Mirela Oprea

Mă gândesc la acei copii săraci care, venind la şcoală primeau un corn şi un pic de lapte. Da, acel corn pe care alţii îl aruncau sau îl dădeau la porci. Dar care pentru ei reprezenta o mană cerească. Mă gândesc la acei copii cu dinţi cariaţi care plângeau şi înainte de durere, dar care acum vor

Vineri, 6 martie, trebuia să plec din Milano Bergamo spre Bucureşti. Nu am mai plecat. Se anunţase că cei veniţi din Italia urmau să fie puşi în auto-izolare 14 zile. Paradoxal, am preferat să rămân aici. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Dacă ţesătorii şi croitorii trebuie să cunoască varietatea acelor de gămalie şi a foarfecilor pe care le folosesc, dacă pianiştii trebuie să ştie din memorie care este şi cum se creează sunetul pe care îl produce fiecare dintre cele 88 de clape ale pianului, dacă fotografii trebuie să poată să jongleze cu sutele de setări pe care le permite un aparat performant, care este instrumentul pe care trebuie să îl cunoască foarte bine cineva care are un vis sau un proiect profesional / personal important? (Foto: Guliver/ Getty Images)

Anul 2019 mi-a adus o mulţime de cărţi de care aveam nevoie. Nu neapărat cărţi publicate în 2019, ci cărţi care au ajuns la mine în 2019 pentru prima oară sau într-un fel nou. Iată cinci dintre acestea: (Foto: Guliver/ Getty Images)

Fireşte că elevii nu performează, pentru că în multe cazuri, programa nu e corelată cu dezvoltarea cognitivă reală ale lor. Copiii pur şi simplu nu POT să memoreze cât li se cere, nu pot să înţeleagă unele cerinţe pe care se insistă inutil, nu pot să facă unele operaţii la vârsta la care ar vrea cei care cred ei că ştiu mai bine.

Fericirea la locul de muncă este un domeniu de cercetare tot mai prolific, având în vedere că s-a descoperit că fericirea angajaţilor este strâns corelată cu productivitatea, cu motivaţia şi cu retenţia. Fericirea la locul de muncă e treabă serioasă, care poate înălţa sau distruge un business şi nu sunt puţine companiile care invită experţi în domeniu pentru diagnoză şi intervenţie. (Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu)

Nu e destul să trăieşti. E important să ai un vis. Dar nici măcar asta nu e deajuns. Dacă tot ai un vis, e fundamental să poţi şi să ştii să vorbeşti despre el, într-un fel care să îl facă “irezistibil” şi care să îl propulseze înspre resurse. (Foto: Guliver/Getty Images)

Am întrebat despre salarii: “Îi plătim ca pe români. Fix acelaşi salariu. În plus au diurnă şi cazare. Ei din diurna aia se descurcă să mănânce şi restul trimit tot acasă”. Păi şi nu e mai convenabil să dai românilor toate astea, ca să nu trebuiască să aduci străini? “N-ai cui, doamnă! N-ai cui să dai, că românii nu mai vor să muncească. Ăia buni îs toţi duşi prin Germania şi Europa. Ne descurcăm aşa”. (Foto: Guliver/Getty Images)

Visez la un moment în care fiecare clasă din România este înzestrată cu un panou pe care se află fotografiile elevilor însoţite de o imagine sau un simbol al visurilor lor. În aceste clase ar lucra adulţi care mai mult decât “cadre didactice” se simt facilitatori ai aspiraţiilor elevilor lor, cu conştiinţa faptului că de felul în care ei imaginează viitorul va depinde tot ce vom avea şi vedea mâine, inclusiv supravieţuirea noastră şi a planetei noastre. (Foto: Alberto Groșescu/ Inquam Photos)

În cartea lui, Shirzad Chamine ne spune că Inteligenţa Pozitivă indică măsura în care deţii controlul asupra propriei minţi şi măsura în care aceasta acţionează spre binele tău. El a creat termenul de PQ - Coeficientul Inteligenţei Pozitive – care reprezintă “procentul din timp în care mintea ta acţionează mai degrabă ca un prieten decât ca un duşman; sau, cu alte cuvinte, procentul din timp în care mintea te slujeşte, în loc să te saboteze”. (Foto: Guliver/Getty Images)