Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Mă rugam de bunicul să mă ia în brațe să-l văd și eu pe Dumnezeu

Fetiță pe pajiște

Foto: Profimedia Images

Nu toți copiii se nasc cu bunici, dar ai mei au fost aproape chiar de la început. Unul dintre bunici muncea la pământ, celălalt avea în grijă căile ferate. Amândoi știau mersul trenurilor.

La grădiniță ne învățau franceza, bunicul cărților știa să facă conversație. Bunicul de la pământ luptase cu rușii, nu împotriva lor. M-a învățat alfabetul chirilic. Eram săraci.

Bunicul cărților trebuia să verifice calea ferată, cincisprezece minute de mers cu trenul. Noi le făceam la pas. Atunci, ne-a luat o zi întreagă. Era vară, dar soarele nu ardea. Era bine. Câmp la stânga, câmp la dreapta, dar nu era pustiu. Bunica ne dăduse o mulțime de pungi de hârtie, pentru plante medicinale. Culegeam romaniță, mentă, barba ursului, gălbenele. Pe unde vântul fusese obraznic răsăriseră nu numai flori de leac, dar și din cele domnești: crini, margarete, regine ale nopții, garofițe și trandafirași, dar nu din cei înțepați, ci din cei obosiți să se tot certe. Flori domnești culegeam pentru bunica, se bucura din orice.

Bunicul îmi spunea povești, să uit de timp. Bunica inventa zâne și prinți și palate de aur, bunicul povestea din cărți, cărți mult mai bătrâne decât mine. Când ni se făcea foame, bunicul scotea din servietă o față de masă albă, pe care mai târziu puteam număra furnici, și tartinele pe care ni le pregătea bunica. După ce terminam de mâncat, bunicul își făcea cruce.

- Unde e Dumnezeu, bunicule, crezi că ne vede?

Bunicul se uita de jur împrejur. Îi urmăream privirea. Nimic. Îl rugam să mă ia în brațe, să-l văd și eu. Când ajungeam să respir același aer cu el, mai întâi îl îmbrățișam. Și era bine. Apoi îl căutam pe Dumnezeu. Departe, în zare era casa din nori. Acolo, carevasăzică, trimitea bunicul vorbă. Dar drumul era lung și durerea se lăsa în picioare. Ajungeam acasă înspre seară, istoviți.

Bunica săruta florile, miroseau a toate câmpurile. Ca să ni se așeze bine cina, ne jucam cu probleme de matematică. Era mereu vorba despre melcul acela confuz care urca din fântână, dar, ațipind, cădea câțiva pași melcești înapoi. Mereu greșeam răspunsul cu o zi. Bunicul făcea pe-a supăratul pentru că-mi venea așa de greu să pricep. Ca să-l îmbunez îi spuneam adevărul, credeam că uitase că rezolvasem deja problema și îl lăsam să mă mai învețe o dată. Bunica râdea și ne spunea că eram făcuți dintr-o bucată.

Bunicii erau săraci, nu aveau bani de brad. De Crăciun deschideam ușa și acolo era bunicul, împodobit cu povești din toate cărțile!

Dumnezeu din casa din nori l-a invitat la el într-o iarnă. O iarnă cu zăpadă și ger de crăpau pietrele. La o săptămână după Bobotează. Drumul până la cimitir era lung și greu. Pe noi, copiii, ne-au lăsat la o vecină, să nu care cumva să ne prindă vreun boț de răceală. Ne jucam pe covor când l-am auzit strigându-mă. M-am uitat împrejur, am întrebat, nimeni nu auzise nimic. Am fugit la fereastră. Nici de la casa din nori nu a răspuns nimeni. Atunci l-am văzut. De la atâta durere uitaseră bradul de Crăciun nedesfăcut.

Plecată printre străini, de multe ori am crezut că l-am pierdut. Nu a încetat să-mi trimită povești din cărți. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Tare frumos - trist de frumos.
    • Like 0
  • Liliana W . Poveste frumoasa. Dar e doar poveste. Bunicii nu mai sunt, odihnească în pace. Ai reușit să-l vezi până la urmă?
    • Like 0
  • O poveste încântătoare!
    Poate o citesc şi cei care inunda platforma cu platitudini.
    • Like 0


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult