Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu: Intervenția procurorilor la azilele din Dumbrava „mi s-a părut excesivă”. „Nu cred că era necesar acest gen de acțiune în forță”

Viorel Pasca - Bihor

Viorel Pașca, proprietarul azilelor din Dumbrava/ foto: Inquam Photos /George Călin

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu consideră că intervenția autorităților în cazul azilelor din Dumbrava, județul Bihor, a fost „excesivă”. Persoanele aflate acolo „nu erau într-un pericol iminent”, spune Gheorghiu, iar statul ar fi trebuit să încerce mai întâi să ajute asociația care deține centrele de îngrijire a persoanelor vulnerabile să intre în legalitate. Declarațiile au fost făcute în emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

Întrebată cum i s-a părut modul în care autoritățile au intervenit în cazul Dumbrava, cu sute de polițiști, mascați și ambulanțe, Oana Gheorghiu a criticat amploarea operațiunii.

„Mi s-a părut excesivă acțiunea. Nu știu de ce DIICOT și celelalte instituții au decis să facă asta. Noi nu am avut informații la nivelul guvernului. Eu am aflat efectiv din presă. Înțeleg că era o anchetă, că erau acolo oameni infiltrați care furnizau informații. Totuși acei oameni nu erau într-un pericol iminent, deci nu cred că era necesar acest gen de acțiune în forță. Acum, probabil că la un moment dat organele de anchetă ne vor lămuri și asupra motivului pentru care au decis să facă intervenția în acest fel. Cred că atunci când identificăm astfel de asociații sau astfel de locuri în care sunt găzduiți oameni vulnerabili, statul trebuie să facă tot ce poate ca să îi ajute pe acei oameni să intre în legalitate. Cred că asta ar fi fost cea mai bună soluție”, a spus Oana Gheorghiu.

Vicepremierul interimar a precizat că nu cunoaște în detaliu dosarul Dumbrava și că nu dorește să se pronunțe asupra anchetei aflate în desfășurare.

„Nu cunosc foarte bine cazul, doar ce am văzut în presă, nu știam dinainte despre această asociație. Înțeleg că este o asociație și n-aș vrea să-mi exprim o opinie, pentru că este o anchetă în curs. Pot să spun că, da, statul - și asta știu și din experiența mea de ONG-ist - a eșuat de multe ori în a avea grijă de cei vulnerabili. Și aici avem o mare problemă și este un lucru pe care următorul guvern, dacă va veni curând, va trebui să o rezolve într-o formă sau alta.”

Ea a adăugat că experiența din societatea civilă i-a arătat că organizațiile neguvernamentale trebuie să respecte strict legea.

„În rest, ce mai știu din experiența mea de ONG-ist este că atunci când vrei să faci lucruri într-un ONG, dacă vrei să nu fii vulnerabil, trebuie să respecți legea la virgulă. Pentru că doar așa poți să asiguri niște servicii de calitate și doar așa poți să generezi încredere.”

Întrebată dacă s-a interesat de soarta persoanelor relocate din centrele de la Dumbrava, Oana Gheorghiu a spus că a discutat cu ministrul Dragoș Pîslaru.

„Am vorbit cu ministrul Pîslaru despre asta. Nu am vorbit personal, pentru că chiar nu am toate informațiile. Am primit informații de la ministrul Pîslaru care e în legătură cu cei care se ocupă direct de caz. Știu că (persoanele care se aflau în azilele din Dumbrava - n.n.) sunt acum în diferite locuri din țară - unii în spitale, alții în niște locații. Știu că doar câțiva dintre ei au familii care s-au interesat de ei”, a adăugat Oana Gheorghiu.

În câteva zile subiectul (azilelor de la Dumbrava - n.n.) s-a colorat politic, iar atacurile s-au dus înspre Ilie Bolojan. Credeți că a fost o motivație politică în spatele acestei operațiuni? a fost întrebată Oana Gheorghiu. 

„Pot să fac doar supoziții, dar nu ne-ar ajuta la nimic. Eu am discutat cu domnul Bolojan despre acest caz și mi-a spus că nu l-a cunoscut pe acest om și nu s-a întâlnit niciodată cu el, fiindcă nu era genul care să meargă, să viziteze locuri dacă nu avea o treabă de făcut. Domnul Bolojan e o persoană foarte pragmatică. Pot să ajut cu ceva, ține de domeniul meu, e în zona mea de acțiune? Fac. Doar ca să bifez, să fac poze, nu merg. Și nu a avut nicio implicație în acest caz. Chiar dacă s-a încercat o legare a lui Ilie Bolojan de cazul Dumbrava, cred că a eșuat”, a încheiat vicepremierul interimar.

Emisiunea „În fața ta” de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, poate fi urmărită sâmbăta și duminica, începând de la ora 14:00.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Eugen Rădulescu

Încet, dar tot mai sigur, ne îndreptăm spre dezastru. PNRR se va încheia fără ca România să beneficieze de ultimele tranșe. Demența politicienilor a ajuns la paroxism: după ce PSD a îngropat finanțele publice prin politica sa dincolo de iresponsabilă din 2024 și s-a opus cu o îndârjire sinucigașă oricărei reforme cât timp a făcut parte din guvern, acum acționează pentru a fi sigur că S&P ne va coborî în categoria țărilor „nerecomandate investițiilor”.

Citește mai mult

Infrastructură gaze

Dincolo de priză. În această vară, România a ajuns într-o situație fără precedent în istoria recentă: nivelul scăzut al Dunării a determinat oprirea reactoarelor nucleare de la Cernavodă. Împreună, cele două reactoare asigură în mod obișnuit aproximativ o cincime din producția de energie electrică a țării. Seceta prelungită a arătat cât de repede se poate schimba echilibrul național. Șeful guvernului a îndemnat clienții casnici să reducă voluntar consumul în orele de vârf, adică între 20 și 23, iar autoritățile au anunțat că la nevoie, marii jucători din industrie pot fi decuplați de la rețea (foto: Inquam Photos / Octav Ganea).

Citește mai mult

scoala - elevi - copii

Am înțeles întrebarea mai târziu, când Andrei mi-a arătat subiectele. Hai că matematica nu pretind c-o înțeleg, dar la română zic că mă mai pricep. Nu știu câți dintre absolvenții de Litere ar fi putut face jumătate dintre subiectele la română. Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Citește mai mult

Vaccin anti-cancer / sursa foto: Profimedia

Moderna, compania renumită pentru dezvoltarea vaccinului Spikevax împotriva COVID-19, și Merck Sharp & Dohme, o multinațională farmaceutică din America, au anunțat săptămâna aceasta că un vaccin de tip mRNA personalizat pe baza mutațiilor unui pacient a obținut rezultate pozitive într-un studiu clinic.

Citește mai mult