„Conștiența îmi dă putere. Lucrurile pe care nu le conștientizez mă controlează”. Despre mindset și succesul în antreprenoriat

Când vine vorba de succesul în antreprenoriat, nu totul depinde de idei inovatoare sau de resurse financiare. Uneori, diferența reală o face modul în care gândim, felul în care ne raportăm la eșec și capacitatea de a învăța din feedback.

La un eveniment recent organizat la BT Stup, Liana Rosetka, managing partner și fondatoarea Fun Training, a vorbit despre puterea mindset-ului: cum să-ți antrenezi mintea pentru succes, să accepți greșelile ca pași necesari și să transformi efortul și feedback-ul în instrumente reale de creștere.

Ce este mindset-ul

Potrivit profesorului universitar Carol Dweck, în cartea sa Mindset, conceptul se referă la ansamblul convingerilor personale despre realitate și despre ceilalți. În antreprenoriat, un mindset de creștere poate transforma provocările în oportunități și eșecurile în lecții prețioase.

Diferența dintre „nu mi-a ieșit” și „nu mi-a ieșit încă”

Mindset-ul influențează modul în care gestionăm provocările, eșecurile și efortul. Există două tipuri principale: mindset de creștere și mindset fix.

Persoanele cu mindset de creștere cred că pot evolua prin efort și învățare. Ele folosesc expresia „nu mi-a ieșit încă” pentru a reflecta oportunitățile de învățare și dezvoltare.

Persoanele cu mindset fix consideră că abilitățile sunt înnăscute și nu pot fi schimbate. „Acestea evită efortul și se simt incomod atunci când trebuie să muncească pentru rezultate.

Convingerile legate de abilitățile proprii 

Convingerile pe care le avem despre abilitățile noastre joacă un rol esențial în modul în care abordăm procesul de învățare. Dacă privim provocările ca pe obstacole, ne limităm șansele de progres, însă dacă le vedem ca pe oportunități de creștere, ne antrenăm perseverența și motivația. În cele din urmă, nu talentul înnăscut este decisiv, ci efortul constant și atitudinea deschisă față de învățare, care transformă fiecare experiență într-un pas înainte.

Stephen Covey, autorul cărții „Cele șapte deprinderi ale oamenilor eficace”, afirmă: „Conștiența îmi dă putere. Lucrurile pe care nu le conștientizez mă controlează.”

Prin conștientizare, ne putem folosi punctele forte și putem genera rezultate mai bune și mai rapide. „Aleg să fac  un anumit lucru, nu mă las purtat”, a punctat Liana Rosetka.

Stup este un proiect al Băncii Transilvania, un spațiu fizic unde antreprenorii pot găsi sprijin indiferent de etapa în care se află business-ul lor. Stup funcționează ca un marketplace de produse și servicii necesare oricărui antreprenor, un loc în care oricând poți găsi consiliere gratuită dedicată afacerii tale. Și pentru că Stup este un loc în care chiar se fac lucruri, poți consulta agenda evenimentelor organizate și găzduite AICI.

Însă fără reflecție și aplicare, acumularea de informații devine inutilă. Mulți dintre noi adunăm „junk” de informații sau obiecte pe care nu le folosim. De exemplu, cumpărăm scule de bucătărie și uităm de ele, pentru că nu le-am folosit imediat. Această lipsă de reflecție împiedică învățarea reală, a explicat Liana Rosetka.

Învățarea nu vine din experiență pură, ci din reflecția asupra experienței. După fiecare interacțiune utilă, este esențial să ne întrebăm: Ce am învățat aici? Ce îmi folosește? Cu ce sunt de acord? Ce îmi dă altă perspectivă?

Convingerile legate de faptul că oamenii se pot schimba sau nu

Mindsetul pe care îl avem și capacitatea oamenilor de a se schimba ne influențează relațiile interpersonale. O mentalitate fixă ne face să evităm implicarea, considerând că trăsăturile celor din jur nu se pot schimba. În schimb, o mentalitate de creștere ne deschide către înțelegere, toleranță și curiozitate față de ceilalți. 

„Normal, i-a dat taică-su bani, a deschis farmacie. Merci, oricine poate”. Convingerile legate de responsabilitatea pentru ceea ce ni se întâmplă

Eroarea de atribuire a cauzei este o convingere limitativă ce poate limita progresul personal și relațiile interpersonale, deoarece distorsionează modul în care percepem succesul și eșecul.

„Există convingerile legate de responsabilitatea pentru ceea ce ni se întâmplă (poziția de victimă, forțele exterioare) sau responsabilitatea pentru propriile acțiuni. Aici apare un bias, o convingere limitativă frecventă – se numește eroare de atribuire a cauzei. Când cineva reușește, cum se uită la acea persoană cineva cu mindset fix? „A avut noroc.” „Sigur are pile.” „Normal, i-a dat taică-su bani, a deschis farmacie. Merci, oricine poate. Și când cineva nu reușește, eșecul e pus pe seama lipsei de pregătire.

