Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Vasile Blaga și-a dat demisia din funcția de copreședinte al PNL, după ce a fost pus sub control judiciar

Vasile Blaga a anunțat că își depune demisia din funcția de copreședinte și din cea de coordonator de campanie electorală al PNL, după ce a fost pus sub control judiciar într-un dosar de trafic de influență.

 „În urma acuzațiilor care mi s-au adus astăzi, îmi voi dovedi nevinovăția în fața instituțiilor abilitate. Eu însumi sunt garantul respectării Statutului PNL și a tuturor deciziilor partidului.

Nu pot să cer colegilor mei să respecte criteriile de integritate, iar eu să nu o fac. Ca atare, voi acționa în consecință și îmi depun demisia din funcția de co-președinte al Partidului Național Liberal și din cea de șef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an”, a declarat Vasile Blaga.

Potrivit unui comunicat DNA, în dosar mai sunt anchetați Ștefan Gheorghe, la data faptelor vicepreședinte al unui partid aflat la guvernare și primar al municipiului Piatra Neamț și Bedrilă Horațiu Bruno, reprezentant al unei societăți comerciale. Procurorii susțin că Vasile Blaga și Gheorge Ștefan ar fi adus bani pentru partid prin intermediul unor licitații trucate și că Vasile Blaga ar fi primit 700.000 de euro în schimbul influenței sale.

"I s-a adus la cunoștință domnului Blaga calitatea de inculpat pentru o presupusă fapta de trafic de influență. De asemenea, s-a instituit și măsura controlului judiciar, măsură ce urmează a fi atacata în termenul legal la ICCJ, urmând ca judecătorii să decidă dacă vor păstra sau nu această măsură”, a declarat Cristian Ene, avocatul lui Vasile Blaga.

În dosar mai este audiată, la sediul DNA Ploiești, și Elena Udrea. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Samsara check icon
    Ce titlu şi articol drăguţ, să-l pui în ramă, fără nici o jignire de tipul "penalul" şi "cremenalul", cum gratulaţi pe alţii...:)) Ce mi-ar plăcea ca toţi ziariştii de astăzi care-i tămâiază pe Iohannis şi pe pedeliştii-penelişti să fie spurcaţi aşa cum face acum băsescu cu lingăii lui.
    • Like 0
  • Vasile check icon
    Mda, o mare pierdere. Dar nici o pagubă. Mă mir, că el și Băsescu (să nu uit de Boc) ce mai erau necorupți în țara asta. Deși când a venit PDL la guvernare, au fost ca lăcustele.
    • Like 1


Îți recomandăm

Student facultate / sursa foto: Profimedia

Îmi amintesc perfect întrebările care nu-mi dădeau pace în seara în care am aflat că am fost admis la facultate. Cu ce mă voi întreține? Unde voi locui? Ce voi mânca? Cum mă voi descurca? Entuziasmul reușitei, după 3 ani de speranță, era umbrit de teama de necunoscut.

Citește mai mult

Simiz Fashion

Din halele fabricilor sale pleacă, în fiecare an, șase sute de mii de paltoane și de sacouri. ori jachete spre America, Canada și aproape întreaga Europă. Camioanele de marfă intră și ies pe poartă fără oprire. Vin stofe prețioase din Italia, pasmanterie, accesorii și pleacă înapoi în lume produse finite, pentru branduri de top. Ani la rând însă, la aceleași porți oprea și ambulanța, iar Silviu Simiz a căutat răspunsul la o întrebare deloc comodă: ce faci cu sănătatea a nouă sute de oameni înainte să doară? (Imagine si montaj video Cristian Tomoiala / MatchCut)

Citește mai mult

pompa de combustibil

Există decizii luate la Washington ale căror costuri ajung, în câteva săptămâni, pe bonul unui șofer din România. O eventuală interdicție a exporturilor americane de motorină ar fi una dintre ele. Măsura este, deocamdată, o propunere, nu o decizie adoptată. Dar ar fi o greșeală să așteptăm anunțul oficial înainte să înțelegem dimensiunea riscului. foto: Profimedia

Citește mai mult