Trădările consecutive la care a fost supusă Ucraina

foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia

În derularea istoriei totul ni se limpezește post eventum, după consumarea unor fapte și întâmplări care ulterior pot deveni evenimente, așa după cum orice faptă cotidiană care după opinia precară a unor jurnaliști inspirați de „maestrul Ion Cristoiu” poate deveni o știre. Astfel, astăzi ni se lămurește faptul că după 1990 Ucraina a fost obiectul mai multor trădări de factură „geostrategică” în ceea ce privește integritatea și suveranitatea sa statală. Mai precis, în anul 1994, prin tratatul de la Budapesta, SUA, Regatul Unit și Rusia recunoșteau independența și suveranitatea Ucrainei cu condiția eliminării tuturor armelor nucleare de pe teritoriul acestei țări (la fel ca în Belarus și Kazakhstan). Ucraina deținea pe atunci al treilea arsenal nuclear ca dimensiune din lume. Tratatul de la Budapesta mai prevedea că statele semnatare nu vor folosi forța „împotriva integrității și independenței politice” ale acestei țări, prevedere garantată de aceleași puteri semnatare, adică SUA, Regatul Unit și Rusia. La douăzeci de ani după acest tratat, adică în 2014, Rusia cucerește prin forța armată Crimeea, teritoriu ce aparține Ucrainei. Este a doua trădare a Ucrainei de către Marile Puteri după tratatul din 1994. Tot în 2014, în contextul războiului din Donbas dintre Ucraina și separatiștii ruși asistăm la o altă trădare la care au fost complice puterile garante din tratatul din 1994. În 2022, urmează o altă trădare ca urmare a intervenției rusești în Ucraina. Mai mult decât atât, actuala administrație Trump a relativizat conflictul din Ucraina trecând în mod evident peste agresiunea Rusiei în Ucraina și a pledat foarte clar pentru instaurarea păcii în orice condiții, sugerând în mod fals că vina declanșării conflictelor aparține ambelor părți beligerante. Este vorba de o evidentă trădare a poporului ucrainean de către cea mai mare putere politică și militară a lumii. Marele „rozaliu” s-a ițit astfel într-un mare pacificator și „mare bărbat de stat” care va aduce pacea, dar care este doar un bărbat lipsit de bărbăție, atât în atitudinile sale publice (s-a fofilat de la recrutarea în războiul din Vietnam pe baza unor scutiri medicale), cât și în viața intimă (vezi cazul Stormy Daniels).

Ceea ce este uluitor îl reprezintă faptul că la funeraliile Papei Francisc, D. Trump a fost privit ca un personaj peste măsură de important, mulți dintre liderii europeni și din lume s-au băgat în seamă să-l salute și să-i strângă mâna acestui patent impostor și „comediaș” ajuns în fruntea SUA. Este încă o dovadă de trădare, de complicități ale unor lideri politici care fac temenele la picioarele padișahului ridicol și teribilist. Peste toate aceste trădări și complicități se află discursul omiletic al cardinalului Giovanni Battista Re, decan al Colegiului Cardinalilor, la funeraliile Papei Francisc. În acest discurs nu sunt menționate explicit crimele asupra poporului ucrainean, deși s-a făcut referire la zonele conflictuale din alte părți ale lumii, precum cele ale crimelor săvârșite de gruparea teroristă ISIS – Statul Islamic din Irak și Siria. Această lacună din discursul cardinalului este cu atât mai evidentă cu cât Papa Francisc s-a referit în mai multe rânduri la „poporul ucrainean martirizat” trimițând „din nefericire la agresiunea violentă asupra Ucrainei care nu încetinește”. 

Deși atitudinea papalității, la început, față de invazia Rusiei în Ucraina a fost rezervată în a numi agresorul, adică partea rusească, atitudinea acesteia în acest conflict este argumentată de teologia eliberării, de idealismul pacifist al bisericii, de diplomația mediatoare a Vaticanului, de mesajul profund irenic al oamenilor bisericii. În mod direct și explicit, Papa Francisc a intervenit pentru „întoarcerea mai multor copii ucraineni răpiți” și duși în Rusia în 2023. Papa Francisc a vorbit de „patru sute de ori despre războiul din Ucraina”, amintindu-și în permanență de „oamenii frontului din Ucraina”. De patru sute de ori față de nicio dată în omilia cardinalului G.R. Re este totuși o mare deosebire care echivalează cu suprema trădare a unor lideri din Vatican față de Ucraina. Această omitere pare să fie un gest slugarnic care servește plăcerii vinovate a lui D. Trump față de confratele său V. Putin. A puncta într-un astfel de eveniment planetar o poziție fermă privind condamnarea Rusiei ar fi contat mai mult decât orice aranjament diplomatic petrecut în culise sau la vedere, ar fi reprezentat o poziție quasi-unanimă a lumii în ceea ce privește demascarea fără echivoc a agresiunii ruse extrasă din tenebrele istoriei.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp