Primele semne ale măsurilor economice dure: România a importat mai puțin și a exportat mai mult. Consumul scade

Portul Constanța/ foto: Inquam Photos / George Călin

„Performanța” economiei noastre care „duduia” sub guvernarea Nicu și Marcel poate fi rezumată în câteva cuvinte simple: România se împrumuta cu dobânzi tot mai mari ca să consume ce nu-și permitea, în principal produse și servicii din import. 

Ani la rând, grație analfabetismului și populismului liderilor PSD și PNL, am făcut credite scumpe ca să dezvoltăm alte economii ale lumii. În 2025 și 2026 plătim doar o parte din facturi. Marea întrebare este cât de departe pot fi împinse deciziile grele cu efecte pro-ciclice. Au scăzut deficitul bugetar și comercial, însă e crucial ca „mugurii crizei” pe care-i văd oamenii de afaceri să nu prindă rădăcini prea adânci și să nu ne arunce într-o spirală a căderii. 

ZF scrie astăzi că deficitul comercial al țării a înregistrat o ajustare în avantajul nostru. Scăderea consumului (minus 1,6% în decembrie, peste 4% în octombrie și noiembrie 2025) a inhibat importurile, care în ultima lună a anului au avut un minus de 0,4%. În mod spectaculos și oarecum neașteptat, exporturile au crescut cu 9,4%.

Semnele timide ale corectării deficitelor se văd, dar e timpul ca guvernul Bolojan să arunce drujba și toporul și să pună mâna pe bisturiu. Ne aflăm, probabil, în unul dintre cele mai sensibile și complicate perioade.

Capcanele în care riscă să cadă guvernul Bolojan: 

România eșuează, din nou (ca în toate ultimele decenii), să fie predictibilă

În general, deciziile se iau într-un cerc restrâns, pare că nimeni nu calculează efectele, iar reglementările se anunță azi și se aplică de mâine. Apar în „ordonanțe-trenuleț”, emise „noaptea, ca hoții”, între Crăciun și revelion sau în mijlocul verii, ca să fie reduse la minimum riscurile unor proteste.

Hotărârile impopulare sunt justificate permanent prin presupuse presiuni venite de la UE, OECD, Banca Mondială, FMI, OMS și alte instituții și organisme (în general, din afara țării). Urgența lor este explicată prin riscurile existente (de faliment | neplată | retrogradare a ratingurilor | default | ratare a tranșelor din fonduri europene | proceduri de infringement etc). Includem aici Pilonului II și tot valul de antipatie generat, transformarea peste noapte a drepturilor de autor în prestări de servicii printr-un OUG din ultima săptămână a anului 2025, modificări ce ar fi trebuit să se aplice începând cu 15 ianuarie 2026.

Dacă facem un pas înapoi și încercăm să ne uităm calm la tablou, vedem același joc, același film: statul (prin partidele aflate la guvernare și structurile aferente) crește cheltuielile publice (ca să dea de mâncare clientelei, să satisfacă foamea aleșilor locali sau să cumpere voturi), după care constată că nu mai are bani. Decide, sub presiunea deficitelor și nevoilor să crească taxele și impozitele achitate de cetățeni și antreprenori.

Dorim cu toții lucrări publice de anvergură, infrastructură, sisteme medicale și de educație performante. Acestea toate costă, deci e nevoie de bani. Cetățenii și oamenii de afaceri trebuie să le susțină, pentru că sunt beneficiarii investițiilor și cheltuielilor- ei, firmele și familiile lor. Însă e o mare diferență între a cheltui 7.000 de lei pentru centrala pe gaz a unei școli și 7.000 de lei pentru a cumpăra un Iphone de ultimă generație domnului primar.

Problemele apar când România crește taxele și impozitele, dar taie exact de la educație și cercetare, iar infrastructura nu și-o face decât dacă reușește să atragă bani europeni.

Politicile guvernului actual pot fi cu greu numite „reforme”. Sunt creșteri de taxe și impozite sau eliminări ale unor beneficii (unele foarte bine argumentate)

Partidele și liderii lor, indiferent de combinația de la guvernare și numărul mare de voturi pe care se bazau în Parlament, nu au avut potența de a reforma aparatul bugetar, de a reduce cheltuielile inutile, de a reorganiza administrativ-teritorial România. Lașitate? Lipsă de viziune? Influența diferitelor structuri prezente peste tot în măduva statului? Poate e vorba despre toate. Cert este că nici în 2026 nimeni nu pune pe masă cu adevărat această temă.

Mult hulitele creșteri ale fiscalității nu reprezintă reforme. Sunt doar niște ajustări ce peticesc puțin bugetul, dar stârnesc antipatie și tensiuni sociale în lipsa echității sociale. 

Din punct de vedere fiscal, România devine de nerespirat, un loc foarte puțin prietenos

Avem cea mai mare taxare a salariului minim pe economie (o temă niciodată atacată de social-democrații care plâng pe umărul alegătorilor cu venituri mici), impozitare tot mai consistentă a capitalului (impozit pe profit de 16%, IMCA, impozit pe dividende de 16%, CAS, CASS, impozite pe proprietate crescute brutal, în multe cazuri din vina aleșilor locali, care dau vina pe guvern). 

Mai punem nivelul TVA de 21%, prețurile la energie care au bătut recorduri în Europa (din cauza unor băieți deștepți cu laptopuri ce manipulează piața, dar și pentru că nu ne-am îngrijit să producem și să stocăm). Mai observăm că aproape jumătate din prețul unui litru de carburant reprezintă accize și componente care ajung în gaura neagră a bugetului public, ne mai uităm la nivelul înalt al dobânzilor, dacă vrei un credit. Reiese cocktailul perfect- de ce te-ai apuca de afaceri în România?

Creșterea taxelor și impozitelor într-o perioadă de scădere economică, într-un context regional și mondial foarte complicat (război, investiții în armament, schimbarea unor lumi în SUA, revoluția AI) - toate acestea pot împinge economia locală într-o furtună. 

În Japonia, câștigătoarea alegerilor, Sanae Takaichi, pregătește cel mai amplu program de dreapta și anunță reducere a taxelor și impozitelor ca să impulsioneze mediul privat și inițiativa liberă. 

Adică anunță implementarea unor politici anti-ciclice.

La noi, se discută tot mai des despre impozitarea graduală/ progresivă. Va fi implementată prost, pompieristic, amatoristic, fără consultări și analize reale, eventual într-un OUG dat într-o noapte.

E de așteptat ca nivelurile de taxare în funcție de venituri să fie foarte sus, iar sistemul de deduceri să fie restrictiv. Nu va semăna cu nimic din ce e în alte țări cu istorie. Și în acest caz, „taxarea progresivă este cerută de Banca Mondială, UE, OECD etc”- pentru că asta ne servesc adepții săi, care susțin că se aplică „în toate țările civilizate”.

O bursă puternică nu poate exista fără companii sănătoase, investitori capitalizați și clienți cu putere de cumpărare

Celor care propovăduiesc la nesfârșit micșorarea cheltuielilor personale și de familie și investirea banilor în bursă trebuie să li se pună în față un adevăr simplu, un principiu pe care se bazează orice construcție a unui stat sănătos și care se învață în manualele de economie: o bursă puternică are ca piloni companii puternice.

Companiile listate trebuie să raporteze creșteri ca să ofere randamente, ca să fie atractive. Pentru a anunța creșteri (cifră de afaceri pe plus și profit mai mare) trebuie să investească și trebuie să aibă clienți (care consumă produsele și serviciile). 

Să te bazezi pe faptul că o bursă va crește numai prin presiunea pe cerere la tranzacționarea de acțiuni, crezând că se poate fără consum și clienți, e ca și cum ai pretinde că poți construi o clădire fără să-i faci fundația.

Nu poți avea bursă sustenabilă făcând proiecții numai pe analize ce țin de cererea și oferta de acțiuni. E nevoie și de date fundamentale bune. E nevoie și de rulaje, e nevoie și de tranzacții, dar e nevoie și de consum.

Probabil că ar fi rămas în istorie Ilie Bolojan dacă ar fi operat din primele zile ale mandatului reducerile agresive la stat și ar fi impus o dezbatere pe reorganizarea administrativ-teritorială a României. Aceste măsuri, dublate de impulsionarea prin toate pârghiile a dezvoltării inițiativei private ar fi reprezentat măsuri anti-ciclice. La șapte luni distanță de preluarea mandatului, nemulțumirea crește, inflația e mare, aparatul bugetar mănâncă resurse, iar opțiunile sunt tot mai limitate, din cauza rezistenței PSD, care a frânat orice reformă.

Aici, un sondaj privind modificările fiscale, realizat de EY România în ianuarie 2026, care spune totul.

„Un procent covârșitor (91%) dintre respondenți anticipează creșteri de taxe în 2026, ceea ce indică o lipsă acută de încredere în stabilitatea cadrului fiscal. Pentru directorii financiari, această perspectivă se traduce direct în dificultăți de planificare bugetară, creșterea costurilor de conformare și incertitudine în deciziile de investiții. De altfel, lipsa de perspectivă se traduce prin lipsa mult-cerutei predictibilități (fiscale și de afaceri), atât de necesară dezvoltării sustenabile a unei companii”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp