Alegeri cruciale în Republica Moldova: „Nu cred că România își dorește Kremlinul la ușă. Nu că n-am fi avut tot felul de experiențe despre cum lucrează deja în casa noastră” - interviu cu Ramona Strugariu, directorul Institutului Național al Justiției din Republica Moldova

Republica Moldova se află, din nou, în fața unei alegeri cruciale: Europa sau Kremlin. În timp ce Rusia își intensifică propaganda și presiunile la Chișinău, Bruxelles-ul și Bucureștiul privesc cu atenție la un scrutin care ar putea decide nu doar soarta unui stat fragil, ci și securitatea întregii regiuni.

Într-un interviu acordat în exlusivitate platformei Republica, directorul Institutului Național al Justiției din Republica Moldova, Ramona Strugariu, atrage atenția că România nu își poate permite să fie indiferentă: „Nu vrem Kremlinul la ușa noastră”. Dincolo de miza geopolitică, Strugariu subliniază că Moldova a învățat, mai repede decât România, lecția apărării democrației și a rezistenței în fața agresiunilor rusești.

Cât despre forța statului, pentru Ramona Strugariu, diferența dintre București și Chișinău este evidentă: statul moldovean reacționează rapid și ferm la provocările rusești. „Aici, valorile europene sunt internalizate în fapte, nu doar în vorbe”, spune ea. În timp ce România ezită adesea în fața atacurilor hibride ale Kremlinului, autoritățile moldovene au dezvoltat mecanisme de apărare și reacție pe care Bucureștiul ar trebui să le studieze cu atenție.

Carmen Dumitrescu: După ce ai reprezentat România în Parlamentul European, te-ai mutat în Republica Moldova, unde ești acum director al Institutului Naţional al Justiției. Cum e viața ta în Republica Moldova și cum ai descrie experiența ta de acolo până acum?

Ramona Strugariu: Foarte bună și cu multe provocări în sensul constructiv. Nici eu nu am anticipat și nu mi-am făcut neapărat o anumită proiecție despre cum va fi, pentru că am venit aici pentru provocare, am venit în contextul în care fiecare pas accelerat către aderare reprezintă o șansă pentru Republica Moldova și atunci cred că fiecare dintre noi ar trebui să ne mobilizăm și să ne facem datoria de a sprijini în orice fel putem acest parcurs de aderare. Dar, din momentul în care am venit, am avut parte de experiențe foarte bune și de multe surprize, aș spune că cele mai multe dintre ele neașteptat de plăcute. Mi-am dat seama și de provocări, dar și de importanța de a capacita cu resursă umană și cu resursă financiară niște viziuni ambițioase. Și asta este o realitate de care trebuie ținut cont. Am fost într-o dinamică care nu mi-a permis să mă gândesc dacă m-am adaptat sau nu, deși am primit întrebarea asta destul de frecvent. Realitatea este că nu am avut neapărat o perioadă de adaptare, ci pur și simplu ne-am apucat de treabă împreună cu echipa și s-au dinamizat foarte mult lucrurile în sensul în care am intrat pe o traiectorie de schimbări, de extindere a cooperării europene și internaționale, de modificări de regulamente în sensul de a optimiza activitatea, de elaborare a strategiei instituționale, de colaborare accelerată cu ceilalți parteneri pentru a îmbunătăți planurile de studii, deci cam asta fac de când am venit. Dar recomand cu încredere și cu căldură oamenilor, și aici mă gândesc la potențiali experți din România, care ar avea într-un moment sau altul oportunitatea să ajute, să pună umărul, să sprijine în orice fel. Pentru că vor avea o experiență foarte bună și cred că au și lucruri foarte multe de învățat. Chiar cred asta, așa cum și eu la rândul meu le-am învățat de când sunt aici. 

Da, mai ales în contextul acesta al războiului hibrid și a tot ce se întâmplă în raport cu Rusia, într-adevăr există multe de învățat în momentul ăsta de la Republica Moldova și aș vrea să te întreb pe tine: cum funcționează acolo autoritățile statului? Cum ți se pare că e statul la nivel de prezență și de forță? Pentru că tu cunoști foarte bine și cum funcționează statul român și ai fost și atâta vreme europarlamentar și ai văzut cum se întâmplă lucrurile și în Europa profundă. Ca atare, poți să faci o comparație din punctul acesta de vedere?

