Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Lina, bunica adoptată care își jelea pământul: „Mi l-au dat cu chimicali, strânge-i-ar Dumnezău”

rural area

Foto: Getty Images

Câteodată îmi striga de la balcon: „Undi mergi, copchilî?”. Altădată aștepta pe casa scării, să mă întorc. O interesa pe unde mergeam, ce aveam de făcut. Pe vecini îi scotea din sărite. Ai mei o adoptaseră, o bunică ai cărei nepoți erau departe și veneau și ei când puteau.

Avusese casă și pământ. Acum pe-acolo duce un drum, printre blocuri. Au mutat-o și pe ea și pe bărbatu-său la bloc, la al treilea etaj. Ce să facă ei o zi întreagă? Rămași fără tarla de prășit, fără vacă de muls, fără găini și porc, ei și toți ceilalți ca ei își plimbau stupoarea pe casa scării, așteptând un cuvânt bun sau pofta cuiva de mâncare. Când au venit ceilalți la guvernare, i-au dat niște tarlale înapoi. Dimineața, cu noaptea-n cap, începea exodul neorășenilor către dragostea dintâi. Seara îi aducea înapoi cu săpăliga și grebla pe umeri. Ei în cămăși albe, cu mânecile suflecate până la cot, ele cu fuste până la glezne și șorțuri la fel de lungi, cu buzunar. Lina purta întotdeauna basma, vara albă. O singură dată am văzut-o fără basma, se spălase pe cap și se usca la soare când m-a văzut venind. Făcuse cozonac. M-a tras de mână la bucătărie. Părul argintiu și-l strânsese în vârful capului, nu ar fi umblat despletită nici moartă. Mi s-a părut atât de frumoasă, încât nu i-am mai spus nimic de cozonac. I-am spus altădată. Cozonacii maică-mii se crăcănau la copt de atâta umplutură. Ai Linei abia de țineau nuca cât un fir de ață. Așa-i plăceau lui Vasile, bărbatu-său. Făcuse războiul, luptaseră cu foametea, nu făceau risipă. 

Pe Vasile îl azvârlise boala la pat. Când dădea peste câte o zi bună, se ridica în baston și-o muștruluia pe Lina că se purta de parcă casa nu ar mai fi avut bărbat. Tata îmi spusese că uneori ridica bastonul s-o scarmene. Îi era ciudă. Bărbaților, când își pierd anii de glorie, le e ciudă. Femeile, în schimb, prind putere și curaj odată cu bătrânețea. Lina era o femeie voinică, cât o biserică. Să-i fi dat un dos de palmă lui bărbatu-său l-ar fi culcat la pământ. I s-ar fi strâns oscioarele pe sub bărbie precum șiragurile de perle false ale cucoanelor când pierd lupta cu firul de nylon.

Când Lina nu era prin preajmă, o ridica până la cer și parcă îi era păcat că trebuia s-o aducă înapoi. Dacă Lina ar fi fost să se îmbolnăvească, el nu ar fi fost în stare să aibă grijă nici măcar de el însuși, d-apoi și de ea. Lina însă își ducea bolile pe picioare, de parcă n-ar fi fost. Dacă era de față, se plângea că vrea să-l opărească cu ciorbe abia luate de pe aragaz sau cu ghiveciuri fără urmă de carne. Ea n-avea decât să postească, dar de ce să-l chinuie și pe el?

Vasile fusese pe front. Românii întotdeauna s-au aliat cu ăi de-aveau să piardă. Când dăduseră cu mintea de adevăr, fusese prea târziu. Vasile blestema războiul și pe Ceaușescu. Dăduse oamenilor de lucru, dar lui îi luase pământul. Locul lui. El nu știa lumea. Fuseseră de câteva ori la băi și atât. Amândoi mă întrebau cu de-a rândul de București. Cum o fi acolo între oameni mari? Au și teatru, și operă, și parlament, și hoți și bandiți. Vasile își aprindea câte o țigară și începea pomelnicul de sudalme. Nu ierta pe niciunul. Lina îl muta pe balcon și închidea ușa. Îl auzea bombănind de dincolo de zid, de dincolo de urechea ei.

„V-au dat pământul înapoi”, i-am spus într-o zi.

„Mi l-au dat cu chimicali, strânge-i-ar Dumnezău.” A plâns de parcă îi îmbolnăviseră copilul.

Mă aștepta în continuare pe casa scării, la o poartă care își pierduse dinții de lemn. Vecinii se furișau în case, de parcă nu i-ar fi auzit hârâind din plămâni. Eu am crescut cu vecinele bunică-mii pe-aproape, și completul lor de judecată întrunit pe banca din fața blocului. Trebuia să spun unde mergeam, de unde veneam, de ce și cum. Era greu să ascunzi banii de înghețată, o ciocolată ce ar fi trebuit lăsată pe altădată sau întâlnirea cu „vreun băiet di bani gata”, de parcă băieții lor nu ar fi fost la fel de buni. Așa era Facebook-ul pe vremea aceea.

Astăzi dronele, google eyes, securiștii, primăria și poliția mă surprind vorbind cu salcia de la poartă. Mi-au dat pământul înapoi, dar l-au murdărit cu atâta progres ...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Oare cum vor arata lamentatiile de acest tip, peste 50 ani?
    Sau 100.
    • Like 0


Îți recomandăm

Ferma Cernat

În ciuda tuturor costurilor și dificultăților, am simțit la acești oameni o dragoste profundă pentru pământul care ne hrănește pe toți. „Banii au un singur dezavantaj: nu se pot mânca”, râde dl. Moldovan.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Shelly la BT Talks

În cel mai nou episod al podcastului economic al Băncii Transilvania, BT Business Talks, am stat de vorbă cu Andrei „Selly” Șelaru despre transformarea din creator de conținut în antreprenor, despre Beach, Please și despre Nibiru – proiectul unei stațiuni private lângă Costinești, gândită ca o platformă de divertisment cu standarde unitare, mix de evenimente și o infrastructură permanentă.

Citește mai mult

Guvernul Ciolacu 2 și Iohannis

Efectele catastrofale ale guvernului-rotativă, cu premierii Ciucă - Ciolacu și miniștrii de Finanțe Cîciu - Boloș, ultimii învârtiți apoi pe la Fonduri Europene, se văd cu ochiul liber. În 2025, 7% din veniturile bugetare totale merg spre plata dobânzilor pentru datoriile contractate de România, față de 5% în 2024.

Citește mai mult

 Chris M

Pentru Chris Simion-Mercurian, scriitoarea și regizoarea de teatru care a pornit visul, și pentru partenerul ei, Tiberiu Simion-Mercurian, întreaga călătorie a însemnat nouă ani de eforturi, sacrificii și momente de criză, dar și întâlniri și emoții imposibil de trăit altfel. „Nouă ani a durat. A început în 2016. A fost foarte complicat. Și foarte impredictibil.

Citește mai mult

Theodor Paleologu, diplomat și președinte al Fundației Paleologu. Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Pe fondul ascensiunii extremismului la nivel mondial, mulți se întreabă acum ce s-a întâmplat cu societatea și de unde a ieșit la lumină ura aceasta aproape perceptibilă fizic între oameni care nici nu se cunosc personal. Căci trăim, iată, vremuri în care amenințarea și injuriile sunt elemente la ordinea zilei. Mulți aproape că le ignoră, pentru că, pe nesimțite, ele s-au normalizat. Drumul de aici la agresivitate fizică e scurt. Și asupra acestui pericol atrag atenția mulți oameni ai cărților, care știu din istorie ce se întâmplă cu societățile în astfel de perioade.

Citește mai mult