Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

În UK, o colegă studentă, mult mai tânără, mi-a mărturisit că nu a citit decât paginile obligatorii cerute de profesori. Dacă se puneau întrebări din restul cărților, urmărea pe sub bancă ecranizările încărcate online

Studentă în UK

Foto: Profimedia Images

Unii au norocul să se învârtă numai printre academicieni, alții se mândresc cu familii nobile și îndestulate, eu toată viața am nimerit numai printre hoți și bandiți. Până și când încercam să-mi schimb serviciul, tot la firme de hoți și bandiți nimeream. Am schimbat până și țara, destinul s-a repetat caligrafic. Nu sunt supărată, profesorul de teatru de la universitate mi-a spus că acolo se nasc poveștile. El însuși, în timpul liber, predă gratuit drama prin pușcării, alimentându-se cu energie creatoare. Câțiva scriitori britanici cu pedigree, absolvenți de Cambridge, Oxford sau Eton, au ajuns de râsul târgului când au încercat să descrie în cărțile lor viața de sărac, inspirându-se din dialogurile cu bețivii nărăviți prin pub-uri. Există o autenticitate în cel sărac care pur și simplu persiflează, implicit sau cât se poate de direct, fandoseala bogatului sau a intelectualului narcisist.

Un om al străzii, un personaj tăvălit prin păcate, m-a provocat la o discuție despre cărți. Începuse al șaptelea volum din Games of Thrones. Căra cărți după el, într-o plasă sărăcăcioasă, atârnată de scaunul cu rotile. Un altul, care cerșea bani de mâncare la semafor, mi-a arătat cu mândrie un volum despre evenimentele premergătoare celui de-al doilea război mondial. Nu au implanturi strălucitoare, șlefuite la clinici turcești, au însă chef de citit. 

O colegă de-a mea studentă, mult mai tânără, mi-a mărturisit că nu a citit decât paginile obligatorii cerute de profesori. Dacă se puneau întrebări din restul cărților, urmărea pe sub bancă ecranizările încărcate online. Nu îi place să citească și nu are de gând să deschidă vreo carte. Cum a trecut examenele? Vorbim de școli și de universități britanice. Acum câteva zile am auzit și declarația unei starlete din România, la fel de năucitoare. Sunt posturi de televiziune care au promovat constant prostituția culturală. Cu ani în urmă auzisem chiar și de un milionar care alegea escorte și partenere de budoar de pe listele de animatoare ale televiziunilor. Dan Voiculescu, zic cancaniștii, s-a făcut popă. După ce a plătit pentru încălcarea poruncii „să nu furi”. L-o fi inspirat Dan T (Alighieri). Popa cui?

Părinții unor foști colegi ai fiului meu nu și-au încurajat copiii nici măcar să treacă de clasele primare, doar pentru că lor nu le-a plăcut școala. Acei copii au absolvit școli la recomandarea guvernelor sau pentru că școala avea nevoie de rating ridicat ca să poată accesa fonduri guvernamentale sau donații. Regulile de istoric financiar impuse de miliardarii îmbogățiți din cămătărie deghizată și din afaceri cu statul nu au făcut decât să adâncească sărăcia și analfabetismul. Unora le place să scrie frumos despre ce citesc doar de pe postere sau de prin powerpoint-uri.

Pentru a contracara urletele ignoranței și ale propagandei sezoniere, invit tăcerile bunului simț să asculte. Lăsați-i să vorbească! Pe actorii care și-au exprimat mai puține opinii politice, dar s-au îmbrăcat în spectacole și roluri ce au servit umanul și harul din noi. Nu contează de ce parte a politicii își dau cu părerea, lăsați-i să vorbească de Cehov, de Ibsen, de Beckett, de Shakespeare, de Caragiale! Lăsați-i să vorbească despre profesorii lor, despre colegii lor, despre experiențele culturale, despre arta îndrăgostită de viață, dar rușinată de trivial! Lăsați muzicienii scriitorii, poeții, pictorii să vorbească! Nu mai umpleți ecranele televizoarelor cu amatori și cu imitații. Există un timp pentru râs și există un timp pentru plâns. Reduceți timpul pierdut în compania unor așa-zise vedete consumatoare vorace de faimă ieftină și cu lipsă la cântar. E adevărat că există câteva emisiuni care mai îndrăznesc, dar se adresează în general elitelor. Cultura trebuie să servească și masele, nu numai ceva mănunchiuri de șmecheri literați.

Discutam cu un poet despre poemele gen rețele sociale, care adună like-uri cu milioanele și ajung să fie publicate de edituri despre care ai fi crezut că se respectă. Vestea bună e că cei pe care academicienii aroganței îi consideră proști citesc. Important însă e ce anume le e dat să citească, ce spectacole le sunt oferite, cu ce mai vrăjesc artele vizuale și muzica. Trivialitate și curvărisăreală. Sau sărăcie lexicală și de imaginație. Anostul se dă cu sclipici pe frunte, să-i pară înaltă. 

M-am uitat la câteva programe de revelion 2024. Actorii tineri or fi având solide opțiuni politice, dar jocul de scenă le era forțat, superficial, rece precum telefoanele mobile de pe care au învățat carte. Actorii mai în vârstă au căldura aceea a talentului din naștere și nu din recomandările de destin inspirat de horo(r)scop ale familiilor. Lăsați-i să vorbească pe Mandache, pe Stana Ionescu, pe Piersic, pe Mălăele, pe Cercel, pe Mărculeasca, pe Bităneasca, pe Tudor Gheorghe, pe Gheorghe Zamfir, pe Dinescu, pe Blandiana! Au făcut școală în comunism, de care se tot plâng, dar tot atunci au avut posibilitatea să creeze magistral, și nu prin suburbiile artei.

Și dacă tot a venit vorba de artă și de istorie, înțeleg că industria cinematografică are buget doar de un popă, o colivă și o pereche de chiloți cu sfoară, însă monotonia și veganismul creativ plictisesc până la disperare. Generația mea a învățat istorie și din marile ecranizări ale încrâncenării vremurilor. Poate că nu au fost toate fidele realității, dar până și hrisoavele au acoperit interesele politice și financiare ale învingătorilor. Cel puțin am reținut perioadele de domnie, anii de război și locul bătăliilor. Ecranizările pline de nerv și fără corecturi politice ale clasicilor mi se par de departe încă învingătoare la puncte. T.S. Eliot, cu care în general nu prea sunt de acord (nu trebuie să fii de acord cu cineva ca să citești), a scris numeroase eseuri de bun simț. În privința educației, era de părere că în școli trebuie să se studieze clasicii. Contemporanii trebuie să se regăsească pe rafturile bibliotecilor școlilor, pentru ca fiecare elev/student să poată alege ce preferă.

Lăsați-i să vorbească!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ioan check icon
    Este o diferență între a citi pentru cultura ta, și a citi pentru a face bani.
    Prima opțiune îți va scade nivelul "culturii banului".
    A doua opțiune îți va da mai multe șanse în viață.
    Conștient sau nu, ultimele generații optează din ce in ce mai mult pentru a doua opțiune.
    Un exemplu foarte plastic pentru această "părere", este sala teatrului. La parter e mai ieftin, ești și mai aproape de actori. Dar la lojă e scump, e de fițe, poți să privești de sus (cei de la parter își sucesc gâtul să te vadă, pe tine și pe posesoarea implanturilor de alături).
    In plus, cel de la lojă îți poate scuipa semințe în cap, dacă vrea!
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult