Foto: Guliver/Getty Images
15 mituri despre cancer și adevărul de sub ele:
1. Nu există un singur tip de cancer, ci sute de tipuri care pot afecta diverse organe, țesuturi, sisteme.
2. Niciun medic oncolog nu este într-o conspirație cu Big Pharma pentru a omorî pacienții cu ajutorul chimioterapiei. Această modalitate de tratament este una dintre opțiunile actuale. Ea nu e perfectă, dar atât avem acum într-o luptă cu o entitate complexă.
3. Nu există un „remediu” ținut în seif și nefăcut public tocmai pentru că medicii și companiile nu ar mai avea ce să trateze cu terapiile actuale. Dacă ar fi fost inventat, domeniile s-ar adapta, umanitatea ar câștiga enorm. Ramurile farma ar exploda, inclusiv la capitolul profit, atât de blamat de către unii.
4. Nu există niciun supliment capabil să vindece vreun cancer. Mare atenție la reclamele mincinoase (a se vedea celebrul caz cu suplimentul promovat de Libertatea și alte publicații). Suplimentele, potrivit legii, nu se pot lăuda că previn sau tratează ceva. Ele sunt adjuvante și ar trebui oricum luate pe criterii solide.
5. Amigdalina sau fals denumita vitamină B17, promovată intens în ultima perioadă, nu tratează niciun cancer. Din contră, ea este pe lista neagră a FDA și a altor organizații de control, putând avea efecte nocive.
6. Terapiile alternative nu și-au dovedit vreo eficacitate, oricât ar crede unii în ele. Totul trebuie demonstrat cu studii solide, nu cu povești. De povești e în stare oricine. Există personaje care practică terapii quantum, au lasere aduse de la ruși, au aparate cu energii chipurile miraculoase, când în realitate acestea sunt forme de înșelătorie. Orice bolnav de cancer trebuie să aibă încredere în medici și să respecte recomandările lor. Întârzierea prezentării sau pierderea timpului prețios cu remedii neverificate pot însemna dezastru.
7. Vaccinurile nu provoacă cancer. Ba din contră. Vaccinul anti-HPV previne apariția cancerului de col uterin (România e pe primul loc la cazuri și mortalitate în Europa).
8. Cancerul nu înseamnă condamnare la moarte. Descoperite în fază incipientă, majoritatea neoplaziilor sunt vindecabile. Chiar în stadii mai avansate, există multiple abordări terapeutice. S-au descoperit o serie de molecule noi și se fac progrese uluitoare. Apelarea la medici este deosebit de importantă.
9. Cancerul nu apare în urma vreunui șoc emoțional sau dezechilibru energetic. Sunt curente mediciniste (atenție la ele, sunt absurde și nocive) cum ar fi NMG (nouă medicină germanică) ce susțin că inclusiv cancerul e o formă de vindecare a corpului după un episod emoțional și oamenii trebuie să aibă răbdare, să nu recurgă la medici. O asemenea conduită aduce moarte. Vă recomand să nu cădeți în astfel de capcane.
10. Nicio dietă nu poate trata un cancer. Nu există vreun studiu serios aici. Alimentația sănătoasă, cu anumite restricții recomandate de medic, are rol adjuvant alături de terapie, dar nu poate singură să vindece o formă de cancer. Alimentația sănătoasă, efectuarea de mișcare, evitarea fumatului, limitarea expunerii la poluanți sunt principalele forme de a scădea riscul de a face în viitor un cancer, dar să nu încurcăm lucrurile.
11. Ciroza hepatică nu este cancer. Sunt afecțiuni diferite și ciroza poate predispune la apariția cancerului (de exemplu, hepatocarcinom).
12. Cancerul de sân apare și la bărbat. Orice formațiune suspectă necesită prezentare imediată la medic.
13. Nu ești ferit de cancerul pulmonar dacă fumezi doar câteva țigarete pe zi. Chiar și o țigaretă fumată zilnic va crește riscul față de populația nonfumătoare (cândva se credea că până la cinci țigarete pe zi nu au efecte negative în corp).
14. Cancerul nu este o pedeapsă de la Dumnezeu. Există această formulare în popor, dar dacă avem educație medicală bună, dacă avem grijă de noi, dacă știm cum să ne verificăm din timp, înțelegem altfel lucrurile. Nu ne pedepsește nimeni. Cel mai frecvent ne pedepsim singuri.
15. Cancerul nu „se ia”. Poți sta lângă o persoană bolnavă fără probleme. E chiar indicat să faci asta. Să îi arăți iubire. Poți dona proiectelor care luptă pentru condiții mai bune în spitale sau chiar construiesc spitale noi (a se vedea Daruiește Viață). Poți lupta pentru eliminarea stigmatelor în acest domeniu. Viața e deja grea pentru acești oameni. O putem, împreună, face mai ușoară. Putem, împreună, să oferim speranță.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Bai Vasile, ia zi-ne ma si noua cum s-a vindecat un faimos baschetbalist de HIV si cu ce valoare la bonul fiscal al tratamentului a participat la loterie, hai ca le stii pe toate!
We physicians with all our traininng, knowledge and authority often acquire a rather large ego that tends to make it difficult to admit we are wrong. Intr-un comentariu larg se refera si daram, un alt mit, al colesterolului. Pe scurt si pe romaneste tradus ar suna cam asa: Noi medicii cu toata cunoasterea, autoritatea si cursurile deseori acumulam un ego urias care tinde sa ne produca dificultati in a admite ca gresim. Varianta romaneasca auzita de mine,..... stiam eu ca s-ar putea sa-ti faca rau sau auzita de la cineva, un var acum decedat ar fi: Un medic bun are in spate un cimitir. Cu o viata in urma, asta ar fi trebuit sa fie motivatia unui tanar spre alegerea medicinei ca facultate. Varul meu, Dan, Dumnezeu sa-l odihneasca, a murit si el de cancer in urma cu un an, totusi a ales sa fie inginer electronist, asta pentru ca a preferat sa aiba in spate un cimitir de piese electronice si nu oameni.
In ceea ce priveste miturile despre cancer si numarul lor, Dumnezeu stie adevarul despre motivatia fiecarui om de pe pamant si ce este dispus sa faca spre a trai bine. Un lucru este cert, accesul la informatie darama mit dupa mit relevand fata hada a minciunii de peste tot in societate. Schimbari climatice, politica, boli si Big Pharma, GMO si Monsanto. Ori ca sa faci diferenta, aplici unul din principiile lui Napoleon(asa se spune), da-ti mi un argument.......Cancerul, boli de inima, diabet, raman primele cauze ale mortalitatii in lume, asta in conditiile sumelor uriase vehiculate si a descoperirilor fantastice anuntate bombastic in media. Si totusi, in conditiile in care treaba merge prost pentru bolnavi iar doctorii nu prea stiu de ce asta, se pare ca stiu foarte bine despre toate posibilele alternative care fac rau sau care nu ar da rezultate, asta pentru ca, nu sant dovedite prin studii stiintifice. ??????Mai interesant este ca, asa nedovedite stiintific cum sant multe alternative sant blamate, hulite ori persecutate in fel si chip. Qui prodest, eterna intrebare.
Noua medicina germanica.... doctorul Hamer a fost si el inchis o perioada, Teoria celulelor trofoblaste, John Beard(1902), metoda sa cu enzime pancreatice a fost utilizata pe larg in multe clinici cu rezultate probate asta pana cand madame Curie si-a impus punctul de vedere. Otto Warburg(premiul Nobel, pentru fiziologie si 47 de nominalizari) pe scurt (“Cancer, above all other diseases, has countless secondary causes. But, even for cancer, there is only one prime cause. Summarized in a few words, the prime cause of cancer is the replacement of the respiration of oxygen in normal body cells by a fermentation of sugar.”),dar, chiar si pentru cancer exista doar o prima cauza, inlocuirea respiratiei oxigenului din celule normale cu fermentarea zaharului. Johanna Budwig, a mers mai departe si dezvolta protocolul Budwig. Am numit cativa de astia neprobati in studii.de medicina. Dumnezei sa-i ierte! Interesant este ca mai peste tot unde apare o varianta aparte de abordarea oficiala a medicinei apare si fraza de incheiere: There is no evidence that this or other "anti-cancer" diets are effective. Adica cum vine asta, nu exista dovada ca asta sau oricare alta dieta anticancer sant eficiente. Cine spune asta, un tert reprezentant al establishmentului medical unde rezultatele sant evaluate dupa rata de supravietuire(parca 8%) in primii 5 ani. A, si daca omul moare in prima zi dupa cei 5 ani se considera ca nu a murit de cancer........
Dumnezeu sa ne ajute, sa ne ierte si sa ne lumineze pana nu este prea tarziu!
Ştiu că pare cam deplasat, dar aici s-ar potrivi zicătoarea urbană că „Lungimea unui minut depinde de care parte a uşii de la baie te găseşti”. O persoană care şi-a pierdut pe cineva drag în spital, va vedea cimitirul din spatele medicului. Cea care a fost salvată (uneori împotriva tuturor prognosticurilor) îi va vedea pe cei vindecaţi. Partea proastă este că durerea se vinde mult mai bine în mass-media decât fericirea. Câţi oameni care mulţumesc unui medic apar la televizor? Hâm?
Aici am ridicat dintr-o sprinceană: nu numai că suntem pe primul loc în Europa la mortalitate, dar noi şi polonezii suntem singurii care nu avem un program de vaccinare anti-HPV iar simulacrul de campanie de acum câţva ani a avut, aşa cum era de aşteptat, efect zero. Asta în condiţiile în care sunt ţări din Africa ce-şi propun ca până în 2030 să elimine boala din rândul populaţiei. În schimb, avem o campanie foarte bine susţinută pentru vaccinarea antirujeolă. Bună şi aia, nu zic nu.
Conspiaţioniştii să ia pauză. N-am nimic cu vaccinarea antirujeolă şi cu vaccinarea în general, doar mi se pare a fi o campanie cam (prea) agresivă, faţă de vălul de tăcere care s-a aruncat pe HPV. Cam miroase a marketing aici.
https://www.youtube.com/watch?v=B3keDWTebJk
Îmi fac cruce cu amândouă mâinile de ce citesc pe aici sau pe-aiurea.
Teoriile conspirației sunt o catastrofă iar naivitatea incurabilă.
Din ceea ce-mi spuneţi, mi se confirmă că sub campania de vaccinare antirujeolă există şi interesul de marketing. Este o promovare profesionistă, insistentă, de care nu s-a bucurat cealaltă campanie. Probabil că aceea a fost lăsată la mâna Ministerului Sănătăţii (sau a cine ştie cui) şi a fost făcută... cum s-au priceput şi ei. De asemenea, este posibil să nu fi avut nici fondurile de care dispune cealaltă campanie.
Fiecare deces în care a fost implicată şi rujeola a apărut ca ştire în mass-media, subliniindu-se că decedatul nu fusese vaccinat. Ceea ce nu se întâmplă cu decesele din cauza cancerului de col uterin. Ştie cineva (publicul, nu specialiştii) câte persoane sunt bolnave, câte au urmat schemele de vaccinare, câte au decedat din această cauză (a cancerului)? Nimic. Nu există interesul de a se vinde vaccinul, nu sunt bani de promovare. A nu se înţelege că sunt împotriva campaniei de vaccinare antirujeolă. Doar fac o comparaţie între prevenirea unei boli cu probabilitate foarte mare de deces (cancerul de col uterin) şi o boală cu o probabilitate mai mică de deces (rujeola). Dar, repet, atât timp cât se salvează vieţi, este bine că se fac vaccinări împotriva rujeolei.
Spre exemplu, în cazul rujeolei, campania continuă indirect şi acum. Când rujeola este implicată într-un deces, aflăm de la ştiri dacă persoana a fost vaccinată sau nu (mai ales dacă nu a fost), aflăm câte decese care au implicat rujeola s-au înregistrat în anul curent şi alte date statistice legate de aceasta. Ceea ce este bine, pentru că oamenii încep să-şi pună un semn de întrebare şi să devină mai atenţi. La un moment dat a fost declarată epidemie de rujeolă. Câte femei ar trebui să moară de cancer de col uterin ca să se declare epidemie? Ăsta să fie preţul?
Campania vaccinării anti-HPV a murit imediat ce s-a încheiat. Mai apare din când în când pe la radio un medic precum doctorul Rădulescu şi atinge subiectul mai mult sau mai puţin tangenţial. Ori, aici cred că este o problemă. Şi, iertat să fiu, nu cred că un cancer de col uterin se poate compara cu rujeola. Poate viitoarea campanie va fi mult mai insistentă şi mai persuasivă. Dacă va mai fi o viitoare campanie. Repet ce-am scris la început: se poate învăţa şi de la „mercantili”. În afară de intenţii bune, este nevoie şi de eficienţă.
———————————
EDITARE: Nu am văzut clipul până la capăt, dar din modul în care a fost conceput, mi s-a părut cam hazardat să tragi concluzii generale, pornind de la un caz particular. O să-mi fac timp să-l văd, ca să vorbesc/scriu în cunoştinţă de cauză. Momentan, sunt la stadiul de impresie.
Ps . Veti spune :dar urme de cancer au descoperit arheologii chiar si la mumiile egiptene de unde ca ei nu aveau antiinflamatoare . Ba da aveau ,aspirina extrasa din coaja de salcie alba sic.