
foto: Profimedia
În Evanghelia după Marcu (12:15), Isus a fost întrebat de farisei și irodieni ”Să plătim sau să nu plătim (impozitele)?”, iar în Marcu(12:17) Mântuitorul răspunde ” Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Este vorba de plata dărilor către Imperiul Roman care stăpânea în acea perioadă teritoriile palestiniene. Îndemnul Mântuitorului se referă la respectarea disciplinei fiscale, la plata datoriilor către stat. Mesajul teologic-fiscal este îndreptat împotriva evaziunii fiscale.
Ce trebuie să facem, noi, românii, în contextul în care ne confruntăm cu o elită conducătoare care a cheltuit banii țării fără discernământ, aruncând finanțele în cea mai gravă criză postdecembristă. „Cezarul” românesc este reprezentat de un aparat bugetar imens, lăbărțat, construit pe bază de sinecuri, de pile, relații, nepotisme și amante, fără aderență la realitatea economică. Este o întruchipare a tupeului fără limite când este vorba de cheltuirea banului public. Bugetul de stat a funcționat pe principiul ”frigiderului la comun” sub oblăduirea ”Cezarului” nostru.
Dacă Isus ar vedea situația actuală din țară, în care prăduirea banului public a devenit normă pentru clasa politică, ar mai îndemna să dăm Cezarului ce este al Cezarului?
Dacă și banii colectați de acum înainte vor avea aceeași soartă — adică vor ajunge din nou în plasa cheltuielilor nechibzuite — mai merită să avem încredere în „Cezarul” nostru? Mai merită să-i încredințăm fondurile publice, dacă prăduirea în favoarea clientelei de partid rămâne regula jocului?
Scopul acestor rânduri nu este de a încuraja nesupunerea corporativă — deși aceasta poate fi considerată o formă de protest — ci doar de a atrage atenția asupra modului ineficient în care sunt cheltuiți banii colectați.
„Cezarul” mioritic este preocupat doar de interesul personal și de propriul buzunar, interesul public este trecut pe planul doi. Risipa de bani pe investiți inutile (borduri schimbate periodic, săli de sport și stadioane construite în localități depopulate, studii de fezabilitate fără nicio finalitate) a devenit noua normalitate. Risipa banului public a devenit un adevărat simbol al „Cezarului” dâmbovițean.
Banii colectați prin taxe și impozite au fost cheltuiți pe sinecuri și sporuri fără nicio noimă. Ani la rând a funcționat în rândul politicienilor un ”concurs” cu tema ”Cine majorează mai mult salariile?”, ceea ce a generat în momentul de față un deficit major, cel mai mare din Uniunea Europeană. Sporurile și majorările în aparatul de stat au venit ca pe tiroliană, angrenând și sectorul privat în această cursă, doar că acesta din urmă era condiționat și de productivitatea muncii.
Lipsa de control în gestionarea banului public din partea societății civile le-a permis politicienilor să-și dezvolte un simț deformat al îndreptățirii, adjudecându-și, constant, o felie de pepene dintr-un măr. Comportamentul fiscal iresponsabil al „Cezarului” nostru — cheltuieli nesăbuite și devalizarea fondurilor publice în scop electoral — a generat un deficit de aproximativ 9%, greu de readus în limitele acceptate de UE, atât timp cât politicienii, din teamă să nu fie scoși din cărți, refuză instaurarea austerității.
Pentru refacerea finanțelor țării este nevoie de măsuri dure, de tip ”tanc”, care să refacă echilibrele macroeconomice distruse de politicienii avizi de voturi. Buzunăreala firmelor și a cetățenilor în scopul procurării de bani pentru atenuarea deficitului nu sunt soluții viabile. Trebuie umblat cu multă responsabilitate la cheltuielile inutile care au băgat bugetul în comă. După 35 de ani în care măcelul banului public a fost o modă practicată de către toți politicieni, este nevoie ca tot ”Cezar” s-o rezolve. Este nevoie ca ”Cezar”, după ce a stors bugetul până la uscare, să-și asume acest dezastru, și să spună, în mod transparent, cum va cheltui, pe viitor, banul public colectat de la populație și firme.
”Dați dar Cezarului ce este al Cezarului” nu însemnă o plată necondiționată a taxelor și impozitelor, ci este un îndemn către vigilență în ceea ce privește cheltuirea banului public. Nu devenim mai cetățeni dacă, doar, virăm banii către bugetul de stat, fără a cere explicații despre cum s-au cheltuit. Nu trebuie să mai lăsăm totul la discreția lui Cezar, întrucât, în ultimii ani, acesta a avut un comportament fiscal nechibzuit, prin care și-a protejat clanul de la partid și neamurile.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
bine ca nu gandim toti macro, si ne mai gandim si la micro.
Interesant ar fi sa ne dea dl bacanu o idee cum poti sa sustii macro fara micro.
chiar e nevoie de "seniori" in tulcea. creste "macro" exponetial cu varsta prietenilor lui iliescu. asa a scazut si industria, exponential. cu cresterea varstei directorilor, ia mai zi cum se fac conserve de 1.6 lei macro(u) in tulcea? si dai la micro 12 lei pe un caras?