Acum are loc în Turcia, sub conducerea lui Recep Tayyip Erdogan, adevărata lovitură de stat, care urmărește nu schimbarea unui lider cu altul, ci a orientării politice și geostrategice a statului turc.
Așa-zisa lovitură de stat a armatei, nu spun că a fost o înscenare, dar dacă nu exista, trebuia inventată. Grupul de militari rebeli urmărea înlăturarea lui Erdogan, nu scoaterea Turciei din actualele coordonate NATO-europene. Acțiunea a fost executată parcă de niște amatori, fără respectarea regulilor de bază în coup d`etat – prima: înainte să faci, taci. Puciștii au avut gura mai mare decât mijloacele.
Ce-a declanșat Erdogan acum nu e doar o represiune, este o revoluție culturală de factură maoistă. Că șefii militari implicați, în special cei care au ordonat soldaților să tragă în manifestanți, trebuie să sufere toate consecințele juridice ale faptelor lor, e inevitabil. Dar dictatorul Erdogan epurează justiția, aparatul administrativ, învățământul superior, închide presa care nu îi e aservită, restricționează accesul la internet. Motivul e de o inconsistență sfidătoare: colaboraționism cu imamul opozant Gulen, aflat în SUA. Cum se poate demonstra așa ceva, pe loc, în legătură cu zeci de mii de oameni, când Gulen însuși neagă orice amestec în lovitura de stat?
„Sultanul” aruncă, de fapt, islamo-naționalismul primitiv și agresiv împotriva laicității și valorilor europene ale democrației și statului de drept. În opinia mea, dorea de mult să facă asta. Nu vrea să aibă soarta lui Gaddafi, Ben Ali sau Mubarak. Soluția islamizării Turciei, pasul spre dictaturile rusă și iraniană, i se par mai sigure decât garanțiile americano-germane pentru supraviețuirea sa la putere.
Votul „Leave” al englezilor a deschis, cum era de așteptat, calea nenorocirilor: după Brexit, Turkexit, cu consecințe poate mai grave pentru lumea civilizată.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
