Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

„Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”

Când te bați cu lumânarea în piept ca să moară CTP.

„Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști.” Nicolae Steinhardt, călugăr, filosof și unul dintre cei mai mari gânditori ai lumii creștin-ortodoxe. De ceva vreme, îmi revine în minte citatul acesta, ca bătăile repetate ale unui clopot.

Să rostești „Tatăl nostru”, apoi să-i dorești aproapelui să „crape” și să-i cânți prohodul pe trotuar, cum i s-a întâmplat lui Cristian Tudor Popescu, e barbarie și tâmpenie. Lumânările nu fac ura mai creștinească. O fac doar mai vizibilă.

Pot să înțeleg frustrările multor oameni care se declară suveraniști. Înțeleg furia față de minciună, dispreț și promisiuni încălcate. Nu-i confund cu cei care au pus în scenă această „înmormântare”. Dar nicio dezamăgire nu îți dă dreptul să-i dorești moartea unui om.

Pe cei care au făcut asta nu-i pot numi nici creștini, nici suveraniști. Sunt oameni rătăciți, care au ajuns să confunde ura cu o datorie sfântă. Nu le doresc răul. Le doresc să se întoarcă la bunătate, la discernământ și la respectul pentru viață. Să scape de drogul populismului gol, care le oferă mereu câte un dușman și niciodată soluții.

Imaginile din fața Arestului Central m-au amărât, dar de-a dreptul dureroasă și rece este tăcerea celor cărora le este confiscat Hristos din Biserică.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm