Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Vlad nu trebuie să mai fie ministru

Vlad Voiculescu.

Analizând toate mesajele și postările, și sunt foarte multe, la articolele subsemnatului cu subiectul Voiculescu demitere și ce a urmat, precum și discutând direct cu susținătorii fostului ministru al Sănătății, desprind următoarea concluzie:

Dl Vlad Voiculescu a reușit o performanță cu totul deosebită în politică – și-a creat o masă de adepți care cred în El, orice ar spune și ar face, ca un Iisus, cu care îl asemuia cineva pe fbk – „sacrificat ca mielul de Paște într-o zi ploioasă”. Genul acesta de alegători sunt mult mai prețioși decât cei care te susțin din considerente raționale, căci aceștia pot să nu mai fie de acord cu tine la un moment dat și să te părăsească. Primii, credincioșii, merg cu tine până-n pânzele negre, resping violent tot ce spun alții, bazându-se nici măcar pe faptele, ci pe vorbele lui Vlad Mântuitorul, pe care le iau de bune până la Dumnezeu.

Am spus Vlad. Niciun personaj politic din galeria ultimilor ani nu a fost vehiculat printre votanții săi cu numele de botez. Lui Iohannis i-au zis Iohannis, nu Klaus, deși a fost ales cu un număr covârșitor de voturi în 2019, lui Orban niciodată Ludovic, cel mult Lucovid. Cîțu nu poate fi decât Cîțu, când nu e Mîțu, nu Florin. Cioloș rămâne Cioloș, nu Dacian, iar Barna nu e nici Barna, darmite Dan. Numele mic al lui Ciolacu nu cred că-l știu nici votanții PSD.

Voiculescu e Vlad, chiar Vlăduț.

Cu un asemenea electorat, mi se pare prea puțin funcția de ministru al Sănătății de care se cramponează până la descarcerare dl Vlad Voiculescu. Ar trebui să țintească mai sus – întrucât în aparatul de stat nu există posturi de Cristoși, președinția României ar fi pe măsura iubirii, da, iubirii, de care se bucură Domnia Sa.

Oi fi contribuit și eu la acest fenomen, când spuneam, în 2016, în direct și la oră de vârf, întrebat fiind dacă creditez vreun ministru din guvernul Cioloș – da, Vlad Voiculescu. Așa că, cine știe, poate mă face și pe mine Vlad un apostol onorific sau ceva, după ce ajunge la Cotroceni. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult