Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Adevărul a fost spus. Rămâne doar întrebarea dacă avem curajul să facem ceva cu el...

Proteste justiție 2025

Foto: Inquam Photos

În România, justiția pare mereu la câțiva pași distanță de cetățean, dar la ani lumină de adevăr. Deși din ce în ce mai rar, investigațiile jurnalistice ne arată, iar și iar, un sistem care nu se apară prin transparență, așa cum ar fi normal, ci prin tăcere, relativizare și chiar atac. 

În mijlocul acestui cadru apare inevitabil scena absurdă a celei de-a treia puteri din stat, mică, dar sigură pe ea. 

Mă sună, mă duc să vorbesc!”, o replică aparent banală, dar care concentrează esența sistemului: intervenții, relații, uși care se deschid doar pentru unii și rămân închise pentru alții. Se pare că, totuși, justiția nu este oarbă, ci conectată, atentă la apeluri, atentă la relații, la cine sună și la cine răspunde și, mai ales, la cine și când trebuie.

Când dovezile sunt clare, reacția nu este reforma, ci oboseala morală. 

Cel mai simplu este să ne revoltăm, încă o dată.” Și să ne indignăm, din nou, o zi, două, trei, o săptămână. Apoi apare următorul scandal, iar cel vechi se pierde într-un sertar al memoriei colective. Indignarea devine astfel ritual, nu motor al schimbării.

Atunci când un judecător sau mai mulți, din interiorul sistemului, îndrăznesc să denunțe ceea ce se întâmplă, miza se mută rapid. O judecătoare spune limpede că, dacă vor fi contraziși, va fi o minciună. Adică exact contrariul a ceea ce se practică de obicei: nu relativizarea adevărului, ci asumarea lui. Nu confuzia, ci claritatea. Faptele sunt fapte, iar negarea lor nu le schimbă natura.

Poate cea mai mare problemă, chiar mai mare decât corupția în sine, este normalizarea ei. Faptul că, deși ne mai mirăm încă, nu mai suntem cu adevărat surprinși. Că știm, dar nu mai credem că se poate schimba ceva. Iar asta este, poate, cea mai gravă condamnare: nu a unui sistem, ci a unei societăți care a fost învățată să accepte distanța dintre lege și dreptate ca pe o stare naturală.

De data asta, poate ar trebui să nu mai pierdem momentul. Să nu mai lăsăm încă o criză bună să fie irosită. Pentru că se pare că adevărul a fost spus. Rămâne doar întrebarea dacă avem curajul să facem ceva cu el.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Francisc check icon
    Adevărul va rămâne în continuare doar spus, domnule Vîlceanu. La cât de „curajoși” suntem, nici nu e de mirare că-i dăm încă o dată cu paru-n cap...

    • Like 1


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Loredana Dinu, eleva scoala postliceala de asistente

Pe Loredana și Ana Maria le-am întâlnit în săptămâna care celebrează Ziua Internațională a Asistentului Medical. Sunt multe femei 40+ care sunt nevoite să se reorienteze profesional - fie după ce li s-au restructurat posturile sau au început să fie marginalizate la revenirea din concediul pentru îngrijirea copilului. Invizibilitatea profesională a femeilor 40+ este un subiect despre care se vorbește mult prea rar. După 50 de ani, devine aproape imposibil să te mai angajezi undeva.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon World New Music Days

Ce înseamnă „New Music”, muzica asta „nouă” sau „contemporană”: muzica scrisă acum de către creatori şcoliţi în marea tradiţie a muzicilor occidentale, care au dat cu nasul prin tot felul de tehnici de compoziţie născocite de la Renaştere până în Modernism, dar care au acum libertatea să scrie muzică în propriul lor limbaj.

Citește mai mult