Dacă cel cu mindset fix reușește, ce spune despre reușita lui? Este meritul lui: „Sunt foarte mișto, normal.” Iar dacă nu îi iese, este de vină altceva sau altcineva – astrele, mama care nu l-a iubit, tatăl care nu i-a fost model și așa mai departe. Are explicații din exteriorul lui. Este în poziția de victimă mai tot timpul. Aceasta se numește eroare de atribuire a cauzei. Când succesul personal există, este atribuit propriei persoane, când este succes la altă persoană, este pentru că persoana aia a avut noroc. Când insuccesul lui se întâmplă, este ca urmare a ghinionului,  a mediului exterior care i-a fost potrivnic, în schimb la altul este pentru că e un incompetent. Are dublă măsură”, a explicat Liana Rosetka.

„E blondă? Nici nu mai stau să mă gândesc” Prejudecățile și mindsetul 

Realitatea fiecăruia dintre noi este unică, iar modul în care interpretăm lumea înconjurătoare diferă de la o persoană la alta. Dar ce anume face ca aceste percepții să fie atât de diverse?

„Ce ne face să ne uităm diferit la lucruri? Familia în care am crescut, experiențele personale, personalitatea – dacă ești mai introvertit sau extrovertit, dacă ai o abordare optimistă sau pesimistă asupra vieții – toate acestea influențează percepțiile noastre”.

Educația joacă, de asemenea, un rol major. Modul în care învățăm și experiențele prin care trecem formează în creierul nostru așa-numite scurtături, care ne ajută să economisim energie. Când ne întâlnim cu situații similare celor prin care am trecut, creierul aplică rapid aceste informații din „cutiuțe”. Acest mecanism generează convingeri și prejudecăți, influențând modul în care reacționăm. De aceea, când apar lucruri noi, tindem să ne dăm un pas în spate.

De exemplu, cineva care are prejudecăți legate de blonde poate observa automat o femeie blondă și face o asociere negativă fără să se gândească conștient. „Nici nu mai stau să mă gândesc”.

„Scrieți-vă prenumele cu mâna stângă”. Despre frica de eșec și de judecata celorlalți

Un exemplu practic: scrierea cu mâna stângă. Cei prezenți la workshop au fost invitați să își scrie prenumele cu mâna stângă.

Mulți au simțit panică sau disconfort la acest exercițiu, de teamă că ceilalți îi vor judeca. Această reacție este similară cu ceea ce se întâmplă în antreprenoriat: frica de eșec și de judecata celorlalți poate împiedica acțiunea.

„Ceea ce facem este să evităm sau să ascundem rezultatele, dar atunci când avem comunități care ne susțin, putem să ne împărtășim experiențele și să primim încurajare. Este esențial să ne întrebăm de ce facem ceea ce facem, pentru că energia noastră vine din acest DE CE.”

„Autostrăzile” neuronale

Creierul construiește „trasee” prin experiență. Prima dată când învățăm ceva, procesul este lent, dar cu repetiția devine mai ușor – asemănător cu poteca ce se transformă treptat într-o alee, apoi într-o autostradă. Aceasta explică de ce lucrurile noi par dificile și consumă mai multă energie.

Cei care abandonează rapid demonstrează un mindset fix: „Nu e pentru mine, nu reușesc”. În schimb, cei cu mindset de creștere se concentrează pe efort și adaptare: „Nu am reușit încă, trebuie să muncesc mai mult sau să cer ajutorul potrivit.”

Încrederea și relațiile în antreprenoriat

La începutul unui business, oamenii încearcă să facă totul singuri, pentru că nu au încredere în competențele altora sau nu au resursele financiare pentru a angaja alta persoana. În realitate, succesul depinde de capacitatea de a colabora cu parteneri care excelează în domeniul lor.

„Trebuie să ne uităm la ce putem face noi cel mai bine și unde aducem valoare reală. Pentru restul, externalizarea este soluția. Dar pentru a putea cere ajutor, trebuie să avem încredere – în noi și în ceilalți.”

„Eu până în clasa a VIII-a am făcut atletism, eram solistă la cor și premianta clasei”. Despre „meteahna” că trebuie să ne pricepem la toate

Mindsetul de creștere încurajează căutarea de soluții eficiente: Antreprenorii americani se întreabă „Cine s-a confruntat cu asta și cum a rezolvat-o?”. Nu vor să reinventeze roata. Pe când românii tind să caute soluții prin improvizație și testare. Rolul comunităților este esențial: să nu ne simțim singuri și să avem acces la experiența altora.

„Suntem cu toții diferiți, din fericire. Nu trebuie să ne pricepem la toate. Și nu e nimic în neregulă cu faptul că nu ne pricepem la toate. De unde avem „meteahna” asta că să ne pricepem la toate? Din școală. Eu până în clasa a VIII-a am făcut atletism, eram solistă la cor și eram premianta clasei. Epuizant. Eram șmecheră - eram atentă în clasă la ore, puteam să asimilez rapid informația. Și împușcam rapid notele. Dar după aceea, la liceu, s-a rupt. 

Întrebarea care ți se punea acasă, care era? Cât ai luat? Am luat 9. Păi și ăla cât a luat? 10. Are două capete? N-ai văzut că de Crăciun ți-am luat....?! Așa credeau părinții noștri că ne stimulează. Dacă luai 10: Cine a mai luat 10? Și ăla și ăla. A, deci a fost ușor. Și atunci nu era la fel de valoros. Am luat doi de 10. La ce, la muzică și sport? Acum le spun râzând, dar de fapt toate aceste lucruri de-a lungul vieții mele m-au influențat: felul în care m-am uitat la mine de-a lungul timpului și la efortul pe care l-am depus, la rezultatele pe care le-am generat. Sindromul impostorului și câte și mai câte – de acolo ne vin. Nu trebuie să ne supărăm pe părinții noștri. Eu m-am împăcat cu ei la capitolul ăsta. Așa au știut ei să facă mai bine. Și eu fac greșeli cu copiii mei, precis, deși mă străduiesc să fiu un părinte cât mai bun. Ca adult, e responsabilitatea ta să te uiți în urmă, să vezi de unde vin, să înțelegi, să le accepți și să alegi să faci diferit. E o alegere conștientă. Altfel, dacă te poziționezi ca victimă, asta nu ajută pe nimeni. Pe tine sigur nu. Și nici pe cei din jur. Și impactul pe care îl ai e departe de a fi unul pozitiv”

Felul în care ne raportăm la eșec

„Felul în care ne raportăm la eșec este un aspect foarte important al mindsetului, mai ales în antreprenoriat”, a subliniat Liana Rosetka la BT Stup. Este o realitate cu care orice antreprenor se confruntă.

Tindem să asociem eșecul unui business cu propria persoană. „Nu mi-a ieșit business-ul ăsta pentru că eu nu sunt ok. Și încep și mă pun la îndoială din ce în ce mai tare. E ceva în neregulă cu mine. Dar, de fapt, este doar o idee care nu a funcționat, nu un verdict asupra valorii noastre ca oameni.”

Liana a explicat că e ca atunci când dezbatem personalități, în loc să dezbatem ideile pe care persoanele le-au pus pe masă. „E din același film – felul în care ne uităm la eșec și cum asociem cu propria persoană. Și am văzut de multe ori antreprenorii punându-se la îndoială, crezând că ei nu sunt ok. Nu! Stai puțin. Poate n-am făcut lucrurile potrivite. Ceea ce e diferit de «eu nu sunt destul de bun pentru asta».”

Învățarea prin pași mici

Liana a apelat la o analogie simplă, dar puternică: scrisul de mână. „Când ați învățat să scrieți, oameni buni, ați scris din prima cursiv, chiar și cu mâna dreaptă? Nu. Ce-am făcut mai întâi? Bastonașe și liniuțe, literele pe rând. Abia după aia am pus în cuvinte simple, după – în propoziții. Și așa mai departe. Deci a fost tot în etape. A renunțat vreunul să scrie, pentru că nu i-a ieșit din prima? S-a oprit unul din a învăța să meargă, doar pentru că s-a împiedicat și a căzut? Ce făcea mama? Îl ajuta.”

Și în antreprenoriat e la fel. Avem nevoie să cerem ajutor, să ne luăm un „buddy”, cineva care să ne observe, să ne încurajeze și să ne dea feedback atunci când vrem să introducem un comportament nou.

Feedback-ul, prin ochii unei persoane cu mindset fix/mindest flexibil

Cineva cu mindset fix percepe feedback-ul ca fiind o amenințare. Îl vede ca pe o critică. În opinia lui, feedback-ul arată măsura incapacității lui, a lipsei lui de competență, de rezultat nu știu de care. El se evaluează doar prin rezultatul pe care îl generează.

În timp ce mindsetul de creștere se uită la efort, la progres, nu doar la rezultat. Prin urmare, cel cu mindset de creștere e mulțumit când  primește feedback-ul și îl și cere: „Ce aș putea să fac mai bine?” Și asta deoarece conștientizează că feedback-ul este un instrument extraordinar cu ajutorul căruia poate să progreseze. Pentru că „conștiența îmi dă putere. Lucrurile pe care nu le conștientizez mă controlează.” Iar feedback-ul mă ajută să conștientizez lucruri despre mine. Mai bune, mai puțin bune, dar toate gestionabile. Dacă doresc. Și asta este în controlul meu”.

Peste 14.500 de antreprenori au accesat, la Stup, mai mult de 10.000 de soluții financiare și non-financiare. De la înființarea Stup, au avut loc 18.000 de întâlniri unu-la-unu pentru consultanță, 21.000 de persoane au participat la cursuri și workshopuri, iar peste 34.500 de antreprenori fac parte din comunitatea Stup.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp