Bogdan Olteanu ar fi recunoscut în timpul audierilor că s-a dus să discute cu Sorin Ovidiu Vîntu pe tema numirii guvernatorului Deltei Dunării în 2008 (n.r. — Liviu Mihaiu), potrivit unor surse citate de Agerpres.
UPDATE Banca Națională a României a precizat că ancheta DNA se referă la perioada în care Bogdan Olteanu era președinte al Camerei Deputaților. Atribuțiile viceguvernatorului BNR au fost preluate de ceilalți membri ai conducerii băncii centrale.
Suma despre care se vorbește în acest caz s-ar ridica la aproximativ 2 milioane de euro, dar se face referire și la sprijin electoral, servicii de marketing și consultanță pentru traficarea influenței în vederea numirii guvernatorului Deltei Dunării, zonă în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu avea interese economice, au spus surse pentru Agerpres.
Banii, primiți în sediul unui partid
Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic, conform DNA.
„În perioada iulie - noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării. Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic. Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de inculpatul Olteanu Bogdan, persoana respectivă a fost numită la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării”, se arată în comunicatul DNA.
„Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, adaugă comunicatul DNA.
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus joi dimineața la sediul Direcției Naționale Anticorupție cu o autospecială de la Penitenciarul Rahova. El a venit la DNA în legătură cu un memoriu pe care l-a înaintat procurorilor anticorupție.
Călin Popescu-Tăriceanu: „Nu comentez zvonuri”
În dosar apare și numele altui politician, Călin Popescu-Tăriceanu, care la acea vreme era premier.
Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a susținut că, „după ce se va aduna un număr de denunțuri măcar cu două cifre'', va da următorul răspuns pentru toate înscenările: „Oricât aș fi eu de vânat de DNA, ALDE va fi partid parlamentar după alegeri''.
„Nu comentez zvonuri. Presupunând că într-adevăr numele meu e menționat într-un fel sau altul în denunțul vreunui arestat, condamnat, anchetat, suspect, inculpat etc, aștept ca, odată cu apropierea alegerilor, mai mulți arestați, condamnați, anchetați, suspecți, inculpați etc să facă denunțuri împotriva mea, pentru a obține promisiunea procurorilor DNA că vor avea parte de un tratament mai indulgent în fața legii și vor rămâne cu banii furați, eventual. După ce se va aduna un număr de denunțuri măcar cu două cifre, voi da următorul răspuns pentru toate înscenările: Oricât aș fi eu de vânat de DNA, ALDE va fi partid parlamentar după alegeri'', a spus Tăriceanu, citat de Agerpres.
Liderul ALDE a adăugat că fostul președinte Traian Băsescu, „atunci când era la apogeul puterii sale'', a făcut numeroase eforturi de a-l elimina din fruntea Guvernului și din politică. „N-a reușit, pentru simplul motiv că în toată activitatea mea NU există fapte de corupție'', a susținut președintele Senatului.
La rândul său, fostul guvernator al Deltei Dunării Liviu Mihaiu a precizat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că nu a știut și nici nu a participat la pretinsa tranzacție vehiculată în presă pentru numirea sa în funcție și, ironic, s-a declarat „onorat'' de faptul că „transferul" său a avut o asemenea cotă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
nebtii la FNI ,se regasesc pe listele de la Caritas si sumedenia de jocuri piramidale girate de presedintele Iliescu ,ce lauda gaselnita Caritas (alba-neagra ,specifica neamului lui Iliescu ) . 1-0 pentru omul inteligent Sorin Ovidiu Vantu .Cu aceasta ocazie ,au invatat prostii neamului ca din munca ta cinstita are dracu o parte ,daramite din speculatii financiare unde majoritatea deponentilor stiu tot atat cat vitelul ce se uita buimac la poarta noua . Apoi Sorin Ovidiu Vantu ,a bagat de seama ca politicienii nostrii sunt atat de prosti ,inganfati si ahtiati dupa bani nemunciti ,inca nu i-a fost greu sa-i determine sa-i ciuguleasca din palma sa si-i subordoneze ,sa-i determine sa se simta mici in fata lui,sa-i cheme la ordin ,sa-i certe si sa-i faca servitori pe viata .Nu a contat ca era omul numarul doi ,trei sau treizeci si trei in ierarhia conducereii statului .Toti cei ce-i cadeau in plasa ii spalau pantofii cu limba .2-0 pentru omul inteligent S O Vintu .Sant convins ca S O Vantu e si un mare patriot . Cand Geoan a candidat la presedentie ,stiind ca un ,,prostanac "la Cotroceni e un dezastru pentru tara ,l-a chemat la ordin pe Geoana si a anuntat presa de opozitie sa-l filmeze .In felul acesta ,S O Vantu l-a facut presedinte pentru al doilea mandat pe Basescu singur ,singurel .Oricum marinarul e de o mie de ori mai destept decat ,,prostanacul " Sorin Ovidiu Vantu face alergie la toate formele de manifestare a prostiei ,tradarii lipsei de educatie ,specifice clasei politice In felul lui e un titan printre pigmei .
n parlament si spera el ca asa o vor reface. Imi doresc din toata inima sa primeasca replica cuvenita si, daca se poate, sa dispara de pe esicheriul politic si sa plateasca pentru toate magariile facute.