plus, cuvinte greșite etc. sunt redate întocmai): 

„De cand republica romana a inceput sa faca cureriri, si a cucerit si o buna parte din Romania de atunci, am inceput sa trecem printr-un proces de latinizare.

La inceput au fost dacii, « cei mai viteji si mai brezi dintre traci », avand in jurul anului 100 d Hr conducator pe Decebal. Decebal s-a luptat cu conducatorul romanilor, Traian, in anii 101-102 si 105-106 d Hr. In anul 106, romanii au castigat, si a inceput un proces de latinizare care a durat pana in 271 d Hr, la retragerea aureliana. Femeile s-au casatorit cu barbati romani si astfel procesul s-a continuat si dupa.”

Dacă nu știați cui se datorează sistemul Bolonia (sic!), aflăm acum:

„Am preluat de la romani calendarul cu 365 de zile și anii bisecți cu 366, sistemul de învățământ Bolonia (3+2)”.

Însuși/ însăși sunt același lucru, nu?

„Temelia pe care s-a fundamentat limba și poporul nostru este constituit de însăși conceptul de latinitate. Termenul de latinitate desemnează o suită de idei ce privesc originiea latină a unui neam.”

Așa e, nu trebuie să fii un geniu, însă nici nu trebuie să fii student la Litere, pentru a te exprima așa:

„Nu trebuie să fii un geniu ca să îți dai seama că româna seamănă cu italiana mai mult decât cu maghiara”.

Da, dacă e să ne gândim logic, ce faci la Litere?

„Dacă ne gândim logic, am putea spune că suntem latini pentru că în stratul limbii române avem un procentaj de 50%+ în fondul nostru pe care l-am preluat de la romani atunci când ne-au asuprit. Dar asta ar răspunde la întrebarea ”De ce suntem un popor roman?” Putem de asemenea afirma cu tărie faptul că am fost asupriți ca geto-daci de către poporul roman în războaiele cu Traian.”

De ce să fim fasciști ai virgulei? Niște virgule în plus n-au făcut rău nimănui:

„România, este singura țară latină din Europa Centrală și de Est. Un popor latin, este acel grup lingvistin cultural care vorbește o limbă romanică”.

„Poporul, indiferent de ramura din care provine, nu-și va uita rădăcinile din care provine, fiecare popor civilizat din lume își promovează, propriul popor”.

Veșnică cinstire altruistului popor roman:

„Un număr impresionant de termeni juridici se păstrează până astăzi, fapt care demonstrează inteligența romanilor, care s-au gândit la cetățeni și la binele țării lor, atât cât și la binele țărilor pe care aceștia le cucereau.

În concluzie, este cunoscut faptul că romanii nu erau un popor de oameni care doreau jefuirea unei țări, ci ajutarea acesteia. Țara noastră are chiar și în numele ei o amprentă latină, din acest fapt reieșind că românii sunt conștienți de originea lor și vor să ofere un tribut poporului care i-a ajutat. România nu ar arăta la fel astăzi fără contribuția romanilor, ci am fi rămas un popor barbar, jefuit sau posibil cucerit de un alt popor, mai slab dezvoltat.”

Coerența întruchipată:

„Latinitatea poporului nostru român a fost pusă la îndoială pentru mult timp până să fie admisă(din cauza faptului că ne doreau teritoriile), oamenii au încercat să nege existența vreunei latinități în poporul nostru, chiar daca au fost dovezi, mărturii clare cum că există, doar face parte din etnogeneza noastră!”

Aici vă las pe dumneavoastră să pătrundeți înțelesul:

„Dialogul unește , le oferă oamenilor șansa de a întelege (în limita cât poate fi înțeles dintr-un dialog), prin latinitate observăm evoluția comunicării, nu putem înțelege o limba romanică doar stiind alta, dar putem intui, Ne putem regăsi propria limbă prin frânturile altora. Ne apropiem de Spaniolă, dar din Franceză putem doar intui. Prin asta observăm subtilitatea evoluției, Excentricitatea unei culturi ne este mai apropiata prin aceste subtilitați. Latinitatea României ne „înnobileaza” Țara prin Istorie, prin toată istoria și cultura celor cu care împărțim pamântul calcat și aerul respirat. Europa îsi primește “aplombul” prin asta, prin August sau Vespasian , dar nu din Nero sau Caligula.”

Când ne părăsește originalitatea, ne „salvează” internetul:

„Romanii au înțeles repede că drumurile bune le sunt de mare ajutor pentru a menține un imperiu puternic. Prin urmare, pe unde au mers au construit drumuri pavate. Se estimează că, de-a lungul a șapte veacuri, au pavat aproape 90.000 de kilometri de drumuri în toată Europa. Multe din drumurile romane există și astăzi”. (sursa: https://editiadedimineata.ro/7-lucruri-pe-care-lumea-moderna-le-datoreaza-romanilor/)

„Limba română este limba latină vobită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului roman cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, PAnonia de sud, Dardania, Moesia „Limba română este limba latină vobită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului roman cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, PAnonia de sud, Dardania, Moesia inferioară şi superioară) din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii şi până în zilele noastre”. Au existat mai multe etape. Prima este reprezentată de războaiele daco romane :primele lupte de cucerire a dacilor: anul 88 e. n. (Tapae, împăratul Domitian )continuate de împăratul Traian (101 – 102, 105 – 106) procesul de transformare... ” Sursa:

„Originea latină a poporului român a fost un subiect de interes pentru foarte mulți istorici,sau români. Există mai multe teorii care tratează problema etnogenezei poporului român. O teorie le aparține unor istorici și geografi ,Franz Joseph Sulzer, Robert Roesler,și pune în discuție locul etnogenezei românești.Originea latină a poporului român este confirmată şi de rezultatele săpăturilor arheologice, în primul rând de existenţa culturii Dridu, care acoperă aproape întreg teritoriul românesc cât şi unele regiuni din sudul Dunării, fiind singura cultură materială locală atestată în spaţiul carpato-dunărean...” (sursă: https://www.istorie-romaneasca.ro/originea-latina-a-poporului-roman-etnogeneza-romaneasca/).

Aș putea continua cu zeci de exemple, însă cred că mesajul s-a înțeles. Notele au fost pe măsură, însă care credeți că a fost reacția studenților și apoi cea instituțională?

Revoltă pentru notele mici, în primul caz, acoperire a fraudei și umilire a profesorului, în al doilea. Revolta a dus la petiție, manipulare a întregii situații din partea studenților, acuzații de abuz, de lipsa materialelor (când, după cum spuneam, subiectul a fost croit astfel încât să-i scutească de reproducerea unor informații) și s-a sfârșit în biroul rectorului, de unde am fost dat afară în primul minut, în cel mai incalificabil mod posibil, sub pretextul că nu sunt titularul de curs. Orice dialog a fost refuzat și am fost amenințat cu poliția. Mai deprimantă decât reacția instituțională este convingerea studenților că sunt de partea dreptății, pe fondul unei complete neînțelegeri a gravității situației și a propriului nivel.

Un foarte interesant și ingenios mod de a frauda a avut loc și la examenul oral de italiană, unde studenții înșiși și-au deconspirat o colegă care doar ar fi mimat examenul, altă persoană dând răspunsurile. Din pricina orei tîrzii și a problemelor inerente de conexiune, situația nu a fost sesizată de examinator, comunicându-i-se după examen frauda comisă. Soția mea s-a adresat superiorilor direcți în această problemă, indicând suspiciunea de fraudă și exprimând necesitatea reexaminării. I s-a comunicat sec că, deoarece examenul este oral, nu se poate efectua reexaminarea. Aparent aici s-a oprit totul, facultatea încercând să „aplaneze” situația. Am aflat însă că studenții, simțindu-se nedreptățiți, au făcut o sesizare la Ministerul Educației, la Comisia de Etică, în urma căreia, stupoare, soția mea cade țap ispășitor, fiind cea acuzată de a fi acoperit frauda. Am hotărât să punem capăt acestui „bâlci academic” prin demisia soției.

Este evident că astfel de situații nu se nasc ca o excepție, ci sunt hrănite de un sistem corupt și bolnav, care aproape te lasă fără speranță că s-ar mai putea produce o schimbare din temelii. Cred însă că, până să așteptăm Reforma cea mare, sunt binevenite mici reforme care se pot derula, fără a implica nici resurse financiare exorbitante, nici transformări legislative oneroase. Din această cauză, cred că, pur și simplu, avem de-a face adesea fie cu incompetență crasă, fie cu rea-voință, fie cu o cruntă nepăsare a celor din sistem, deoarece unele dintre lucruri sunt de o evidență ce nu necesită nicio calificare de „expert”.

Foarte mulți am căzut în capcana că nivelul de salarizare este cheia (ceea ce, e de la sine înțeles, nu înseamnă să nu dorim un nivel decent de retribuție pentru dascăli). Însă „salarii mai mari” se transformă într-o mantră, atunci când e ruptă de orice alte considerente, cum ar fi competența, rezultatele, cinstea etc. E normal ca „salarii mai mari” să fie refrenul preferat al sindicaliștilor, însă cred că trebuie să depășim nivelul acesta elementar de analiză. După cum s-a văzut atât de bine și cât de dureros am simțit-o mulți dintre noi, în domeniul sănătății, creșterea salariilor nu a dus nici la stârpirea practicii șpăgii, nici la ridicarea nivelului de competență sau chiar de umanitate în unele cazul. Sistemul a mers mai departe neclintit. Incompetența și necinstea nu se rezolvă alimentându-le cu și mai multe resurse. Repet, orice punere în discuție a chestiunii salarizării (indiferent de domeniu) trebuie să fie integrată într-un sistem valoric mai larg. Ne mințim singuri ținând atât de jos și de superficial discuția.

E momentul să întorc privirea și spre câteva soluții pozitive. Foarte pe scurt, câteva cu impact major și (da!) aproape imediat. Nu sunt deloc originale și au fost repetate de nenumărate de ori.

În primul rînd, reintroducerea examenului de admitere la absolut toate facultățile. Aceasta duce imediat la o filtrare „naturală” a studenților. Examenul de admitere la Limbi Clasice de la Cluj-Napoca în anul 2000 consta în două probe, una de limba latină și cealaltă de gramatica limbii române. Gândiți-vă doar la exemplele tragico-comice pe care le-am prezentat mai sus și vă veți da seama ce impact ar avea un examen de admitere la secția de Filologie. Asta fără 6% din PIB, sau cât o fi procentul magic pe care-l cer atâția specialiști!

În al doilea rînd, reintroducerea de urgență a gramaticii limbii române în liceu, în special la secțiile umaniste (însă se poate discuta despre cursuri generale de gramatică la toate secțiile.) Este absolut inadmisibil să fii student la Filologie și să pui virgulă între subiect și predicat, să nu cunoști părțile de vorbire, complementele circumstanțiale etc., sau să nu poți scrie coerent un text de câteva propoziții. Sau să ajungi student la Litere și să nu fii în stare să emiți un punct de vedere personal, măcar din amintiri, despre latinitatea țării și a poporului tău. Avem o capacitate se pare infinită de a ne minți dacă vorbim de reforme structurale mărețe fără a rezolva acest nivel minimal. Nu îmi amintesc cine a fost responsabilul ultim (probabil că a fost un responsabil colectiv) pentru eliminarea din licee a gramaticii limbii române, însă, oricine ar fi fost, are pe conștiință girarea unei părți considerabile a dezastrului din învățămîntul românesc. Există o tradiție filozofică venerabilă, venind cel puțin de la Platon, care leagă gândirea de vorbire și, chiar dacă filozoful grec avea în vedere chestiuni mult mai profunde decât exprimarea corectă, în niciun caz aceasta nu era exclusă. Dimpotrivă, era implicită, așa cum ar trebui să fie absolut superfluu să atragem atenția asupra unei chestiuni atât de elementare. Da, nu poți să gândești corect, dacă nu știi să vorbești corect. A stăpâni gramatica înseamnă mai mult decât a face acordul între subiect și predicat. Însă mă întreb: cum poți stăpîni o limbă străină (și, eventual, să o predai), când propria limbă este o mare necunoscută?

În al treilea rând, consider că trebuie regândit întregul sistem de finanțare a educației. Recunosc că aici e nevoie de analize cât se poate de competente și exacte, însă subliniez ceea ce mi se pare din nou limpede ca principiu: câtă vreme banii sunt alocați în funcție de numărul studenților, ne înșelăm din nou singuri în privința reformelor. Știm că trebuie „trecuți” cât mai mulți, nu-i așa?, doar pentru a avea numărul necesar funcționării unei secții (sau facultăți) sau pentru încasarea taxelor. Studentul nu mai este căutătorul de cunoaștere, persoana care dorește să se educe, ci clientul care întreține un sistem bolnav. Și, bineînțeles, clientul nostru, stăpânul nostru, de care profesorul se teme și care se dă peste cap ca să-i facă pe plac. În fond profesorul disprețuiește acest tip de student, dar este răul necesar pentru a-și menține postul călduț, bine plătit, și prestigiul.

În al patrulea rând, există o chestiune care depășește strict domeniul educației, dar care reverberează și aici cu urmări cât se poate de nefaste. Gândirea salarizării astăzi se face raportând-o la nivelul de studii universitare. Nu vreau să judec în mod radical acest lucru, deoarece într-o anumită măsură este echitabil. Însă mă îndrept asupra uneia dintre consecințe: inflația de studenți, de licențiați, de doctori în toate domeniile. Ceea ce, pe de altă parte, este atractiv pentru universități, care, la rîndul lor, vor coborî tot mai mult nivelul, pentru a-i putea „acomoda” pe toți, perpetuînd la nesfârșit un cerc vicios.

Un gând final. Pentru această situație, vina este împărțită deopotrivă între studenți și profesori. Problema este că avem de-a face cu un sistem care se autodevorează. Dintre acești studenți se selectează viitoarea generație de profesori (un gând care-mi provoacă frisoane!), viitorii traducători, scriitori (!!!), oameni de cultură ai acestei țări, într-un cuvînt, intelighenția! Sunt oameni care, la rândul lor, vor forma – mai degrabă, vor deforma – alte generații. S-ar putea obiecta că experiența mea nu e revelatoare pentru un întreg sistem, însă când vorbim despre mai mult decât un eșantion, despre (aproape) un an întreg, la o universitate de mărime medie, nu greșesc spunând că situația este simptomatică pentru o generație întreagă.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Si eu am fost profesor suplinitor un an la gimnaziu prin anii 2000, deci pot spune ca te inteleg destul de bine sau mai bine decat cei care nu au predat deloc. Avand in vedere asta plus alte experiente personale pot confirma, din pacate, ca ai dreptate. Nici nu am vreo solutie, nici nu sper sa se indrepte ceva urmatorii zeci de ani.
    • Like 1
  • Am fost martor al unui episod similar. Nu dau nume ca nu conteaza. Situatia este generalizata. S-a cerut la o materie un referat pe o anumita componenta tehnica. Nu ca au venit cu lucrari copiate grosolan dar au fost cazuri de 5, 6 lucrari copiate cu tot cu greselile de ortografie. Adica nivelul de nesimtire a fost la cele mai inalte cote. Inutil sa spun ca s-a protestat. Iar ridicolul situatiei era ca unul din cei 6 sustinea vehement ca el e autorul acelui abuz la adresa limbii romane si ca ceilalti copiasera evident dupa 'originala' sa lucrare. Deci da! Se poate. Iar asta este doar unul din exemplele acestui episod care in treacat fie spus, a inclus zeci de studenti ai uneia dintre cele mai mari universitati din tara. Asadar inteleg pe deplid ce vrea sa spuna autorul acestui articol. Problema este ca nici nu se poate schimba nimic pentru ca desi toata lumea din sistemul de invatamant se plange de nivelul scazut ( jos, jos de tot) al elevilor si evident al studentilor, nimeni nu pare a crede, a spune sau a indica direct ca este in principal vina profesorilor, fie ca ei sunt cei din cliclul primar ori din celelalte cicluri de invatamant.
    • Like 1
  • Maron_S check icon
    Fără sa veau să critic articolul, am câteva observații, ca unul care am terminat un profil real, convins (de alții) că nu are nici o treabă cu domeniul uman:
    - observ acelasi aer de superioritate al profesorului față de studenții/elevii lui. Nu cred că ăsta era scopul - înteleg ca erau o gloată de proști care nu aveau ce să caute într-o facultate cu profil lingvistic - aș fi vrut sa văd plus-valoarea adusă de profesor, nu demontrația ca studenții erau proști.
    - în general în afară de cei x% elevi /studenți slabi, sunt și un procent foarte mic de copii excepționali - nu a pomenit nimic autorul despre ei - oare nu erau deloc la acea facultate din țară ?
    - aceste situații de punere în poziții adverse a studenților cu profesorii , ar putea fi eliminate dacă s-ar face o separare intre procesul de predare si cel de evaluare - evaluarea făcându-se prin niște teste cât de cât standard , de alți profesori decât cei care predau cursul respectiv.
    • Like 0
  • Așteptam de mult un astfel de articol, dar cine avea să-l scrie? Unul dintre profesorii cărora colegele mele de la litere le calculau salariile în funcție de hainele și încălțările de marcă pe care le afișau? Niciodată nu s-ar fi împușcat în picior un astfel de profesor criticând în scris sistemul. Iată că scrie articolul un profesor de un semestru — bun.

    Două facultăți am făcut, la distanță de aproape 20 de ani între ele, iar dacă la prima (drept) își plăteau examenele (direct la profesor sau prin intermediul secretarei) doar unii dintre colegi, la a doua (litere) plăteam cu toții doar taxa. Iar pentru acea taxă, facultatea accepta orice student, ba chiar trăgea de el să nu renunțe. Așa că aveam la litere colegi care nu deschideau vreo carte decât cu scopul de a copia. Colegi cărora trebuia să le "spargi" în bucățele mici un text scris pentru a-l putea înțelege. Aveam colegi care nu puteau memora nimic pentru examen, iar atunci li se cerea să recite prima strofă din imnul național și nu o știau nici pe aceea. Colegi care nu știau când se folosesc majusculele și le presărau aiurea prin frază. Se copia în draci, deși multe examene erau absurd de simple și trecerea lor, de multe ori, nu presupunea decât să... apari. Să ne scriem mesaje era cumplit în absența virgulelor (Întrebam: Nu ai vorbit nici azi cu profesoara? Mi se răspundea: Nu am vorbit. Insistam: Vrei să vorbesc eu? Mi se trimitea un nou mesaj cu emoji enervați: Nu am vorbit eu!). Coerență, logică în textele scrise? Astea erau fandoseli, elitisme.

    Bine, nu eram chiar toți așa. Dar toți am absolvit facultatea, cu unele diferențe de medii între noi. Ba chiar mulți au continuat cu masteratul, căci, vorba lor, ce mare brânză era și ăla? Și-au înșirat apoi studiile pe profilul de facebook.

    Dar să mai facem niște pași înapoi în istoria unor astfel de studenți. Aștept articole despre cum se face școala în gimnaziu. Acolo am fost și eu profesor de un semestru.
    • Like 2
  • E lung articolul, dar daca ai răbdare ramai siderat. Mulți vor spune ca e vorba de Limbi Clasice, pe cine intereseaza , in afara de un cerc restrans. Tot ce scrie aici e valabil pentru învățământul românesc în general. E tragic și pentru ca pare să nu intereseze pe nimeni din sferele Ministerului. Băgăm gunoiul sub preș si ne prefacem că nu exista. "Gunoiul" asta (să mă ierte cei putini și curați) reprezinta intelectualul de azi si de mâine, cei pe care îi vedem la TV si in presă dând lecții de viață si de moralitate "poporului " român, cei care plang cu lacrimi " de crocodil" de mila părinților și bunicilor nostri, de mila bucureștenilor, timișorenilor, romanilor. Sunt cei care, atunci cand sunt la putere, " o sa faca", " o să dea" , "o să rezolve greaua moștenire".
    Toți laolaltă, transpartinic, aceiași din 1990, copii, rudele, pupilele lor. Ți-e silă sa mai vezi si să mai auzi. Am pierdut generații întregi cu experimente ratate. Până cand ?!
    • Like 2
  • Din cate stiu, profesorul are libertatea sa isi organizeze cursul cum considera potrivit pentru atingerea obiectivelor educationale. Asadar, nu imi este clar de ce este blamat pentru cum a considerat sa defineasca subiectul examenului.

    In ceea ce priveste problema fraudei la examen, solutia corecta este cea folosita de universitatile cu reputatie buna:
    1. Sa aiba un cod etic
    2. Studentul semneaza ca a citit si inteles codul etic. In fiecare an scolar.
    3. Studentul este prins cu ocaua mica? Se intruneste comisia de etica a facultatii, formata din reprezentanti ai studentilor, cu supervizare din partea decanului.
    4. Se judeca si se decide. Daca a fraudat rezulta exmatricularea. Daca nu, studentul este exonerat si reputatia ii este aparata.

    Ideea este ca studenții trebuie sa ii judece pe studenti.

    Numai asa o sa invete ce inseamna onoare si integritate.
    • Like 1
  • Si cand ma gandesc ca profesorul meu de limba si literatura romana nu ne dadea mai mult de nota 6 daca nu vorbeam limba romana literara, noi fiind moldoveni "cu limba lata". Si asta chiar daca erai elev de nota 10. Nimeni nu s-a suparat si nu l-a reclamat pentru asta. Acum sunt bucurestean si nimeni nu si-ar putea da seama ca eu sunt moldovean la origine.
    • Like 1
  • Mai, prietene. Stiu ca intentia este buna, dar, ca orice profesor (chit ca nu ai fost) ai ratat complet ideea a ce inseamna scoala.

    Vrei sa iti spun eu cum se face?
    1. Se da materialul, pus pe masa (ma rog, pe email), complet.
    2. Se aloca 2-3 saptamani-luni si se specifica niste cerinte (trebuie sa stii asta, asta, asta).
    3. Se da TEST GRILA. Intrebarile formulate trebuie sa se regaseasca aproape ad literam in material. Nu cu fente, ca la scoala auto, nu sa te duca pe campi, cu intrebari capcana si raspunsuri ce seamana prea mult intre ele.

    Asa se face o evaluare obiectiva, corecta, scolara. Nici macar limbajul folosit nu este considerat, pentru ca sunt multe joburi (cel putin in Vest) care nu necesita stapanirea limbajului. Corectori, arhivisti, bibliotecari, redactori etc. De fapt, sunt scriitori sau oameni de stiinta care nu au stapanit limbajul si angajau... un ghost writer.

    Or, ceea ce faci matale, e aceeasi meteahna a savantului de buzunar care se crede dumnezeu si pe studenti primate, pe care el ii scoate arhangheli intr-un semestru: te bati cu pumnu'n p'ept ca studentii tai nu sunt scriitori, poeti sau literati sau nici macar nu te pupa in fund.

    Intre altele,
    a) sute de mii de romani analfabeti stiu engleza, italiana si spaniola la o nivel conversational, aproape acelasi cu a unui analfabet de-al lor. Pentru ca ghici ce, nu trebuie sa iti stii limba corect sa inveti alta.
    b) gramatica limbii romane este complet inutila in liceu; se face la universitate. Teoretic, daca ai un copil decent, care citeste, recita versuri, conversationeaza coerent cu ceilalti din jur, aluia nu mai trebuie sa ii explici ce e un circumstantial ca sa stie sa scrie corect sau nu
    c) chestiunea ce o zici tu se intampla in toata lumea, din cauza telefoanelor, ceea ce denota ca lumea se schimba si si scoala trebuie sa tina pasul
    d) lasa-ne cu sfaturile, ca suntem satui de sfaturi.
    • Like 0
    • @ Suntem Romani
      Ești parte a problemei, tataie. Să dai test grilă din materiale selectate din inainte înseamnă să inviți studenții la copiat și să îi duci de mînă pînă acolo să nu cumva să se rătăcească. Teste grilă se dau în toate fabricile de diplome și cunosc cazul cuiva care memora răspunsurile grilei înainte de examen.
      Iar scuzele pe care le găsești copiilor ca să NU învețe gramatica, ori ortografia... n-am ce să mai comentez.
      • Like 8
    • @ Ionut Catalin Dimache
      Apropo de testele grila... Si o veverita oarba gaseste din cand in cand o aluna.
      • Like 1
  • Mi se pare necinstit ceea ce faceți cu acest articol. Prezentați situația din perspectiva cadrului didactic martir iar asta e departe de adevăr. Mi-au trimis foștii dumneavoastră studenți screenshot-uri din discuții cu soția dumneavoastră. Cum ar fi de exemplu acesta, din care reiese cât se poate de clar faptul că era la curent cu fruda pe care o notase cu nota 10:

    https://i.ibb.co/8NrCD14/151794242-337498134219997-1814362037588519108-n.jpg

    Fraudă care tot cu 10 a rămas notată săptămâni mai târziu, după restanță, chit că stă în puterea cadrului didactic să moifice acea notă. Spuneți că vi s-a interzis susținerea din nou a examenului dar nu amintiți de faptul că nu era necesar să fie susținut din nou, situația fiind cât se poate de clară: o studentă a fraudat examenul și trebuia semnalat acest lucru conducerii. Repet: în ciuda acestei fraude studenta a rămas notată cu 10 după sesiunea de restanțe. Soția dumneavoastră nu i-a modificat nota și nici nu a făcut demersuri pentru a fi trasă la răspundere de către instituție.
    Am de asemenea o serie de screenshot-uri cu discuții dintre ea și foștii ei studenți din care reiese că i-a anunțat pe ultimii despre cum, în sesiunea de măriri de note, să se aștepte doar la puncte în minus. De unde atâta putere de decizie de a prezice ce performanță vor avea studenții ei veniți să încerce să-și crească media încât să le poată transmite că vor fi punctați mai slab decât înainte?
    O altă chestie mișto care reiese din screenshot-uri e faptul că soția dumneavoastră a contribuit cu bună-știință la ceea ce mai sus deplângeți a fi o decădere a sistemului de învățământ. Mai sus vorbeați despre slaba pregătire a studenților cu care - vai - profesorii au de furcă. Citez atunci dintr-o discuție student/soția dumneavoastră (și vă asigur că virgulele înainte de predicat îi aparțin doamnei cadru didactic): ”în urma reexaminării, am mărit cu un punct. dacă ați fi copiat, vă lăsam aceeași notă”. Sărind peste virgule rebele, cum anume credeți că ar trebui să se schimbe studenții când - uite - tocmai soția dumneavoastră îi stimula? ”Dacă ați fi copiat vă lăsam aceeași notă”? Serios? Frauda e OK în funcție de când și cum decide același om care mai sus amenința cu luarea măsurilor de către un for mai înalt? Când e albă, când e neagră.

    Captură de ecran aici: https://i.ibb.co/wWVcBFv/151496682-863877747789864-856734446112406840-n.jpg

    Nu mai continui cu alte chestii. Dar vă rog să nu deplângeți decăderea unui sistem din a cărui problemă - în mod vădit - faceți parte.
    • Like 1
    • @ Razvan T. Coloja
      Mie-mi miroase a înscenare. Femeia a demisionat după ce nu a avut ascultare la superiori, ce nu-ți ajunge, trebuie să o umilești mai departe?
      • Like 3
    • @ Ionut Catalin Dimache
      Dacă acele capturi de ecran nu grăiesc de la sine nu știu ce altceva te-ar mai putea convinge... :)
      • Like 0
    • @ Razvan T. Coloja
      Vorbiti de virgule rebele si alte erezii, :-), va sfatuiesc sa incercati cu tabla inmultirii
      si despartirea unui cuvant in silabe si nu la elevii absolventi de clase primare ci la cei de la liceu, sau chiar studenti; s-ar putea sa aveti o surpriza imensa.
      Iar testele grila in afara de faptul ca se potrivesc de minune cu planul de invatamant, sunt o catastrofa pentru felul in care un copil, viitor adult isi formeaza modul de gandire.
      • Like 2
  • Ma numesc Loredana Anne-Marie RADULESCU. Am o experienta de 45 de ani in invatamantul universitar si indirect in cel preuniversitar. In acest moment am statutul de pensionar si inca activez in calitate de conducator de doctorat. In acest context pot da solutia pe care o asteptati si care este:
    -Teste NATIONALE anuale la toate clasele din sistemul de invatamant si la toate disciplinele din programa aferenta, cu baremuri unice, indiferent de scoala.
    Testele se vor da anual in luna iunie la sfarsitul anului scolar si pentru restantieri in luna septembrie. Media celor 12 teste/disciplina ( din cei 12 ani de studii) va reprezenta nivelul de cunostinte acumulat de elev/disciplina.
    Rezultatele testelor elevilor pot constitui la un moment dat indicatori de evaluare ai profesorilor. Sigur ca de aici se prefigureaza o intreaga retea de conditii si scenarii care sa asigure echitatea si mai ales impiedicarea fraudei. Un astfel de sistem de evaluare (grila unica, pe niveluri de cunoastere si ani de studii) ar veni in sprijinul selectioarii unui elev pentru un anumit domeniu de specializare cu probabilitatea maxima de reusita. Garantez ca atunci cand va intra in functiune la capacitate maxima (pentru ca vor fi necesari cativa ani pentru implementare si optimizare) un astfel de sistem, nu se vor mai intalni situatii precum cea descrisa de distinsul "domn profesor pentru un semestru"
    -Finantarea sa se faca la numarul de posturi nu la numarul de elevi. (Cu timpul se va regla si numarul posturilor dupa cateva evaluari)

    Alese ganduri celor ce doresc si contribuie intr-un fel sau altul la imbunatatirea sistemului de invatamant din Romania.
    • Like 4


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult
text: Otniel Veres / voce: Claudiu Pândaru
sound-bars icon