Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

„Bună, sunt Miruna, și sunt o visătoare...” Un „ritual” nou printre tinerii români: managementul viselor

Dream Management

Foto: Guliver Getty Images

De curând, am aflat că o persoană pe care o admiram pentru un gest de bunătate despre care se scrisese în DOR, organizează un atelier de „Dream Management”. Îmi doream mult să o cunosc, dar trebuie să recunosc că sunt mai degrabă defetistă și nu cred că visele se împlinesc. Cel puțin nu așa cum am vrea noi. Mă port adesea ca un „control freak” și analizez la sânge orice idee îmi vine în minte, până ajung să renunț prin autosabotare. Dar cum personalitatea mea are și o tușă de impulsivitate, m-am dus.

Pe de o parte, din dorința de a o cunoaște pe Mirela și de a împrumuta o doză de încredere și energie pozitivă de la ea. Pe de alta, deoarece, deși sceptică, speram să găsesc, dacă nu o portiță ascunsă care să deschidă drumul către realizarea viselor, măcar un plan de atac sau un set de reguli: un fel de manual de vânat vise, dacă vreți. Așa cum spunea o altă participantă, când auzi cuvântul „management” adus printre vise e ca și cum le-ai face mai concrete. Un vis nu mai e doar o chestie diafană și iluzorie, ce ține de lumea subconștientului, ci un proiect real și asumat, ce poate fi plănuit și gestionat.

După o rundă de prezentări – cum te cheamă, cine ești, ce visai în copilărie – am trecut la primul exercițiu, în care a trebuit să notăm contratimp toate visele care ne vin în minte. Mi-am dat seama încă o dată cât de încăpățânat se luptă mintea mea împotriva ideii de vis. Am reușit să notez numai câteva idei timide, pe alocuri recurente, mai degrabă analizate și mestecate de dintotdeauna, decât un flux creator și revelator, cum poate că ar fi fost de dorit. Nu e un exercițiu ușor pentru cineva ca mine, mai ales când conștientizezi că va trebui, cel mai probabil, să și împărtășești ce scoți din adâncuri. În acest moment, mă luptam încă foarte tare cu scepticul din mine.

Dar apoi a urmat partea care mi-a plăcut cel mai mult. Paradoxal, a fost tocmai partea de împărtășire, bazată pe ideea de a crea o comunitate de sprijin reciproc. Așadar, după exercițiul de împrietenire cu propriul generator de vise, a urmat exercițiul de împrietenire cu cei jur. Cei care doreau, au avut ocazia să își povestească trei dintre vise, în vreme ce toți ceilalți aveam sarcina să ascultăm și să venim cu idei cât mai concrete prin care am fi putut ajuta la realizarea visului respectiv. Vrei să te faci florist? Atunci aș putea să îți fac cunoștință cu amicul meu care lucrează într-o florărie, să îți sugerez o carte sau un blog din domeniu, sau să îți dau o comandă pentru un eveniment. Toate sugestiile trebuiau scrise pe un bilețel, iar la final am făcut schimb de bilețele.   

Acest exercițiu e poate cel mai frumos ritual la care am luat parte în ultima vreme, fiindcă e atât de benefic pentru ambele părți implicate: oferind un sfat util uneia și bucuria de a dărui, celeilalte. Iar o comunitate de oameni necunoscuți are avantaje indiscutabile. Oamenii care te cunosc au un film foarte clar în minte despre cine ești și ce ți se potrivește. A le vorbi deodată despre dorința ta, să zicem, specialist în IT, de a te apuca de aranjamente florale pentru botezuri, poate să le rupă violent filmul și să provoace expresii și fețe care numai încurajatoare nu sunt, mâhnindu-te și aducându-te repejor înapoi în zona în care visul și realitatea nu au nimic în comun. Interacțiunea cu străinii, în schimb, consolidată de reciprocitatea destăinuirii, e ca o cură rapidă cu energizante pentru visul tău, fiindcă pentru oamenii aceia poți, realmente, să fii oricine. Poți să te reinventezi în totalitate, iar ei nu vor face decât să te susțină, fiindcă nu au motive să te considere altfel decât potrivit cu visul care tocmai ce a izvorât din tine. Și, care, la urma urmei, dacă ar fi făcut din carne și oase, ți-ar purta semnătura genetică, întocmai ca un copil.

Un alt lucru deosebit e să te afli în prezența atâtor vise variate: de la case și schimbări de personalitate, la plecări și călătorii, idei de afaceri, dorințe de binefacere și, poate, cel mai simplu și frecvent apărut vis, cel de a obține echilibrul și armonia în miezul unei vieți tot mai agitate. Întâlnirea cu visele și sinceritatea celor care le împărtășesc îți dau încredere în oameni și energia lor creativă și, prin extensie, în tine și în legitimitatea propriilor dorințe, indiferent cât de comune sau greu de imaginat ar fi. Ești într-un spațiu în care visele domestice se joacă frumos cu cele mai fantastice și sălbatice vise. Totul e acceptat, merită atenție și e perfect realizabil.

A urmat metoda „antrenorului de vise”, un proces împrumutat din coaching. Ne-am împărțit în echipe de câte trei, formate dintr-un visător, un antrenor și un observator. Ca visător, îi explicai antrenorului în detaliu care este visul pe care ți-ai dori să-l duci la împlinire, în vreme ce acesta te ajuta să identifici cel mai mic și simplu de făcut pas spre realizarea visului respectiv. Observatorul urmărea procesul și încerca să învețe din reușitele și greșelile antrenorului, care trebuia să fie cât mai persistent în încercarea de a reduce acel prim pas al visătorului la o propunere cât mai concretă și cât mai lesne de pus în aplicare. Ideea fiind că oricât de descurajant de uriaș ar fi visul, el poate fi împărțit în bucățele suficient de mici și „manageable”, de care să te poți apuca fără frică. În ultimă fază, antrenorul te ruga să îți asumi responsabilitatea de a face acest pas până la un termen convenit, când urma să te contacteze ca să îți verifice progresul.

Metoda e atât de simplă, încât o poți prelua și replica în orice context, cu oricine în rol de antrenor, sau devenind chiar tu antrenorul altora. Organizatoarea a deschis spre noi intenția de a construi, din aproape în aproape, o rețea întreagă de antrenori de vise. Din perspectiva aceasta, atelierul se dorea o scânteie spre vise îndeplinite în casele și familiile noastre, la școlile unde învățăm sau la firmele în care muncim. 

Mi-aș fi dorit mai mult timp cu antrenorul, ca să pot împrumuta mai mult din energia încurajatoare a acestuia. Doza de numai câteva minute pe care am primit-o nu a fost de-ajuns pentru a combate scepticul și hiperanaliticul din mine. Am plecat de la atelier cu o senzație de beatitudine, dar odată ajunsă acasă am reintrat în normal și am reînceput să-mi pun singură bețe în roate. Poate că în cazul meu nu s-a creat o legătură suficient de puternică între mine și antrenor sau poate ne-am propus momentul de verificare prea târziu. (Primul pas ales de mine a fost să scriu o săptămână întreagă în fiecare zi, dar am stabilit termenul la mai mult de o lună distanță, timp în care și eu, și antrenorul, ne-am luat cu tot felul de alte treburi.) Am vorbit însă cu alți participanți, care povestesc despre reușita exercițiului, despre antrenori care s-au dedicat intens și imediat cauzei visătorului și au determinat schimbări reale și despre hotărârea pe care mulți și-au (re)găsit-o după atelier. Chiar și în cazurile în care conexiunea cu antrenorul nu a ținut, colegii mi-au vorbit despre tot felul de schimbări în bine generate de acest scurt atelier.

Un detaliu fascinant pentru mine este că organizatoarea însăși părea să se încarce din binele pe care îl simțeam noi la atelierul ei, ca și cum s-ar fi hrănit din bucuria pe care ea ne-o facilitase. De altfel, prin atelier, ea însăși și-a îndeplinit un vis, acela de a susține o cauză socială: ca singură răsplată (neobligatorie) a acceptat contribuția la unul dintre proiectele de asistență socială pe care le susține.

De la un impuls nou de a ne concentra pe obiectivele proprii, la atenție sporită acordată propriilor gânduri și dorințe, la încrederea născută din contactul cu generozitatea dezinteresată a unui străin sau fie doar și exercițiul interacțiunii într-o comunitate de oameni necunoscuți, cred că am plecat cu toții un pic mai buni de la întâlnirea cu visele noastre. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Anon check icon
    Adica avem mintile atat de dezorganizate ca e nevoie de astfel de jocuri de gradinita?
    • Like 1
  • check icon
    Brrr .... m-a luat cu frig ...
    • Like 1


Îți recomandăm

Dove cover

De ce au nevoie adolescenții pentru a-și dezvolta o imagine sănătoasă de sine? De mai mulți factori protectori, dintre care cel mai important este relația de încredere și apropiere cu adulții din viața lor, cu precădere părinții.

Citește mai mult

Mădălina Stănescu

„Nu ar trebui să existe business de niciun fel care să nu aibă prezență minimă în online, iar aici mă refer la website în primul rând și apoi la pagini pe rețelele de socializare. Încă mai sunt afaceri care au numai prezență pe Facebook, iar noi le spunem că nu e sănătos să-ți pui tot ce ține de identitatea și brandul tău pe o singură platformă, care, iată, acum ceva săptămâni, a picat 6 ore, nu a mai funcționat deloc”, spune Mădălina Stănescu, fondator Optimized,

Citește mai mult