Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Lina, bunica adoptată care își jelea pământul: „Mi l-au dat cu chimicali, strânge-i-ar Dumnezău”

rural area

Foto: Getty Images

Câteodată îmi striga de la balcon: „Undi mergi, copchilî?”. Altădată aștepta pe casa scării, să mă întorc. O interesa pe unde mergeam, ce aveam de făcut. Pe vecini îi scotea din sărite. Ai mei o adoptaseră, o bunică ai cărei nepoți erau departe și veneau și ei când puteau.

Avusese casă și pământ. Acum pe-acolo duce un drum, printre blocuri. Au mutat-o și pe ea și pe bărbatu-său la bloc, la al treilea etaj. Ce să facă ei o zi întreagă? Rămași fără tarla de prășit, fără vacă de muls, fără găini și porc, ei și toți ceilalți ca ei își plimbau stupoarea pe casa scării, așteptând un cuvânt bun sau pofta cuiva de mâncare. Când au venit ceilalți la guvernare, i-au dat niște tarlale înapoi. Dimineața, cu noaptea-n cap, începea exodul neorășenilor către dragostea dintâi. Seara îi aducea înapoi cu săpăliga și grebla pe umeri. Ei în cămăși albe, cu mânecile suflecate până la cot, ele cu fuste până la glezne și șorțuri la fel de lungi, cu buzunar. Lina purta întotdeauna basma, vara albă. O singură dată am văzut-o fără basma, se spălase pe cap și se usca la soare când m-a văzut venind. Făcuse cozonac. M-a tras de mână la bucătărie. Părul argintiu și-l strânsese în vârful capului, nu ar fi umblat despletită nici moartă. Mi s-a părut atât de frumoasă, încât nu i-am mai spus nimic de cozonac. I-am spus altădată. Cozonacii maică-mii se crăcănau la copt de atâta umplutură. Ai Linei abia de țineau nuca cât un fir de ață. Așa-i plăceau lui Vasile, bărbatu-său. Făcuse războiul, luptaseră cu foametea, nu făceau risipă. 

Pe Vasile îl azvârlise boala la pat. Când dădea peste câte o zi bună, se ridica în baston și-o muștruluia pe Lina că se purta de parcă casa nu ar mai fi avut bărbat. Tata îmi spusese că uneori ridica bastonul s-o scarmene. Îi era ciudă. Bărbaților, când își pierd anii de glorie, le e ciudă. Femeile, în schimb, prind putere și curaj odată cu bătrânețea. Lina era o femeie voinică, cât o biserică. Să-i fi dat un dos de palmă lui bărbatu-său l-ar fi culcat la pământ. I s-ar fi strâns oscioarele pe sub bărbie precum șiragurile de perle false ale cucoanelor când pierd lupta cu firul de nylon.

Când Lina nu era prin preajmă, o ridica până la cer și parcă îi era păcat că trebuia s-o aducă înapoi. Dacă Lina ar fi fost să se îmbolnăvească, el nu ar fi fost în stare să aibă grijă nici măcar de el însuși, d-apoi și de ea. Lina însă își ducea bolile pe picioare, de parcă n-ar fi fost. Dacă era de față, se plângea că vrea să-l opărească cu ciorbe abia luate de pe aragaz sau cu ghiveciuri fără urmă de carne. Ea n-avea decât să postească, dar de ce să-l chinuie și pe el?

Vasile fusese pe front. Românii întotdeauna s-au aliat cu ăi de-aveau să piardă. Când dăduseră cu mintea de adevăr, fusese prea târziu. Vasile blestema războiul și pe Ceaușescu. Dăduse oamenilor de lucru, dar lui îi luase pământul. Locul lui. El nu știa lumea. Fuseseră de câteva ori la băi și atât. Amândoi mă întrebau cu de-a rândul de București. Cum o fi acolo între oameni mari? Au și teatru, și operă, și parlament, și hoți și bandiți. Vasile își aprindea câte o țigară și începea pomelnicul de sudalme. Nu ierta pe niciunul. Lina îl muta pe balcon și închidea ușa. Îl auzea bombănind de dincolo de zid, de dincolo de urechea ei.

„V-au dat pământul înapoi”, i-am spus într-o zi.

„Mi l-au dat cu chimicali, strânge-i-ar Dumnezău.” A plâns de parcă îi îmbolnăviseră copilul.

Mă aștepta în continuare pe casa scării, la o poartă care își pierduse dinții de lemn. Vecinii se furișau în case, de parcă nu i-ar fi auzit hârâind din plămâni. Eu am crescut cu vecinele bunică-mii pe-aproape, și completul lor de judecată întrunit pe banca din fața blocului. Trebuia să spun unde mergeam, de unde veneam, de ce și cum. Era greu să ascunzi banii de înghețată, o ciocolată ce ar fi trebuit lăsată pe altădată sau întâlnirea cu „vreun băiet di bani gata”, de parcă băieții lor nu ar fi fost la fel de buni. Așa era Facebook-ul pe vremea aceea.

Astăzi dronele, google eyes, securiștii, primăria și poliția mă surprind vorbind cu salcia de la poartă. Mi-au dat pământul înapoi, dar l-au murdărit cu atâta progres ...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Oare cum vor arata lamentatiile de acest tip, peste 50 ani?
    Sau 100.
    • Like 0


Îți recomandăm

Romania test istoric / sursa foto: Profimedia

Istoria României are un tipar aproape obsesiv: marile crize internaționale ne găsesc mereu într-un punct strategic. Uneori avantaj, alteori povară. Nu pentru că am căutat această poziție, ci pentru că geografia ne-a așezat, de-a lungul secolelor, exact la intersecția intereselor marilor imperii și, mai târziu, ale marilor puteri.

Citește mai mult

Documentar Bivolaru / sursa foto: arhiva personala

Long story short, am oferit sprijin editorial și logistic echipei LightBox - casă de producție câștigătoare de premii, cu sediul în Londra, care stă în spatele documentarului Twisted Yoga, difuzat pe Apple TV. O echipă cu care oricine și-ar dori să lucreze, motiv pentru care mă simt norocoasă că am avut această șansă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Pompa combustibil

Prețul la pompă crește din nou. Și va mai crește. Într-o economie deja tensionată de inflație, fiecare 10 -15 bani în plus la combustibil nu înseamnă doar o sumă pe bon. Înseamnă un lanț de scumpiri care se propagă în alimente, în transport, în construcții, în agricultură. Înseamnă presiune pe fiecare familie și pe fiecare antreprenor. foto: Profimedia

Citește mai mult