Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Trebuie să vorbim despre pensia noastră

Subiectul reducerii contribuției la Pilonul II de pensii administrate privat a stârnit o discuție mai intensă decât mă așteptam – pentru o parte din societate, obișnuită să nu mai aibă mari așteptări de la decidenți, perspectiva unei pensii pentru care trebuie să ne bazăm doar pe capacitatea statului de a fi bun administrator nu sună bine.

Subiectul reducerii contribuției la Pilonul II de pensii administrate privat a stârnit o discuție mai intensă decât mă așteptam – pentru o parte din societate, obișnuită să nu mai aibă mari așteptări de la decidenți, perspectiva unei pensii pentru care trebuie să ne bazăm doar pe capacitatea statului de a fi bun administrator nu sună bine.

Ce m-a intrigat însă este că discuția a luat o turnură interesantă, despre cât Stat este nevoie. Și despre faptul că există corupție și în sistemul privat, despre faptul că prin genul acesta de critici lovim și mai tare în încrederea firavă pe care lumea o mai mare în capacitatea Statului de a oferi cetățenilor lui servicii și infrastructură de calitate. Posibil. Dar.

Eu cred că avem nevoie de stat. Dar nu cred că pot lua apărarea statului atunci când de la înălțimea celor mai înalte funcții în stat auzim „abureli”. De vineri și până azi, în ordinea ieșirilor, vicepremierul, premierul și președintele Camerei Deputaților ne-au aburit la greu. Au fentat în câteva secunde niște ani de adevăr factual și niște milenii de aritmetică elementară.

Problema cea mai mare atunci când vine vorba despre măsuri fiscal-bugetare de genul acesta este că ele sunt mai mereu împachetate în ambalajul „noi facem asta ca să vă fie vouă bine, că uite cum reinventăm noi economia și numerele”. Și că pentru a restabili adevărul este nevoie de muncă și de multe creiere.

De vineri, vreo nouă creiere, niște sute de pagini de cercetări și niște mii de intrări în baze de date au fost folosite pentru a verifica care e treaba cu pilonul 2 și dacă chiar avem așa o mare problemă cu felul în care sunt administrate pensiile noastre. Analiza în întregimea ei este disponibilă pe Factual.ro, însă ceea ce am descoperit e de bun simț:

1. Nu, nu se poate compara randamentul Pilonului II de pensii cu cel al Pilonului I, pentru că am compara mere cu pere (Pilonul I nu presupune investiții)

2. Nu, nu avem un randament prost la Pilonul II de pensii, ci este, pe datele colectate la nivelul UE, cel mai mare pentru perioada 2008-2015

3. Nu, pensiile din Pilonul I nu ar fi fost în mod obligatoriu mai mari dacă nu exista Pilonul II de pensii și inclusiv statul are costuri de administrare pentru Pilonul I, costuri plătite tot de cetățeni

Ceea ce nu ni se spune și pare a fi evitat precum un elefant roz uriaș aflat în mijlocul camerei este că sistemul de pensii din România nu o duce deloc bine. Doar contribuțiile nu mai acoperă demult pensiile care trebuie plătite actualilor beneficiari și Bugetul asigurărilor sociale de sănătate trebuie compensat cu subvenții de la bugetul de stat, adică tot din banii noștri.

Cel mai frustrant lucru este însă acela că, în vorbele lui Smiley, am câteodată impresia că cineva vrea să mă prostească pe banii mei și pe muzica mea. Pe mine mă enervează că nu mi se spune simplu – nu mai sunt bani, credem că e oportun să mai cârpim un pic bugetul public cu bani care erau până acum administrați privat. Nu aș fi de acord, dar măcar nu m-aș mai enerva că cineva încearcă să mă convingă că noaptea e zi. Sau poate că într-adevăr statul s-ar dovedi un administrator mai bun. Orișicum, o asumare onestă este ceea ce pare a lipsi în totalitate. Cumva, cei aflați la putere acum nu par a avea curajul de a trăi cu consecințele politice ale unei decizii de oportunitate.

La finalul unor astfel de declarații publice rămâne un gust amar – ori părem cu toții ușor de păcălit, ori incapabili de a suporta adevărul. Eu cred că respect statul și instituțiile lui, de-aia îmi plătesc contribuțiile la pensie și de-aia nu arunc gunoaie pe jos. Pare că decidenții politici din acest moment nu respectă statul și nici pe cetățenii lui. Pare că, în viziunea lor, toți ar trebui să fim niște copii ascultători (Alo, stați liniștiți la locurile voastre!) care nu sunt capabili de a fi implicați într-un dialog transparent despre ce vrem să ne facem când o să fim mari și o să avem nevoie de o pensie. Adevărul trist este însă că, din când în când, chiar stăm liniștiți la locurile noastre. Din lehamite, oboseală, nepăsare sau lipsă de timp. Iar locurile noastre nu vor fi neapărat călduțe. Nu în câțiva ani.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Joe Doe Joe Doe check icon
    V as da bani de pensie in manaiar la batranete cand ati muri de foame ...nici o subventie nimic nu v as da...sistemul de pensie in Germania are vechime de peste 100 de ani...
    • Like 1
  • profun check icon
    Nicio discutie nu poate fi daunatoare in sine si nici nu exista un singur detinator al adevarului absolut.

