sursa foto: Profimedia
Eram în pat, între băiatul meu și sora lui mai mică, care dormea deja. Așteptam să adoarmă și băiatul. Pe bebe o culca soțul, legănând-o în sufragerie.
În două zile, urma să fie ziua de 5 ani a băiatului. Fusese o săptămână mai grea. Băiatul meu a fost mai încărcat emoțional decât de obicei. A plâns mai ușor, voia mai des să stea pe lângă mine și părea că orice schimbare mică în program îl emoționa.
În timp ce priveam în întuneric, ascultând sforăitul ușor al fetiței, băiatul îmi spune în șoaptă: „Mami, te iubesc până la lună”. I-am răspuns: „Și eu te iubesc, din adâncul mării și până după stele, orice ai face. Și iubirea mea nu dispare niciodată. Noapte bună.”
Cu o voce tremurată, a zis: „O să mă iubești și când ești în stele?”
El a învățat că oamenii vin din stele în burtică la mama și că, atunci când mor, sufletul lor se întoarce în stele și că nimeni nu știe cu adevărat cum arată acest lucru.
I-am spus: „Da, o să te iubesc și când sunt în stele”. El a început să plângă: „Mami, dar eu sunt foarte trist că, atunci când o să fiu mare, nu o să mai am pe cine să chem la ziua mea, că voi toți o să muriți.”
I-am răspuns: „Da, este foarte trist. Dar cel mai probabil, când noi o să murim, vom fi mult, mult mai bătrâni, iar tu vei fi un adult căsătorit, cu familia ta.”
Printre lacrimi, a zis: „Mami, dar eu nu vreau să mă mut niciodată de acasă și nu vreau să mă căsătoresc. Vreau să stau mereu cu voi și când sunt adult. Vreau să mă ții mereu în brațe.”
Nu am răspuns nimic, l-am mângâiat pe cap și ascultam cum plânge încet.
„Atunci când vei fi adult, deși o să fie foarte trist, vei fi mult mai pregătit”
Apoi a zis, ștergându-și lacrimile, cu un aer ușurat: „Ah, ce bine că măcar unchiul cu mătușa (sora mea) o să fie încă tineri și o să vină ei la ziua mea. O să îi am în continuare pe ei după ce muriți voi, că ei sunt tineri, nu au copii.”
Nu m-am putut abține și am început să râd. A zis: „De ce râzi de mine?”
I-am spus: „Nu râd de tine, dar... când eu o să fiu o babalâcă fără dinți, și mătușa o să fie cam la fel de babalâcă fără dinți, pentru că nu e mare diferență de vârstă...” A început instant să râdă când am zis „babalâcă”, după care imediat s-a întristat că și ei vor îmbătrâni.
În timp ce încă plângea, i-am spus: „Știu că acum pare foarte înfricoșător acest gând, că vom muri, dar atunci când vei fi adult, deși o să fie foarte trist, vei fi mult mai pregătit.”
„Cum adică pregătit?”, a întrebat el. „Păi, până suntem noi bătrâni, o să fi murit deja în viața ta și alți oameni, poate niște animăluțe și, eventual, bunicii”, am continuat eu.
A început acum să plângă în hohote: „Oh nu! Nu și bunicii! Nu Buna, care îmi face mereu surprize și îmi face toate poftele! Și nu o să mai avem ciorbițele bune de la bunicaaa!”
După un moment, i-am spus: „Știi, nu o să fii niciodată cu adevărat singur. O să le ai pe surorile tale ca partenere de joacă și de discuții toată viața, o să îi ai pe verișorii tăi și, eventual, familia ta.”
A respirat adânc și parcă, până în momentul acela, uitase că avea și surori și verișori de vârsta lui, care îi erau dragi. Gândul acesta părea să îl mai liniștească.
„Mulțumesc că m-ai pregătit despre moarte”
Apoi, chiar când mă gândeam că poate am făcut mai mult „rău” într-un moment greu - să îi aduc aminte că o să moară și bunicii, nu doar părinții -, gândul meu a fost întrerupt de cuvintele lui: „Mulțumesc că m-ai pregătit despre moarte.”
M-a surprins atât de tare răspunsul lui, că l-am rugat să repete, ca să mă asigur că nu mi-am imaginat. Și nu, nu mi-am imaginat. S-a băgat apoi cu păturica lângă mine și a zis: „Noapte bună, mami.”
De fapt, discuția asta nu a apărut dintr-odată. Cu câteva luni în urmă, citeam împreună o aventură din „Portalul Magic”, în care cei doi copii, Jack și Annie, călătoresc în timp cu ajutorul unor cărți magice și ajung în Egiptul Antic.
Și, întâmplător, ajung să vadă o procesiune funerară a unui membru din familia regală. Acolo pomenesc și despre bocitoare. Băiatul meu m-a întrebat: „Dar ce sunt bocitoarele?”
I-am răspuns: „Bocitoarele sunt femei aduse să plângă la înmormântare, pentru bani. Nu prea se mai practică asta.”
A întrebat: „Femei aduse să plângă? Păi, de ce?”
I-am explicat: „Pentru că mulți adulți nu pot să plângă ușor. Și atunci când cineva drag moare, poate să fie atât de trist sentimentul, încât tristețea asta rămâne blocată în ei dacă nu se descarcă. Așa că bocitoarele încep să plângă tare, ca să îi îndemne și pe alții să se descarce. E un mod de a le spune oamenilor: 'Este ok să plângi.”
Am ales să nu evităm subiectul, ci să vorbim despre asta
Nu a fost prima dată când am vorbit despre moarte. A fost un proces, nu o singură discuție. Atunci când ne-am dus în concediu în Skiathos și ne plimbam pe străduțele întortocheate cu copiii, am ajuns la un cimitir mic, dar foarte drăguț, care avea vedere spre mare.
Am văzut cimitirul și am ales să ne plimbăm prin el, ca să inițiem o discuție despre ce este un cimitir și să răspundem la orice întrebare care apare legată de asta. Băiatul avea atunci 3 ani și 5 luni. Am vorbit despre ce înseamnă o înmormântare și am deschis puțin și subiectul religiei și cum oamenii pot avea credințe și tradiții diferite.
Un alt moment în care am ales să nu schimb subiectul a fost într-o vizită la bunici, cu câteva luni înainte. Băiatul a observat lipsa câinelui din curtea vecinilor.
În altă situație, în loc să evităm subiectul, am vorbit despre un vecin de bloc foarte în vârstă, pe care noi îl mai vizitam și care se bucura să îi vadă pe copii, mai ales pe băiețel.
I-am dat vestea tristă când vecinul a murit, am stat împreună în sentimentul acela și am vorbit despre asta. I-am explicat că atunci când un om bătrân moare, este ca și când i se termină „bateriile”. Corpul îmbătrânește, nu mai funcționează bine și, într-o zi, când „bateriile s-au terminat”, inima se oprește. Atunci corpul rămâne pe pământ, ca și când a intrat într-un somn adânc, dar sufletul se duce în stele.
„Dar ce este sufletul?”, m-a întrebat el. „Este ceea ce te face pe tine să fii tu, diferit de ceilalți. Toate sentimentele, trăirile tale și felul în care ești, alcătuiesc sufletul tău”, i-am răspuns.
Am surprins o discuție despre moarte, între copiii mei
De-a lungul anilor, i-am mai arătat băiatului meu poze cu animăluțe pe care le-am avut noi înainte să vină el „din stele”. Căței și arici. I-am spus despre cum îi chema și cum le plăcea să se joace. Cum au murit și de faptul că ne aducem aminte de ele cu drag, cum tristețea se mai stinge cu trecerea timpului, chiar dacă dorul rămâne.
Acum, cu fetița de 2 ani și 9 luni, am început să introduc din când în când termenul de moarte. De exemplu, când ne plimbăm pe stradă și observă un gândac care stă cu picioarele în sus, nemișcat. I-am spus că, atunci când oamenii mor, ei dispar din viețile celorlalți și nu îi mai vedem. Iar noi încercăm să îi ținem în siguranță, ca să îi vedem mereu.
Zilele trecute, am intrat în camera copiilor care se jucau cu figurine mici. Băiatul îi spunea fetiței: „Uite, Batman a murit aici, așa că corpul lui rămâne aici”, în timp ce așeza o figurină schelet pe covor. „Și el se duce în stele”, a continuat, în timp ce, cu cealaltă mână, îl zbura în sus pe Batman.
Privind înapoi, am realizat că informația nu sperie copiii. Cei speriați de discuții dificile suntem noi, adulții, care trebuie să tolerăm emoțiile pe care le trezesc în noi adevărurile acestea.
Și am observat că, oricât am încerca să ferim copiii de momentele grele sau discuțiile dificile, ei simt oricum temerile noastre, simt stresul prin care trecem, simt certurile și stările noastre și nu se pot liniști decât în prezența unui adult de încredere, sigur pe el.
Atunci când băiatul meu mi-a spus „Mulțumesc că m-ai pregătit despre moarte”, am simțit cum se confirmă sentimentul inițial pe care îl aveam. Că întotdeauna este mai bine să spui adevărul, adaptat pe înțelesul copiilor.
Un copil care înțelege mai mult devine mai încrezător și sigur pe el, atunci când are acces la informații clare, directe și sincere, în momente de conectare.
Iar în timp, nu doar ei devin mai încrezători, ci și noi, ca părinți, începem să avem încredere că putem vorbi despre orice cu copiii noștri.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.