Mai întâi, au fost îngânările prelungi ale unei rugăciuni, apoi țipetele ascuțite ale păunilor. M-am întors pe partea cealaltă, dar n-am mai putut să închid ochii. Mi-am agățat camera foto la gât, am lăsat ușa descuiată și am ieșit la o plimbare pe ulițele satului Mandawa, în aerul deja încins al dimineții, deși abia trecuse de ora șapte. Păunul deșteptător a zburat înainte de a ajunge la el; câțiva câini costelivi mă răzbunaseră pentru trezirea matinală. Lumina arunca sclipiri aurii pe minaretele moscheii, iar umbrele lungi ale vacilor se întindeau pe drumul prăfos. Femei cu tălpi goale și capete acoperite măturau strada din fața caselor, uitându-se înciudate la autobuzele școlare care aduceau praful înapoi. Un domn abia și-a ridicat ochii din ziar când am trecut, un altul pregătea mâncare într-un cazan uriaș.
Pe ulițe, copii în uniforme se grăbeau spre școală. M-am lăsat ghidată de vocile lor, am cotit pe lângă o haveli (conac) părăsită și am găsit școala. M-am descălțat la poartă, unde erau ordonate încălțările copiilor, majoritatea șlapi. La fel de ordonate erau și șirurile de elevi, care stăteau jos ca la o clasă de yoga. Am primit aprobarea mută a profesoarelor de a înainta, pe lângă zidul pe care era scris mesajul: "Everyone should study, everyone should grow". Teoretic, așa stă situația în India; practic, lucrurile sunt mai nuanțate.
Mersul la școală nu e obligatoriu, iar statul mai degrabă nu are politici publice pentru a-i stimula pe părinți să-și trimită copiii la studii. De pildă, oferă fiecărui copil câte 5 rupii zilnic, dar suma este derizorie în condițiile în care 100 de rupii sunt echivalentul unui dolar. Apoi, e o mare problemă legată de infrastructură. Mai ales în zonele rurale, copiii sunt trimiși la școală, dar nu au bănci pe care să scrie, toalete, apa curentă; sau, dacă există, apa de la robinet vine roșiatică. Clasele în India au și câte o sută de elevi, deci un singur învățător sau profesor trebuie să se asigure că materia e înțeleasă de toți cei o sută de copii.
Părinții care conștientizează, că fără educație, copiii lor nu au un viitor mai bun au soluția de a-i trimite la școli private. Însă, din nou, nu e atât de simplu. Partea cea mai complicată nu e neapărat să plătească taxa lunară, care diferă de la un oraș la altul și e în jur de 50 de dolari. Adevărata provocare e să găsească un loc disponibil la o scoală privată, pentru care trebuie să dea mită. Suma e undeva la 3500 de dolari, bani pe care o familie indiană obișnuită nu îi are. Corupția e endemică în India, la fel și sărăcia.
I-am lăsat pe copiii din curtea școlii din Mandawa cântând și am ieșit tiptil pe poartă, după ce le-am salutat pe profesoare. M-am mai uitat o dată în urmă; cine știe, poate chiar ei vor fi cei care vor scrie viitorul Indiei.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.