Mirela Oprea

În ţara noastră învăţământul e aşa de gratuit, încât numai oamenii cu bani îşi permit educaţie de calitate pentru copiii lor. Şi e aşa de obligatoriu, încât numai chiar cine vrea cu tot dinadinsul reuşeşte să îşi ţină copiii la şcoală pe toţii anii învăţământului “obligatoriu” şi ceva în plus, până la dobândirea unei meserii sau a unui sens în viaţă. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

În primele luni în Italia fusese tare greu. Nu cumpăram niciodată carne şi luam untul cel mai ieftin. La fel şi pâinea. Cea mai ieftină pâine era cea nesărată, aşa că am mâncat pâine fără sare o bună bucată de vreme.

Prichi. Îl chema Prichi şi îmi amintesc de el ca şi când ar fi aievea în faţa mea, în timp ce scriu, deşi nu l-am mai văzut de mai bine de 30 de ani. (Foto: Guliver/Getty Images)

Observ tot: şi cele bune şi cele rele. Nu pare, pentru că vorbesc mai adesea despre cele rele, care mă deranjează, şi fac asta pentru că îmi doresc schimbări şi cred că dacă nu vorbim deschis despre probleme nu avem nici o şansă să le rezolvăm. Dar azi vreau să vorbesc despre cele bune. Ca să alung din relele aruncate dinspre marele miting şi ca să marchez un eveniment important pentru cei care doresc şi lucrează pentru binele României: Gala Societăţii Civile. (Policy Center for Roma and Minorities)

1 din 3 copii nu este bucuros să meargă la şcoală. În traducere liberă, o treime dintre copii se duc la şcoală fără nici un drag, fără chef, poate chiar cu frică şi silă. Şi foarte obosiți pentru că 1 din 5 copii munceşte aşa de mult în gospodărie încât numai de şcoală nu mai prea are chef

Dezastrul din educaţie nu se mai datorează demult deciziilor individuale, ci este rezultatul unor politici publice care au tranformat educaţia dintr-un serviciu public într-un business, care funcţionează ca orice business: cei care au bani sunt atraşi şi primesc statutul de clienţi mai mult sau mai puţin adulaţi, iar cei care nu au bani sunt lăsaţi la poartă, chiar dacă şi-ar dori produsul pe care noi îl avem de vânzare. (Foto: Guliver Getty Images)

„Noi recrutăm oamenii şi le spunem din start că îi pregătim pentru ziua în care o să îşi dea demisia. Ştim că nu o să stea la noi pentru totdeauna, dar între timp vrem să îi ajutăm să îşi îndeplinească aspiraţiile personale şi profesionale”, spune Craig Handley. (Foto: cnbc.com)

Agenţii economici, ai căror copii merg la şcoala privată sau semi-privată, nu au înţeles încă dimensiunea dezastrului care îi va afecta în curând şi ale cărui semne se văd deja în lipsa forţei de muncă. Nu fac legătura între refuzul statului de a mai oferi educaţie tuturor copiilor şi problemele lor de personal, într-o ţară în care rata şomajului în rândul tinerilor a atins cota 22% iar 54% dintre oamenii din mediul rural nu au un loc de muncă.

Milioane de oameni îşi stabilesc standarde prea înalte, iar atunci când nu reuşesc să se ţină de planul stabilit pentru a le atinge se judecă asupru: ‘nu am voinţă’, ‘pur şi simplu nu sunt în stare’, ‘nu sunt genul care…’. Ne contestăm trăsăturile de caracter şi abilitatea de a face un lucru, în loc să ne uităm la strategiile pe care le folosim. (Foto: Guliver Getty Images)

Acum un an scriam pe Republica un articol care a schimbat multe lucruri pentru mine. Citeam cartea ‘The Dream Manager’ a lui Matthew Kelly când directoarea unei organizaţii din Bucureşti m-a rugat să ofer o activitate de team-building echipei pe care o conducea. Inspirată de cartea lui Kelly, am creat un atelier căruia în grabă i-am spus: Atelierul de ‘Dream Management’. (Foto: Guliver Getty Images)

La fel ca USR, M5S a demarat prin voinţa unei persoane care a dorit să iasă din schematismul stânga – dreapta şi să construiască un model de implicare politică în contradicţie cu modelul partidelor ‘clasice’. Un model bazat pe democraţie directă, pe lupta împotriva corupţiei şi a privilegiilor celor care îşi votează legi cu dedicaţie. (Foto: Guliver Getty Images)

Într-un sat din centrul ţării, un copil a fost abandonat de mama lui, în familia celui cu care ea avusese o relaţie. Copilul a mers la grădiniţă, iar acum merge la şcoală. Bătăile pe care le primeşte zilnic de la ceilalţi copii pentru că e ‘bitang’ şi de la familia în care a fost abandonat sunt cunoscute tuturor. Nimeni nu a sesizat abandonul sau abuzul asupra copilului, deşi conform legii instituţiile de învăţământ au obligaţia de a sesiza astfel de situaţii. (Foto: Guliver Getty Images)

Există un motiv ştiinţific pentru care rezoluțiile de început de an eșuează. E voba de sindromul falsei speranţe: aşteptări nerealiste şi subestimarea nevoii de efort şi timp pentru a determina o schimbare de comportament. (Foto: Guliver Getty Images)

Fără să vrem suntem deja divizaţi între partidul alegătorilor şi cel al absenţilor şi sărim unii la gâtul altora cu fiecare ocazie. Desigur, uităm şi unii şi alţii, câteva mici detalii, dintre acelea în care stă dracul cel mai negru.

Ionuţ, un băieţel de 7 ani, era lovit mereu pentru că era ‘rău’ ca foamea. Era un copil drăgălaş tare, un pic ruşinos, dar cu privire vioaie pe sub gene lungi. L-am întrebat pe loc dacă ar vrea să îmi dea un pupic. Şi-a şters gura moşcoşită cu dulceaţa de dimineaţă şi mi-a dat cel mai bun pupic din câţi ar putea să fie. I-am mai cerut unul şi încă unul şi copilul, generos, mi-a dat. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Unii dintre cei care s-au alăturat proiectului au făcut gesturi spectaculoase, cu un entuziasm care mi-a adus lacrimi în ochi. Alte persoane au luat iniţial un avânt aproape auto-sacrificial, după care s-au retras pentru că implicarea devenea prea dureroasă. ‘Sper să nu te superi, dar eu o să mă opresc aici’. La unii bunătatea reverbera pozitiv, la alţii lua întorsături negative. (Foto: Guliver Getty Images)

Nu am vorbit niciodată cu nimeni despre conversaţia de sub patrafir, despre felul în care am fost interogată cu privire la cele mai intime lucruri, cu mult după ce începusem să răspund sistematic cu ‘nu’. (Foto: Guliver Getty Images)

Am învăţat să fac în aşa fel încât să depindă doar de mine dacă o persoană reuşeşte să mă înfurie, să mă supere, să mă dezamăgească, să mă ia prin surprindere, să mă irite. Starea mea emoţională e responsabilitatea mea: dacă ea este alterată în mod negativ înseamnă că anumite valori ale mele au fost puse sub presiune. (Foto: Guliver Getty Images)

Când s-a văzut ridicat de Poliţie a exclamat uluit: „Dar aveam suc de lămâie pe faţă!”.

Ca să onorez experienţa venirii mele pe lume (în casa bunicilor din Munţii Apuseni, asistată de o moaşă, într-o zi de vară) am decis ca la 40 de ani să sărbătoresc evenimentul într-un fel inedit. (Foto Guliver/Getty Images)

Există mulţi oameni care sunt convinşi că oricine doreşte să îşi planifice sarcinile poate să facă acest lucru şi că doar prostia, răutatea sau lipsa unui minim bun simţ poate să împiedice acest lucru. Şi eventual etnia, evident cea romă. Din păcate viaţa bate filmul, în cel puţin 10% din cazuri, pentru că nici una din adolescentele–mame cu care am vorbit vreodată nu şi-ar fi dorit să rămână însărcinată

Înlocuirea unui angajat care pleacă are un cost uriaş: 12-18 salarii ale respectivului angajat, indiferent dacă este vorba de CEO sau de femeia de serviciu. (Foto: Guliver Getty Images)

Aşa-zisul „abandon” şcolar afectează predominant copiii săraci şi foarte săraci. Dacă operăm într-o paradigmă a „abandonului” şcolar, în care copiii decid în cunoştinţă de cauză că renunţă la un drept, ar trebui să observăm că, paradoxal, acest lux al deciziei îl au doar copiii săraci. Un lux pe care îl vor plăti scump ulterior. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

S-a luptat pentru ei şi, tot vorbind despre ei pe facebook, a reuşit să construiască un grup cetăţenesc, care acum o ajută. Respect! (Guliver Getty Images)

O prietenă a venit la mine cu un cadou inedit. Un calendar (de doi lei), pe care mi-a spus că a dat 10 euro ca să ajute o asociaţie de nevăzători. M-am uitat la ea ca la o fiinţă căzută din cer şi după ce mi-a trecut mirarea, am simţit o imensă uşurare: în sfârşit ceva util de ziua mea. (Foto: Guliver Getty Images)

Pas cu pas, libertatea noastră de a fi şi de a spune ce gândim este pusă sub semnul întrebării, într-un context geo-politic în care se dă un război informaţional: cei mai atenţi dintre noi ştiu că tema Soros şi tema ‘familiei tradiţionale’ sunt promovate de la Răsărit. Daca e Est contra Vest, tratate ale ONU bazate pe anumite valori, contra limitări ale libertăţilor bazate pe aceleaşi valori, noi ce alegem. (Foto: Ovidiu Dumitru Matiu/Inquam Photos)

Marea surpriză este că mulţi oameni săraci lipiţi sunt mai fericiţi decât cei care au de toate şi deţinătorul miliardar al unei mari multinaţionale poate să fie mult mai nefericit decât angajaţii săi. Natura nu numai că a împărţit fericirea în mod democratic, dar a şi pus-o la îndemâna celor care vor să facă ceva pentru ea. (Foto: Guliver Getty Images)

O prietenă îmi spunea că în fiecare an, după sărbători, vede portocale stricate în orfelinate. De Crăciun sunt zilnic şi câte trei firme care îi vizitează pe copii. Mulţi dau dulciuri. Multe, multe dulciuri ieftine, pe care copiii le mânâncă pe toate o dată, uneori până la vomă, în condiţiile în care mulţi dintre ei au regim sau iau medicamente. (Foto: Guliver Getty Images)

La Galați, nimeni nu a ieşit în stradă ca să protesteze în vreun fel pentru dreptul la viaţă al oamenilor străzii. Nici o fetiţă, nici un băieţel nu a fost citat în presă, să spună ceva de genul: „Sunt nişte suflete şi au dreptul la viaţă, așa cum au animalele, au şi oamenii străzii’’.

Îl voi vota pe domnul Peia şi pe cei asemenea lui, când vor vota legi în favoarea copiilor eroi ai acestei ţări. Cei care merg la culcare flămânzi, cei cărora li se vând trupurile în bordeluri, cei care muncesc mai greu ca adulţii, cei care nu pot merge la şcoală ca să îşi poată creşte fraţii mai mici abandonaţi de părinţii plecaţi la muncă în străinătate. (Foto: Guliver Getty Images)

Fata nu are încă 18 ani şi e mamă a doi copii. E de la ţară, blonduţă şi firavă, cu ochi albaştri. O copilă care are deja nu unul, ci doi copii, cărora nu prea are ce să le dea de mâncare. Le-ar cumpăra ea de toate, dar nu sunt bani. Când dă foamea ghes mare, mai merge la cerşit. (Foto: Inquam Photos/Octav Ganea)

Fără îndoială, există mulţi şarlatani în toate domeniile. În coaching, precum în psihoterapie. Oameni care au o spoială de formare, care au făcut un curs de câteva zeci de ore şi cred că le ştiu ei pe toate, care au făcut o facultate stând mai mult prin baruri decât prin bibliotecă şi acum îşi atârnă diploma pe perete. (Foto: Guliver Getty Images)

De ce nu ne indignăm mai adesea, noi toţi, când vedem atâta nepăsare din partea celor pe care îi plătim ca să le pese? (Foto Guliver/Getty Images)

L-a dus pe Ionuţ la psiholog. Primul s-a uitat scârbit când a văzut că e vorba de un copil aşa sărac, al doilea a acceptat cazul pro bono: sunt oameni de toate felurile pe lume. A umblat cu Ionuţ şi mama lui pe la doctor, stând la cozi şi învăţând-o pe mama lui Ionuţ cum să ceară informaţii pe înţelesul ei. (Foto: Silviu Panaite/ Dela0.ro)

Citatul îi aparține unei cîștigătoare de la Gala Societății Civile, unde a participat și premierul Dacian Cioloș (Foto: Facebook Gala Societății Civile)

De mic a avut o atitudine înreprinzătoare: la 10 ani confecţiona şi vindea felicitări de Crăciun din casă în casă, iar părinţii îl încurajau să doneze 10% din venituri, pentru alţi copii mai săraci.

În fizică, un sistem este denumit „instabil” atunci când mici schimbări îi pot cauza distrugerea. Europa ar putea să devină un bun exemplu de sistem instabil.

Am decis să vă scriu o scrisoare publică, în locul uneia private, pentru că deşi probabil nu veţi avea timp să citiţi nicio scrisoare privată şi nici una publică, în cazul unei scrisori publice avantajul probabil e că ideile pe care am a le împărtăşi, fiind citite şi de alte persoane, nu se vor irosi în zadar.

România este ţara noastră, a celor care înainte de 1989 am închis şi schingiuit în orfelinate sute de mii de copii.

Winston Churchill spunea că nu ar trebui să irosim o criză bună, iar în unele cercuri politice şi economice asta a devenit o regulă de aur pentru cei care doresc să pună pe agenda publică o anumită tematică. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Dacă nu mă înşel, Norvegia a fost prima ţară din lume care a introdus o lege a copilului. Era anul 1900. Prin comparaţie, în jurul anului 1900 noi eram ocupaţi cu pregătirea şi implementarea răscoalei ţărăneşti de la 1907, care a fost înfrântă de guvern prin uciderea unei părţi a populaţiei rurale.

De Crăciun, în mod lăudabil, zeci de mii de români şi mii de firme în care ei lucrează s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe cei nevoiaşi. (Inquam Photos / Ovidiu Micsik)

Studiile confirmă că generozitatea ne face mai fericiţi. Banii aduc fericirea, mai ales dacă îi cheltuieşti şi pentru cauze nobile