Alexandra Furnea, supraviețuitor Colectiv, a trăit coșmarul de la Spitalul de Arși: „Cel mai traumatizant moment era cel al băilor. Acolo intram cu toţii ca mieii la tăiat”

La doi ani de la tragedia de la Colectiv, Alexandra Furnea și-a găsit puterea de a vorbi despre chinurile prin care a trecut în spital, după ce a supraviețuit incendiului. A fost internată în spitalul de Arși din București, unde a trecut prin suferințe greu de imaginat. Vorbind despre ele astăzi, vorbește de fapt în numele morților de la Colectiv. 

„Nu pot să se trezească şi să spună: asta am păţit, uite mama, de asta am murit. Și cred că au nevoie de cineva care să vorbească pentru ei aşa încât să nu se mai întâmple aşa ceva niciodată în niciun spital din România”, a spus Alexandra Furnea într-un interviu acordat postului Digi24. Ce a putut să i se întâmple într-o unitate medicală din România i s-a părut ireal. „

„Mi s-a părut ireal că se poate întâmpla aşa ceva într-un spital dintr-o ţară civilizată, să te chinuie în felul asta. Fără niciun fel de milă faţă de suferinţele tale, fără un pat ca lumea în care să poţi să te odihneşti, fără un protocol care să îţi aline durerea, doar tu cu suferinţa ta şi cu gândul acela cumplit că mulţi alţii asemenea ţie, care îţi sunt prieteni nu o să scape cu viaţă”, a spus ea.

De departe, cele mai traumatizante momente erau băile. „Primul cuvânt care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la experienţa mea din Spitalul de Arşi din Bucureşti este coșmar. Probabil că a fost la fel în toate spitalele din Bucureşti în momentul respectiv. Condiţiile sunt greu de descris, am stat când doi, când trei, când patru într-un salon, toaletele erau la câteva saloane distanţă. La un moment dat am sta într-un salon cu două paturi, unde toaleta era în salon şi asistentele glumeau că era salonul dedicat pacientelor care veneau să se opereze pe sub mână, făcându-şi diferite proceduri estetice, deci era cumva un salon privilegiat acela. Paturile erau susţinute cu ajutorul cutiilor de medicamente care erau aduse din depozit de asistente, nu exista un sistem prin care să putem ridica spătarul. E... cumplit, cumplit. Dar probabil cel mai traumatizant moment era cel al băilor. Acolo intram cu toţii ca mieii la tăiat. Eram suiţi în acestă cadă, eram spălaţi cu un duș ordinar de apartament, cu apă de la robinet. Îmi vine şi mie greu să înţeleg cum am supravieţuit până la urmă unui asemnea infern care s-a adăugat traumei în sine a incendiului şi durerilor de acolo. Am strâns aşa un întreg bestiar de suferinţe. Am fost nevoiţi să suportăm aceste intervenţii care se desfăşurau fără un protocol de anestezie, pe viu, exact cum îmi imaginez eu că s-ar fi întâmplat într-un spital de campanie în timpul celui de-al doilea război mondial”, rememorează ea suferința de atunci.

„Medicii care au mințit sunt complici la crimă”

Cada era apoi dezinfectată cu un produs marca HexiPharma, după care în ea intra alt pacient cu arsuri grave care trecea prin aceleași chinuri. „Infecţiile... Ce să spun, nu mă mir că le-am avut în condiţiile acelea. Nici în sala de operaţii nu exista un protocol prea strict din acest punct de vedere. Înainte de opraţii ni se făceau băile astea apoi în funcţie de cât de funcţionali eram livraţi în sala de operaţii, pe hol cu prosoapele acelea încă ude pe noi până în sala.

Nu e de mirare că ne-am infectat, ce e foarte trist e că am fost minţiţi în legătura cu aceste infecţii. Chiar şi atunci când părinţii au întrebat cadrele medicale dacă suntem ok şi dacă avem probele sănătoase, pentru că se aflase de infecţii, mamei mele i s-a spus că probele mele sunt ok, să nu îşi facă griji şi dacă voi păţi ceva e de la faptul că sunt slăbuţă şi organismul meu nu e pregătit să facă faţă unei asemenea traume.

Au fost şi medici oneşti la Spitalul de Arşi care au recunoscut, le-au spus pacienţilor lor că sunt infectaţi şi aceşti pacienţi au fost sprijiniţi să plece în străinătate. Dar cei care am avut ghinionul să întrebăm pe cine nu trebuie... am fost minţiţi şi astfel s-au jucat cu vieţile noastre.

Medicii care au minţit, care nu au recunoscut că există o problemă, care au refuzat donaţii de paturi pentru că, aşa cum spunea fostul ministru Bănicioiu, aveam de toate şi condiţii ca în Germania, acei medici sunt complici la crimă şi, mi-e greu să o spun, au pe mâini, din păcate, sângele celor care s-au stins fără să aibă sansă să se trateze în condiţii umane”, a spus Alexandra Furnea, în timpul interviului acordat pentru Digi24.

„Am început să plâng și să cerșesc un sedativ”

Unul dintre cele mai cumplite episoade a fost cel în care medicii au încercat să îi monteze pe viu un cateter venos cu un ac bont. „Am fost dusă pe picioare, seara târziu în blocul operator, în sala de operaţii, întinsă pe spate, anestezistul se lăuda că poate să monteze pe viu cateterul pentru că a făcut asta şi femeilor însărcinate şi durează doar câteva minuţele. A ajuns să dureze peste o oră pentru că acest medic nu a reuşit nicicum să îmi găsească vasul de sânge pe care îl căuta. M-a înţepat cu acelaşi ac de nenumărate ori în diverse locuri din zona gâtului, a claviculei. Auzeam mereu ţâţâituri şi zgomote dezaprobatoare pe care le scoteau asistentele şi medicii. Am stat cuminte cât am putut, dar la un moment dat când nu am mai putut am început să plâng şi să cerşesc un sedativ, mi s-a spus că trebuie să mai suport că nu mai durează foarte mult. Într-un final a fost chemat anestezistul-şef care a venit destul de deranjat de situaţie. Mi-a înşfăcat capul, mi l-a întors brutal pe partea cealaltă, eu fusesem operată recent, mi se puseseră grefe la cap, am scâncit de durere, i-am spus că mă doare foarte tare, mi-a spus: nu te doare nimic. La un moment dat a fost chemată o anestezistă, o doamnă care a intrat în sala de operatie. Eu aveam câmpul steril pe faţă, nu vedeam mare lucru şi nici ea nu mă vedea la chip. S-a uitat la ac, a spus: voi cu asta aţi încercat să montaţi? I s-a răspuns că da. S-a uitat consternată la ac şi a spus: nu vedeţi că acul asta este bont? Puteaţi să rupeţi ceva! Mi-am dat seama că nu este bine de sub câmpul ala steril, dar nu nu am spus nimic. Mă simţeam neputincioasă şi mi-era şi foarte rău. Doamna doctor mi-a luat câmpul steril de pe faţă şi a întrebat dacă eu am fost trează în tot acest timp. S-a lasat aşa o linişte generală în sală”, a mai spus supraviețuitoarea incendiului de la Colectiv.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp