„Fericiți acei ce știu să se împrumute”

Foto: Profimedia

Dacă cei care au condus țara în ultimii 35 de ani, ani tarați pe împrumuturi iraționale, ar fi citit capitolul „Împrumuturile statului” din lucrarea „Scrieri liberale”, probabil România n-ar fi ajuns cu finanțele în șanț și împrumutată la dobânzi cămătărești.

Ion Ghica a fost o figură centrală a pașoptismului și primul român care a predat un curs de economie politică la Academia Mihăileană. A fost un liberal convins care a militat pentru adaptarea acestei doctrine la nevoile de modernizare ale României, un stat tânăr, apărut de curând pe harta Europei la acea vreme. Profesorul Gabriel Mursa de la Universitatea din Iași afirma, cu prilejul lansării volumului în format electronic, că acesta a adus liberalismul în România și totodată a pus bazele teoretice ale finanțelor publice moderne în România, militând pentru o trecere rapidă de la economia înapoiată, de tip feudal, la o economie asemănătoare cu economiile țărilor industrializate.

Am ales această temă plecând de la contextul total nefavorabil în care se află România din punct de vedere al serviciului datoriei externe. Titlul l-am ales din capitolul „Împrumuturile statului” (”Scrieri Liberale”, ebook, Editura Liberalis, p.317) unde autorul spune că „Fericiți cei ce știu să se împrumute” este o veche zicătoare economică.

Ghica a considerat împrumuturile statului ca motoare ale progresului, cu condiția de a fi folosite pentru dezvoltare. Creditul,  în viziunea economistului, este un instrument de producție, el face distincție între împrumuturile destinate consumului pe care le consideră păguboase și cele destinate „lucrărilor productive”. Statul trebuie să se împrumute pentru investiții în infrastructură, precum „drumurile de fier” care să faciliteze comerțul și să integreze România în economia europeană.

„Ne putem întreba dacă a se împrumuta cineva este bine sau rău, dacă este lucru folositor sau dărăpănător”. Tot el ne răspunde: „Este și una, și alta, după întrebuințarea banilor împrumutați. Un împrumut poate deveni izvor de bogăție pentru un individ sau pentru un stat, precum poate deveni o cauză de dificultăți, de neplăceri și de ruină”.

Când abordează subiectul eficienței împrumuturilor, autorul dă ca exemplu Belgia, care cu banii din credite a făcut canale și drumuri de fier, iar acele canale și drumuri dau un dividend cu care statul plătește datoria într-un timp mai îndelungat sau mai scurt. Aceste împrumuturi bine înțelese și care îmbogățesc statele sunt benefice pentru întreaga economie.

O atenție deosebită o acordă „împrumuturilor dărâmătoare”, despre care afirmă că împiedică și opresc progresul și apasă nu numai pe generațiile de azi, dar „înăbușesc” chiar dezvoltarea generațiilor viitoare.

„Guvern Luminat, onest și adevărat amic al contribuitorilor” este expresia pe care o folosește când este vorba de eficiența împrumuturilor. Are în vedere aici consecințele bune ale unui împrumut, oportunitatea acestuia precum și condițiile în care se derulează acesta.

Prima datorie a unui guvern patriot și luminat este economia finanțelor. Despre economie afirmă că este un izvor de prosperitate, de libertate și de independență.

Împrumuturile dau mijloace „guvernelor nesocotite” ( da, guvernelor nesocotite) de a cheltui veniturile viitorului, transmițând către generațiile viitoare responsabilitatea plății datoriilor. Efectele în lanț sunt: scumpesc dobânda banilor, măresc impozitele, lasă agricultura fără fonduri, sărăcesc contribuabilii, reduc consumul, scumpesc produsele.

Exemplifică cheltuielile dărâmătoare pe care le poate face un stat din împrumuturi: acoperirea deficitelor făcute în anii precedenți, plăți de servicii iluzorii și de prisos, lefi la impiegați netrebuincioși, voiajuri și vizite fără scop, cheltuieli nesocotite de uniforme bogate și de material prost și netrebuincios.

Prezintă o listă întreagă de oameni de stat și politicieni care s-au pronunțat în cel mai categoric mod împotriva împrumuturilor: Sully, Bois-Guillebert, Quesnay, Colbert, Hume, Ricardo, Forez-Estrada, Mac- Culloch, Mac-Leod, Gladstone. Despre Gladstone subliniază faptul că acesta, în Parlamentul Angliei, în anul 1855, a afirmat că împrumuturile pun o națiune în poziția de a nu ști ce face, întrucât acestea apasă pe generațiile viitoare.

Admite că împrumuturile sunt permise în două situații: în caz de război și pentru lucrări de producție care vor spori veniturile statului . Este, totuși, conștient de riscurile dependenței de creditorii externi.

Face o comparație interesantă între guvern care se împrumută compromițând viitorul unei națiuni și un tată de familie care prin împrumuturi iresponsabile compromite viitorul copiilor săi, întrucât nu știe să reziste la cererile lor și cheltuiește mai mult decât îi este venitul. Despre statele care fac împrumuturi „bine înțelese, care îmbogățesc statele și le ridică în considerațiune și în respectul lumii” afirmă: „Fericite statele care știu a face asemenea datorii!”

Pentru reducerea deficitului recomandă „mărginirea cheltuielilor”, adică „reducțiunea acestora” și sporirea veniturilor. Contestă sporirea impozitelor întrucât aceasta de multe ori reduc încasările deoarece scumpesc producția, iar scumpirea producției urcă prețurile, și ca urmare scade consumul.

Despre Franța, Germania și Anglia afirmă că guvernele lor au optat pentru sistemul de datorie consolidată, astfel încât statele nu sunt obligate să plătească capetele, ci doar dobânda. Guvernele primesc anual o sumă doar pentru plata dobânzilor.

Consideră împrumutul ca un „rău necesar” pentru a construi o economie națională puternică, solidă, capabilă ulterior să-și plătească datoriile din plusvaloare realizată. Este adeptul ideii că ”o națiune fără industrie nu poate progresa”, iar împrumutul public este singura cale de a capitaliza industria națională. Împrumuturile, dacă sunt gestionate rațional și folosite în scopul creșterii investițiilor, nu sunt o povară, ci o pârghie de dezvoltare pe termen lung, ne spune Ion Ghica. „Când un guvern nu știe să cumpănească cheltuielile după venituri, este obligat sau să vânză din averea statului domenuri, sau trebuie să alerge la împrumuturi”- completează acesta.

Cuvintele lui Ghica despre împrumuturile statului vin în contradicție cu ceea ce s-a întâmplat în finanțele publice în ultimii ani, când bugetul de stat a fost tratat de politicieni ca o pradă, și nu ca un instrument de planificare și dezvoltare la nivel național. Poate acum, în al doisprezecelea ceas, cei care ne conduc vor realiza adevăratul dezastru în care au fost aduse finanțele țării. „Datoria este datorie și orcum trebuie plătită” ne atenționează cel ce a fost de cinci ori prim-ministru și președinte al Academiei Române.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp