39 de senatori şi deputaţi PSD, în frunte cu deputatul Cătălin Rădulescu, au depus o propunere de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală care instituie pragul de 200.000 de euro pentru abuzul în serviciu, susținând că sancţiunea penală trebuie să intervină doar în cazul unei pagube "substanţiale", scrie News.ro. În aceeași zi, Cătălin Rădulescu a mai depus două proiecte: unul, pe care îl semnează alături de alți 39 de aleși, care îi scoate pe parlamentari din rândul funcționarilor public, în sensul legii penale. Altul, semnat doar de Cătălin Rădulescu, care vizează înlocuirea sintagmei „suspciune rezonabilă” cu sintagma „dincolo de orice îndoială”, relatează Digi24.
Potrivit proiectului înregistrat pe 18 decembrie la Camera Deputaților, alineatul 1 al articolului 297, urmează să fie modificat. În varianta în vigoare, acesta stipulează că "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Parlamentarii PSD propun ca "defectuos" să fie înlocuit cu formula "prin încălcarea legii", iar "prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice" să devină "prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 de euro unei persoane fizice sau unei persoane juridice". Totodată, limitele pedepsei sunt micșorate, durata acesteia putând fi de la 1 la 5 ani.
Totodată inițiativa legislativa prevede că pedeapsa cu închisoarea sub trei ani se execută la domiciliu. „Pedepsele cu închisoarea de până la 3 ani se execută la domiciliu” și „Pedeapsa cu închisoarea la domiciliu se aplică și în cazul persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea peste 3 ani dar cu vârsta de cel puțin 60 de ani sau al celor care suferă de bolile grave sau incurabile stabilite prin lege”, se arată în propunere
Totodată, ar urma să se modifice și articolul referitor la darea de mită „(1) Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine, pretinde ori primește bani sau alte foloase materiale care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta”. O analiză a Digi24 arată că, față de forma în vigoare, scade limita inferioară a pedepsei (de la 3 ani la 1 an) și dispare sintagma „sau pentru altul”, ceea ce înseamnă că luarea de mită pentru o altă persoană ar urma să nu mai fie infracțiune. În ceea ce privește darea de mită , pedepsele ar urma să scadă: „de la 6 luni la 5 ani” în loc de „de la 2 la 7 ani”.
În plus, traficul de influență săvârșit „pentru altul” ar urma să nu se pedepsească, iar „pentru sine”, fapta ar urma să se pedepsească cu închisoarea „de la 1 la 5 ani” în loc de „de la 2 la 7 ani”.
Cine sunt inițiatorii
Printre inițiatorii propunerii se numără deputații PSD Babuş Radu, Bălănescu Alexandru, Bontea Vlad, Bucura-Oprescu Simona, Căciulă Aurel, Căruceru Aida-Cristina, Cocoş Vasile, Cosma Andreea, Dinu Cristina-Elena, Georgescu Nicolae, Halici Nicuşor, Intotero Natalia-Elena, Itu Cornel, Lupaşcu Costel, Macovei Silviu Nicu, Matei Călin-Vasile-Andrei, Moagher Laura-Mihaela, Neaţă Eugen, Nosa Iuliu, Oteşanu Daniela, Paraschiv Rodica, Păle Dănuţ, Petric Octavian, Pleşoianu Liviu Ioan Adrian, Popa Ştefan-Ovidiu, Pop Andrei, Rădulescu Cătălin-Marian, Simion Lucian-Eduard, Spânu Ion, Stancu Florinel, Stativă Irinel Ioan, Suciu Matei, Şarapatin Elvira, Toma Ilie, Ursu Răzvan-Ion, Vasilică Radu Costin, Velcea Nicolae, Vîrză Mihăiţă, Weber Mihai.
Diverse praguri pentru abuzul în serviciu
În comisia Iordache s-au discutat diverse praguri pentru abuzul în serviciu, de la 19.000 de lei, la 100.000 de euro. Ordonanța 13 din iarna lui 2017 avansa un prag al prejudiciului în dosarele de abuz în serviciu la 200.000 de lei, suficient cât să acopere paguba estimată în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, deschis pe numele lui Liviu Dragnea.
Este posibil ca acest proiect cu cereri maximale să fie o nouă „ofertă” de negociere propusă de PSD: în condițiile în care toată lumea acceptă că 200.000 de euro este un prag prea mare, PSD va avansa din nou în comisia Iordache praguri „rezonabile” de sub 100.000 de euro.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Daca va uitati in jur veti constata ca doar tarile und etraieste o populatie protestanta unde biserica este condusa de 500 de ani de sinode femei si barbati care numesc si pot rechema pastorul dar si celeelate functionari masa este invatata cu alegeri,cu greutatea si responsabilitatea votului propriu si responsabiltatea mandatuluzi primit.Nu fiindca ei ar fi mai cu stele ci fiindca imprejurarile istorice le -a educat asa...In alat parte democratia este o conventie care poate fi daramata..Complimente
Este exemplul cel mai dramatic pentru esuarea unei democratii unde voteaza oameni fara raspunderea votului (alegatorii pe deputat,deputatul legea)...Ceace fac astia este absolut legal,leguitorul nu s-a asteptat ca in parlame tul tarii se pot aduna atatea ....
Se pune problema daca tara este intr-o situatie de necesitate,o necesitate produsa in urma unei activitati insine legale.E o mare problema juridica,cu care dupa cate stiu inca nu s-a intalnit legislatia europeana.Daca s-ar putea califica necesitatea de a scapa de un asemenea leguitori protector al criminalilor ca o necesitate determinanta pentru tara In caz pozitiv adica aceasta comportare e un pericol major pentru tara Presedintele ar putea folosi prerogativele atribuite lui de a disolva parlamentul si de a fixa in 60 de zile noi alegeri.
In caz extrem , acest parlament poate schimba si legea de functionare a CCR, singura institutie democratica ce le poate sta in calea protejarii lui Dragnea. Au facut-o polonezii, o pot face si romanii !
Au puterea democratica sa ceara iesirea Romaniei din NATO si UE. Cu costurile de rigoare, bineinteles !
Experimentam pe pielea noastra efectele democratiei aplicate pe o majoritate votanta needucata !
O majoritate votanta needucata este INCOMPATIBILA cu aplicarea democratiei !
Romania NU SE AFLA in situatia de a avea un regim democratic clasic, asa ca in tarile unde majoritatea votanta este suficient de bine educata.
O varianta ar fi democratia participativa, cu avantajele si dezavantajele de rigoare, insa , cred eu, cu sanse mai mari ASTAZI de a stopa dictatura hotilor.
Insa asta ar insemna sa schimbam constitutia , ceea ce este imposibil cu acest parlament.
Nu ne ramin decit metode NEDEMOCRATICE ! Forta populara, daca aceasta exista si este coagulata, poate desfiinta un sistem dictatorial. Partea proasta e ca dam inapoi cu vreo 30 de ani, partea buna e ca NU dam inapoi cu vreo 70 de ani.
:)
Unii însă au voie să fure toată țara, sau să facă CE VOR cu ea - apoi să-și petreacă liniștiți bătrânețile (precum criminalul general Militaru ; sau ca Al Capone... Sau ca Iliescu)...
Din cite stiu , cei care administreaza acest site, membrii fondatori, sint oameni, iar oamenii mai si maninca, se mai imbraca, platesc intretinere, etc. Din acest motiv situl promoveaza si reclame, pentru banii de intretinere, de mincare, de fumat, etc.
Eu n-am cunoscut pina acum un jurnalist care traieste cu aer si injuraturi !
Inca o data : n-am absolut nici o legatura cu oamenii "Republicii" !
In Romania sunt insa si multe alte probleme:
- nimeni nu a promis in campanie electorala nimic din ceea ce fac acum (dezincriminarea unor infractiuni, stabilirea de praguri pana la care poti sa furi)
- nivelul coruptiei este unul foarte ridicat si cu lungi traditii. Toate programele de dezvoltare se scriu cu ideea sifonarii banului public in minte. Usurarea legislatiei penale nu este justificata, este chiar o idee proasta :)
- directivele Europene, deciziile CEDO si ale CCR sunt folosite ca pretext pentru a legifera cu totul diferit fata de spiritul acelor decizii. Oportunitatea este data de diverse dosare in lucru sau condamnari definitive - astfel politicienii profita de ocazie sa isi spele dosarele si sa devina reabilitati ori sa fure in continuare
Si daca societatea a dormit la in moment dat politrucii actuali vor sa-i interzica trezirea,interesanta perspectiva...Perspectiva asta de capsunar multumit cu putin nu-ti face bine...si cu ce esti tu mai bun decat basistii din perioada respectiva?
Chiar daca raportam la cati ani vrei tu 5, 10, 15, 22.5, tot peste pesedeul tau dam.
Acum ca de obicei mergi la caserie sa iti iei solda.
PS : postacii intra tot la categoria bugetari?
---
art. 52 alin. 1 Cod penal precizând: „Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.
---
Alin. 2 al 52 din Codul penal „Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială”.
---
Vorbiti in necunostinta de cauza, pacat ! Una este formarea unei atitudini corecte fata de munca, fata de ordinea de drept, fata de regulile de convietuire sociala, alta insemna reeducare !
Nu stiti ce insemna reeducare, nu mai folositi cuvinte pe care nu le intelegeti. Si NU MAI CONFUNDATI scopul cu metoda.
Oameni ca Dv. faca acum legi si din aceasta cauza ies asa de dezastruase !
Poti lupta cu mijloace democratice impotriva unei legi, a doua, trei, zece, insa nu putem lupta la nesfirsit impotriva tuturor legilor lor !
Nu-i mai putem lasa sa se joace cu legile !