Foto: Irina Vasilescu
Majoritatea celor care ieșim în stradă ne-am gândit ipotetic la o astfel de situație. Eu fac asta de obicei când mă spăl pe dinți și-mi exersez cea mai fioroasă față și cel mai percutant discurs - întâlnirea față în față cu cei împotriva cărora protestăm.
Duminică seară, eram în aeroportul din Viena cu Marius, în drum spre țară. Mai devreme, îl văzusem pe Sorin Oprescu la duty free. Odată ajunși în incinta porții de îmbarcare, am dat cu ochii și de Theodor Stolojan. Apoi ne-am amuzat când am auzit stewardul chemând la biroul de îmbarcare o listă de oameni (probabil cei care întârziau cu check in-ul, nu am ascultat anunțul cu atenție), printre care și „Drrrag-neah”. Nu ne-am pus problema că ar putea fi acel Dragnea. Ce să caute el la un umil zbor de linie? Nu după mult timp, s-a apropiat de poartă chiar el. Creierul meu a refuzat să-l recunoască din prima, dar Marius și o doamnă de lângă mine mi-au confirmat.
Trebuie să-i spun ceva.
Înainte să gândesc până la capăt, m-am ridicat și am pornit decisă spre el, ca să nu-mi dau timp să ezit. Venea de la baie, cred, și se pregătea să se așeze. Nu am salutat. Ar fi trebuit să-i urez „bună seara”, or, nu-i doream nicicum o seară bună. Dialogul a curs cam așa:
- Știți, noi de la aeroport mergem direct în Piața Victoriei, la proteste. (Liviu Dragnea aprobă tacit) Nu o să câștigați. O să vă mănânce pușcăria.
- Ce să câștig?
Am ezitat un pic, iar patetismul din mine a învins:
- Războiul împotriva poporului ăstuia.
S-a crucit, cu un aer de „mare e grădina...”. Înainte să plec, i-am zis:
- O să aveți nevoie de mult mai multe cruci decât atât...!
Și m-am întors spre Marius, care între timp se apropiase de mine. Tremuram de nervi și de emoție.
Uitându-mă înapoi, mi se pare că emoția era nefondată, la fel ca și laudele legate de „curaj” primite pe Facebook (când mi-am mai revenit, înainte să ne îmbarcăm, am mers spre Liviu Dragnea și i-am făcut o poză de departe, înainte ca unul din cei doi bărbați care îl însoțeau, probabil bodyguarzi, să mă observe și să se pună de-a curmezișul. Am postat fotografia și o relatare scurtă).
În avion, Liviu Dragnea a stat la economy class. La scurt timp după decolare a pornit și Marius spre el. S-a așezat pe scaunul liber de lângă el și i-a zis mai multe, mai coerente și mai articulate decât reușisem eu. Aici e povestea văzută de el:
Fragment din povestea întâlnirii cu Liviu Dragnea în avionul de Viena, descrisă de Marius Vintilă:
„Mă ridic. Ajung în dreptul lui. Dragnea e cu o carte deschisă în mîini, pare că efectiv (!) citește. Un badigard de-a dreapta, celălalt pe același rînd dar peste culoar, la geam. Avionul e cu două șiruri de cîte două scaune. Cer voie să mă așez pe locul liber de vis-à-vis de Dragnea, în stînga culoarului. Badigardul mă lasă.
Eu: – Domnu’ Dragnea, mă numesc…(mi se pare de bun simț să mă prezint), și am lucrat ceva ani în mass-media. Aș vrea să vă spun cîteva lucruri. (Se ițesc cîteva capete care ascultă interesate ce spun. Îmi cam tremură vocea.)
Dragnea: (ridică privirea din carte, mă privește în ochi, așteaptă…)
Eu: – Aș fi vrut să pot să mă întîlnesc întîmplător cu cel mai puternic politician din țara mea și să îl felicit pentru activitatea pe care o are. Dar fiind vorba de dumneavoastră trebuie să vă spun…că eu cred că vă bateți joc de țara asta și mințiți un popor întreg. Vreți să legalizați hoția… (nu îmi vine să cred ce îi spun lui Dragnea!)
Dragnea (mă întrerupe): – …pe ce vă bazați?
Eu: – Domnu’ Dragnea, sunteți un politician bun. Mă uit acum în ochii dumneavoastră și îmi vine să vă cred. Dar amîndoi știm adevărul. Ce vă doresc eu e un proces cinstit în urma căruia să mergeți la pușcărie dacă asta meritați. (Nimănui pînă acum nu i-am mai dorit pușcăria drept în față.)
Dragnea: – Așa să fie. Deocamdată lumea pare să fie de acord cu…
Eu (îl întrerup): Care lume? Domnu’ Dragnea, în țara asta jumătate din oameni vă urăsc, și aia e jumătatea educată, iar celeilalte jumătăți nu îi pasă de dumneavoastră. Să știți asta”. Continuarea aici
După „actul de curaj”, am fost încurajată discret de pe margine de una sau două doamne.
„I-ați zis ceva de bine?” m-a întrebat cineva, complice. Deloc surprinzător, se pare că mulți dintre colegii noștri de zbor ar fi avut câte ceva să-i zică. Dar n-au făcut-o, cel puțin nu până după aterizare, când a coborât înaintea noastră și dus a fost, fentându-l pe Tudor Brădățan, care se mobilizase în urma postării mele de pe Facebook și îl aștepta cu un banner cu #rezist la Sosiri.
Mă tot întreb cât l-or fi afectat pe Dragnea intervențiile noastre. Probabil puțin. Pentru mine, însă, a contat enorm. Pentru că în orele lungi în care zbieram în fața Guvernului, în ger sau pe caniculă, Liviu Dragnea era probabil acasă și, dacă nu-i convenea ce vedea, închidea televizorul. Dar duminică a trebuit să mă asculte – n-a avut de ales, dacă nu voia să facă o scenă, și n-a vrut.
Mi-aș fi dorit să mai am un pic de prezență de spirit – nu să-i fi zis ceva mai cu miez, dar să îi prind pe cei care mă aprobau și să îi încurajez să facă și ei la fel. Pe tot parcursul zborului, la fiecare 5 minute, să vină câte un om politicos la Dragnea și să-i spună ce are de spus. Fără injurii și amenințări care să-l transforme într-un martir.
Poate data viitoare.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Într-un fel, aproape că e de apreciat Dragnea, mergând la economy. :-) Știți doar cât de mult se face în general caz, la noi, că politicienii sunt niște ăia care numai în limuzine și clasa lux, de care nu te apropii, zece ziduri de bate garzi.
V-ați putut măcar spune păsul, asta nu e rău.
Dar măcar v-aţi descărcat, că pe ei (reţineţi: pe ei, nu pe el) nu-i interesează părerea oamenilor. Noi reprezentăm şeptelul. Pentru că, din patru în patru ani, ne comportăm ca şeptelul...
Pe de alta parte ma bucur de democratia romaneasca unde asemenea intamplari pot fi posibile.Economy class,no bodygard sau unul inactiv, reactia moderata chiar cuviincioasa a lui Dragnea.Umblam prin lume si am fost invitat la multe discutii in tarile postsocialiste.La noi ( si in Slovenia ) confruntarile intre pareri,libertatea vorbei si a scrisului seamana cel mai mult cu una din democratiile vechi.Asta imi da speranta