Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Am fost cu grupul de români care, de la începutul războiului, merge constant într-un orășel din Ucraina

Ucraina - Sursa foto Dorina Achelaritei

Așa cum apare și pe acest afiș despre armata ucraineană, primăvara 2022 aparține Ucrainei, care luptă aprig împotriva Rusiei, de peste 2 luni.

Până acum, conform estimărilor ONU, peste 5.468.000 de refugiați ucraineni și-au părăsit patria și alți peste 7,1 milioane au părăsit estul supus atacurilor nimicitoare pentru a se adăposti în vestul Ucrainei, nevoit acum să susțină povara întregii țări. Această regiune nu ar putea supraviețui fără sprijinul inițiativelor locale și din străinătate, printre care și din România.

La Siret, există un hub ce aprovizionează zona Cernăuți, iar din nordul României mai pleacă încă transporturi umanitare spre zona de graniță.

Grație doamnei ce a pus suflet în coordonarea centrului de primire Egros, din Iași, aflu însă că există și un grup de voluntari din Iași, care împreună cu o altă asociație și cu ceva ajutor din Olanda se deplasează în mod constant, încă de la începutul războiului, spre un orășel ucrainean aflat la granița cu Moldova: este vorba de Mohiliw Podilski, situat pe Nistru.

Era necesar să mă întorc în Ucraina. Decid să o fac împreună cu acest grup de oameni minunați, să aflu povestea lor și a celor pe care îi susțin. Îl contactez pe Edi, cel care a inițiat grupul, îl întreb când urmează să revină în Ucraina și dacă îi pot însoți:

„Aș vrea să văd munca voastră, să cunosc persoanele pe care le ajutați. Pentru că și noi intenționăm să inițiem un proiect similar în Moldova."

Edi e de acord. Stabilim să ne întâlnim sâmbătă, în zori, la 4:30, la periferia Iașului.

Imediat ce pornim la drum, îmi povestește despre cum au format grupul care se mobilizează încă de pe 25 februarie: când au aflat că școala din orășelul de pe malul Nistrului ce găzduia peste 100 de refugiați are nevoie de ajutor, atât familia, cât și prietenii săi au hotărât să se implice.

Biserica evanghelică din care fac parte a contribuit la strângerea de fonduri, la fel ca și câteva cunoștințe din Olanda. Astfel, în fiecare miercuri și sâmbătă, grupul lor încarcă 3-4 furgonete cu produse (în valoare de 10.000 de euro) alimentare și nu numai (în funcție de cerințele primite de învățătoarele care se ocupă de distribuirea pachetelor după primire) și pornește spre Ucraina. Școala din Mohiliw Podilski a devenit un hub pentru întreaga zonă, bunurile aduse de Edi și prietenii săi ajungând până la Kiev și Herson, la populația civilă și la soldați.

Trecem frontiera româno-moldovenească la Sculeni, traversăm întreaga Moldovă înspre nord până la granița cu Ucraina. În timpul celor două popasuri cunosc întreg grupul de voluntari, uniți pentru a face bine într-o zonă prea puțin cunoscută și prea puțin ajutată.

Spre deosebire de punctul de frontieră de la Tudora, pe drumul spre Odesa, micul oraș Mohiliw Podilski este însorit, animat încă de la granița moldovenească. Soldații ucraineni sunt bine dispuși - recunosc grupul de voluntari și le urează bun venit. Străzile sunt în plină mișcare, copacii înfloriți... Nu se simte faptul că țara este în război... Școala care ne aștepta este la nici 300 de metri de punctul de frontieră. Ne întâmpină întreg colectivul - primele fraze complet inteligibile vin de la Victoria și Olea, ambele profesoare de limba engleză. După obiceiul creat în aceste luni de război, grupul lui Edi și voluntarii școlii descarcă mai întâi furgonetele - o treime din bunuri merg astăzi la Kiev.

După aceea, gazdele ne poftesc pe toți la masă. Edi îmi spusese că acesta era modul în care colectivul școlii putea și dorea să răsplătească efortul grupului... Insistaseră încă de la început asupra faptului, iar astfel se crease o frumoasă prietenie - ospitalitatea ucraineană nu se putea refuza, iar românii fuseseră încântați. 

După un prânz în timpul căruia am ocazia să-i cunosc pe toți cei ce ajută școala, Victoria ne propune să-i cunoaștem pe câțiva din cei 116 refugiați cazați în sălile de clasă. În câteva încăperi existau deja paturi, căci școala servea și ca un fel de internat. Câțiva dintre români încep să cânte un cântec în ucraineană, învățat în călătoriile anterioare, iar efectul este extraordinar... Toți zâmbesc și aplaudă, recunoscători. Pornim spre sala de sport, care mai e încă utilizată ca atare - numai că într-un colț este atârnată o plasă de camuflaj. Unul dintre voluntarii ucraineni ne arată cum se leagă fâșiile de pânză kaki peste nodurile plasei. Încă nu e gata, mai au nevoie de 2 zile. În primele zile de război au înjghebat plase de peste 10 metri lungime. Acum însă nu se mai găsește firul atât de necesar luptei Rezistenței. Poate reușim să găsim noi așa ceva în România? Pentru soldați este o chestiune de viață și de moarte...

Da… așa se conviețuiește cu Războiul, a cărui imagine îmi reapare subit în fața ochilor, mai clară ca oricând...

Dar ne continuăm programul bine pus la punct. Urmează o plimbare prin oraș: în centru descoperim un monument închinat celor căzuți în Piața Maidan, așa cum în fața școlii era unul închinat unor elevi căzuți în Donbas, în 2014.

Bem un ceai într-o cafenea din centru, iar apoi ajungem și pe malul Nistrului - aici se va amenaja o plajă deschisă publicului, începând cu 1 iunie. Moldova este la sud, de cealaltă parte a râului, iar războiul, departe, spre est...

Însă aici nu se simte acea atmosferă apăsătoare care ne-a sufocat din momentul în care am călcat în Odesa. Aici, după granița cu Moldova și controlul aferent, în ciuda panoului în culorile steagului cu „Doamne, dă forță războiului nostru!", lumea se încăpățânează să își trăiască liniștit viața... Bătrâni pe băncile din parcurile înverzite, copii alergând în spațiile de joacă. Și este primăvară. Aproape incredibil… Rezistența poate lua și o astfel de formă. Este un drept la viață, pe care Rusia nu îl poate nega acestor oameni.

Grupul va reveni în România în câteva ore, eu îmi voi continua drumul spre nord. Nu voi putea ajunge la Cernăuți azi, însă găsesc un autobuz spre nord, spre Vinniția. De acolo mă voi îndrepta spre Chmelnitzki. Și până la urmă voi ajunge și la Cernăuți...

Cele două fete mă însoțesc până la stație, șoferul mă poftește pe locul de „onoare", din dreapta lui. După care începe să conducă și să mănânce liniștit semințe de floarea soarelui.

Bine te-am regăsit, Ucraina!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • faza cu " lebar bosumflat " , e fraza anului , nimic n-o v-a intrece mult timp deacum incolo ! a fost tare , ucraineanul , apropape ca l-a ajuns pe megastarul international , adica . seful lui ! Bun de tot , au inghitit galusca , carnatii nemti !
    • Like 0
  • https://www.youtube.com/watch?v=fRuiEv3JRDQ
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Ondrej Safar, CEO Distribuție Oltenia

L-am avut invitat pe Ondrej Safar, CEO Distribuție Oltenia, la podcastul Habits by Republica. O conversație captivantă, cu accent pe transformarea sectorului energetic din România în ultimii treisprezece ani, pe revoluția prosumatorilor, felul în care funcționează leadership-ul într-o companie cu mii de angajați și motivul pentru care energia a devenit una dintre industriile strategice ale Europei.

Citește mai mult

Adina Cuturela si fiul

Sunt mai puțin de două săptămâni până la Evaluarea Națională de clasa a VIII-a și, ca părinte, simți presiunea din aer. Creștem numărul orelor de meditații, calculăm note și medii, facem scenarii. Copiii învață până târziu și toți aleargă spre un finish line al cărui sens nu e întotdeauna clar pentru ei. foto: arhiva personala Adina Cuturela

Citește mai mult

Eugen Tomac

Vă propun să ne oprim puțin din toată nebunia care se desfășoară pe scena politică și să încercăm să ne imaginăm România în postura unui om capabil să-și sacrifice propria bunăstare de dragul unui frate aflat în nevoie. A unui om dispus să-și ardă propria mână, poate chiar și un picior, ca să-și scoată fratele din foc și să trăiască restul vieții cu cicatrici, dar cu satisfacția că a făcut o faptă bună și că, poate, generațiile viitoare vor trăi mai bine... împreună. foto: Profimedia

Citește mai mult

Eugen Rădulescu

Terminasem anul I de facultate când “poporul” ne-a trimis să construim, patriotic, Canalul Dunăre- Marea Neagră, toată vara anului 1979. În colonia unde ne duceam existenţa erau multe categorii de oameni; unii erau mai certăreţi şi aveau un “je ne sais quoi” împotriva studenţilor din aceeaşi tabără. Aşa că profesorul care ne însoţea avea, printre altele, misiunea de a aplana un conflict mocnit între “noi” şi “ei”.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Campionatul Mondial 2026 / sursa foto: Profimedia

Cupa Mondială organizată în SUA, Canada și Mexic în câteva zile poate genera o activitate economică de peste 30 de miliarde de dolari, au estimat analiștii FIFA, care se bazează pe valul de turiști cu venituri ridicate. Totuși, în realitate, este posibil ca cifrele să zugrăvească un alt tip de tablou, având în vedere actuala situație economică. foto: Profimedia

Citește mai mult