    Eu cred ca statul are dreptul sa corecteze greselile pe care le-a facut anterior.

    Hai sa vorbim pentru inceput, pe punctele pe care le-ati propus.

    1. Nu se poate compara randamentul PII cu cel al PI. Poate ca nu, strict academic, dar fiecare poate face asta pentru el.

    P.II acumuleaza contributiile lunare - minus comisionul de 2,5%, minus celelalte taxe - intr-un fond ajustat ulterior in plus sau in minus in functie de profit sau pierdere. Ulterior ar trebui sa restituie fiecaruia dupa perioada de cotizare, tot lunar, suma constituita in contul sau.

    P.I se formeaza lunar din contributiile individuale ale angajatilor si eventualele suplimentari de la buget. In plus, P.I se actualizeaza anual cel putin cu rata inflatiei si cu redimensionarea punctului de pensie in functie de media salariilor.

    Deci pentru cetatean, comparatia de eficienta poate fi facuta.

    2. Nu avem un randament prost la P.II. Poate (am zis, poate) nu avem acum. Insa, nimeni nu garanteaza ca nu va avea un randament prost la anu. Ca sa nu mai vorbim de ce poate fi peste 10, 20, 30 de ani de cotizare.

    3. Pensiile din P.I nu ar fi mai mari daca nu ar exista P.II. Ba da, fiindca acum se varsa in P.II ceva mai mult de 50% din contributiile pentru pensii.

    Ne putem face o idee despre cum stam dintr-o „fotografie” (bazata pe cifrele de din studiul citat in factual.ro - ”Pension Savings – The Real Return 2016”, pag. 282). Avem o acumulare in P.II de 4,2668 miliarde Euro si un numar de contributori de 6556380. Asta inseamna ca in contul fiecarui contributor la P.II s-au acumulat in aprox. 8 ani, in medie 650Euro.

    Daca s-ar pastra trendul ar inseamna ca in 30 de ani, acumularea medie pentru un contributor ar fi mai mica de 2500 Euro.

    Intrebare: Cate pensii lunare decente credeti ca se pot plati din 2500 Euro?

    • Like 2
    • @ profun
      Nu stiu daca v-a scapat sau ati omis cu buna stiinta cateva elemente esentiale ale acestei dezbateri:
      1) mecanismul de calcul a pensiei platita din PI este in mare masura netransparent si produce rezultate de multe ori aleatorii; asadar degeaba contribui cu mai multi bani la PI, pentru ca NU STII cum se calculeaza pensia in mod EXACT;
      2) modul de crestere a punctului de pensie de la PI este "din pixul guvernantilor" si in functie de sezoanele electorale, nu are nicio legatura cu prognoza cresterii contributiilor; prin urmare "gaura" bugetului de pensii se tot largeste e la an la an si de la cilcu electoral la ciclu electoral! iar P1 este si devine din ce in ce mai putin sustenabil!
      3) de fapt PI este un element esential in arsenalul electoral al pesedeului; si atunci evident ca arsenalul trebuie in permanenta crescut, ca doar cu ce ne ducem la "razboiul electoral"?
      Nu in ultimul rand: gasesc JALNICA si PERVERSA incercarea dvs. de a poleii voit-placut-mirositor cu simulacre de rationamente "corecte politic" (de genul "dar sa ascultam si cealalte parte, stimati concetateni") si cu omisiuni "pe ici pe colo, prin partile esentiale", chestia acea urat-mirositoare pe care tocmai o scot guvernantii prin sfincterele inteligentelor dumnealor! Exact ca in cazul OUG13!
      • Like 1
    • @ Calin Nistor
      profun check icon
      Amice, esti ... aici (ca sa zic asa)?

      1) Calculul pensiei in P.I se face dupa lege, deci este perfect transparent. Poti gasi pe internet o multime de scule de calcul. Daca introduci aceleasi date, iti vor returna acelasi rezultat.

      In P.II in schimb, ai mai multe necunoscute. Nu stii cat de bine (si nici unde, dar asta e alta discutie) „joaca” in piata cel caruia ii incredintezi banii. Ca orice fond de investitii, poate fi azi pe plus, maine pe minus. Risca pe banii tai, se intelege. El se securizeaza taxand cu 2,5% sumele care ajung la el.

      2) Daca nu apare vreun nou Basescu-Boc, prin lege pensiile din P.I se indexeaza in functie de inflatie si de punctul de pensie dependent de salariul mediu.

      3) Ii faci reclama grauita PSD-ului. E optiunea ta.

      Ai avut mai sus o intrebare simpla, care nu tine de „rationamente corecte politic”, cate pensii lunare decente crezi ca iti asigura 2500 de Euro?

      Poate ne vei uimi cu pretentiile tale :)
      • Like 0
    • @
      profun check icon
      La prima problema aveti, in mare, dreptate. Statul completeaza P.I de unde poate. Dar de asta se bucura si parintii Dvs. dupa cum se bucura oricine dupa 40+ de ani de munca, nu?

      In privinta calculului insa, lucrurile stau altfel. Cand am calculat 650€ acumulati de o persoana in 8 ani am facut-o luând in considerare randamentul mediu anual de 5,37% din raportul citat.

      Tineti cont insa ca randamentul anual record al P.II din RO, de 5,37% existent acum poate avea o explicatie care poate nu va place: ne aflam inca in perioada cand P.II nu a inceput efectiv sa faca cu adevarat si plati - inca acumuleaza peste 99% din contributii fiindca varsta celor care au inceput sa contribuie la P.II este departe de varsta de pensie.

      Oricum, chiar daca nu as fi luat in calcul 5,37%, calculul dvs (pe care am vazut ca l-ati retras) ar fi fost fantezist. Randament anual de 1% la 100€ (zic 100€ desi 650/8ani ar fi 81€), inseamna 101€ in primul an (castig de 1€) si 3.515€ dupa 30 de ani (minus taxe). La 2%, ar fi aproape 3.550€ (nicidecum zeci de mii).


      • Like 0
    • @ profun
      Baieti, eu cred ca puneti problema gresit. Smecherii din psd v-au bagat pe linie moarta rationand despre tehnica, desi aici e vorba deapre principii. Nu stiu daca intelegeti. Calculele sunt penteu prosti, daca dă sau nu aceeasi suma, daca se match-uiesc calculele... asta e o prostie. Avedavata miza e schimbarea regulilor jocului. Si a administratorului.banilor. si atat. Eu mi-s fi dorit, in loc sa fiu obligat sa cotizez la stat si la "piloane" sa fiu neasigurat. Si- eventual- sa am eu grija de parintii mei, nu statul roman. Cred ca mai curand avem noi grija de ai nostri decat orice ibecil pus vremelnic in fruntea statului. Si cine nu-si are grija de batrani, ori e impotent (si nu munceste suficient pentru a asigura familiei ce-i trebuie) ori si-a crescut fiii/fiicele prost sau au foat parinti denaturati si si-o merita.
      Aici, in timp, ar interveni automat factorii "educatie" si "drag de munca" si ar disparea sindromul " nu merg la munca pentru ca nu sunt platit suficient"
      • Like 0
  • Florin check icon
    Doamnă/domnişoară Calistru, neîncrederea dvs în vorbele lui Tudose e justificată. Argumentele sunt slabe şi ilogice. Dar vă întreb şi eu nişte lucruri. Ce informații primiți de la fond? Vă informează despre câți bani aveți în "cont", adică banii pe care i-ați virat plus randamentul (care provine tot de la stat în mare parte-titlurile de stat). Vă dau informații despre pensie? NU. De ce nu spun aşa: "Aveți în contul dvs suma de ... . Contribuția medie lunară plus randamentul mediu al fondului este de ... Dacă aveți aceeaşi contribuție până la vârsta legală de pensionare şi randamentul fondului se va păstra în media actuală, veți avea pensia lunară de ... la puterea de cumpărare de acum (deci suma va fi indexată cu inflația)? Scrie aşa? Nu scrie. De ce nu scrie? Pentru că fondul nu e interesat, în primul rând. Pentru că formula de calcul nu e stabilită şi pentru că mai sunt o grămadă de ani până fondul va ajunge să plătească prima pensie. Asta desigur nu i-ar împiedica să ofere informația cu adevărat relevantă, cuantumul pensiei şi nu banii din "cont" pe care dvs personal nu aveți control absolut deloc, aveți control doar prin stat, pentru că decizia a fost a statului şi statul a negociat/stabilit normele, legile împreună cu fondurile de pensii. Spuneți că statul nu face investiții. Păi nu face (şi ar trebui să facă mult mai mult) investiții în infrastructură, în lucrări publice, în spitale, drumuri, rețele de energie, gaze, şcoli şi multe, multe altele? Nu face investiții în propriile titluri de stat, corect. Ar fi un non-sens.
    Un miliard de euro în plus la buget (de la buget au plecat) ar fi aur curat pentru economie. Nu vă comportați, vă rog, de parcă PSD ar mai guverna o sută de ani de acum încolo.
    • Like 0
    • @ Florin
      Florin check icon
      Era un semn de întrebare în loc de puncte de suspensie, acolo, pe undeva, dar am lungit fraza şi am uitat că e întrebare:). Dar vă dați voi seama, că sunteți isteți
      • Like 0
    • @ Florin
      Nu si daca banii astia in plus nu s-ar arde imediat pe cresteri populiste si nesustenabile de pensii, speciale sau normale.
      • Like 0
    • @ Calin Nistor
      Florin check icon
      Pensiile normale sunt mici, pensiile speciale clar trebuie umblat la ele, dar inca o data va spun ca voi tratati problema asta si in general toate problemele plecand de la premiza ca PSD va guverna o suta de ani de acum incolo. Cand judeci o decizie, o judeci indiferent de partidul aflat la guvernare. Decizia privind pensiile speciale poate fi corectata de un guvern onest, ca o sa fie peste 2 ani, peste 6 sau peste 14. Om vedea. Dar vad ca toata presa prefera 50-100 de euro in plus peste 20-30 de ani la pensie, fata de 1 miliard si ceva de euro la buget acum. Care miliard la buget oricum ar face mult mai mult bine economiei, bugetului de stat si implicit viitorilor pensionari decat "investitii" in titluri de stat, evident cheltuit de un guvern responsabil, cand o veni el. Am scris in comentariu ca, de fapt, fondurile de pensii sunt total netransparente cu privire la metoda de calcul a pensiei pentru pilonul 2 sau 3. Si decizia n-a luat-o fiecare contribuabil in parte, a luat-o statul. Noi toti am semnat un act de aderare pe care nu l-am negociat, s-a stabilit intre stat si fondurile de pensii. Banii din "cont" nu pot fi retrasi, viramentul e obligatoriu ( in cazul in care statul nu intervine). Si astia o numesc pensie privata. "Deficitul" de la pilonul 1 e o problema falsa, pentru ca o parte din deficit il face chiar pilonul 2 si alta parte prin diminuarea CAS-ului in 2014 (decizie politica). Ce conteaza e ca 7% din PIB se duc pe pensii. Deci din tot ce producem in tara asta, cu 7% avem grija de batrani. Oricum ca e pensie de stat sau privata, ideea de pensie presupune solidaritate. Dar n-ai cu cine, frate, n-ai cu cine. N-am vazut un articol decent despre pilonul 2 in toata presa...
      Si Tudose, daca era sincer si credea ca e decizia corecta desfiintarea pilonului 2, facea conferinta de presa si matura cu toti pe jos cu argumente. Dar nu e sincer si nici nu-l duce capul
      • Like 0
  • Tibi_R check icon
    Multimim pentru analiza!
    Acum, legat de partea cu prostirea populatiei.. Pe nimeni nu ar trebui sa ii surprinda acest reflex reptilian de care dau dovada politicienii romani, si anume sa incerce sa te prosteasca, sa-ti dea teapa la orice ocazie. Asta au facut zeci de ani pentru ca functioneaza! Romanii, in majoritatea lor, sunt creduli, indiferenti, blegi si nu stau sa gandeasca critic ce zic marlanii astia. De atatea ori, astia au castigat prin complicitatea majoritatii romanilor, fie ca i-au votat explicit, fie ca lor nu li s-a parut o problema serioasa ca ar iesi Nastase, Ponta, Dragnea & co.. Majoritatea romanilor ii merita pe 'liderii' de azi, si merita sa sufere si pe viitor: fara pensii, fara asistenta medicala sociala decenta etc.
    Imi pare rau doar pentru acei 5-10% din romani care gandesc si se opun marlanilor si pentru copii. Ei nu merita asta.
    • Like 3
  • Nu va inteleg frustrarea, e acelasi psd/fsn din anii '90. Iesiti pe strada in orice oras din Romania, si aruncati o privire la scoli si spitale. Dupa care reveniti la afirmatia individului "noi facem asta ca sa va fie voua bine". Logica elementara.
    • Like 1


Îți recomandăm

Nico si Rafael

Nico și Rafael sunt niște oameni de toată isprava. I-am remarcat imediat într-un restaurant ticsit de turiști din stațiunea austriacă Ischgl. Erau cei mai săritori și binedispuși ospătari, mereu cu zâmbetul pe buze. Cu turiștii vorbesc în limbile lor, dar între ei Rafael (32 de ani) și Nico (23) vorbesc în română: “Du o ciorbă cu găluște la domnii de la masa 2”.

Citește mai mult

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult