Era o Românie în care adevărul nu conta, dar în care se mima, cu zel pedagogic, exactitatea. Minciuna nu era doar acceptată: era structură. Era o lume care se încăpățâna să creadă în utopie, deși avea toate dovezile palpabile că trăiește într-o parodie. România acelor ani era, dacă-mi îngăduiți expresia, un fel de garsonieră de bloc comunist în care Dumnezeu fusese dat afară cu forța și uitat. Inquam Photos / Octav Ganea

Mergi la vot! E datoria noastră să cinstim memoria victimelor comunismului și ale revoluției! (Foto: Profimedia Images)

Împreună cu cei care au trăit acele clipe și încă mai trăiesc, mă simt ca în noaptea de 21 decembrie `89, în Piața Universității, când liniile luminoase ale trasoarelor plecate din pistoalele-mitralieră se înclinau lent de la verticala cerului nopții spre capetele noastre.

Nu vreau să trăiesc ceea ce au trăit ei. Și nici să-i mai văd cum se întorc, încet, în trecutul din care abia au ieșit. (Foto: Profimedia Images)

Da, ieșirea din UE nu se va produce peste noapte nici dacă de luni suntem din nou în RSR. (Foto: Profimedia Images)

Pot să înțeleg optimismul, prefer realismul, dar refuz și critic triumfalismul. Foto: Barbara Strojna / Alamy / Alamy / Profimedia

Gruiu e un sat în apropiere de București. Când eram mică, era satul românesc clasic – ulițe prăfuite, căruțe după care alergam să ne agățăm de codârlă, case joase cu gard din fier forjat, biserica într-o vale umbrită de plopi, câmpurile de porumb și Gârlița, pârâul care traversează satul și se varsă în lacul Snagov. foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Fabulos astă-seară Georgescu Dumnezeilă: „Este misiunea sacră a lui Dumnezeu!”. Dumnezeilă, care se mângâie cu vorbele pe tiroidă, ne spune că El poate să aibă o misiune!

Neuroștiința vorbește clar. La unii bărbați violenți, amigdala – acel radar al pericolului – e setată prea sus, gata să declanșeze reacții disproporționate. Iar frâna – cortexul prefrontal – nu mai funcționează cum trebuie. Când serotonina e jos, când testosteronul se amestecă cu stres și ego rănit, totul devine inflamabil. Dar creierul nu e o scuză. E doar o piesă în puzzle.

Știe bine că, indiferent de votul din 18 mai, puterea de a le deschide elevilor mintea și curiozitatea, de a-i motiva să aibă o diplomă și, mai apoi, o meserie rămâne tot în mâinile ei. foto: Dejan Krsmanovic / Alamy / Profimedia