Regele Mihai, explicând motivele abdicării sale. Foto: Keystone-France/Gamma-Keystone via Getty Images
Pe 30 decembrie 1947, acum fix 76 de ani, Regele Mihai Întâi al României era obligat de comuniști să semneze actul de abdicare. În seara aceleiași zile era proclamată Republica Populară Română condusă de Gheorghiu-Dej și Petru Groza.
Regele se refugia în Elveția și își începea exilul forțat pe care i l-au impus sovieticii de la București. Mihai Întâi al României avea să pășească din nou pe pământ românesc abia după 43 de ani, în 1990, în zilele primului Crăciun liber al românilor. Dar momentul e de tristă amintire, pentru că Regele Mihai a fost atunci aproape arestat pe Autostrada A1 (în drum spre Curtea de Argeș) și reîntors la aeroportul Otopeni.
Ce ar fi putut face Regele Mihai în urmă cu peste șapte decenii, în acel 30 decembrie? Să reziste? Să cheme țara la război civil? Nu avea cum, cu ce și cu cine, căci în acel moment nu mai putea exercita influență nici față de mass-media (adică presa scrisă și radio), nici față de armată și nici față de poliție, iar izolarea lui era cvasitotală, inclusiv telefonică, în clădirea în care s-a produs întâlnirea: Palatul Elisabeta din Parcul Herăstrău.
Pur teoretic, Regele Mihai putea doar să se sinucidă, acțiune care ar fi dus la un deznodământ mai curând cu valențe teatrale decât cu potențial benefic pentru popor pe termen lung. Chiar și admițând că Regele ar fi făcut acest gest, logica istorică ne spune că acum dezbaterea ar fi fost alta, iar cei care exclamă din când în când că Regele Mihai „nu a rezistat” împotriva comuniștilor l-ar fi acuzat pe fostul suveran că s-a sinucis „din lașitate”.
Cert este că lovitura de stat comunistă din 30 decembrie 1947 a fost un act de brigandaj stalinist. Adică o tâlhărie la drumul mare a identității istorice a României. În același timp cu alungarea Regelui Mihai, Republica Populară Română inaugura o epocă de crime împotriva umanității, mascată de o puternică propagandă politică împotriva democrației.
Multe dintre disfuncționalitățile de ordin politic, social sau cultural ale prezentului își au începuturile în acea zi, pentru că atunci au început demersurile pentru crearea fără niciun fel de obstacol a „omului nou”, pe care în portretizează foarte bine scriitorul Marin Preda în volumul 2 din „Moromeții”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.