„Transilvania n-ar fi astăzi ce este fără comunitatea și Biserica Greco-Catolică”. O înaltă recunoaștere explicită și fără echivoc a rolului Bisericii Greco-Catolice în România

foto Inquam Photos / Raul Stef

„Transilvania n-ar fi astăzi ce este fără comunitatea și Biserica Greco-Catolică, România nu ar fi astăzi ce este fără comunitatea și Biserica Greco-Catolică și noi n-am fi azi ce suntem fără comunitatea și Biserica Greco-Catolică”. Sunt cuvintele președintelui României Nicușor Dan rostite la slujba de înmormântare a cardinalului Lucian Mureșan, în Catedrala Blajului. Aceste cuvinte cu trimiteri aliterative subliniază în mod explicit rolul acestei biserici în construcția identității colective românești din trecut și în întreținerea ei astăzi, fiind pentru întâia dată în discursul politic din ultimele opt decenii, când se rostește un adevăr indubitabil și o dreptate majoră și istorică. Președintele țării își reperează succinta alocuțiune pe un ecart temporal paradoxal: primul fiind anul 1918, când episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a citit textul Rezoluției de la Alba Iulia prin care se recunoștea rolul major al acestei biserici în construcția statalității românești și, cel de-al doilea reper, peste 30 de ani, reprezentat de anul 1948, anul interzicerii și începutul persecuției împotriva acestei biserici naționale. De asemenea, la Alba Iulia în 1918 s-a făcut angajamentul ferm ca cele două biserici naționale, cea ortodoxă și cea greco-catolică, să fie de acum înainte într-o relație fraternală. Cu toate acestea, turbulențele istoriei au dezangajat această declarație de unitate pronunțată într-un moment înălțător precum cel de la 1 Decembrie 1918.

Fără a intra în analiza interdicției, a martirajului și a clandestinității Bisericii Române Unite cu Roma din anii comunismului, este total surprinzător cum, după 1989, antagonismele, adversitățile și dușmănia față de Biserica Greco-Catolică au luat aspecte nemaiîntâlnite până atunci. Într-o ură care asuma toate frustrările, anumiți ierarhi și anumite ierarhii ortodoxe s-au comportat total nefrățește cu această biserică. De la conflicte pline de violență, de la refuzul unor parohii ortodoxe de a permite înmormântarea credincioșilor reveniți la confesiunea greco-catolică în cimitirele multiseculare ale satelor, de la refuzul retrocedării lăcașelor de cult foste greco-catolice, până la ștergerea urmelor materiale ale cultului greco-catolic, s-a instalat un adevărat război cu această a doua biserică națională a românilor. Este tulburător și revoltător totodată cum o parohie ortodoxă, în anii de după 1989, a hotărât să construiască, și a reușit, o nouă biserică deasupra vechii biserici greco-catolice, ascunzând-o și apoi demolând-o în întregime.

Există, de asemenea, un comportament total infantil și răuvoitor al unor eparhii ortodoxe de a construi în proximitatea noilor biserici greco-catolice edificii de cult ortodoxe emfatice și fățoase. Constatăm totuși că există câteva exemple luminoase, de fraternitate în spirit creștin și cu înaltă și senină înțelegere, precum este exemplul mitropolitului de pie memoriae Nicolae Corneanu. Trebuie să menționăm, însă, că și în cadrul Bisericii Române-Unite cu Roma au existat voci neconcesive, radicale și reprobabile care, după 1989, au condamnat nu doar prezentul atitudinii bisericii ortodoxe, ci și trecutul ei, fiind atacați, în mod abject, mari luminați și patrioți ierarhi ortodocși precum Mitropolitul Andrei, Baron de Șaguna. Aceste voci toxice din mediul greco-catolic, am constatat, aparțineau unor teologi precari din punct de vedere al pregătirii religioase și creștine, învinețiți de răzbunări și de meschinărie condamnabile în integralitate. Este necesar să amintim, fără niciun dubiu, că atmosfera de adversitate față de Biserica Română Unită cu Roma a fost puternic alimentată de regimurile I. Iliescu, după 1989, în care FSN și apoi PSDR s-a aliat cu hoardele naționaliste și găunos patriotarde precum Vatra Românească, AUR, PUNR, PRM, care, în primitivismul lor și în precaritatea lor autohtonistă și toxică, au susținut că prin Biserica Greco-Catolică s-a făcut și se petrece încă un proces de maghiarizare a românilor din Transilvania. Este o aberație fără seamăn, când se știe că Biserica Greco-Catolică a avut ca obiectiv principal construcția conștiinței naționale românești, a națiunii române, a promovării și radicalizării conștiinței colective de sine și a conștiinței politice a națiunii române. 

Totodată, nu trebuie să uităm că vorbim și recunoaștem meritele acestei biserici naționale doar în momente sau evenimente pline de festivism precum vizitele Papilor Ioan Paul II și Francisc I în România, când s-a declanșat o adevărată inflație de oameni politici, analiști politici, intelectuali de vază ai țării, care își devoalau, în numele unui snobism indigest și total ipocrit, calitatea de credincioși aparținând confesiunii catolice. Este prea mult și prea de tot.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp