Foto: Hugo Ticciati și Sascha Bota cu O'Modernt Chamber Orchestra/Alex Damian
„Nu există muzică veche sau nouă, există doar muzica care răsună în prezent”, crede fondatorul ansamblului O/Modernt, pe care l-am ascultat la Ateneul Român în noaptea de Duminică, 7 septembrie. Hugo Ticciati, violonist și dirijor e un muzician dincolo de normă, a cărui pasiune pentru muzica veche și tradiţiile muzicale non-occidentale, împletită cu respectul pentru canonul clasic şi lumea noii muzici alături de rock şi pop, se reflectă clar în viziunea și repertoriul ansamblului pe care l-a înființat în 2011.
În suedeză numele „O/Modernt” înseamnă o combinație între „vechi” și „nou”, în fapt esenţa fondatoare a ansamblului care își propune în diverse formate camerale, în special prin concerte live, să stârnească curiozitatea melomanului contemporan, prin sublinierea realităţii vii a sunetului prezent în experiențe auditive unice.
Asta s-a întâmplat și în nocturna lor de la Ateneu, în care muzica clasica a întâlnit rockul, iar minimalismul lui Philip Glass a jalonat o istorie a muzicii de aproape 900 de ani, de la Vos flores rosarum de Hildegard von Bingen până la la Smells Like Teen Spirit de Nirvana şi Fratres de Arvo Pärt (unul dintre aniversații Festivalului Enescu care va împlini chiar mâine 90 de ani!), trecând prin Henry Purcell şi Lera Auerbach.
O experienţă auditivă unică, un vis sonor eteric, de o frumusețe intangibilă, integrat de marimba şi vibrafonul lui Evelyn Glennie, solista care a interpretat primul concert de percuție din istoria Proms la Royal Albert Hall în 1992.
Pe scenă, între muzicieni care ne-au făcut să redescoperim culorile caleidoscopice ale prezentului, cu un moment solistic fabulos în duo-ul dialogat cu violonistul Hugo Ticciati în Sogno di Stabat Mater după Pergolesi de Lera Auerbach, s-a aflat şi și violistul român Sascha Bota, cu care am apucat să stau de vorbă după concert într-un scurt interviu pentru Republica.
Alexandru-Mihai Bota, cunoscut de prieteni şi în lumea muzicienilor drept Sascha Bota, s-a născut la Timișoara într-o familie de muzicieni. Cântă atât la violă modernă cât și la cea barocă, iar spiritual său aventurier și curios l-a purtat pe tot globul într-o carieră de muzician, ca solist și instrumentist în diverse orchestre. După cinci ani în care a fost instrumentist principal în Orchestra de Cameră din Australia, s-a mutat recent la Londra, acolo unde trăiește astăzi alături de familia sa frumoasă.
Dragă Sascha, felicitări pentru concert! Şi îţi mulţumesc că ţi-ai făcut timp să stăm puţin de vorbă! Cum te-ai simțit să cânți acasă, la Ateneul Român? Tu ești un muzician rătăcitor, pe chiar mai multe continente.
Sunt oarecum rătăcitor. Tatăl meu a spus ca dacă studiez mult și cu cap voi ajunge departe. Cred ca am luat-o ad literam și ca atare am făcut o buclă până la celălat capăt al lumii, în Australia de unde m-am întors totuși mult mai aproape. Adânc înăuntrul nostru știm ca nu suntem chiar acasă nicăieri în lume dar în schimb suntem acasă oriunde suntem parte dintr-un întreg, unde putem dărui și primi și ne simțim înțeleși. Ca și oaia pierdută, am rătăcit să găsesc altceva, o alternativă la firesc și plăcut și comod, am căutat cealaltă soluție care nu e neapărat niciodată mai ușoară. Întors la Ateneu m-am simțit acasă fiindcă darul experiențelor acumulate a fost primit cu căldură. Ateneul pentru mine este ca un templu în care se pot întâmpla miracole când ascultăm intens și devenim una prin muzică.
Da, a fost un concert miraculous de frumos, dovadă și aplauzele prelungite ale publicului în noapte! Spune-mi cum ai ajuns să colaborezi cu Hugo Ticciati & O/Modernt?
Nimic întâmplător, ne-am căutat și am auzit unul de celălat de vreme. Prin diverse recomandări am ajuns sa ne întâlnim și să colaborăm. Cred ca am cântat printre altele câteva aranjamente din Les Boreades a lui Rameau, Beethoven, Haydn, Vasks dar și Simfonia nr.3 de Phillip Glass la care am lucrat totul în detaliu și pe care am și întregistrat-o anul trecut. Înregistrarea urmează să apară în curând.
De-abia aștept! Spune-mi te rog ce înseamnă O/Modernt?
O/Modernt este un joc de cuvinte în limba suedeză! Omodern însemna ne-modern iar modernt înseamnă modern, deci tocmai opusul. Într-o lume în care e ușor a pune etichete și a reduce o experiență la un nume pe un brand sau produs, cred ca Hugo încearcă să evite cu numele O/Modernt orice poate fi re-cunoscut, adică nu în prezent ci în trecut. Muzica spre deosebire de un obiect sau un produs finit este mai întâi o experiență, și asta nu se poate reduce la un nume. Cred ca O/Modernt este destul de ambiguu ca sa evite a fi redus la ceva ce se poate înțelege. Pe lângă aceasta, încearcă să spargă bariere între genuri si perioade muzicale, spre exemplu ca seara trecută, când Phillip Glass a putu co-exista lângă Kurt Cobain sau The Beatles și Hildegard von Bingen.
Te-am simțit implicat emoțional şi foarte intens în Sogno di Stabat Mater, în care ai dialogat cu Hugo, cu Evelin și orchestra. Ce înseamnă pentru tine această conversație superbă care pleacă de la arhetipul mamei îndoliate din Stabat Materul lui Pergolesi, aici în formula unui concerto grosso modern?
Da, Cătălin. Arhetipul mamei care își pierde fiul, ce durere mai mare poate exista la nivel uman? În lumea violenta și nebună în care trăim acum, e imposibil sa cântam Stabat Mater fără a reflecta asupra ceea ce se întâmplă acum, în prezent. Cred ca am încercat să transmitem toată durerea lumii iar fiindcă piesa este „un vis despre Stabat mater” ne poate da o stare de liniște, findca poate totul se întâmplă doar la nivel de vis, și nu cu adevărat. Poate ca visătorul este în afara oricărui pericol sau motiv de teamă, în perfectă pace. Cred ca despre asta am încercat să comunicăm cu Evelin & Hugo, dar a reduce doar la asta experiența, ar fi o defavoare…
Așa este, a fost și un moment interpretativ excepțional, pe lângă emoţia în sine a compoziţiei… Mi-a plăcut mult modul în care s-a întâmplat pe scenă călătoria voastră muzicală, ca un vis, cu pauze scurte între lucrări, aproape imperceptibile dincolo de momentele de acordaj, o călătorie care ne-a dus din Evul Mediu timpuriu până la Kurt Cobain şi Smells Like Teen Spirit. Cine a gândit acel „jig” genial pe muzica de la Nirvana de la final? Strigătele și tropăitul sunt trecute în aranjamentul lui Marmen?
Normal ca mulți din generația mea am fost expuși la Nirvana și am văzut clipul lor cu Smells like… de zeci, dacă nu sute de ori la MTV, tocmai când eram adolescenți. Strigătele punk ale lui Kurt și slide-urile pe chitară în timp ca imita cu vocea același sunet au venit de acolo. De aici am „parafrazat” onomatopoeic, să zicem așa, cu câteva strigăte eliberatoare de orice inhibiție demnă de o sală de concert. De ce Nirvana a trecut cu bine testul timpului? Fiindcă e la fel de directă și sinceră în mesajul care ne atinge la fel de visceral ca muzica lui Bach sau Beethoven.
Să știi că a fost de-a dreptul eliberator! Și îți mulțumesc pentru concluzia asta, deși aș vrea să-ți mărturisesc că deşi nu sunt cel mai mare fan Beatles, am plecat acasă fredonând „Nothing's gonna change my world”după bisul vostru. La final vreau să-mi spui ce planuri de viitor ai? Când te revedem în România?
Multe concerte cu programe extrem de interesante în 2026 iar până atunci încă multe turnee internaționale pretutindeni, precum și o rezidență în Wigmore. Colegii mei s-au simțit minunat în București și ne-am dori să revenim la Festivalul Enescu. O dorință personală este de a fi adus O/Modernt și la Timișoara, orașul meu natal. Poate data viitoare?
Pe foarte curând și data viitoare atunci! Poate la Timișoara, da! Îți mulțumesc pentru acest interviu, Sascha!
Și eu îți mulțumesc pentru interes și susținere! Să ne vedem cu bine!
Mulțumesc!
O'Modernt Chamber Orchestra/ Foto de: Alex Damian
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.