Aș începe prin a spune că Republica Moldova e într-un context special, pentru că aici presiunea unui anumit pericol, al Kremlinului, al unui tunel către trecut în locul unei ferestre către viitor, se simte mult mai clar. Se simte și se vede, inclusiv în reacția oamenilor și în interacțiunile pe care le-am avut eu cu ei, și în felul în care presiunea asta apasă pe umerii autorităților statului. Și nu e o chestiune simplu de gestionat. Ce efect are, eu aș spune că de proactivitate. Nu e un stat reactiv. Ceea ce mi se pare mare lucru. Republica Moldova e un stat în care, în mod evident, există voința și bunele intenții, ba chiar și o anumită viziune strategică în a face lucruri, nu în a livra discursuri, în așa fel încât să funcționeze niște mecanisme, în așa fel încât să se întâmple reforma, în așa fel încât să se miște lucrurile în direcția asta. Nu e perfect. E perfectibil. Categoric lucrurile se pot îmbunătăți. Dar faptul că există această voință și că există niște oameni și niște instituții care au viziunea de a îmbunătăți, de a face funcționale lucrurile, aș spune diferența majoră între ce văd aici și alte exemple.

Și haide să vorbim de România, dacă se poate puțin, în ideea în care România, de când a apărut figura Georgescu pe scena politică, statul român a reacționat destul de slab. Putem să vorbim despre asta, nu?

Pot încerca să răspund…

Mie mi s-a părut, e opinia mea personală, că statul român a reacționat foarte slab, că ulterior Georgescu și-a putut face campanie electorală practice de pe treptele parchetului și ale poliției, are mereu televiziunile după el și are o expunere de care n-au parte mulți oameni. Deci, cumva, mie mi se pare că statul român este slab și a reacționat slab la provocarea asta rusească. Vreau să te întreb dacă, văzând ce se întâmplă în Republica Moldova cu autoritățile de implementare a legii și ce se întâmplă în România, tu sesizezi totuși această mare diferență de atitudine și, dacă o sesizezi, cum ți-o explici, în contextul în care republica Moldova e o țară mai mica care nu a internalizat încă valorile europene?

Bun, n-aș vrea neapărat să transform într-un comentariu politic răspunsul la întrebarea asta, mai ales că răspunsul în sine chiar e unul complex, dar să începem cu finalul. Ceea ce ai afirmat tu, apropo de internalizarea valorilor și internalizarea valorilor europene. Și eu mă gândesc la sistemul de justiție, pentru că aici lucrez și văd în practică cum se manifestă acest lucru în relațiile profesionale, în felul în care sunt modelați oamenii. Percepția mea este că valorile astea sunt foarte bine internalizate aici. Cel puțin de către oamenii care au o misiune și au o responsabilitate publică în acest sens, eu cred că sunt clar internalizate. Și cei care nu le percep sau nu le înțeleg foarte bine au dorința cel puțin să învețe despre asta, să înțeleagă mai clar de ce e importantă direcția pro-europeană. Pentru că ei știu foarte bine ce a însemnat direcția pro-rusă pentru țară, ce a însemnat asta pentru justiție, ce a însemnat corupția înrădăcinată și profund ancorată, să spunem, în societate, ce înseamnă dezbinarea și înțelegând aceste lucruri, cu siguranță nu vor să se mai întoarcă acolo. Asta chiar și cu puține resurse, chiar și cu, mă rog, ce zicem noi că e mai puțină experiență, dar nu e chiar așa, pentru că ei tot au căpătat experiența asta foarte direct și foarte acut luptându-se de ceva vreme cu influență rusă, cu corupție, cu captură, cu știri false, cu dezinformare la scară foarte largă. Căpătând această experiență și având aceste interacțiuni, cred că în mintea lor sunt mult mai simple și mai clare lucrurile din punctul de vedere al valorilor și al europenizării, în fapte, nu doar în vorbe. Și riscul, dacă mă gândesc la a petrece foarte mult timp într-un spațiu pe care tu-l știi securizat din perspectiva aderării la Uniunea Europeană și din perspectiva NATO, este să uiți că, de fapt, acesta a fost un exercițiu foarte dificil, că, de fapt, ai o situație privilegiată, că faci parte dintr-o familie privilegiată, și să cazi pradă unei retorici populiste, fără să te gândești la ce consecințe ar exista, dacă chiar se întâmplă acele răsturnări valorice și ce s-ar întâmpla cu țara dacă chiar ajunge în scenariul respectiv. Cred că acești oameni sunt mult mai conștienți de pericol. Pur și simplu o văd. În toate interacțiunile profesionale de până acum, eu n-am auzit niciodată altceva decât direcția Europa. Asta este un lucru extraordinar. Există acest apetit și cred că este generat nu de un trend, ci de o necesitate reală de a fi acolo. Și de o conștientizare a faptului că alternativa ar fi teribilă. Înseamnă o întoarcere înapoi în timp. Înseamnă frică, înseamnă lipsă de respect pentru drepturile omului, înseamnă abuz și așa mai departe. Deci cred că trebuie să ne gândim bine și am în minte aici și sistemul de justiție cu toate frământările lui din România. Trebuie să ne gândim bine că de fiecare dată este o alegere valorică. Și trebuie să o conștientizăm. Ceea ce văd eu că se întâmplă aici este o alegere. Și este o alegere din ce în ce mai clară și mai asumată. Înțelegând, așa cum spuneam mai devreme, consecințele. Sigur că este și foarte multă teamă că se pot schimba lucrurile. Alegerile parlamentare vin cu îngrijorare, văd teama aceasta de a nu se schimba direcția pro-europeană a țării. Dar asta nu înseamnă inerție. Și asta nu înseamnă pași înapoi. Dimpotrivă, ce percep eu este că crește acest nivel de motivație a oamenilor să se implice. Și să facă lucrurile corect

Legat de propagandă și de felul în care ea se manifestă acolo, în spațiul Republicii Moldova, am observat de aici, din România, că acolo nu se pică chiar atât de ușor în capcana asta. Tu cum explici faptul că România a prins destul de bine și, în mod șocant, masiv, propaganda rusă?

Eu cred că sunt poate modalități diferite în care oamenii se raportează la acest tip de propagandă. Depinde foarte mult pe ce fond vine această intoxicare. În România a fost și un val foarte mare de revoltă și de nemulțumire pentru niște lucruri care nu s-au întâmplat și pe care oamenii le-au tot așteptat de multă vreme. Blam, furie, supărare. Asta clar a contat. Eu cred că a contat foarte mult. Aici nu stau chiar așa lucrurile. Aș spune că, mă rog, e un sistem în care ai guvern pro-european, președinte pro-european, parlament pro-european, adică majoritatea e acolo și este și ceea ce oamenii au perceput ca fiind schimbarea. E sistemul care a adus Europa mult mai aproape. Dar, în același timp, e și aici o societate care încă suferă de sărăcie. Mult. E o societate care a trecut prin criză energetică, prin pandemie, prin tot felul de provocări ale unei economii care luptă să se consolideze și să crească. Cu inflație mare, cu închis robinetul cu gaz brusc și fără preaviz, cu amenințări, cu tot felul de lucruri care s-au simțit în buzunarele oamenilor, s-au simțit în calitatea vieții lor de zi cu zi. Și atunci, sigur că prinde propaganda și aici. Și sigur că poate că sunt oameni care au, care cred că dacă la un moment dat se trăia mai bine, efectiv se trăia, simțeai că trăiesc mai bine într-un anumit context de dependență de resurse rusești, percepi niște schimbări ca fiind grele. Și care spun că da, poate înainte era mai bine. Dar, cred eu că asta e și ar trebui să fie mai degrabă excepția. În plus, se mai întâmplă ceva aici în ceea ce privește înțelegerea fenomenului de corupție electorală și este o campanie pe care o văd, în care sunt angajate instituțiile statului, foarte intensă, prin care se face această conștientizare și le se explică oamenilor.

Și contează, da?

Eu cred că da. După experiența alegerilor prezidențiale, acolo unde au fost niște momente de foc, dar iarăși s-au și mobilizat instituțiile statului exemplar cred că contează această conștientizare a riscurilor, a consecințelor. Și eu sunt la rândul meu curioasă cât de mult impact a avut această campanie și cum se va reflecta ea în rezultate, dar sincer cred că contează.

Ai observat că retorica generală a unei părți din populația României este: “Unde sunt rușii?” Tu bănuiesc că vezi unde sunt rușii, că ești mai aproape de ei acum prin natura a ceea ce faci și poate le poți explica și alor noștri unde sunt rușii sau cum îi recunosc?

Da, nu e ca și cum chiar ne-am fi întâlnit așa în mod direct pe stradă, dar există dovezi foarte clare ale finanțărilor rusești. Dovezi, da? Și sunt dosare în lucru și asta este o parte importantă a investigațiilor de aici. Există dovezi foarte clare făcute și analize făcute și de oameni din societatea civilă și de experți și de instituții cu sprijinul experților că propaganda finanțată și diseminată pe foarte multe canale vine din Rusia. Există toată această trasabilitate a unor bani care sunt oferiți fie ca mintă electorală, fie ca momeală, pentru oameni inclusiv din sistemul de justiție. Asta pe de-o parte. Pe de altă parte, amenințările directe și presiunea de care au avut parte recent chiar judecători și procurori care au instrumentat sau care au pronunțat sentințe în dosare cu mare greutate cu, evident, această componentă de ingerință rusească sau de tendință de destabilizare a țării. Și atunci, da, e mult mai prezent potențialul rusesc de a destabiliza lucrurile. Dar mie aici îmi pare că autoritățile sunt mai echipate, sunt mai pregătite să răspundă acestor acestor provocări. Sigur că mi-aș dori foarte mult să învățăm de la Republica Moldova. Și spun asta pentru că aici un alt lucru pe care l-am remarcat este o anumită modestie și un bun simț remarcabil și o căldură și o bunătate excepțională a oamenilor, dar dincolo de asta anumită modestie în a sublinia lucrurile bune care se întâmplă, aspectele bune legate de reforme, eforturile care se fac a schimba lucrurile, în a digitaliza, în a monitoriza mai atent, în a simplifica. Realitatea este că eu cred că și România are multe lucruri de învățat de la Republica Moldova în ceea ce privește reziliența, în ceea ce privește acest efort proactiv de a păstra direcția pro-europeană a țării și de a face reforme, cu toate sacrificiile pe care le implică. Dacă mă gândesc la sistemul de justiție, aș puncta pasiunea pentru a înfăptui justiția. Aici oamenii din sistemul de justiție lucrează cu niște salarii modeste, ele sigur se vor îmbunătăți odată cu aderarea, dar aș spune eu că sunt generații, și mă uit în special la oamenii tineri care intră în sistem, care cred în ceea ce fac. Au un entuziasm, au un devotament față de actul de justiție. Au o înțelegere din ce în ce mai clară a rolului pe care-l au ei ca gardieni ai statului de drept și ai democrației. Au această vocație. Pentru că eu cred că trebuie să existe această vocație ca să poți să fii un judecător bun sau un procuror bun. Nu cred că poate să o facă oricine. Și mi-ar plăcea, mi-aș dori, poate ca ai noștri, uitându-se aici sau venind aici, sau înțelegând cum se întâmplă lucrurile aici, să-și amintească aceste lucruri pe care le-au trăit generațiile care au făcut pasul către aderare și apartenența României la Uniunea Europeană în 2007, în perioada premergătoare și în anii care au urmat atunci și imediat. E un lucru de care cred că e nevoie acum. Un fel de restart valoric. E doar părerea mea, dar asta cred. Și cred că Moldova ar fi o lecție bună în acest sens dacă ar vedea oamenii din sistemul nostru de justiție mai bine și cu mai multe exemple cum se întâmplă lucrurile aici.

Și o ultimă întrebare, Ramona, ar fi dacă poți să explici pentru oamenii care vor citi acest interviu, care este miza pentru România a alegerilor din Republica Moldova și care este miza pentru Republica Moldova a acestor alegeri de duminică?

Ce se întâmplă duminică și ăsta e un lucru pe care îl aud în jurul meu peste tot, e că duminică va fi o opțiune între tunelul către trecut și fereastra către viitor. Direcția pro-europeană a țării este ceea care înseamnă continuarea reformelor, sprijinul partenerilor, încrederea pe care o are Europa în Republica Moldova, toată susținerea de care s-a bucurat, iar și vizibilitatea din ultima vreme, care au fost un efect al acestei formule pro-europene consolidate. Aproape că totul depinde de asta. Chiar e mare, e foarte mare miza asta. Și simt că există o conștientizare a acestui lucru. Pentru România e simplu: eu nu cred că România își dorește Kremlinul la ușă. Nu că n-am avea tot felul de experiențe în ultima vreme despre cum lucrează el deja înăuntru, în casa noastră. Și cred că nu poate să asiste pasiv la o astfel de transformare. Eu am spus mereu că România trebuie să fie țara cu care umăr la umăr Moldova intră deplin în Uniunea Europeană. Noi trebuie să fim cei care să sprijinim aceste eforturi pe fiecare capitol de aderare, cu resursele, cu experții pe care avem cu asistență tehnică, cu asistență financiară. Chiar trebuie să ne mobilizăm aceste resurse. Pentru că Moldova e o țară ușor de ajutat. Nu este atât de complicat nici financiar, nici logistic. Nu e o țară mare, e o țară cu o inimă mare. Oricum suntem parteneri economic, România este cel mai serios partener al Republicii Moldova din întreaga Uniune Europeană și aici mă gândesc, evident, la importuri-exporturi. Oricum am făcut pași foarte serioși la capitolul siguranței energetice și trebuie făcuți în continuare cel puțin la fel de serioși. Oricum trebuie să analizăm mult mai în profunzime cum ne dezvoltăm infrastructura și cum sprijinim proiectele de infrastructură și în Republica Moldova în așa fel încât să fie ușor accesul și să nu se mai simtă, de fapt, frontiere. Să nu se mai simtă frontiere. Noi suntem o singură entitate de valori, de cultură, de suflet, de aspirații. Așa ar trebui să ne purtăm și să reacționăm.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp